Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 441/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1648/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECȚIA A III-A CIVILĂ
SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.441
Ședința publică de la 28.09.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Buzea
JUDECĂTOR 2: Doinița Mihalcea
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta - reclamantă -, împotriva sentinței civile nr.586/27.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Obiectul pricinii - pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă avocat -, în calitate de reprezentant al apelantei - reclamante -, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/2009, emisă de Baroul București - " și " (pe care o depune), consilier juridic, în calitate de reprezentant al intimatul - pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, în baza delegației pe care o depune.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocatul apelantei - reclamante depune dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, precum i s-a pus în vedere prin rezoluția administrativă. Solicită instanței a reține că, potrivit dispozițiilor Legii nr.221/2009, prezenta cerere nu este supusă timbrajului.
Avocatul intimatului - pârât se opune susținerii avocatului părții adverse, întrucât la momentul soluționării fondului, Legea nr.221/2009, nu era în vigoare.
Curtea, în urma deliberării, constată că în mod eronat a fost stabilită măsura achitării taxei judiciare de timbru, în sarcina apelantei - reclamante și în conformitate cu dispozițiile art. 15 din Legea nr.146/1997, constată că prezentul apel este scutit de taxă judiciară de timbru, motiv pentru care procedează, în ședință publică, la restituirea dovezilor privind achitarea taxei de timbru și a timbrului judiciar apelantei - reclamante.
Consilierul juridic al intimatului - pârât depune întâmpinare, un exemplar fiind comunicat avocatului apelantei - reclamante în ședință publică.
Avocatul apelantei - reclamante nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării și consideră că se impune participarea reprezentantului Ministerului Public, având în vedere natura pretențiilor solicitate și dispozițiile Legii nr.221/2009.
Curtea consideră că nu există motiv de amânare dispune lăsarea cauzei la ordine.
La a II-a strigare a cauzei se prezintă avocat -, în calitate de reprezentant al apelantei - reclamante -, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/2009, emisă de Baroul București - " și ", consilier juridic, în calitate de reprezentant al intimatul - pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocatul apelantei - reclamante reiterează cererea, de la prima strigare a cauzei, conform căreia apreciază obligatorie prezența reprezentantului Ministerului Public conform dispozițiilor Legii nr.221/2009 care sunt de imediată aplicare.
Consilierul juridic al intimatului - pârât nu consideră necesară prezența reprezentantului Ministerului Public, întrucât Legea nr.221/2009 a intrat în vigoare după pronunțarea sentinței instanței de fond și nu poate fi invocată direct în apel.
Curtea, în urma deliberării, nu apreciază necesară prezența reprezentantului Ministerului Public având în vedere faptul că obiectul acțiunii îl reprezintă obligarea pârâtului la plata daunelor materiale și morale pentru prejudiciul creat apelantei - reclamante, pe perioada arestării și ulterior acestei perioade, în baza dispozițiilor de drept comun care reglementează răspunderea civilă delictuală și prescripția extinctivă, iar legea menționată de apelanta - reclamantă a intrat în vigoare după pronunțarea sentinței instanței de fond, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 294 alin.1 din Codul d e procedură civilă care interzic schimbarea cauzei acțiunii în apel.
Reprezentanții părților nu mai au alte cereri de formulat.
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în susținerea și combaterea apelului.
Avocatul apelantei - reclamante - solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
Susține că în speță, termenul de prescripție extinctivă privind dreptul apelantei - reclamante la repararea pagubei pricinuită prin faptă ilicită, începe să curgă de la momentul la care aceasta a cunoscut sau putea să cunoască prejudiciul și autorul acestui prejudiciu, astfel cum prevăd dispozițiile art.8 din Decretul nr.167/1958. În speță, acest termen a început să curgă din momentul în care apelanta - reclamantă a avut posibilitatea consultării dosarului la CNSAS, când și-a putut face o imagine asupra ansamblului prejudiciului și asupra metodologiei și tehnicii de acțiune a făptuitorilor.
În ceea ce privește autorul acestui prejudiciu, respectiv Statul Român, acesta a fost cunoscut de către apelanta - reclamantă la momentul în care Președintele României, prin declarația dată în fața Parlamentului, a condamnat regimul comunist și faptele de represiune politică, denunțând în mod public caracterul criminal, degradant și inuman al sistemului și instituțiile sale.
În continuare, arată că nelegalitatea sentinței fond este susținută și de Legea nr.221/2009, care prevede expres dreptul foștilor deținuți politici și al foștilor persecutați din motive politice, de a solicita statului acordarea de despăgubiri, termenul de prescripție al unor astfel de cereri, începând să curgă de la data intrării în vigoare a legii, respectiv 11 iunie 2009.
Avocatul intimatului - pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii de fond ca fiind temeinică și legală.
Arată că tribunalul, în mod corect, a făcut aplicarea dispozițiilor art.3 și 8 din Decretul nr.167/1958, acțiunea fiind prescrisă și reclamanta nu a făcut dovada că s-ar afla în situația prevăzută de art.13 și 16 din aceeași lege.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 17.12.2008 și precizată la 23.03.2009, sub nr-, pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, reclamanta (născută ) a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună obligarea pârâtului la plata de daune materiale și morale pentru tratamentele degradante și inumane la care a fost supusă în închisorile comuniste, precum și pentru încălcarea drepturilor și discriminărilor suferite în perioada ulterioară liberării.
Motivându-și acțiunea, reclamanta a susținut că a fost arestată la data de 13.12.1951, la vârsta de 19 ani, când trei ofițeri de securitate au pătruns noaptea în casă și, deși nu au prezentat vreun mandat de percheziție sau de arestare, au făcut percheziție, i-au pus cătușe și au dus-o la securitatea din O, unde a fost reținută din data de 13.12.1951 și până în 29.12.1952. Aici a fost supusă unei anchete dure, în care presiunile psihologice și umilințele de neimaginat alternau cu bătăile, carcera și alte tratamente inumane și degradante. A fost condamnată în final la 6 ani închisoare corecțională și 1.000 lei amendă corecțională pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, iar după condamnare, a fost dusă la Penitenciarul Oradea, apoi la Jilava și la. Sentința de condamnare a fost schimbată în recurs prin condamnarea sa la 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de omisiune a denunțării.
Pe toată perioada arestării care a durat mai mult decât perioada consemnată în decizia din recurs, reclamanta a susținut că a fost bătută și torturată, iar în urma relelor tratamente aplicate și a condițiilor improprii de reținere s-a îmbolnăvit de plămâni, orice ajutor sau tratament medical fiindu-i refuzat. A fost eliberată în data de 24.07.1953, iar la 01.08.1953 i s-a instituit domiciliul obligatoriu la
Ulterior eliberării, nu i s-a permis să se încadreze în muncă, iar după ridicarea domiciliului obligatoriu a lucrat ca muncitor necalificat într-o întreprindere topografică. A încercat să intre la facultate, dar a fost exmatriculată, a încercat apoi să urmeze Școala Tehnică Sanitară O, dar iarăși a fost exmatriculată, iar după 9 ani a reușit să se încadreze în învățământ, lucrând ca educatoare deși absolvise Facultatea de istorie - geografie.
După eliberarea din închisoare a fost în permanență urmărită de securitate, fapt de care era conștientă și a simțit în permanență marginalizarea socială la care a fost supusă.
Prin sentința civilă nr.586/27.04.2009, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis excepția prescripției extinctive, invocată din oficiu și, pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantă ca fiind prescrisă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că acțiunea formulată de reclamantă a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.998 - 999 cod civil și Declarația Universală a Drepturilor Omului, fiindu-i aplicabile prevederile Decretului nr.167/1957 privind prescripția extinctivă în cazul acțiunilor cu caracter patrimonial.
În condițiile în care reclamanta a invocat prin acțiune împrejurări petrecute în perioada comunistă, despre care a avut cunoștință, s-a considerat de instanța de fond că termenul de prescripție a început să curgă din momentul încetării încălcării drepturilor și libertăților fundamentale, respectiv la 22.12.1989 când regimul totalitar a luat sfârșit și s-a stins după 3 ani de la această dată.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de apel a susținut că acțiunea se întemeiază pe răspunderea civilă delictuală, astfel încât termenul de prescripție extinctivă pentru formularea acesteia se calculează în conformitate cu dispozițiile art.8 din Decretul nr.167/1958, respectiv de la data la care "păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".
S-a susținut de apelantă că întinderea prejudiciului suferit a cunoscut-o doar în momentul în care a putut să-și consulte și să-și studieze dosarul întocmit de organele de securitate, aflat la CNSAS.
În ceea ce privește autorul prejudiciului, a susținut că acesta a fost cunoscut după ce Statul Român prin Președintele țării a condamnat public comunismul prin declarație dată în fața Parlamentului României, iar în raport de această dată acțiunea nu putea fi respinsă ca fiind prescrisă.
Analizând sentința instanței de fond în raport de dispozițiile articolului 8 din Decretul nr.167/1958 și de criticile formulate de apelanta reclamantă, Curtea va reține că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea înregistrată la instanța de fond la data de 17.12.2008, precizată la data de 23.03.2009 (fila 9 dosar fond), apelanta - reclamantă a solicitat obligarea Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor la plata de daune materiale și morale pentru tratamentele degradante și inumane la care a fost supusă în închisorile comuniste, în timpul detenției sale din motive politice și ulterior acestei perioade.
În drept apelanta a invocat dispozițiile articolelor 998-999 Cod Civil care reglementează răspunderea civilă delictuală a persoanelor și Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Articolul 7 din Decretul nr.167/1958 instituie regula generală în materie de prescripție extinctivă, iar articolul 8 din același act normativ constituie regula specială în materia răspunderii civile delictuale.
Conform articolului 8 din Decretul nr.167/1958 prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Prin acțiune, apelanta - reclamantă a susținut că a fost arestată la 13.12.1951 de reprezentanți ai securității și eliberată în data de 24.07.1953, după care i s-a instituit domiciliu obligatoriu în În toată această perioadă a fost supusă unor rele tratamente, iar după eliberare nu i s-a permis să lucreze, conform pregătirii profesionale pe care o avea și era în permanență urmărită de securitate.
Prescripția dreptului apelantei - reclamante la acțiune a început să curgă, conform articolului 8 din Decretul nr.167/1958, cel mai târziu, la data încetării încălcării drepturilor și libertăților fundamentale ale acesteia și anume la 22.12.1989 când regimul totalitar a luat sfârșit și orice temere morală a reclamantei, determinată de represaliile la care ar fi putut fi supusă dacă s-ar fi împotrivit fostului regim au luat sfârșit.
Susținerea apelantei în sensul că ar fi luat cunoștință de paguba suferită abia în momentul în care a avut posibilitatea să-și studieze dosarul întocmit de securitate, aflat la CNSAS nu poate fi reținută de instanța de apel având în vedere dispozițiile articolului 8 din decretul privind prescripția extinctivă și motivele de fapt din acțiunea introductivă de instanță.
Norma legală menționată anterior leagă începerea termenului de prescripție extinctivă de data la care păgubita cunoscutsau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea, iar din acțiune, astfel cum a fost precizată la fond rezultă că apelanta reclamantă a cunoscut de la început paguba suferită prin privarea de libertate, prin relele tratamente la care a fost supusă în această perioadă, iar apoi prin marginalizarea socială și discriminarea sa în raport cu ceilalți cetățeni ai statului. Tot din precizarea la acțiune (fila 11 dosar fond ) rezultă că după eliberare, apelanta - reclamantă a fost în permanență urmărită de securitate,fapt de care era conștientă,conform propriei susțineri.
În această situație, în care actele discriminatorii se răsfrângeau direct asupra apelantei - reclamante, iar urmărirea sa de către securitate, de care era conștientă, o făcea să trăiască într-o permanentă tensiune, este evident că momentul începerii cursului prescripției dreptului său la acțiunea în repararea pagubei astfel suferită nu poate fi cel al consultării dosarului de securitate.
Momentul la care începe să curgă acest termen este cel la care paguba a fost sau putea să fie cunoscută de apelanta - reclamantă și nu cel la care aceasta și-ar fi făcut o imagine de ansamblu asupra metodologiei și tehnicii de funcționare a făptuitorilor, astfel cum se susține prin apel.
Cu privire la autorul pagubei, apelanta - reclamantă a susținut că l-a cunoscut abia în momentul în care, Președintele României a condamnat public comunismul, până la acea dată crezând că este culpa instituțiilor la care a apelat și care, cu regularitate, au împiedicat-o să-și desăvârșească pregătirea profesională, iar apoi au obligând-o să desfășoare activități sub nivelul pregătirii sale.
Nici această susținere nu poate fi primită de către instanța de apel, în condițiile în care toate aceste instituții funcționau în numele statului, iar represiunile la care erau supuse din partea securității persoanele care într-un fel sau altul se opuneau regimului comunist erau de notorietate.
Dacă în perioada regimului comunist nu se poate reproșa apelantei - reclamante neformularea unei acțiuni privind repararea prejudiciului astfel suferit, date fiind repercusiunile la care aceasta ar fi putut fi supusă de organele securității, ca reprezentant al statului comunist, nu aceiași este situația și după căderea regimului, respectiv la 22.12.1989, dată de la care ar fi putut formula o astfel de acțiune.
Acțiunea a fost formulată însă de apelanta - reclamantă la data de 17.12.2008, mult peste termenul de 3 ani prevăzut de lege, situație în care, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea ca fiind prescrisă.
Dispozițiile Legii nr.221/02.06.2009 invocate de către apelanta - reclamantă doar în apel nu pot fi reținute de instanță în raport de dispozițiile articolului 294 alin.1 Cod Procedură Civilă, potrivit căruia în apel nu se pot schimba părțile, cauza și obiectul cererii de chemare în judecată.
La instanța de fond acțiunea a fost soluționată în raport de dispozițiile de drept comun cuprinse în articolele 998-999 Cod Civil și Decretul nr.167/1958, iar legalitatea și temeinicia sentinței pronunțată de către această instanță nu poate fi analizată de instanța de control judiciar, conform principiului neretroactivității legii civile, pe baza unei legi speciale, intrată în vigoare după pronunțarea sentinței apelate.
În consecință, apreciind că sentința instanței de fond este legală și temeinică în raport de dispozițiile legale invocate de apelanta - reclamantă ca temei juridic al acțiunii sale, Curtea va dispune în baza articolului 296 Cod Procedură Civilă respingerea apelului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta - reclamantă -, domiciliată în B,-, sector 2, împotriva sentinței civile nr.586/27.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - pârât STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 2.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.09.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
.
4 ex./08.10.2009
TB-5 -
Președinte:Ioana BuzeaJudecători:Ioana Buzea, Doinița Mihalcea
