Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 47/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMANIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

COMPLETUL - I/c/

DECIZIA CIVILĂ NR. 47/2009 -

Ședința publică din 17 martie 2009

PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător

- - - - JUDECĂTOR 2: Bocșe Elena

- - - - grefier

Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de reclamanții și domiciliați în O,-, -b 36,. 9, județul B, în contradictoriu intimatul pârât STATUL ROMÂN, prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O,-/B, județul B, și intimatul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, împotriva sentinței civile nr. 175 din 29 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă apelanții reclamanți și - personal, lipsă fiind intimatul pârât STATUL ROMÂN, prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA este reprezentat de domnul procuror.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că apelul este scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar, apelanții reclamanți au depus la dosar concluzii scrise, după care:

Apelanții reclamanți solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței și admiterea acțiunii, iar în consecință, obligarea pârâtului la plata sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit datorită proceselor pe care le-au avut și care au durat 10 ani și 6 luni, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA solicită admiterea excepției autorității de lucru judecat și prin urmare, respingerea apelului declarat de reclamanți.

CURTEA DE APEL

deliberând,

Constată că, prin sentința civilă nr. 175 din 29 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect pretenții.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor Codului d e procedură penală, de repararea prejudiciului de către stat cauzat unei persoane ca urmare a unei erori judiciare comise în cursul procesului penal, beneficiază persoana care a fost condamnată definitiv, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare, persoana care în cursul procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal potrivit art. 504 Cod procedură penală.

În cauza dată, reclamanții nu se află în nici una dintre situațiile enumerate, faptul că nu și-au redobândit un bun în urma demersurilor pe care le-au întreprins, nu îi îndreptățește la acordarea de despăgubiri, nefiind în prezența vreunei erori judiciare cauzate într-un proces penal, astfel cum este definită de art. 504 și următoarele Cod procedură penală.

Față de cele arătate, tribunalul a respins acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - Ministerul Economiei și Finanțelor Publice.

Împotriva acestei sentințe, în termen au declarat apel reclamanții apelanți și, solicitând casarea hotărârii atacate, iar în fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul obligării pârâtului la 20.000 lei daune morale, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului se arată că instanța de fond a comis o inadmisibilă eroare judiciară prin încadrarea cauzei în art. 504 și următoarele Cod procedură penală, în loc de art. 48 (3) din Constituția României, care prevede că Statul Român răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.

Acest din urmă text se referă la răspunderea Statului pentru prejudiciile cauzate prin orice eroare judiciară, nu numai la cele comise în procesul penal.

Mai arată că reclamanților nu le-a fost garantată și ocrotită proprietatea și nu au fost respectate art. 14, 20, art. 348 Cod procedură penală, și nici art. 998 Cod civil.

Intimatul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ORADEAa solicitat a se respinge apelul, ca urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat.

Examinând apelul prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea reține următoarele:

La termenul din 13 ianuarie 2008, Curtea a pus în discuția părților excepția autorității de lucru judecat, raportat la decizia civilă nr. 492/A/2007, respectiv decizia civilă nr. 457/2008 pronunțate de aceeași instanță.

Potrivit art. 1201 Cod civil, este putere de lucru judecat atunci când oad oua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor, în aceeași calitate.

În acest sens, este de observat că prin sentința civilă nr. 564 din 21 iunie 2007 Tribunalului Bihor, respectiv decizia civilă nr. 457 din 20 martie 2008 Curții de APEL ORADEA, irevocabile, instanțele de judecată s-au pronunțat în cauze având același obiect cu cel de față, între aceleași părți și având aceeași cauză.

Pe cale de consecință sunt întrunite cumulativ cele trei condiții cerute de textul mai sus evocat pentru existența autorității de lucru judecat, astfel că urmează în temeiul art. 166 Cod procedură civilă să fie admisă excepția, iar în baza art. 296 Cod procedură civilă să fie respins apelul, fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția autorității de lucru judecat, invocată din oficiu.

RESPINGE apelul civil declarat de reclamanții și domiciliați în O,-, -b 36,. 9, județul B, în contradictoriu intimatul pârât STATUL ROMÂN, prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O,-/B, județul B, și intimatul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, împotriva sentinței civile nr. 175 din 29 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată în apel.

DEFINITIVĂ.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 17 martie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - - -

red.

în concept la 25.03.2009

jud.fond.

dact.;

7 ex./25.03.2009

- 5 com./

-,

- - O,-, -b 36,. 9, județul B,

- STATUL ROMÂN, prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - B, str. -, nr.

17, sector 5,

- DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B - O,-/B,

județul B,

- PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA.

Președinte:Pantea Viorel
Judecători:Pantea Viorel, Bocșe Elena, Chivari Alexandrina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 47/2009. Curtea de Apel Oradea