Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 470/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 470/
Ședința publică din 12 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mariana Stan judecător
JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu
JUDECĂTOR 3: Corina Pincu
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâtul STATUL ROMÂN - PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE- reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice, împotriva deciziei civile nr.212 din 13 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: intimatul-reclamant, avocat A pentru intimatul-pârât, în baza împuternicirii avocațiale nr.37/2009, emisă de Baroul Argeș -Cabinet individual și consilier juridic pentru intimata-pârâtă Societatea Națională de Transport gaze Mediaș, lipsind recurentul-pârât, intimata-reclamantă și intimații-pârâți Primăria și Agenția Națională pentru Resurse Minerale.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-a depus, prin serviciul registratură, cerere din partea apărătorului intimaților-reclamanți, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.
Avocat A arată că intimatul-pârât a fost citat în comuna, dar acesta are domiciliul în și solicită să fie conceptat la această adresă.
Curtea constată că intimatul-pârât are apărător ales, cererea fiind privită ca neîntemeiată și respinsă ca atare.
Curtea, din oficiu, pune în discuția părților excepția privind legalitatea și admisibilitatea căii de atac, în raport de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă.
Intimatul-reclamant, având cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția pusă în discuție. Valoarea este stabilită de un expert topograf și nu este cea corectă.
Avocat A, având cuvântul pentru intimatul-pârât, arată că valoarea pretențiilor este cea stabilită de prima instanță, care este diferită de cea cu care a fost investită instanța, care era o valoare provizorie dată de reclamanți prin acțiunea inițială. Valoarea reală este cea stabilită de prima instanță, valoare care depășește 100.000 lei, astfel că hotărârea este susceptibilă de cele două căi de atac.
Consilier juridic, având cuvântul pentru intimata-pârâtă Societatea Națională de Transport Gaze Mediaș, arată că lasă la aprecierea instanței privind modul de soluționare a excepției.
Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr.6225/2006, ulterior precizată, reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții Primăria, Societatea Națională de Transport Gaze,", Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională pentru Resurse Minerale B, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 252.752 lei reprezentând contravaloarea unui teren cu destinația construcție casă, în sumă actualizată cu rata inflației, obligarea la repararea prejudiciului cauzat de faptele pârâților constând în diferența de valoare între valoarea terenului la data achiziției acestuia și valoarea actuală de cumpărare a aceluiași teren; obligarea pârâților la plata contravalorii beneficiului nerealizat, constând în diferența de valoare dintre terenul cu conductă și fără conductă; obligarea pârâților la plata despăgubirilor materiale reprezentând cheltuielile efectuate în vederea clarificării situației juridice a terenului și a utilizării lui efective în scopul pentru care a fost achiziționat; în subsidiar, au solicitat obligarea pârâților să înlocuiască suprafața de teren pe care a dobândit-o prin act de vânzare-cumpărare de la cu o suprafață egală și echivalentă din punct de vedere al valorii în perimetrul aceleiași localități, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii au arătat că la data de 25.09.2003 au dobândit de la un teren în suprafață de 3497,66 prin contract de vânzare-cumpărare terenul fiind vândut liber de sarcini și servituți, așa cum rezultă din extrasul de carte funciară emis la data de 25.09.2003, însă la data de 13.11.2003 Societatea Națională de Transport Gaze Mediaș, Regionala Cac omunicat Oficiului Județean de cadastru că pe terenul devenit proprietatea lor se află conducta magistrală de gaz Schitu Golești - Pitești și că potrivit Ordinului nr.611/29.08.2003 se interzicea construcția de locuințe în zona de protecție a acestei conducte. Terenul are o lățime de 48,33 și este străbătut pe linie mediană de această conductă, ceea ce face imposibilă utilizarea lui pentru scopul pentru care a fost achiziționat, și anume construcția unei locuințe.
Prin întâmpinare, pârâta Societatea Națională de Transport Gaze," a solicitat respingerea acțiunii.
La rândul său, prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului Român a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Prin încheierea din 24.11.2006 s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului Român, iar prin sentința civilă nr.6773/30.11.2007 a Judecătoriei Pitești s-a admis excepția lipsei capacității de folosință a Primăriei, a respins acțiunea față de Primăria ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință, a respins acțiunea față de Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului Român ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, admis în parte acțiunea formulată de reclamanții și față de pârâtul, a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 24.570 lei reprezentând diferența de valoare între valoarea terenului la data achiziției și valoarea actuală de cumpărare a aceluiași teren, precum și la plata sumei de 85.221 lei reprezentând diferența de valoare dintre terenul afectat de conductă și fără conductă, a respins acțiunea față de pârâtele Societatea Națională de Transport Gaze - și Agenția Națională pentru Resurse Minerale, ca neîntemeiată și a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 8284,32 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în esență că, reclamanții și, în calitate de cumpărători, au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului - teren în suprafață de 3.497,66 situat în intravilanul comunei, sat, județul A, și prin adresa nr.6112/10.04.2003 (20), Societatea Națională de Transport Gaze," a înștiințat Consiliul Local al Primăriei ca în situația în care se solicită eliberarea de certificate de urbanism și autorizații de construire, noile construcții trebuie să fie amplasate în mod obligatoriu la distanța de 50-65 de conducta magistrală de transport gaze.
În urma sesizării reclamantului, înregistrată sub nr.150/R/27.04.2004, prin adresa nr.4519/05.05.2004 (21) Societatea Națională de Transport Gaze,", face cunoscut acestuia că la data dobândirii de către el a dreptului de proprietate prin contractul de vânzare-cumpărare nr.4231/25.09.2003, terenul respectiv era grevat de sarcina-servitute legală de trecere subterană a conductei de transport gaze naturale.
Din schița plan de delimitare și amplasament de la fila 93 din dosar a rezultat că, conducta de gaze (evidențiată pe schiță cu culoarea portocalie), traversează terenul proprietatea reclamanților (evidențiat pe schiță cu culoarea ), distanțele laterale fiind de 25,85 și respectiv 23,14 pe latura unde conducta se află la o adâncime de 1,47 și la o distanță de 23,65 și respectiv 23,98 pe latura unde conducta se află la o adâncime de 1,57, iar terenul nu poate avea destinația cămin de casă datorită conductei magistrale ce îl traversează.
Instanța a apreciat că între fapta ilicită și prejudiciu există raport de cauzalitate, iar în ceea ce privește existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul și această condiție este îndeplinită.
La data de 23.11.2007 instanța, din oficiu, a invocat excepția lipsei capacității de folosință a Primăriei, reținând că, Legea nr.215/2001 enumeră expres și limitativ autoritățile administrației publice locale, iar printre acestea se observă că nu este menționată și primăria.
În cea ce privește acțiunea formulată față de pârâtele Societatea Națională de Transport Gaze," și Agenția Națională pentru Resurse Minerale, instanța de fond a apreciat că, în raport de motivele invocate de reclamanți, acțiunea față de aceste pârâte este neîntemeiată deoarece, în raport de dispozițiile art.86, 89, 90 din Legea nr.351/2003, în calitate de concesionar al, are instituit dreptul de servitute legală de trecere subterană asupra terenurilor proprietate publică cât și a terenurilor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice pentru capacitățile aparținând, iar potrivit dispozițiilor art.26 alin.1 și 2 din Legea nr.7/1996 republicată, dreptul de servitute fiind dobândit prin efectul legii este opozabil față de terți fără înscriere în cartea funciară.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții și, precum și pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În apelul lor reclamanții au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând ca o chestiune prealabilă că hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu recurs, deși calea de atac este apelul, în temeiul art.2821Cod procedură civilă, dat fiind că instanța de fond l-a obligat pe pârât la plata de despăgubiri în cuantum de 109.000 Ron.
Pe fondul cauzei s-a arătat, în esență, că sunt răspunzători solidar toți cei trei pârâți alături de moștenitorul vânzătoarei. Astfel, cât privește excepția lipsei capacității de folosință a Primăriei aceasta a fost admisă de instanță în mod nelegal întrucât legiuitorul a înțeles să folosească denumirea de primărie pentru a desemna persoana juridică de drept public deținătoare a imobilului - comuna, orașul sau municipiul - și nu o așa zisă structură funcțională. În privința răspunderii Primăriei, aceasta a fost aceea care a reconstituit vânzătoarei proprietatea în conformitate cu prevederile Legii nr.18/1991, în plus a fost avertizată de Distrigaz prin adresa nr.1361/10.04.2003 pentru a nu aviza vânzări și cumpărări de terenuri în zona de protecție a conductelor de transport gaze.
În ceea ce privește răspunderea, urmează să se aibă în vedere că existenta servituții create în favoarea Distrigaz nu a fost notată de aceasta în Cartea Funciară, deși exista obligativitatea notării potrivit art.29 din Legea nr.7/1996.
Suma stabilită de instanță ca reprezentând contravaloarea prejudiciului și deci a despăgubirilor ce se cuvin reclamanților a fost acordată de instanță la mai puțin de J din cât s-a cerut, fiind interpretat greșit raportul de expertiză. Instanța a omis să se pronunțe cu privire la capătul de cerere subsidiar ce viza obligarea pârâților la atribuirea unui alt teren care să fie conform cu scopul pentru care a fost achiziționat terenul în litigiu. Cât privește cheltuielile de judecată, s-a susținut că acestea sunt conforme cu chitanțele depuse la dosar, așa încât greșit instanța de fond le-a cenzurat.
S-a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
În apelul său, pârâtul a arătat că are domiciliul în Statele Unite ale Americii și nu are reședința în România iar instanța a continuat să judece procesul fără citarea la domiciliu a pârâtului, motiv pentru care hotărârea pronunțată este lovită de nulitate.
A doua critică adusă sentinței se referă la aspectul că instanța de fond a analizat pretenția reclamanților prin prisma prevederilor art.1352 cod civil și prin prisma răspunderii civile delictuale, reținând ca îndeplinite condițiile acestei răspunderi, deși în speță problema nu putea fi rezolvată decât din punctul de vedere al răspunderii contractuale, dat fiind faptul că între părți s-a încheiat un contract.
S-a mai arătat în cadrul acestei critici că, reclamanții au cunoscut de existența conductei de gaze aflate pe teren înainte de semnarea contractului și au cerut mamei apelantului să reducă prețul pentru acest motiv cu o mie de Euro, astfel că nu se conturează ipoteza prevăzută de art.1349 Cod civil.
S-a criticat sentința și pentru că instanța de fond a acordat reclamanților o sumă mai mare decât cea care a fost solicitată de aceștia, astfel că deși prin acțiune au cerut 2000 lei, iar ulterior solicită 30.000 lei, prin precizarea din 11 mai 2007 reclamanții au indicat alte sume față de cele precizate anterior, iar instanța le-a acordat despăgubiri în cuantum de 109.791 lei.
Apelantul a mai susținut că instanța de fond a acordat reclamanților altceva decât au solicitat, întrucât, din precizările făcute de reclamanți la data de 11 mai 2007 rezultă că aceștia doresc contravaloarea terenului pe care îl dețin în proprietate calculată la valoarea de circulație a terenului și actualizată și să primească o sumă egală cu diferența dintre valoarea unui teren neafectat de conductă și valoarea unui teren afectat de conductă cu toate acestea sumele pe care le acordă instanța sunt nejustificate.
S-a solicitat admiterea apelului și respingerea acțiunii reclamanților, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
Apelurile părților au fost înregistrate la Tribunalul Comercial Argeș care, prin decizia nr.55/03.04.2008, a declinat competenta soluționării recursurilor în favoarea Tribunalului Argeș, motivat de faptul că sentința instanței de fond este una civilă și nu comercială, temeiul de drept indicat fiind art.998-999 Cod civil și 1349 Cod civil.
Tribunalul Argeș, pe rolul căruia s-au înregistrat recursurile părților urmare a declinării de competentă, a calificat calea de atac în ședința publică din 06.11.2008, stabilind că aceasta este apel în temeiul art.2821Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.212 din 13 noiembrie 2008, Tribunalul Argeșa admis apelurile, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
În adoptarea acestei soluții, tribunalul a reținut următoarele:
Critica adusă în apel sentinței sub aspectul nelegalei citări a pârâtului a fost privită ca întemeiată. Astfel, pe parcursul soluționării cauzei la instanța de fond s-a constatat că s-a dispus citarea pârâtului în comuna, sat, județul A, iar în ședința publică din 22 iunie 2007 s-a dispus citarea pârâtului printr-un ziar de largă circulație, cu obligarea reclamanților de a efectua demersuri în vederea aflării domiciliului pârâtului.
S-a reținut că textul de lege menționat are aplicabilitate numai în situația prevăzută de art.92 alin.1 Cod procedură civilă, respectiv când reclamantul învederează că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a izbutit să afle domiciliul pârâtului, președintele va dispune citarea acestuia prin publicitate, ceea ce nu este cazul în speță, întrucât reclamantul a învederat instanței la termenul din 26.10.2007 domiciliul complet al pârâtului.
Prin urmare, s-a constatat că instanța de fond a soluționat cauza și a administrat întreg probatoriul cu lipsă de procedură cu pârâtul, așa încât tribunalul, în temeiul art.297 alin.1 Cod procedură civilă, au fost admise ambele apeluri, desființată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Împotriva deciziei a formulat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul ca hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
Se susține că în mod eronat instanța de apel a admis apelul reclamanților și al pârâtului, a desființat sentința și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.
Astfel, în mod greșit s-a reținut că instanța de fond a soluționat cauza și a administrat întreg probatoriul, în condițiile în care procedura de citare cu pârâtul era nelegal îndeplinită.
Instanța de fond a pus în vedere reclamantului să efectueze demersuri în vederea aflării domiciliului pârâtului. În data de 26.10.2007, reclamantul a arătat că domiciliul pârâtului este în Statele Unite ale Americii, fără a putea indica totuși un domiciliu exact.
Se susține că, în aceste condiții au devenit incidente dispozițiile art.95 alin.1 Cod procedură civilă, reclamantul neputând, în urma demersurilor sale, să indice cu exactitate domiciliul din străinătate al reclamantului, impunându-se, pe cale de consecință, citarea acestuia potrivit art.95 alin.2 Cod procedură civilă.
Ca o consecință, se apreciază că administrarea probelor și judecarea cauzei s-a făcut de către instanța de fond cu procedura de citare a părților legal îndeplinită, motiv pentru care nu se impunea admiterea apelurilor și casarea sentinței instanței de fond.
Se solicită admiterea recursului și modificarea deciziei, în sensul respingerii ca neîntemeiate a apelurilor declarate.
Potrivit prevederilor art.137 Cod procedură civilă, Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției inadmisibilității recursului, în raport de dispozițiile art.2821(1) din același cod, excepție care face de prisos cercetarea în fond a pricinii și care este privită ca fondată.
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.(1) Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Termenul de litigiu folosit de legiuitor în art.2821Cod procedură civilă desemnează toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrină și jurisprudența în materie prin raportare la obiectul acestora, care privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani.
Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat prin decizia nr.32/2008, pronunțată de Secțiile Unite, că cererea este actul de investire a instanței,. obiectul cererii de chemare în judecată constituindu-l pretenția concretă a reclamantului. Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului, determinarea căii de atac.
Față de cererea introductivă de instanță și statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție, se constată că, obiectul cererii îl constituie o acțiune în pretenții, estimată provizoriu la 2000 RON, majorată ulterior la 3000 RON, prețul terenului cu privire la care se poartă litigiul fiind de 286.000.000 lei vechi, valoarea prezentei acțiuni, fiind de sub 100.000 RON. Acțiunea în pretenții este o acțiune patrimonială, evaluabilă, sub 100 000 lei, în raport de care calea de atac este potrivit art.2821Cod procedură civilă, recursul, așa cum corect a reținut prima instanță.
În raport de natura evaluabilă a cauzei și față de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, hotărârea instanței de fond era supusă numai recursului, competența de soluționare revenind tribunalului conform dispozițiilor art.2 pct.3 Cod procedură civilă, calificarea căii de atac de către instanța de apel fiind contrară acestor dispoziții legale.
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei, inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, s-a avut în vedere valoarea patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuindu-se o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul Legii nr.146/1997.
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă, valoarea obiectului dedus judecății este mai mică de 100.000 lei și se constată că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că, recursul la recurs formulat în cauză, apare ca fiind inadmisibil.
Hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă.
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, să fie respins recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN - prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A, împotriva deciziei civile nr.212 din 13 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții și și pârâții, PRIMĂRIA, SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT GAZE - MEDIAȘ și AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./20.03.2009
Jud.apel: /
Jud.fond:
Președinte:Mariana StanJudecători:Mariana Stan, Florinița Ciorăscu, Corina Pincu
