Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 55/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie
DOSAR NR-
DECIZIA Nr. 55
Ședința publică din data de 13 martie 2009
PREȘEDINTE: Violeta Stanciu
JUDECĂTOR 2: Gherghina Niculae
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamantul, cu domiciliul în,-, jud.D, în prezent aflat în Penitenciarul d e Maximă Siguranță Jilava, împotriva deciziei civile nr. 1987 din 26 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții Statul Român-reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B, sect. 5,- și Direcția Generala a Finanțelor Publice, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr.166, jud.
Apel scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică aulipsit părțile: apelantul-reclamant, intimații Statul Român-reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generala a Finanțelor Publice
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin apelul formulat, reclamantul solicită și judecarea în lipsă.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public apreciează că nu se pot aplica dispozițiile art.504 Cod pr.penală, apelantul fiind condamnat definitiv iar din pedeapsa aplicată a fost dedusă perioada executată.
Pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat și menținere a sentinței de fond.
Curtea:
Asupra apelului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr-, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu statul român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, daune morale pentru privarea ilegală de libertate în perioada cuprinsă între 19 februarie 2007 și 8 martie 2007.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 20.12.2006, prin sentința penală nr. 2691/2006 pronunțată de Judecătoria Buftea, s-a menținut starea sa de arest, în baza art. 87 Cod penal coroborat cu art. 350 alin. 1 Cod procedură penală
2
și art. 186 Cod procedură penală, până la data de 19.02.2007; că la data de 19.02.2007, deși arestarea preventivă încetase de drept, nu a fost pus în libertate; că, la data de 28.02.2007, în dosarul nr- al Tribunalului București, prin încheierea de ședință s-a dispus emiterea unui nou mandat de arestare preventivă, fără ca acest mandat să se emită efectiv sau să i se comunice vreun exemplar; că la data de 08.03.2007, prin decizia penală nr. 388/2007, în dosarul nr-, Curtea de Apel Bucureștia admis recursul declarat împotriva încheierii de ședință din data de 28.02.2007 a Tribunalului București și a dispus punerea sa în libertate; că s-a menționat cu această ocazie și mandatul de arestare preventivă cu nr. 1/J/28.02.2007 emis de Tribunalul București; că mandatul de punere în libertate nu i s-a înmânat și nu i s-a dus la cunoștință, el având doar biletul de punere în libertate emis de Penitenciarul Jilava unde a fost deținut preventiv; că pentru aceste 16 zile de privare nelegală de libertate consideră că este îndreptățit la 1400 Euro/zi, așa cum au decis în situații similare Curtea Europeană a Drepturilor Omului și Înalta Curte de Casație și Justiție.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 504 și următoarele Cod procedură penală.
S-au anexat la cererea de chemare în judecată mandatul de arestare preventivă nr. 1/J/28.02.2007, încheierea din camera de consiliu pronunțată la data de 28.02.2007 de Tribunalul București - Secția a II - a penală în dosarul nr-; decizia penală nr.388/08.03.2007 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția I penală, decizia penală nr- pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a penală, încheierea din 30.04.2007, declarația dată de reclamant în calitate de inculpat în dosarul nr- în ședința nepublică din 28.02.2007; sentința penală nr. 2691/20.12.2006 pronunțată de Judecătoria Buftea; biletul de liberare din Penitenciarul d e Maximă Siguranță B nr. /08.03.2008, încheierile de ședință din 05.03.2007, 19.03.2007 pronunțate în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a II-a penală, încheierea din camera de consiliu pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. 4445/2006.
Prin întâmpinarea depusă la 10.01.2008, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Das olicitat respingerea acțiunii arătând că reținerea și arestarea preventivă s-au luat în baza dispozițiilor procedurale, nefiind o măsură nelegală; că valoarea solicitată este exagerată și că reclamantul nu a oferit indicii și argumente din care să rezulte măsura afectării drepturilor nepatrimoniale și a consecințelor negative suferite de reclamant.
La termenul din 28.01.2008, reclamantul a precizat că solicită daune morale corespunzător practicii CEDO pentru că apa nu este potabilă în Penitenciarul d e Reeducare și Maximă Siguranță Jilava iar alimentația deținuților nu este corespunzătoare; că din cauza detenției, la ieșirea din penitenciar se confruntă cu o constantă ostilitate publică și nu i se mai oferă decât munci umilitoare și că a îndurat foame și frig, ca și alte persoane private de libertate.
La termenul din 28.01.2008, tribunalul a admis, la cererea reclamantului, proba cu înscrisuri și un martor.
Din oficiu, tribunalul a solicitat Penitenciarului d e Maximă Siguranță Jilava să comunice dacă reclamantul s-a aflat în stare de deținere în perioada 19.02.2007-08.03.2007 și precizări cu privire la mandatele de arestare în baza cărora s-a aflat în stare de deținere.
3
Prin adresa nr. H-/11.02.2008, Penitenciarul d e Maximă Siguranță Jilava a precizat că în perioada 09.04.2006-01.03.2007, reclamantul s-a aflat în arest preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 26/UP/10.04.2006 emis de Judecătoria Buftea iar în perioada 01.03.2007-08.03.2007 s-a aflat arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 1/J/28.02.2007 emis de Tribunalul București - Secția a II-a Penală și că la data de 08.03.2007, reclamantul a fost pus în libertate în baza deciziei penale nr. 388/R/2007 emisă de Curtea de Apel București - Secția I Penală.
Din oficiu, s-a solicitat Judecătoriei Buftea să comunice dacă sentința penală nr. 215/23.04.2008 pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr- a rămas definitivă iar aceasta, la termenul din 18.09.2008, a comunicat sentința penală mai sus arătată cu mențiunea că aceasta a rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de inculpatul.
Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr.1987 din 26 noiembrie 2008 a respins cererea formulată de reclamantul, reținând următoarele:
Potrivit art. 504 Cod procedură penală"(2) Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. (3) Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanța a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzuta în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j).".
În speță, reclamantul a fost arestat preventiv în cursul urmăririi penale iar măsura arestării a fost prelungită respectiv menținută și pe parcursul judecății în primă instanță iar prin sentința penală nr. 2691/20.12.2006, Judecătoria Bufteal -a condamnat pe reclamant pentru săvârșirea în stare de recidivă a infracțiunii de șantaj pentru care fusese trimis în judecată și a menținut măsura arestării preventive a acestuia.
Tribunalul mai reține că prin încheierea din 28.02.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a II-a penală, s-a constatat încetarea de drept a măsurii arestării preventive luate față de reclamant și s-a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 28.02.2007 însă prin decizia penală nr. 388 din 8 martie 2007, Curtea de Apel București - Secția I penală a admis recursul declarat de reclamant, a casat în parte încheierea de ședință din 28.02.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a II-a penală și a înlăturat dispozițiile legale aplicabile și măsura arestării preventive, dispunând punerea în libertate a reclamantului - inculpat în acea cauză - de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 1/J/28.02.2007 emis de Tribunalul București - Secția a II-a penală și a menținut restul dispozițiilor încheierii atacate.
Față de cele reținute, tribunalul constată că măsura privării de libertate a reclamantului a devenit nelegală începând cu data de 19 februarie 2007, dată la care expirase durata măsurii arestării preventive menținute de Judecătoria Buftea și până
- 4 -
la data de 28 februarie 2007 când Tribunalul București - Secția a II-a penală a emis un nou mandat de arestare.
Faptul că, ulterior, prin decizia penală nr. 388 din 8 martie 2007, Curtea de Apel București - Secția I penală a admis recursul declarat de reclamant, a casat în parte încheierea de ședință din 28.02.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a II-a penală și a înlăturat dispozițiile legale aplicabile - art. 160aalin. 4 Cod procedură penală și măsura arestării preventive, dispunând punerea în libertate a reclamantului - inculpat în acea cauză - de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 1/J/28.02.2007 emis de Tribunalul București - Secția a II-a penală nu constituie o dovadă a nelegalității măsurii arestării preventive în sensul dispozițiilor art. 504 alin. 3 Cod procedură penală pentru următoarele considerente:
În conformitate cu art. 160aalin. 4 Cod procedură penală "Față de inculpatul care a mai fost anterior arestat în aceeași cauză, în cursul urmăririi penale sau al judecății, se poate dispune din nou această măsură, dacă au intervenit elemente noi care fac necesară privarea sa de libertate." iar potrivit art. 141 coroborat cu art. 1403alin. 7 Cod procedură penală "Când apreciază că măsura preventivă este nelegală sau nu este justificată, instanța de recurs o revocă, dispunând, în cazul arestării preventive, punerea de îndată în libertate a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu este arestat în altă cauză."
Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 388 din 8 martie 2007, înlăturat doar aplicarea dispozițiilor art. 160aalin. 4 Cod procedură penală și, ca urmare, și măsura arestării preventive luate de Tribunalul București - Secția a II-a penală considerând că nu au intervenit elemente noi care să facă necesară privarea de libertate a reclamantului, întrucât s-au audiat martorii de către instanța de fond și nu există nici un fel de element din care să rezulte că inculpatul a încercat influențarea adevărului influențând în mod negativ modul de administrare a probelor și în special audierea martorilor, fără a reține faptul că măsura arestării preventive dispusă în baza art. 143 și 148 lit. e Cod procedură penală ar fi nelegală.
argument în plus pentru această concluzie îl constituie și faptul că pe tot parcursul urmăririi penale și al judecății în primă instanță, măsura arestării preventive a fost considerată legală, motiv pentru care a și fost prelungită și respectiv menținută.
Având în vedere cele reținute mai sus precum și faptul că potrivit art. 505 alin. 1 Cod procedură penală "La stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum și deconsecințele produse asupra persoanei ori asupra familieicelui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă.", tribunalul constată că reclamantul nu a făcut dovada unui prejudiciu moral suferit pe perioada arestării nelegale.
Astfel, martorul a declarat că în prezent reclamantul nu este căsătorit și nu are copii; că lucra ca electrician pe șantier; că a fost și el închis la Penitenciarul Jilava acum trei ani și știe că mâncarea era destul de proastă; că reclamantul i-a povestit că este nemulțumit că a stat 16 zile arestat pe nedrept; că soția reclamantului l-a părăsit pe acesta înainte și nu în cele 16 zile de detenție; că soția reclamantului de care acesta nu a divorțat nici până în prezent a fugit cu un alt cât timp reclamantul a stat în detenție; că nu știe când a fost reclamantul a fost
- 5 -
arestat dar știe că a mai fost arestat și altă dată și că în ultimii trei ani reclamantul a lucrat ca agent de pază la o firmă în
Ca urmare, ținând seama că reclamantul nu are copii și că a fost părăsit de soție ca urmare a lungii perioade de detenție executate înainte de detenția nelegală (reclamantul fiind recidivist, suferind o condamnare de 17 ani închisoare prin sentința penală nr. 9/1991 a Tribunalului Dâmbovița și săvârșind infracțiunea de șantaj pentru care a fost condamnat definitiv la scurt timp după ce fusese liberat condiționat din executarea acestei pedepse) și având în vedere că acesta nu a făcut dovada că ar fi suferit de foame și frig în cele 9 zile de detenție nelegală și că din cauza detenției nelegale nu și-ar mai putea găsi un loc de muncă bun (după cum susține în precizările de la filele 35-37), tribunalul urmează a respinge acțiunea reclamantului apreciind că prejudiciul moral suferit de reclamant prin detenția nelegală constând în suferința psihică inerentă oricărei privări de libertate a fost deja reparat în natură prin deducerea din pedeapsa de 1972 de zile aplicată reclamantului pentru infracțiunea de șantaj a perioadei pentru care s-au solicitat daune morale - 19 februarie - 8 martie 2008, nemaifiind necesare, față de durata detenției nelegale și gravitatea prejudiciului suferit, alte reparații de natură bănească.
Împotriva sentinței a formulat apel reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că dacă prin decizia nr.313/2008 Curtea de Apel Bucureștia dedus din perioada de detenție aplicată pentru infracțiunea de șantaj, nu înseamnă că prejudiciul moral suferit a fost acoperit.
A mai susținut apelantul-reclamant că nu trebuie dovedite condițiile inumane de detenție din penitenciarele românești întrucât ele sunt de notorietate.
In concluzie, a solicitat apelantul, admiterea apelului schimbarea în tot a sentinței și admiterea cererii de obligare a Statului Român la plata daunelor morale.
Curtea, examinând apelul prin prisma criticilor formulate și în raport de actele și lucrările dosarului,constată că apelul este nefundat pentru următoarele considerente:
In raport de actele dosarului și dispozițiile art. 160 alin. 1 Cod pr. penal, Curtea constată că în mod corect Tribunalul Dâmbovițaa reținut că măsura privării de libertate a reclamantului a devenit nelegală începând cu data de 19.02.2007 ( data la care expirase durata măsurii arestării preventive menținută de Judecătoria Buftea prin sentința penală nr. 2691/20.12.2006) și până la data de 28.02.2007 când Tribunalul București - secția II-a penală a emis un nou mandat de arestare.
Prin sentința penală nr.215/23.04.2008, rămasă definitivă (fila 87 dosar fond) a fost dedusă din pedeapsa închisorii de 1972 zile aplicată condamnatului pentru infracțiunea de șantaj, întreaga perioadă a reținerii și arestării preventive ( 9.04.2006 - 8.03.2007 ).
Prin urmare, din pedeapsa închisorii a fost dedusă nu numai perioada în care acesta a fost deținut fără mandat ( 19.02.2007 - 28.02.2007), ci întreaga perioadă pentru care el a solicitat daune morale (19.02.2007 - 8.03.2007).
Curtea, constată astfel că eventualul prejudiciu moral al inculpatului cau rmare a deținerii sale nelegale pe o perioadă de 9 zile a fost reparat în natură și nu se mai impune alte reparații de natură bănească, față de disp. art. 505 Cod pr.penală care stabilesc că la durata privării de libertate și de consecințele produse asupra persoanei ori familiei celui privat de libertate.
- 6 -
Cum în speță, apelantul reclamant este infractor recidivist și nu are familie, în mod corect Tribunalul Dâmbovițaa respins acțiunea.
In consecință, nefiind relevantă susținerea apelantului referitoare la condițiile inumane de detenție din penitenciare, atâta timp cât acesta s-a aflat și anterior perioadei în discuție, cât și ulterior acesteia în stare de arest legal dispusă, Curtea constată că apelul este nefondat și urmează ca în baza art. 296 Cod pr.civilă să-l respinsă, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul, cu domiciliul în,-, jud.D, în prezent aflat în Penitenciarul Jilava, împotriva deciziei civile nr. 1987 din 26 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții Statul Român-reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B, sect. 5,- și Direcția Generala a Finanțelor Publice, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr.166, jud.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 13 martie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
red.VS/tehnored.OC
6 ex./10.04.2009
f- Tribunalul Dâmbovița
Președinte:Violeta StanciuJudecători:Violeta Stanciu, Gherghina Niculae
