Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 634/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
- Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie -
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 634
Ședința publică din data de 4 iunie 2008
PREȘEDINTE: Adriana Maria Radu
JUDECĂTOR 2: Elena Costea
JUDECĂTOR 3: Constanța C
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâții, domiciliat în G str. - -.39.B.23 jud. D și SC SRL G, cu sediul în- jud. D, împotriva încheierii de ședință din 31 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta, cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocat Și cu sediul în T,--4.1 jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-reclamantă prin procurator, personal, lipsind recurenții-pârâți și SC SRL
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se mai învederează că prin intermediul Serviciului Registratură s-a depus la dosar de către recurenta-pârâtă SC SRL Poc erere, înregistrată sub nr. 7571 din 18 iunie 2008, prin care solicită soluționarea cauzei în lipsa acesteia.
Procuratorul intimatei-reclamante declară că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Curtea ia act de declarația părții, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Procuratorul intimatei-reclamante, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Prin Decizia nr. 1254/04.12.2007 a Curții de Apel Ploiești - Secția civilă a fost respinsă excepția de necompetență materială de soluționare a cauzei, au fost admise recursurile formulate de reclamanta și de pârâții SC SRL și, casată Decizia nr. 330/21.06.2007 a Tribunalului Dâmbovița, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița - Secția civilă la data de 01.02.2008 sub nr-.
La termenul de judecată din data de 17.03.2008 în fața acestei instanțe apelanții pârâții prin apărător au depus la dosar o cerere prin care au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 din Legea nr. 10/2001 care vin în coliziune cu art. 16 al. 1 - art.44 al. 1, 7 și 8 din Constituția României.
În motivarea excepției apelanții pârâții au arătat că textul din legea de reparație a cărui neconstituționalitate se solicită a fi constată are incidență capitală în cauză și a fost luată în examinare de către instanțe dându-i-se calificări diferite.
Astfel, instanțele au stabilit fie că entitatea deținătoare nu răspunde de vreme ce s-a făcut predarea, fie că acesta răspunde, chiar dacă imobilul este în folosința altei persoane, folosință procurată de la unitatea deținătoare, fără titlu, iar de modul de aplicare a acestui text depinde într-o măsură însemnată soluția.
Au mai precizat apelanții pârâți că textul art. 42 din Legea nr. 10/2001 contravine dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 al. 1 și art. 44 al. 1, 2, 7 și 8 în măsura în care este interpretat în sensul limitării răspunderii unității deținătoare numai la acoperirea prejudiciului cauzat prin "degradări și distrugeri", iar nu și la acoperirea eventualului prejudiciu ocazionat de lipsa de folosință, atunci când această unitate a transmis cu titlu gratuit ori cu titlu oneros folosința sau exploatația imobilului asupra căruia poartă solicitarea persoanei îndreptățite de restituire în natură către o terță persoană sau entitate juridică limitând temporar răspunderea civilă delictuală, la momentul predării efective a acestuia, prin procesul verbal la care se referă legea deși titlul locativ nu a devenit inoperant sau inactiv prin împlinirea termenului pentru care a fost acordat ori prin alt mijloc prevăzut de lege.
Așadar, limitarea acoperii prejudiciului pentru distrugeri și degradării la momentul predării efective în aceiași situație în care folosința a fost procurată de către un terț este în dezacord cu textele din Constituție.
Altfel spus deși unitatea deținătoare nu are titlu și se îmbogățește nu răspunde, terțul care nu are titlu și care oricum plătește pentru procurarea acestuia răspunde, ceea ce într-un stat de drept care pretinde că respectă și garantează proprietatea este inadmisibil.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 42 din Legea nr. 10/2201 ca inadmisibilă.
În motivarea întâmpinării intimata a arătat că o astfel de cerere este inaptă de a fi valorificată din punct de vedere juridic datorită unor considerente de ordin procedural, respectiv în temeiul dispozițiilor art. 315 al. 1 Cod pr. civ. raportat la dispozițiile art. 29 al. 1 și 6 din Legea nr. 47/1992.
Tribunalul Dâmbovița - Secția civilă prin Încheierea din data de 31.03.2008 a apreciat că excepția de neconstituționalitate nu poate fi primită, sens în care va fi respinsă.
Pentru a pronunța această încheiere instanța a reținut că legiuitorul are competență exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești.
Reglementarea printre altele a căilor de atac intră în atribuția acestuia care poate institui reguli deosebite în considerarea unor situații deosebite, cu condiția de a nu aduce atingere unor norme sau principii constituționale.
A mai reținut instanță că din lecturarea textului invocat de apelanți rezultă că practic această critică nu privește constituționalitatea textului de lege în sine, ci soluționarea diferențiată a cauzei în diferite căi de atac, cu motivări contradictorii, ori Curtea Constituțională se pronunță numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea supusă controlului.
De asemenea, Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legi, ci numai a înțelesului său contrar Constituției, punerea în practică a dispozițiilor unei legi, fiind o problemă de aplicare a acesteia.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs apelanții pârâți criticând-o pentru motive de nelegalitate.
În motivarea cererii de recurs recurenții au arătat că textul asupra căruia planează imputația de neconstituționalitate nu a fost declarat printr-o decizie a Curții Constituționale neconstituțional și cum acesta are incidență hotărâtoare asupra pricinii sesizarea trebuia să primească eficiență, iar excepția înaintată spre competentă soluționare Curții potrivit jurisdicției speciale a acesteia.
Au mai precizat recurenții că nu are relevanță că asupra interpretării textului pretins neconstituțional s-a pronunțat și a făcut aprecieri instanța de trimitere, interpretări care leagă instanța de rejudecare, întrucât pe de o parte potrivit art. 29 al. 1 teza finală excepția poate fi ridicată ca limită procesuală și temporară în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acesteia, iar pe de altă parte aceste împrejurări leagă numai instanța de rejudecare fără a limita în vreun fel sau a avea vreo influență asupra modului de a proceda la examinarea și soluționarea excepției de către Curtea Constituțională.
În temeiul art. 308 al. 2 Cod pr. civ. intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Curtea analizând cererea de recurs prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente reține următoarele:
Recurenții din prezenta cauză au invocat în fața instanței de apel, în fond după casarea cu trimitere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 din legea nr. 10/2001 raportat la art. 16 al. 1 și art. 44 al. 1, 2, 7 și 8 din Constituția României.
După cum se știe, instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate constituie un prim filtru legal deoarece sesizarea Curții Constituționale se face de către instanță numai atunci când constată că este vorba de neconstituționalitatea unei dispoziții de care depinde soluționarea cauzei.
Ori, în considerentele deciziei de casare se menționează expres că în ceea ce privește celelalte motive de recurs asupra problemelor de drept ce pot fi rezolvate în această situație și care potrivit art. 315 al. 1 Cod pr. civ. sunt obligatorii pentru judecătorii care vor fi investiți cu rejudecarea cauzei acestea sunt nefondate.
Astfel, în speță nu se pune probleme existenței răspunderii civile speciale prevăzută de art. 42 din Legea nr. 10/2001 întrucât acest text de lege se referă la faptul că deținătorul imobilului este răspunzător de distrugerile și degradările aduse imobilului până la momentul predării efective către persoana îndreptățită.
Acest text de lege ar viza numai capătul de cerere privind distrugerile aduse imobilului de la data eliberării acestuia de către pârâți și nu la contravaloarea lipsei de folosință și în al doilea rând prin întocmirea proceselor verbale de predare primire în anul 2001 și ulterior în anul 2003 pentru suprafața găsită în plus la măsurători, Primăria s-a dezinvestit din rolul de unitate deținătoare procedând la transferul proprietății către reclamantă.
Așadar, față de dezlegările date problemelor de drept de către instanța de control judiciar și care potrivit legii sunt obligatorii pentru instanța de rejudecare rezultă că nu se mai poate susține că dispozițiile art. 42 din Legea nr. 10/2001 sunt incidente în soluționarea cauzei, criticile formulate de recurenții sub acest aspect fiind nefondate.
Nefondate sunt și criticile potrivit cărora că nu are relevanță că asupra interpretării textului pretins neconstituțional s-a pronunțat și a făcut aprecieri instanța de trimitere, interpretări care leagă instanța de rejudecare, întrucât pe de o parte potrivit art. 29 al. 1 teza finală excepția poate fi ridicată ca limită procesuală și temporară în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acesteia, iar pe de altă parte aceste împrejurări leagă numai instanța de rejudecare fără a limita în vreun fel sau a avea vreo influență asupra modului de a proceda la examinarea și soluționarea excepției de către Curtea Constituțională.
În realitate chiar dispozițiile invocate de recurenții și anume art. 29 al. 1 din Legea nr. 47/1992 condiționează sesizarea Curții Constituționale de legătura textului de lege asupra căruia poartă excepția de neconstituționalitate cu legătura sa cu soluționarea cauzei.
Așadar, nu trebuie confundat momentul procesual până la care poate fi invocată o excepție de neconstituționalitate sau soluția ce urmează a fi pronunțată cu privire la aceasta cu condițiile ce trebuie îndeplinite pentru admiterea cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional.
Pentru toate considerentele arătate și având în vedere dispozițiile art. 312 al. 1 Cod pr. civ. Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 Cod pr. civ. Curtea va lua act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâții, domiciliat în G str. - -.39.B.23 jud. D și SC SRL G, cu sediul în- jud. D, împotriva încheierii de ședință din 31 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta, cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocat Și cu sediul în T,--4.1 jud. D, ca nefondat.
Ia act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 18 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C
Fiind în semnează
președintele instanței
GREFIER,
Red.
2ex. / 23.06.2008
a- Tribunalul Dâmbovița
,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Adriana Maria RaduJudecători:Adriana Maria Radu, Elena Costea, Constanța
