Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 642/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.642
Ședința publică din data de 2 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Alexandru Bobincă
JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Simona Petruța Buzoianu Vera
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta, domiciliată în B, sr.-,.6E,.5,.18, județ B, împotriva sentinței civile nr.83 din 21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC de Furnizare a Energiei Electrice - FURNIZARE MUNTENIA NORD SA, cu sediul în P, str.-. -, nr.37-39,.45 F1-F2, județ P și intimata-pârâtă, domiciliată în B, str.-,.6D,.14, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă reprezentată de avocat din Baroul Prahova, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, iar intimata-pârâtă a depus la dosar concluzii scrise.
Avocat având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarația acesteia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă susține în esență că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune în raport de datele de 1.01.2003 și 30.09.2005, întrucât termenul de prescripție de 3 ani începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, în concret acest termen începând să curgă de la sfârșitul fiecărei luni, odată cu verificarea făcută de contabilul-șef al intimatei-pârâte sau cel mai târziu la sfârșitul fiecărui an.
În ceea ce privește excepția punerii în întârziere, susține că la dosarul cauzei nu există dovada confirmării de primire de către recurenta-pârâtă, ci doar o scrisoare de conciliere care nu i-a parvenit niciodată.
Pe fond, susține că debitul îl reprezintă c/val sumelor restituite abonaților care ar fi fost încasate în mod necorespunzător, iar prin decizia de desfacere ais -a imputat că semnăturile nu fac dovada că sunt ale persoanelor îndreptățite a li se restitui taxele sau de persoanele împuternicite de către acestea. Mai susține că din declarațiile notariale rezultă că banii nu au fost însușiți de recurentă, ci au fost restituiți persoanelor îndreptățite.
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței primei instanțe și pe fond respingerea acțiunii. Cu cheltuieli de judecată la fond și recurs.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanta de Furnizare a Energiei Electrice " FURNIZARE MUNTENIA NORD" Pac hemat in judecată pe pârâtele și solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța pârâtele să fie obligate să-i plătească următoarele sume de bani cu titlu de despăgubiri: pârâta suma de 5.100,21 lei, iar pârâtele și, în solidar, suma de 12.562,90 lei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtele au fost angajatele SC Muntenia Nord - B, pârâta îndeplinind funcția de casier, iar pârâta îndeplinind funcția de contabil la Centrul de Relații cu Clienții B Nord, acestea fiind concediate in anul 2006 pentru săvârșirea de abateri disciplinare și crearea de pagube în patrimoniul unității-reclamante.
S-a mai susținut că pârâta, în exercitarea funcției de contabil, a încasat sume de bani de la abonați pe care nu le-a predat la casieria centrală provocând unității un prejudiciu de 7.671,71 lei, din care a fost recuperată, din garanțiile gestionare, suma de 2.371,50 lei, înregistrându-se cu o pagubă nerecuperată de 5.100,21 lei.
În legătură cu prejudiciul în sumă de 12.562,90 lei, unitatea-reclamantă a explicat că acesta provine din restituirea taxelor radio și TV către abonați fără să existe o astfel de cerere făcută de abonați, fără să rezulte din documente că abonații beneficiază de scutiri de plată și fără ca documentele care au stat la baza acestor restituiri de taxe să fie întocmite corect, în sensul că nu existau împuterniciri de ridicare a sumelor de alte persoane decât beneficiarii scutirilor de plată, dispozițiile de plată nu au fost semnate de beneficiari, reclamanta precizând că pentru prejudiciul în sumă de 12.562,90 lei pârâtele răspund în mod solidar.
S-a mai arătat de către reclamantă că începând cu 01.08.2007, potrivit art.12 din HG nr.675/2007, de Furnizare a Energiei Electrice " FURNIZARE MUNTENIA NORD" Aap reluat toate drepturile și toate obligațiile ce decurg din desfășurarea activității de furnizare a energiei electrice subrogându-se în drepturile și obligațiile ce decurg din raporturile juridice ale activității de furnizare cu terții, inclusiv litigiile în curs ale societăților supuse divizării.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și faptul că nu a fost pusă în întârziere, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
A susținut pârâta că paguba ce i se impută se referă la restituiri de sume și plăți nelegale către clienți din perioada de referință 01.01.2003 - 30.09.2005, situație în care termenul de prescripție a dreptului material la acțiune a expirat anterior formulării cererii de chemare în judecată, arătându-se totodată că nu există dovada punerii în întârziere a pârâtei.
Pe fond, pârâta a susținut că neregulile ce i s-au reproșat în legătură cu completarea și conținutul documentelor financiar-contabile, în baza cărora s-au eliberat sume de bani clienților, s-au datorat faptului că nu a fost instruită de persoanele care aveau atribuții în acest sens și că unitatea-reclamantă nu a dovedit existența unui prejudiciu real, emițându-se doar ipoteze.
Totodată, s-a mai arătat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a răspunde, în calitate de contabil, fiind nejustificată și antrenarea răspunderii sale, în solidar cu pârâta, care în calitate de casieră a fost cea care a efectuat plățile către clienți.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.83 din 21 ianuarie 2009, Tribunalul Buzăua respins excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei punerii în întârziere și a admis acțiunea obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 5100,21 lei reprezentând prejudiciu cauzat acesteia.
Prin aceeași sentință, pârâtele și au fost obligate, în mod distinct, să achite reclamantei suma de 12.562,90 lei reprezentând prejudiciu cauzat reclamantei, proporțional cu salariile acestora.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din procesul-verbal încheiat la 13.12.2005 de șeful Serviciului Control General din structura unității-reclamante, rezultă că pârâta, angajată în funcția de casier la subunitatea B, la Centrul de Relații cu Clienții B Nord, a cauzat unității-reclamante, in perioada 01.10.2003 - septembrie 2005 o pagubă de 7.671,71 lei, din care 2.780,44 lei penalități de întârziere, reprezentând sume de bani încasate de la consumatori dar nepredate sau predate cu întârziere la casieria centrală.
S-a mai reținut că din suma totală de 7.671,71 lei, unitatea-reclamantă a recuperat suma de 2.371,50 lei constând în garanția constituită in favoarea reclamantei conform Legii nr. 22/1969, astfel că suma nerecuperată de la pârâta este de 5.300,21 lei, această pârâtă necontestând realitatea pagubei, fiind de acord să plătească unității pârâte suma respectivă, semnând în acest sens un grafic de eșalonare a datoriei, fără a efectua însă vreo plată până în prezent.
Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 12.562,90 lei, instanța a reținut că din procesul-verbal de control încheiat de șeful Serviciului Control General din structura Muntenia Nord la 13.12.2005 și Nota de Prezentare înregistrată sub nr. 7594 din 20.12.2005, aprobată de directorul general al unității-reclamante, rezultă că acest prejudiciu a reieșit din efectuarea de către pârâta, în exercitarea funcției de casier, de restituiri, fără drept, de sume de bani către abonații casnici și plătitori de taxe radio și în perioada 01.01.2003 - 30.09.2005, făcându-se pe larg trimitere la modalitatea în care s-au restituit bani din casierie, cu încălcarea metodologiei de lucru și a prevederilor legale.
La producerea prejudiciului total in suma de 12.562,90 lei, a reținut instanța de fond, a contribuit și pârâta, culpa acesteia constând în activitatea de verificare a documentelor de restituire a sumelor prin casierie și de cercetare a vizei de control preventiv.
Instanța a înlăturat apărările pârâtei, care a susținut că nu este dovedită culpa acesteia în efectuarea de restituiri de sume de bani prin casierie și nici realitatea pagubei pe motiv că nu s-au depus la dosar probe din care să se tragă concluzia că nu există paguba sau că aceasta este mai mică decât suma de 12.562,90 lei, reținându-se că unitatea-reclamantă a arătat că sumele restituite persoanelor care au dat declarații notariale prin care au precizat că nu au datorii față de unitatea-reclamantă și nici ei nu au pretenții bănești față de această unitate nu au fost luate in calcul la stabilirea prejudiciului final în sumă de 12.562,90 lei.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta, instanța a constatat că dreptul la acțiune nu este prescris întrucât potrivit art. 283 alin.1 lit. Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator, iar în conformitate cu art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în recuperarea pagubei pricinuite prin faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
S-a arătat că în cauză, conducătorul unității-reclamante a luat la cunoștință de prejudiciile cauzate de pârâte la data de 20 decembrie 2005, când s-a înregistrat la sediul unității-reclamante Nota de Prezentare înaintată de șeful Serviciului Control General, aprobată de directorul general, înregistrare făcută sub nr.7594 din 20.12.2005, concluzionându-se că reclamanta s-a aflat în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 283 al.1 lit c Codul muncii pentru a promova prezenta acțiune.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 270 Codul muncii, tribunalul a admis acțiunea reclamantei în sensul celor sus-arătate.
Împotriva sentinței primei instanțe pârâta a declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art. 3041Cod pr.civilă.
Susține recurenta că în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției invocată la prima instanță în condițiile în care din procesul-verbal încheiat la data de 13.12.2005 rezultă că la rubrica privind verificarea restituirilor prin casă a sumelor constituite în contul de creditori se face vorba de sume restituite prin casă în perioada 1.01.2003-30.09.2005 și cum termenul de prescripție de 3 ani începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, în domeniul contractual, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților către angajator, dreptul la acțiune pentru fiecare din sumele pretinse a început să curgă de la sfârșitul fiecărei luni, odată cu verificarea făcută de contabilul- șef sau cel mai târziu la sfârșitul fiecărui an, odată cu verificarea anuală făcută de revizorul societății, astfel că acțiunea reclamantei este prescrisă, nefiind aplicabile regulile răspunderii civile delictuale.
În ceea ce privește lipsa punerii în întârziere a recurentei, se susține că nu există dovada confirmării de primire în ceea ce o privește pe aceasta, ci doar o scrisoare de conciliere, care nu i-a parvenit niciodată, iar pentru antrenarea răspunderii civile contractuale se cer a fi întrunite mai multe condiții, printre care și ca debitorul să fi fost pus în întârziere.
Pe fondul cauzei, se susține că în mod greșit a fost admisă acțiunea în privința recurentei-pârâte întrucât neregulile constatate s-au datorat neinstruirii recurentei de către persoanele care aveau aceste atribuții și care au și fost sancționate disciplinar, fără a se antrena și răspunderea lor patrimonială, iar în plus, și alți angajați, cu aceleași atribuții, procedau la fel, fără a fi sancționați disciplinar.
Mai arată recurenta că la data sancționării sale cu desfacerea contractului de muncă nu i s-a adus la cunoștință că ar exista vreun prejudiciu de care ar fi răspunzătoare, singura persoană împotriva căreia s-a antrenat răspunderea patrimonială, pentru lipsa în gestiune, fiind casiera unității și în plus, nu s-a făcut dovada unui prejudiciu real, emițându-se doar ipoteze după 3 ani.
De asemenea, se susține că la momentul anchetei disciplinare, s-a solicitat recurentei să facă dovada faptului că beneficiarii reducerilor sau scutirilor de plată, ale căror semnături au fost apreciate ca incerte sau care au primit banii prin împuterniciți, au beneficiat în mod real de aceste facilități, scop în care recurenta a obținut pe cheltuiala acesteia declarații autentice de le persoanele în cauză, atașate și în cauză, toate restituirile de plați fiind reale și justificate, astfel încât, chiar dacă din punct de vedere formal nu s-au respectat cerințele legii, nu poate fi antrenată răspunderea patrimonială câtă vreme nu există un prejudiciu real.
Totodată, se arată că între prejudiciu și fapta culpabilă trebuie să existe o legătură de cauzalitate, cerință nejustificată de către reclamantă susținându-se că deși declarațiile notariale confirmă faptul că sumele plătite persoanelor în cauză reprezintă integral sumele cu care reclamanta se consideră prejudiciată, prima instanță preluat apărarea nedovedită a reclamantei conform căreia respectivele declarații nu privesc prejudiciul final în sumă de 12562,50 lei deși este evident că toate aceste sume au fost prinse în nota de prezentare din 20.12.2005 fiind pretinse din nou prin acțiune.
Se învederează în continuare că este incorectă și antrenarea răspunderii recurentei alături de casiera unității, numita, fiind de neînțeles și tragerea acestora la răspundere fără antrenarea răspunderii celorlalte persoane sancționate disciplinar cu aceeași ocazie și pentru aceeași situație.
S-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar intimata-pârâtă a depus la dosar concluzii scrise.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Este neîntemeiat primul motiv de recurs prin care se susține că în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de recurenta-pârâtă.
Acesta, deoarece, așa cum s-a arătat în mod constant în practica și literatura juridică, în cazul răspunderii patrimoniale a angajatului, conform art.270 alin.1 Codul muncii, termenul de prescripție de 3 ani începe să curgă numai când conducătorul unității-reclamante a luat cunoștință de prejudiciile cauzate societății, în cazul de față, la data de 20.12.2005, atunci când s-a înregistrat la sediul unității nota de prezentare înaintată de șeful Serviciului Control General, aprobată de directorul general, înregistrare ce poartă nr.7594/20.12.2005 (fila 13 dosar fond).
În consecință, raportat la data introducerii acțiunii-22.09.2008, aceasta apare ca fiind formulată înăuntrul termenului de prescripție de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În ceea ce privește punerea în întârziere la care face trimitere recurenta, și această excepție a fost corect respinsă, în condițiile în care Codul muncii nu condiționează promovarea unei acțiuni în răspundere patrimonială de punerea în prealabil, în întârziere, a celui de la care se solicită recuperarea prejudiciului în temeiul art.270 alin.1 Codul muncii.
Neîntemeiate sunt și criticile privitoare la soluționarea greșită a fondului cauzei în ceea ce-o privește pe recurenta-pârâtă.
Astfel, pentru angajarea răspunderii patrimoniale a recurentei, în conformitate cu disp.art.270 alin.1 Codul muncii, era necesar a se face dovada îndeplinirii concomitente a mai multor condiții, și anume: calitatea recurentei de salariată sau fostă salariată la unitatea-intimată, existența unei fapte ilicite și personale săvârșită în legătură cu munca acesteia, a unui prejudiciu, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și a vinovăției, dovadă care a fost făcută în cauză de către intimata-reclamantă.
Recurentei-pârâte i-a fost desfăcut contractul de muncă prin decizia nr.6/4.01.2006 emisă de SC DE DISTRIBUȚIE ȘI FURNIZARE ENERGIEI ELECTRICE MUNTENIA NORD SA (filele 127-128 dosar fond), reținându-se în cuprinsul deciziei comiterea unor abateri grave de la îndatoririle de serviciu, ceea ce a condus la prejudicierea societății prin efectuarea unor operațiuni ilegale, expres enumerate, printre care și retragerea de sume din casierie fără a avea la bază cereri ale abonaților sau referate scrise și aprobate de șeful de centru, sub pretextul restituirii acestora abonaților-beneficiari, neatașarea la dispozițiile de plată a copiilor de pe documentele de identificare ale beneficiarilor acestor sume, modificarea tarifului abonaților deconectați din cauza neplății c/val energiei de la tarif standard la tarif social și recalcularea de diferențe fără justificare.
Din cuprinsul deciziei de concediere sus-menționate, rezultă că directorul societății a avut în vedere la emiterea deciziei și referatul Serviciului Control General, nr.7594/20.12.2005, prin care s-au adus la cunoștința conducerii societății abaterile grave de la îndatoririle de serviciu comise de recurenta-pârâtă, contabil în cadrul SDFEE B, înscris ce a fost depus în copie la dosarul de fond (filele 13-17).
Culpa recurentei-pârâte rezultă din activitatea defectuoasă a acesteia de verificare a documentelor de restituire a sumelor prin casierie și de exercitare a vizei de control preventiv, concluzionându-se în mod justificat de către prima instanță că la producerea prejudiciului în sumă de 12.562,90 lei a contribuit și pârâta, alături de pârâta, astfel încât în mod corect acestea au fost obligate să achite reclamantei suma de 12.562,90 lei, proporțional cu salariile acestora, în conformitate cu disp.art.271 alin.2 Codul muncii.
În legătură cu realitatea pagubei de 12.562,90 lei cerută de intimata-reclamantă, este neîntemeiată susținerea recurentei potrivit căreia acest prejudiciu nu a fost dovedit, câtă vreme prejudiciul respectiv, rezultând din îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu de către recurenta-pârâtă, cât și de către intimata-pârâtă, rezultă din cuprinsul notei de prezentare (referat) înregistrată sub nr.7594/20.12.2005 întocmită de șeful Serviciului Control General și restul înscrisurilor depuse la dosar de către intimata-reclamantă, cu mențiunea că la momentul întocmirii notei de prezentare, prejudiciul respectiv, reieșind din cuprinsul notei, era mai mare, intimata-reclamantă arătând că a scăzut din prejudiciul inițial sumele privind-i pe cei în legătură cu care recurenta-pârâtă a depus în apărare, cu ocazia cercetării disciplinare, o serie de declarații notariale, rezultând în final o sumă mai mică, respectiv cea de 12.562,90 lei, solicitată prin acțiune.
Faptul că nu s-a cerut recuperarea prejudiciului de 12.562,90 lei și de la alte persoane, la care face referire recurenta, nu justifică admiterea recursului în sensul celor solicitate de aceasta, câtă vreme numai recurentei-pârâte și intimatei le-au fost desfăcute contractele de muncă pentru abaterile constatate, iar în raport de probatoriile administrate în cauză, rezultă că numai în sarcina acestora se poate reține răspunderea pentru cauzarea efectivă a prejudiciului în sumă de 12.562,90 lei.
Concluzionând, pentru considerentele ce preced, Curtea privește recursul de față ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge, sentința atacată fiind legală și temeinică, rezultând dintr-o corectă apreciere a probelor administrate în cauză și aplicare a dispozițiilor legale, în raport de situația de fapt reținută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta, domiciliată în B, sr.-,.6E,.5,.18, județ B, împotriva sentinței civile nr.83 din 21 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC de Furnizare a Energiei Electrice - FURNIZARE MUNTENIA NORD SA, cu sediul în P, str.-. -, nr.37-39,.45 F1-F2, județ P și intimata-pârâtă, domiciliată în B, str.-,.6D,.14, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 aprilie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Simona Petruța Buzoianu Vera
- - --- - -- -
fiind pensionat, prezenta
se semnează de președintele instanței
Grefier
/VS
2 ex./30.04.2009
f--Trib.
G
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Alexandru BobincăJudecători:Alexandru Bobincă, Simona Petruța Buzoianu Vera
