Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 660/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(1383/2009)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR. 660

Ședința publică din 7.12.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Doina Anghel

JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe

Grefier - - -

- XX -

Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanții reclamanți, și, împotriva sentinței civile nr. 161 din 9.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți și.

Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru revendicare.

La apelul nominal se prezintă apelantul reclamant asistat de avocatul, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/2009, eliberată de Baroul București, avocat care reprezintă în proces și interesele apelanților reclamanți și, precum și avocatul în calitate de reprezentant al intimaților pârâți și, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/2009, eliberată de Baroul București.

Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura este legal îndeplinită, după care:

Avocatul apelanților depune la dosar chitanța în cuantum de 4 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei, aferente cererii de apel, pe care instanța le anulează.

Solicită acordarea unui termen pentru ca instanța să se pronunțe asupra cererii de scutire de la plata taxei de timbru datorată în prima instanță.

Avocatul intimaților solicită respingerea cererii părții adverse, deoarece în cursul judecății la tribunal nu s-a formulat o asemenea cerere, care, în condițiile nr.OUG 51/12008, se formulează în fața instanței ce soluționează fondul acțiunii.

Este legitimat apelantul, CNP -, care prezintă pașaportul tip P cod seria -, eliberat la data de 17.07.2009, din care rezultă că este domiciliat în și are cetățenia română.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Avocatul apelanților reclamanți, și susține că părțile reclamante nu au dispus de suficienți bani pentru achitarea taxelor de timbru, iar instanța a respins cererea de chemare în judecată ca netimbrată.

Solicită, în consecință, admiterea apelului și acordarea unui termen pentru soluționarea cauzei pe fond, fără cheltuieli de judecată.

Avocatul intimaților pârâți și solicită respingerea apelului ca nefondat.

În legătură cu cererea de scutire de la plata taxei de timbru, arată că nr.OUG 51/2008 prevede posibilitatea unei astfel de măsuri pentru persoanele care domiciliază în România sau în statele membre ale Uniunii Europene. Or, reclamanții au domiciliul în și nu fac dovada cu acte, conform actului normativ amintit, a veniturilor realizate de familie, depunând la dosar numai declarație pe proprie răspundere în sensul că nu realizează venituri pe teritoriul României. De altfel, apelantul nu a depus la dosar nici un fel de act privitor la veniturile sale.

Arată, de asemenea, că apelanții sunt de rea credință, deoarece realizează venituri, având cunoștință despre faptul că au intrat în posesia unui alt imobil, situat în-, pe care l-ar fi vândut.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

În replică, avocatul apelanților precizează că apelantul este cetățean român, astfel cum reiese din pașaportul cu care se legitimează, având de fapt dublă cetățenie. Menționează că acesta s-a întors în țară tocmai pentru revendicarea moștenirii, în calitatea sa de moștenitor legal, potrivit dovezilor depuse la dosar.

În prezent, apelantul nu dispune de o locuință în România, nici nu realizează venituri.

La solicitarea instanței, apelantul declară că imobilul din str. -, este de fapt un singur apartament și încă nu a fost vândut datorită conflictului familial.

CURTEA

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.161/09.02.2009, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, a anulat ca netimbrată cererea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții și și a bligat reclamanții la plata sumei de 1.200 lei RON cheltuieli de judecată către pârâți.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin rezoluția de primire a cererii (fila 1 dosar), pe rolul Tribunalului București, s-a stabilit în sarcina reclamanților, în baza art.20 alin.2 și art.11 alin.1 din Legea nr.-, obligația acestora de a preciza valoarea imobilului și de a timbra la valoare, fiind citați cu mențiunea acestei obligații, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare, respectiv au fost citați cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 138.042 RON și timbru judiciar de 5 RON.

Taxa de timbru reprezintă plata serviciului prestat de către instanța judecătorească, de soluționare a pretenției dedusă judecății, prin pronunțarea unei hotărâri executorii de drept sau susceptibilă de a fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite.

În cauză, reclamanții au învestit instanța cu o acțiune pentru care datorează taxa judiciară de timbru, conform art.3 lit.c din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările ulterioare.

La termenul de astăzi, 02.02.2009, tribunalul a constatat că reclamanții nu au înțeles să se conformeze acestor dispoziții, astfel încât, față de cele ce preced și în temeiul dispozițiilor art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997, privind taxele judiciare de timbru, potrivit cărora acestea se plătesc anticipat sau până la primul termen de judecată, neîndeplinirea obligației de plată fiind sancționată cu anularea cererii, a anulat, în consecință, cererea de chemare în judecată ca netimbrată.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel apelanții, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, respectiv în mod nelegal instanța a respins cererea de acordare a unui nou termen de judecată formulată de petenți pentru a putea achita taxa de timbru dispusă de instanță, deoarece, pe de o parte, valoarea stabilită este mult prea mare față de valoarea imobilului, iar pe de altă parte, conform dispozițiilor legale, în materia revendicărilor prin compararea titlurilor prezentate de părți apare instituția scutirii de plata taxei de timbru.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, în raport de criticile formulate și de materialul probator administrat în cauză, Curtea a constatat că apelul este fondat și în baza art.297 alin.1 Cod procedură civilă, l-a admis, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru următoarele considerente:

Cererea introductivă de instanță promovată de apelanți la 10.01.2008 are ca obiect revendicarea imobilului situat în B,-, sector 1, apelanții invocând ca temei juridic al cererii dispozițiile art.480 Cod civil.

În ședința publică din 24.11.2008 instanța a apreciat că acțiunea este evaluabilă în bani și supusă timbrării la valoare în contradicție cu dispozițiile art.15 alin.1 lit.r din Legea nr.146/1997.

Astfel, conform acestui text de lege, cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cererile accesorii și incidente sunt scutite de taxele judiciare de timbru.

Față de dispoziția imperativă a acestui text de lege, în mod greșit instanța fondului a apreciat că nu este aplicabil în prezenta cauză, astfel că anulând acțiunea ca netimbrată, tribunalul nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei, făcând aplicabile în prezenta cauză dispozițiile art.297 Cod procedură civilă.

Față de aceste considerente, Curtea a admis apelul, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelanții - reclamanți, și, toți cu domiciliul ales la, în B,-,.3,.9, sector 2, împotriva sentinței civile nr.161 din 09.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți, domiciliat în A,-,.312,.A,.1, județul T și, domiciliată în, județul

Desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 07.12.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

GREFIER

Red.

.

7 ex./09.12.2009

TB-5 -

Președinte:Doina Anghel
Judecători:Doina Anghel, Mariana Haralambe

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 660/2009. Curtea de Apel Bucuresti