Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 656/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1725/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 656
Ședința publică de la 7.12.2009.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Doinița Mihalcea
JUDECĂTOR 2: Daniela Adriana Bînă
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea apelurilor formulate de apelanții reclamanți ȘI, precum și de apelantul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 531 din 10.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE ȘI AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.
are ca obiect - acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal se prezintă avocatul în calitate de reprezentant al apelanților reclamanți Și, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/2009, eliberată de Baroul București și consilierul juridic în calitate de reprezentant al apelantului pârât Municipiul B prin Primarul General, în baza delegației pe care o depune la dosar; lipsesc intimații pârâți Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentanții apelanților, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat și nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Avocatul apelanților reclamanți și solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat, schimbarea în parte a hotărârii apelate în sensul admiterii acțiunii și pronunțarea unei hotărâri în temeiul căreia să se poată adresa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea emiterii unei decizii privitoare la acordarea de titluri de despăgubiri.
Arată că prima instanță, în mod greșit, a ignorat dispozițiile obligatorii ale deciziilor nr. IX/2006 și XX/2007 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, admițând în parte acțiunea, obligând Municipiul B să emită o dispoziție care să conțină propunerea de acordare de despăgubiri, având în vedere că în deciziile invocate se dispune judecarea de către instanță pe fond a litigiilor. Aceasta însemnând că instanța trebuie să se considere investită cu o contestație la soluția nefavorabilă pronunțată de pârât asupra cererii conținute de notificare și, analizând probele ce însoțesc notificarea și cele administrate în cursul procesului stabilesc temeinicia pretențiilor formulate, calitatea de persoană îndreptățită, restituirea în natură sau echivalenta imobilului.
Neprocedând în acest sens, limitându-se la a stabili faptul că reclamanții sunt persoane îndreptățite la a formula pretenții în legătură cu imobilele în litigiu și obligarea pârâtului de a emite o dispoziție conținând propunerea de despăgubiri, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală.
Consideră nelegală șu respingerea cererii de retrocedare a cotei de din terenul în suprafață de 2173 mp, situat în B,-, sector 1, având în vedere că apelanți reclamanți au făcut dovada că dețin titlu de proprietate și cu privire la teren.
La interpelarea instanței, avocatul apelanților reclamanți precizează că instanța fondului trebuia să se pronunțe pe conținutul cererii de chemare în judecată și nu pe notificare.
Reprezentantul apelantului pârât Municipiul B solicită respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de reclamanți.
Este de acord că există decizia XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recursul în interesul legii, însă, refuzul justificat al entității investite cu soluționarea notificării - Municipiul B - constă în faptul că nu a emis o dispoziție prin care să constate calitatea de persoană îndreptățită a părții adverse și să stabilească dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent. Municipiul B trebuia obligat să emită o astfel de dispoziție și să înainteze dosarului Autorității pentru stabilirea despăgubirilor. Însă, apelanții reclamanți doresc să rezolve toate problemele odată. De aceea crede că motivele de apel, astfel cum au fost formulate, nu pot fi primite.
În ceea ce privește apelul declarat de Municipiul B, pune concluzii de admiterea a acestuia astfel cum a fost formulat și motivat.
Referitor la primul motiv de apel, care vizează legalitatea titlului statului, arată că renunță la susținerea acestui motiv.
Avocatul apelanților reclamanți, având cuvântul asupra apelului formulat de Municipiul B, solicită respingerea acestuia, ca nefondat.
CURTEA,
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV a Civilă sub nr. 1475 din 12.02.2002, reclamanta a chemat în judecată pârâții Municipiul B prin Primarul General, Ministerul Finanțelor Publice și S solicitând instanței să constate că a fost deposedată ilegal de dreptul său de proprietate în cotă de asupra apartamentului nr. 2 situat la demisolul imobilului din B,-, sectorul 1, din fundul curții compus din hol, 2 camere, baie, și wc și o cotă de 7% din părțile comune, în cotă de din apartamentul nr. 1, situat la parterul aceluiași imobil, compus din vestibul, hol, sală, 4 camere, baie, bucătărie, wc, 2 camere de servitori, pivniță, și cota de 31% din părțile comune, în cotă de din apartamentul nr. 4 situat la etajul 2 al imobilului, alcătuit din vestibul, hol, sală, 4 camere, baie, bucătărie, wc, 2 camere, precum și în cotă de din terenul în suprafață de 2173 mp cu casă construită din zid, compusă din demisol și parter situat la aceiași adresă; să se dispună obligarea pârâților la despăgubiri în echivalent pentru aceste imobile.
Prin sentința civilă nr. 872/03.06.2002, Tribunalul București Secția a IV a Civilă a anulat cererea motivat de faptul că reprezentantul reclamantei nu și-a justificat calitatea, iar prin decizia civilă nr. 460/20.11.2002, Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a IV a Civilă, a schimbat această soluție cu consecința reținerii cauzei pentru judecarea pe fond.
Astfel, prin decizia civilă nr. 1586/08.09.2004, Curtea de Apel Secția a IV a Civilă, în evocarea fondului, a respins acțiunea pentru lipsa legitimării procesuale active a reclamantei, reținând că aceasta nu a invocat un titlu de proprietate, procesele verbale întocmite de Comisia pentru Înființarea Cărților Funciare nefiind suficiente în condițiile în care nu indică actele autentice în baza cărora a fost înscrisă proprietatea în favoarea autorilor reclamantei.
Înalta Curte de Casație și Justiție Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, prin decizia civilă nr. 2763/16.03.2006, a casat această din urmă decizie și a trimis cauza spre rejudecare Curții de APEL BUCUREȘTI reținând că, în raport de exigențele art. 22 din Legea nr. 10/2001 și ale art. 22 pct. 1 lit. d din nr.HG 498/2003. reclamanta și-a dovedit calitatea procesuală activă prin certificatul de moștenitor nr. 65/1960 și procesele - verbale întocmite la data de 22.05.1946 de Comisia pentru Înființarea Cărților Funciare.
Urmare a decesului reclamantei, calitatea procesuală activă a fost preluată de moștenitorii săi, și.
Prin decizia civilă nr. 220/06.04.2007, Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a IV a Civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București care, la rândul său, prin decizia civilă nr. 1190/03.10.2007 și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI.
Conflictul negativ de competență a fost soluționat de care, prin decizia civilă nr. 2419/10.04.2008 a stabilit competența în favoarea Tribunalului București.
Astfel învestit, prin sentința civilă nr. 531 din 10.04.2009, Tribunalul București Secția a Va Civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, a admis, în parte, acțiunea reclamanților împotriva pârâtului Municipiul B prin Primarul General pe care, consecință a constatării a preluării fără titlu de către stat a cotei de din apartamentele nr. 2, nr. 1, și nr. 4 situate la demisolul, parterul și respectiv, etajul 2 al imobilului din litigiu, l-a obligat să emită în favoarea reclamanților propunere de acordare de despăgubiri pentru cota de din apartamentele menționate.
Cererea privind cota de din terenul în suprafață de 2.173 mp situat în B,-, fost 76, sectorul 1 fost respinsă ca neîntemeiată luându-se, totodată act, că reclamanții nu solicită cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că, în raport de dispozițiile legale invocate de reclamanți în motivarea acțiunii natura juridică a acțiunii este aceea a unei cereri de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001, admisibilă în raport de dispozițiile deciziilor nr. IX/2006 și XX/2007 pronunțate în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Sub aspectul calității procesuale active a reclamantei, Tribunalul a reținut că, față de decizia civilă nr. 2419/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei și, deci, și a moștenitorilor acesteia nu se mai impune a fi reluată.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâților S și Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul a reținut că, din adresa nr. /2008 emisă de imobilul ce formează obiectul prezentei cauze se află în patrimoniul privat al Municipiului B, fiind preluat în temeiul Decretului nr. 223/1074, astfel încât, calitatea procesuală pasivă, în raport de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 213/1998 revine Municipiului B acesta fiind de altfel, și persoana notificată.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a reținut că, printr-o contestație împotriva refuzului tacit de soluționare asimilat unui răspuns negativ, nu poate examina decât pretențiile pe care reclamanta le-a formulat prin notificările adresate pârâtului.
Din adresa cu nr. /2008 emisă de - rezultă că, în temeiul Decretului nr. 223/1974, conform deciziei nr. 1480/1989 s-a dispus preluarea fără plată a cotei de din apartamentul nr. 1 din imobil, a cotei de din apartamentul nr. 2 și a cotei indivize de teren aparținând reclamantei fostă Câmpina, s-a făcut fără plată, și că preluarea s-a făcut în mod abuziv fiind aplicabile dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001 și ale art.16 din Legea nr. 247/2005, reclamanții fiind îndreptățiți la despăgubiri pentru cota de din apartamentele din litigiu.
În privința terenului în suprafață de 2.173 mp situat în B,-, fost nr. 76, sectorul 1, instanța a respins, ca neîntemeiată cererea nefiind formulată a asemenea cerere prin notificările adresate pârâtului.
Prin apelul formulat împotriva acestei sentințe, reclamanții au susținut că, prima instanță este nelegală având în vedere prevederile deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție privind competența și obligația instanțelor de a soluționa pe fond cererile ce li se adresează în legătură cu notificările făcute persoanelor îndreptățite la restituirea imobilelor de care au fost deposedate în mod abuziv în perioada precizată de lege, respectiv, dispozițiile deciziilor nr. IX/2006 și XX/2007.
Instanța trebuie să se considere învestită cu o contestație la soluția nefavorabilă pronunțată de pârât asupra cererii conținute de notificare, și, analizând probele ce însoțesc notificarea și cele administrate în cursul procesului, stabilesc temeinicia pretențiilor formulate, calitatea de persoană îndreptățită, restituirea în natură sau în echivalent a imobilului, cuprinzând, în acest din urmă caz, în corpul hotărârii, întinderea despăgubirilor ce se cuvin reclamantului.
Soluția de respingere a cererii de retrocedare a cotei de din teren este nelegală deoarece, textul invocat de judecătorul fondului se referă strict la cererile făcute în fața instanței și nu poate fi aplicat, prin similitudinea notificărilor adresate entităților competente a le soluționa deoarece chiar dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 stipulează că actele doveditoare ale dreptului de proprietate pot fi depuse până la soluționarea notificării.
La rândul său, pârâtul Municipiul Bac riticat sentința în sensul că este rezultatul unei greșite aplicări a legii, respectiv, a dispozițiilor art. 2 lit. g din Legea nr. 10/2001cu ignorarea totală a dispozițiilor art. 1.4 lit. B din Normele date în Aplicarea Legii nr. 10/2001, instanța reținând greșit, caracterul abuziv al preluării de către stat a imobilului.
Astfel, prin art. 2 din Legea nr. 10/2001, se descrie și se enumeră ce se înțelege prin imobile preluate abuziv iar în accepțiunea acesteia, imobilele preluate prin Decretul nr. 223/1974 nu sunt considerate imobile preluate abuziv.
Reclamanții nu pot beneficia, într-o contestație împotriva refuzului de soluționare asimilat unui răspuns negativ deoarece instanța nu se putea subroga într-un drept pe care legiuitorul l-a stabilit în sarcina unității deținătoare, și, cel mult, putea obliga pârâtul la emiterea dispoziției.
În apel nu au fost formulate întâmpinări.
Examinând cauza, prin prisma criticilor susținute de apelanți, Curtea constată că, în mod corect, Tribunalul a aplicat și interpretat dispozițiile Deciziei nr. IX/2006 și ale Deciziei nr. XX/2007 pronunțate de J - Secțiile Unite, obligatorii pentru instanțe, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 329 din Codul d e procedură civilă, precum și pe cele ale art. 2 din Legea nr. 10/2001 și ale art. 6 din Legea nr. 213/1998.
În aceste condiții, în mod corect, Tribunalul a calificat, în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 129 din Codul d e procedură civilă acțiunea cu a cărei soluționare a fost învestită, reținând că obiectul acesteia îl reprezintă contestația împotriva refuzului unității deținătoare a imobilului de răspunde la notificare, în condițiile art. 23 și ale art. 2 din Legea nr. 10/2001.
În contextul acestei acțiuni, având în vedere, în egală măsură, și principiul disponibilității procesului civil, Tribunalul a analizat titlul statului, considerând, în condițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 ale prevederilor constituționale interne și ale tratatelor internaționale la care România este parte că, preluarea de către stat a imobilului este abuzivă.
În cazul în care, unitatea deținătoare învestită cu soluționarea notificării, așa cum se reține prin Decizia nr. XX/2007, nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, cum este cazul și în speța de față, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv, al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nici o dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede la art. 21 că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Pentru aceste argumente, apelul pârâtului a fost considerat ca fiind neîntemeiat.
Apelul formulat de reclamanți este însă fondat, dar cu privire la singurul aspect criticat de altfel de aceștia, și anume, soluția pe care a primit-o cererea de restituire care privea imobilul teren în suprafață de 2173 mp, mai exact cota de din acesta, capăt de cerere care nu a primit o dezlegare pe fond.
Astfel, așa cum rezultă din notificarea adresată la data de 05.02.2002 comunicată pârâtului prin BEJ și Asociații cât și din adresa nr. 2505/04.11.2008, din cuprinsul cererii introductive de instanță, actul de preluare a imobilului - care face referire și la terenul preluat prin Decretul nr. 223/1974 - rezultă indubitabil voința autoarei reclamanților de a solicita și restituirea terenului cu atât mai mult cu cât se cunoștea, urmare a corespondenței purtate cu instituțiile competente potrivit legilor speciale de reparație, și a acțiunii în revendicare, situația juridică a imobilului, respectiv, faptul că acesta a fost vândut în condițiile Legii nr. 112/1995.
Prin urmare, doar sub acest aspect, Curtea apreciat că apelul reclamanților este întemeiat și urmează a fi admis, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 297 din Codul d e procedură civilă, celelalte aspecte de drept dezlegate de către instanța de fond având putere de lucru judecat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul Municipiul B prin Primar General cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 531/10.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a a Civilă în dosarul cu nr- în contradictoriu cu intimații apelanți reclamanți și, ambii cu domiciliul ales la Av., în B,-, -ila 3,. 2, intimații pârâți Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5 și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului cu sediul În B, Str. căpitan nr. 50, sector 1.
Admite apelul formulat de reclamanți împotriva aceleiași sentințe pe care o desființează și trimite cauza pentru rejudecare aceluiași tribunal.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la data comunicării.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
/ CS
Ex. 7/28.01.2010
Tribunalul București Secția a Va Civilă
Jud.
Președinte:Doinița MihalceaJudecători:Doinița Mihalcea, Daniela Adriana Bînă
