Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 665/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
COMPLETUL - I/
DECIZIA CIVILĂ NR. 665/2009 -
Ședința publică din 14 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Roman Florica R - - judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Bocșe Elena
- - - - JUDECĂTOR 3: Pantea Viorel
- - - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de reclamantul domiciliat în O, satul, nr. 410, județul S M în contradictoriu cu intimații pârâți domiciliată în O, satul, nr. 421, județul S M, domiciliat în O, satul, nr. 390, județul S M, domiciliat în O, satul, nr. 353, județul S M și G domiciliat în O, satul, nr. 22, județul S M, împotriva deciziei civile nr. 348 din 28 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, prin care a fost modificată în parte sentința civilă nr. 1168 din 22 decembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș în dosar nr. 1681/2003, având ca obiect: revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul nu este timbrat, cauza este repusă pe rol din oficiu pentru constatarea perimării, după care:
CURTEA DE APEL,
deliberând,
Constată că, prin sentința civilă nr. 1168 din 22 decembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș în dosar nr. 1681/2003, au fost respinse excepțiile invocate de reclamantul și s-a admis în parte acțiunea reclamantului împotriva pârâților, G, și în consecință pârâții au fost obligați să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită folosință terenul în suprafață de 300 mp. situat în localitatea între vecinii, înscris în nr. 83 nedefinitiv, nr. top. 114; s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata despăgubirilor civile și s-a respins acțiunea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională împotriva reclamantului pârât reconvențional; pârâții au fost obligați să plătească reclamantului suma de 450 lei cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 348 din 28 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, s-a admis recursul declarat de pârâta reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1681/2003 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș în dosar nr. 1681/2003, privind pe intimații, și G și în consecință a fost modificată în parte sentința în sensul respingerii acțiunii principale, formulată de reclamantul pârât împotriva pârâtei reclamante și a celorlalți pârâți intimați pentru revendicare, și admiterii acțiunii reconvenționale formulată de pârâta reclamantă împotriva reclamantului pârât constatând că pe parcela cu nr. top. 114 înscrisă în nr. 83 nedefinitiv - parcelă atribuită în proprietate pârâtei reclamante cu titlul juridic partaj, prin decizia civilă nr. 573/2003 a Tribunalului Satu Mare - este situată casa de locuit din, nr. 421, proprietatea pârâtei reclamante, dobândită prin sentința civilă nr. 5633/1997 a Judecătoriei Satu Mare, cu titlul juridic moștenire și partaj; s-a constatat că în mod greșit s-a înscris dreptul de proprietate asupra parcelei cu nr. top. 114 din nr. 83 nedefinitiv, în favoarea reclamantului pârât și s-a dispus rectificarea colii de carte funciară nr. 83 nedefinitiv, în sensul întabulării dreptului de proprietate asupra parcelei de sub nr. top. 114 în favoarea pârâtei reclamante; s-a dispus notarea imobilului casă din, nr. 421 pe parcela cu nr. top. 114 din nr. 83 nedefinitiv, proprietatea pârâtei reclamante; au fost menținute restul dispozițiilor sentinței și a fost obligat intimatul reclamant pârât să achite recurentei suma de 3.078,3 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul.
Prin încheierea din 12 februarie 2008 s-a dispus suspendarea judecării recursului în temeiul art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, față de lipsa nejustificată a părților la acel termen de judecată și împrejurarea că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Potrivit art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții mai mult 1 an.
Cum în cauză de la data suspendării a trecut mai mult de 1 an și nici una din părți nu a solicitat repunerea pe rol și continuarea judecării cauzei, instanța din oficiu, în baza art. 252 Cod procedură civilă, va constata perimarea recursului civil de față și va menține decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimarea recursului civil declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 348 din 28 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 14 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
R - - - - - - -
red.R
jud.fond.;jud.rec. - -
dact.;2 ex./30.04.2009
Președinte:Roman FloricaJudecători:Roman Florica, Bocșe Elena, Pantea Viorel