Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 671/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1051/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 671
Ședința publică din 9.12.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Andreea Doris Tomescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Aurora Herold
Grefier -
- XX -
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de apelanta pârâtă Compania Națională Română, împotriva sentinței civile nr. 1673 din 5.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă din și cu intimata pârâtă Compania Națională Română - Sucursala Zonală
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru revendicare imobiliară.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 25 noiembrie 2009, care face parte integrantă din prezenta, când pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 2 decembrie, apoi la 9 decembrie 2009 și a decis următoarele:
CURTEA
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1673/F/05.11.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis acțiunea formulată de reclamanta din, în contradictoriu cu pârâtele Compania Națională Română și Compania Națională Română - Sucursala Zonală C, a bligat pârâta Compania Națională Română Ia emiterea dispoziției de restituire a imobilului apartament nr.18 din C-N, P-ța - - nr.1 și teren aferent, înscris în cartea funciară -.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă sub nr.2293/3/13.06.2008 reclamanta din a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Compania Națională Română și Compania Națională Română - Sucursala Zonală C, ca prin sentința pe care o va pronunța să dispună obligarea primei pârâte, la emiterea unei decizii de restituire în natură a apartamentului nr.18 din imobilul situat în Cluj-N, P-ța - - nr.1, înscris în cartea funciară inițială 5646 localității C-N, cu nr. top inițial 773, transcris apoi în cartea funciară colectivă nr.- și - a localității C-N și în cartea funciară individuală nr.- a localității C-N, cu nr. top. 773/XVIIl, în caz contrar sentința să țină loc de decizie de restituire în natură a imobilului de mai sus; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Imobilul din C N, - - nr.40, devenit nr.1 (având în vedere că înscrisurile de la filele 3 și 5 menționează același număr topografic - 773), compus din construcție și teren figura în anul 1938 în proprietatea Reformate din - potrivit copiei cărții funciare 5646 - filele 3 și 4. În 27 aprilie 1950 și 26 octombrie 1951 se înscrie dreptul de proprietate asupra a două camere și, respectiv, asupra imobilului, în favoarea statului, drept dobândit prin naționalizare (Decret nr.134/1949 și Decret nr.176/1948).
Din aceste înscrisuri rezultă că imobilul a intrat în proprietatea Statului prin preluare de la această persoană.
Potrivit dispozițiilor art.2 din OUG nr.94/2000, reclamanta are dreptul la restituirea apartamentului nr.18 din imobil, deținut la data intrării în vigoare a Legii nr.247/2005, și la data soluționării prezentului litigiu de către Compania Națională " Română" SA - Sucursala C, potrivit înscrisului de la fila 23, copie a cărții funciare.
Având în vedere că pârâta - unitate deținătoare - nu a soluționat cererea de retrocedare înaintată de Comisia Specială de retrocedare, în termenul de 60 de zile prevăzut de art.2 din OUG nr.94/2000, potrivit dispozițiilor art.109 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat asupra temeinicei cererii privind proprietatea imobilului. Reclamanta a făcut dovada înregistrării cererii de retrocedare - fila 22 dosar fond, astfel că "procedura prealabilă" a fost îndeplinită cât privește obligațiile reclamantei. De aceea, atât excepția inadmisibilității, cât și cererea de suspendare sunt neîntemeiate.
Potrivit dispozițiilor art.64-66 Cod procedură civilă, s-a reținut calitatea procesuală a sucursalei companiei naționale, societatea comercială cu personalitate juridică fiind obligată să se pronunțe asupra cererii de restituire a imobilului.
În soluționarea cererii privind imobilul preluat de către stat, tribunalul a ținut seama de dispozițiile art.1 și 2 din OUG nr.94/2000 și a dispus în sensul admiterii cererii de restituire a imobilului. Imobilul a intrat în proprietatea pârâtei prin transmiterea dreptului de administrare - HG nr.371/1995 și ulterior, de proprietate, de la stat - la înființarea Companiei Naționale Română SA, prin OUG nr.159/1999, societate comercială pe acțiuni cu capital integral de stat. De aceea, în condițiile art.2 din OUG nr.94/2000, nu poate opune acest drept reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
- instanța de fond trebuia să rețină că acțiunea reclamantei este inadmisibilă sub două aspecte, existând două înscrieri în cartea funciară pentru același imobil pentru doi proprietari se impune necesitatea lămuririi situației înscrierilor făcute în cartea funciară ceea ce nu se poate realiza în cadrul unei acțiuni având obiect "obligația de a face", iar pe de altă parte, pârâta are plenitudine de competență în emiterea dispoziției de restituire a imobilului, instanța de judecată neputându-se substitui unității deținătoare;
- instanța de fond a încălcat dispozițiile art.1 pct.11 din Normele Metodologice de aplicare a OUG nr.94/2000 aprobate prin HG nr.1164/2002.
Potrivit dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă Curtea va găsi apelul nefondat pentru următoarele considerente:
În primul motiv de apel se arată că acțiunea este "inadmisibilă sub aspectul temeiului juridic invocat".
Acțiunea introductivă de instanță este întemeiată pe dispozițiile OUG nr.94/2000 republicată și modificată prin dispozițiile Legii nr.247/2005.
OUG nr.94/2000, modificată, este un act normativ special care are ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile ce au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv cu sau fără titlu de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aflate în prezent în proprietatea statului, a unei regii autonome, societăți sau companii naționale sau a unei societăți comerciale la care statul este acționat sau asociat majoritar (art.1 alin.1 și art.11din OUG nr.94/2000).
Ca atare, potrivit principiului "specialia generalibus derogant", OUG nr.94/2000, modificată, este lege specială și derogatorie de la dreptul comun care prevede procedura specială pe care cultele religioase cărora li s-au preluat abuziv imobile în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 trebuie să o urmeze.
Reclamanta a urmat această procedură și în situația refuzului nejustificat al unității deținătoare pârâte de a soluționa cererea de retrocedare a imobilului în litigiu a introdus prezenta acțiune.
În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii sub aspectul încălcării "plenitudinii de competență a pârâtei în soluționarea cererii de retrocedare" Curtea constată că în mod nejustificat pârâta nu a soluționat cererea reclamantei în termenul de 60 de zile prevăzut de art.2 din OUG nr.94/2000.
Într-o jurisprudență unificată prin Decizia nr.XX din 19.03.2007 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite s-a recunoscut competența instanțelor de judecată de a soluționa pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și notificarea, cererea de retrocedare a persoanei/cultului religios, pretins îndreptățite, în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
În concluzie, nu se poate reține că acțiunea reclamantei este inadmisibilă.
Nici ultimul motiv de apel care vizează fondul cauzei nu este fondat, apelanta invocând încălcarea unor norme metodologice de aplicare a OUG nr.94/2000 (HG nr.1164/2002) anterioare modificării acestei ordonanțe prin Legea nr.247/2005.
Potrivit dispozițiilor art.3 alin.21, 22și 23din Titlul II al Legii nr.297/2005, pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantului i se recunoaște un regim probator foarte larg. Ori, în cauză reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu situat în C cu extrasul după cartea funciară din anul 1938. Regimul cărții funciare în a fost și este mult mai puternic decât în restul țării, înscrierea în cartea funciară echivalând cu titlu asupra imobilului în litigiu.
În consecință, Curtea constată că sentința apelată este temeinică și legală, motiv pentru care va respinge apelul ca nefondat.
Potrivit dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă va obliga apelanta la 2.500 lei cheltuieli de judecată față de intimată, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta - pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ ROMÂNĂ, cu sediul în B,-, sector 4, împotriva sentinței civile nr.1673 din 05.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata - reclamantă DIN, cu sediul în C N, str.- nr.51 - 53, județul C și cu intimata - pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ ROMÂNĂ - SUCURSALA ZONALĂ C, cu sediul în C N, - - nr.1,.18, județul C și în C N,-, județ
Obligă apelanta la 2.500 lei cheltuieli de judecată către intimata - reclamantă DIN.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
-
GREFIER
Red.
.
4 ex./26.04.2010
TB-5-
Președinte:Andreea Doris TomescuJudecători:Andreea Doris Tomescu, Ioana Aurora Herold
