Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 69/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 69/2009

Ședința publică de la 12 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihaela Florentina Cojan

JUDECĂTOR 2: Anca Neamțiu președinte secție

JUDECĂTOR 3: Ioan

Grefier

Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta ORTODOXĂ, împotriva deciziei civile nr. 226/A/07.11.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr-, având ca obiect revendicare imobiliară.

Procedura legal îndeplinită.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 5 februarie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față,

Prin cererea înregistrată la 3.03.2006 pe rolul Judecătoriei Alba Iulia sub dosar nr.1881/2006, reclamanta - cu a chemat în judecată pârâta Ortodoxă, solicitând să se constate că pe terenul înscris în CF 921 nr.top.1114 este construită o casă de locuit, respectiv o casă parohială și că imobilele în litigiu teren și construcții au aparținut reclamantei; să se constate nulitatea absolută a preluării acestor imobile și trecerea în proprietatea statului, să se constate nulitatea încheierilor de întabulare în favoarea parohiei pârâte și să se dispună rectificarea cărții funciare și restabilirea situației anterioare.

Pârâta a invocat excepțiile neîndeplinirii procedurii prealabile, prevăzută de art.3 din 126/1990 și a prescripției achizitive prevăzute de art.27 din 115/1938, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În urma unor declinări de competență succesive, prin sentința civilă nr.2/F/CC/2007 a Curții de APEL ALBA IULIA, dată în regulator de competență, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

Prin sentința civilă nr.2563/2008, au fost respinse excepțiile invocate de pârâtă și a fost admisă acțiunea, așa cum a fost formulată, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 2.100 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în ce privește excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de 126/1990, reclamanta s-a adresat din 2003 comisiei mixte prev. de art.3 din Legea 126/1990, de la care nu a primit un răspuns nici până în prezent, iar prin art. 21 din Constituția României, este garantat accesul la justiție.

Raportat la excepția uzucapiunii, instanța de fond a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 27 din DL. 115/1938, întrucât pârâta nu a fost un posesor de bună - credință.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că, potrivit mențiunilor din CF 96, figurează ca proprietar reclamanta, iar din probele administrate, rezultă că aceasta a edificat imobilul casă parohială, care face obiectul prezentului litigiu.

Ulterior, imobilul în litigiu a fost transcris în CF 921, în favoarea Bisericii Ortodoxe Române.

Prima instanță a reținut că la întabularea dreptului de proprietate în favoarea pârâtei nu s-au respectat prevederile art. 37 din Decretul nr. 177/1948 și nici cele prevăzute de art. 19 din. 115/1938, întrucât nu s-a făcut dovada că au trecut la cultul ortodox cel puțin 75% din credincioșii greco - catolici și încheierea judecătorului de CF nu poate fi considerată o "hotărâre" în sensul decretului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, solicitând schimbarea în totalitate a hotărârii în sensul respingerii acțiunii.

În esență, apelanta critică sentința atacată, susținând că în mod greșit au fost respinse cele două excepții și că s-a reținut eronat că nu au fost respectate prevederile art. 37 din. 177/1948.

Prin decizia civilă nr. 226/A/2008 dată de Tribunalul Albaa fost respins apelul pârâtei, care a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, reținând că prima instanță a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente, respectiv art. 3 din. 126/1990, art. 27 din. 115/1938 și a art. 37 din Decretul nr. 177/1948.

Instanța de apel a constatat că în cauză nu s-a făcut dovada că a operat vreun transfer al credincioșilor greco - catolici la cultul ortodox și că înscrierea apelanților în CF s-a făcut abuziv, cu încălcarea normelor legale în vigoare, astfel că principiul constituțional al garantării și ocrotirii proprietății private nu poate opera.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, care a solicitat modificarea în întregime a deciziei civile nr. 226/A/2008 a Tribunalului Alba, a sentinței civile nr. 2563/2008 a Judecătoriei Alba Iulia și a încheierii din 14.12.2007 a Judecătoriei Alba Iulia și în consecință, să fie respinsă acțiunea reclamantei.

În expunerea motivelor se arată că în mod greșit instanțele au respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile de conciliere, prevăzută de art. 3 din. 126/1990, întrucât reclamanta era obligată să procedeze la concilierea prevăzută de textul legal menționat, iar această procedură prealabilă nu reprezintă o jurisdicție specială administrativă și nici o îngrădire a dreptului de acces la justiție.

Se mai susține că atât preluarea imobilelor în litigiu cât și înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei s-au făcut cu respectarea prevederilor. nr. 177/1948, instanțele făcând o greșită interpretare a acestui act normativ. Astfel, în conformitate cu Decretul nr. 358/1948, cultul greco - catolic a încetat a mai exista, iar credincioșii din parohie au părăsit acest cult și s-au înscris în cultul ortodox. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile ce reglementează procedura necontencioasă, judecătorul delegat pe lângă biroul de carte funciară a admis cererile de înscriere în CF a dreptului de proprietate în favoarea recurentei.

Aceasta susține că nu se impunea pronunțarea unei sentințe civile, pe bază de contradictorialitate, întrucât greco-catolică nu mai exista ca persoană juridică.

Un alt motiv de recurs se referă la soluția greșită de respingere a excepției prescripției acțiunii reclamantei, prev. de art. 27 din. 115/1938, deoarece în mod greșit instanțele au reținut că recurenta nu a posedat imobilul cu bună - credință.

Aceasta consideră că buna - credință poate fi prezumată începând cu data de 25.04.1990, când a fost publicat în al României. 126/1990, iar dacă reclamanta - intimată apreciază că predarea imobilelor s-a făcut prin violență, avea la îndemână o acțiune în anulare, prescriptibilă în trei ani de la încetarea actului de violență.

În drept se invocă art. 304 pct. 9. proc. civ.

Recursul este scutit de la plata taxei de timbru.

Reclamanta a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate, ca legală și temeinică ( fl. 15 - 17).

Verificând legalitatea deciziei atacate, prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:

Prin art. 3 din. 126/1990, astfel cum era în vigoare la data promovării acțiunii de față ( 03.03.2006), s-a stabilit că situația caselor parohiale care au aparținut Bisericii Române Unite cu - și au fost preluate de Ortodoxă Română, se va stabili de către o comisie mixtă, formulată din reprezentanții clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri.

Al. 2 al textului a fost modificat prin Lg. 182/2005 privind aprobarea OG nr. 64/2004 și prevede că partea interesată va convoca cealaltă parte, comunicându-i în scris pretențiile sale și punându-i la dispoziție dovezile pe care se sprijină aceste pretenții. Teza ultimă a acestui alineat prevede că, dacă la termenul stabilit pentru convocarea comisiei, aceasta nu se întrunește sau dacă nu se ajunge la niciun rezultat în cadrul comisiei, ori decizia nemulțumește una dintre părți, partea interesată are deschisă calea acțiunii în justiție, potrivit dreptului comun.

În speță, reclamanta a făcut dovada demersurilor efectuate în scopul retrocedării imobilului în litigiu, așa cum corect a reținut prima instanță ( fl. 20 - 22 din dosar nr-), astfel că devin incidente dispozițiile din art. 3 al. 2 teza ultimă din. 126/1990, privind accesul la o acțiune pe dreptul comun.

Ca urmare, în mod corect a fost respinsă excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de. 126/1990, iar aceste critici ale recurentei nu pot fi primite.

Nefondate sunt și motivele de recurs vizând greșita respingere a excepției prescripției achitizive, prevăzută de art. 27 din. 115/1938.

Astfel, pentru a fi incidente prevederile art. 27 din actul normativ menționat, este necesar ca posesia exercitată să fie de bună - credință. Recurenta recunoaște că până în 1990 posesia nu poate fi apreciată ca fiind exercitată cu bună - credință, cultul greco - catolic fiind scos în afara legii.

Dar nici după 1990 nu poate fi considerată de bună credință această posesie, tocmai datorită faptului că prin. 126/1990 se recunoaște oficial Română cu - și se dispune că bunurile care au fost preluate de stat prin efectul Decretului 358/1948 se restituie acestei biserici ( art. 1 și 2).

În aceste condiții, nu se mai poate considera că recurenta a exercitat o posesie de bună - credință, cu convingerea că o face în calitate de titular al dreptului de proprietate, de vreme ce a dobândit bunul în temeiul Decr. 358/1948 și urma a fi restituit, în temeiul legii, intimatei.

Ca urmare, instanțele au apreciat în mod corect că în cauză nu sunt întrunite condițiile prev. de art. 27 din Lg. 115/1938.

Nici criticile privind soluționarea pe fond a pricinii nu sunt fondate.

Atât instanța de fond cât și cea de apel au analizat actul de preluare al imobilului teren, raportat la dispozițiile legale incidente la momentul preluării, respectiv Decr. 358/1948,. 177/1948 și. 115/1938.

Este adevărat că cerința de contradictorialitate impusă de art. 17-19 din. 115/1938 nu putea fi realizată la momentul întabulării recurentei, de vreme ce proprietarul tabulara fost scos în afara legii.

Dar în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii de către recurentă a condiției prevăzută de art. 37 din Decr. 117/1948, respectiv nu s-a probat că cel puțin 75% din numărul credincioșilor greco - catolici au trecut la cultul ortodox, pentru a opera strămutarea de drept a patrimoniului cultului greco - catolic.

Sub acest aspect, instanțele au făcut o corectă apreciere a dispozițiilor legale incidente.

În consecință, în mod corect s-a constatat nulitatea actului de preluare a imobilului în litigiu, ca urmare a nerespectării condițiilor legale impuse de Decr. 117/1948.

Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, Curtea reține că în cauză nu s-a făcut dovada existenței vreunuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304. proc. civ. astfel că, în baza art. 312. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul de față.

În baza art. 274. proc. civ, recurenta va fi obligată să plătească intimatei suma de 1700 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat ales ( fl. 13).

Pentru aceste motive:

( continuarea dispozitivului deciziei civile nr. 69/12.02.2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar civil nr-)

În numele legii

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Ortodoxă împotriva deciziei civile nr. 226/A/2008 pronunțată de Tribunalul Alba.

Obligă recurenta să plătească intimatei - cu, suma de 1700 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 12.02.2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

.

Tehn.

2 ex/23.03.2009

-

- /

Președinte:Mihaela Florentina Cojan
Judecători:Mihaela Florentina Cojan, Anca Neamțiu, Ioan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 69/2009. Curtea de Apel Alba Iulia