Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 706/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 706/CM

Ședința publică de la 24 2009

Completul specializat pentru cauze privind

Conflicte de muncă și asigurări sociale

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Apostol

JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu

JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel

Grefier - -

Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurentul intervenient SINDICATUL CERNAVODĂ, cu sediul în Cernavodă,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.882/19.08.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC CERNAVODĂ, cu sediul în Cernavodă,-, județul C și intimatul pârât, cu domiciliul în C,-, -.B,.3,.36, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimata reclamantă CERNAVODĂ, d-na consilier, conform împuternicirii nr.1014 din 11 2009, depusă la dosarul cauzei, lipsind recurentul Sindicatul Cernavodă și intimatul pârât.

Procedura legal îndeplinită, conform art. 87 și urm.pr.civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termen iar intimata reclamantă a depus întâmpinare la dosarul cauzei, fiind comunicat un exemplar recurentei la data de 13.11.2009.

Instanța pune în discuție admisibilitatea cererii de recurs formulată de intervenientul în interes alăturat SINDICATUL CERNAVODĂ, având în vedere dispozițiile art. 56.pr.civ. potrivit cărora: "Apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia dintre părți se socotește neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăși apel sau recurs".

Reprezentantul intimatei reclamante CERNAVODĂ arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la admisibilitatea acestei căi de atac.

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr- reclamanta Societatea Națională -Sucursala Cernavodă a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâtul la plata sumei de 2.259 lei, reprezentând contravaloare obiecte de inventar.

Prin sentința civilă nr. 882/19.08.2009pron de Tribunalul Constanțas -a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată, sens în care a fost obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei de 1.602,93 lei reprezentând despăgubiri.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs Sindicatul Cernavodă, solicitând modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii, sens în care a formulat critici de nelegalitate și netemeinicie.

La termenul din 24.11.2009, Curtea a pus în discuție inadmisibilitatea recursului.

În conformitate cu art. 137 Cod.pr.civ. se va analiza cu prioritate această excepție.

Cu privire la admisibilitatea recursului Curtea reține următoarele:

În cererea de recurs, recurentul indică în mod expres calitatea sa de intervenient în interes alăturat pârâtului.

Din formularea folosită în cererea de recurs, rezultă astfel că Sindicatul Cernavodă a formulat recursul în nume propriu, în considerarea calității sale de intervenient în interesul pârâtului, calitate pe care a dobândit-o în cauză cu ocazia soluționării fondului pricinii, urmare a cererii formulate pentru termenul din 22.07.2009, iar nu în calitate de reprezentant al pârâtului despre care susține că este membru al acestui sindicat (în cererea de intervenție).

Este adevărat că potrivit art. 28(2) din Legea nr. 54/2003, organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză, dar acest drept este dat de lege în considerarea și pentru exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) din același articol, respectiv pentru apărarea drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.

În cauză, Sindicatul Cernavodă nu a avut calitate de reprezentant al pârâtului ci a intervenit în proces în interesul pârâtului.

Tocmai împrejurarea că organizația sindicală a înțeles să formuleze cerere de intervenție vădește faptul că aceasta nu s-a considerat reprezentant al pârâtului nici în temeiul legii nici în temeiul vreunei convenții.

Organizația sindicală a formulat deci recursul în calitatea sa proprie de intervenient în interesul pârâtului.

Or, potrivit art. 56 Cod.pr.civ. recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părți se socotește neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăși apel sau recurs.

În cauză, pârâtul, cel în interesul căruia a intervenit Sindicatul Cernavodă, nu a formulat recurs, astfel încât, în privința recursului declarat de către acest sindicat, devin aplicabile prevederile art. 56 Cod.pr.civ.. Acest text legal instituie un fine de neprimire care vizează deci admisibilitatea căii de atac.

În aceste condiții, se constată că recursul este inadmisibil urmând a fi respins ca atare, nemaifiind cazul a fi analizate motivele de recurs formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul civil formulat de recurentul intervenient SINDICATUL CERNAVODĂ, cu sediul în Cernavodă,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.882/19.08.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC CERNAVODĂ, cu sediul în Cernavodă,-, județul C și intimatul pârât, cu domiciliul în C,-, -.B,.3,.36, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.11.2009.

Președinte, Judecători,

- - - -

- -

Grefier,

- -

Jud.fond:,

redactat jud. - 21.12.2009

- gref.-

2 ex./22.12.2009

Președinte:Maria Apostol
Judecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu, Răzvan Anghel

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 706/2009. Curtea de Apel Constanta