Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 71/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1527/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.71
Ședința publică de la 28.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Claudiu Marius Toma
JUDECĂTOR 2: Ioana Singh
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanții - reclamanți, - și, împotriva sentinței civile nr.438 din 27.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Obiectul pricinii - revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat colaborator, în calitate de reprezentant al apelanților - reclamanți, - și, în baza delegației de substituire pe care o depune, lipsind reprezentanții intimațiilor - pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apelanții - reclamanți, - și, rin p. avocat, având cuvântul, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
În principal, solicită anularea hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, admiterea apelului, desființarea soluției pronunțată de Tribunalul București, cu consecința admiterii acțiunii principale astfel cum a fost formulată și precizată.
CURTEA
Asupra apelului de față, deliberând reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 438 din 27 martie 2009 Tribunalul București - Secția a Va Civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale a Statului Român; a admis excepția inadmisibilității acțiunii; a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanții -, și, în contradictoriu cu intimații Primăria Municipiului B prin Primarul General și Statul R prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a Va Civilă sub nr. 28005/3 din 21 iulie 2008 reclamanții -, și în contradictoriu cu Primăria Municipiului B prin Primarul General și Statul R prin Ministerul Economiei și Finanțelor pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților la a restitui în natură construcția în suprafața de 314 mp. și terenul în suprafață de 858 mp. situate în B,- - 1, sector 5, fost III Albastru - suburbia Noua II, construcția în suprafața de 235 mp. și terenul în suprafața de 1.136 mp. situate în B,- - 3 -3 B, sector 5, fost III Albastru - suburbia Noua II; ca în situația în care aceste imobile nu mai există, pârâții să fie obligați să restituie contravaloarea acestora la prețul pieții ipotetic cea 700.000 lei, până la efectuarea unei expertize tehnice de specialitate.
În fapt sunt moștenitorii lui, proprietarul imobilelor menționate mai sus, care au fost naționalizate pe vremea regimului comunist în baza Decretului nr. 92/1950 - adresa nr. 301 din 30 septembrie 1959 Sfatului Popular al Raionului. Proprietarul acestor imobile era tatăl lui - și al lui, în prezent decedat și respectiv bunicul lui. În urma decesului lui moștenitorul acestuia este conform certificatului de legatar nr. 83/2006, iar este moștenitorul lui (fiica lui conform certificatului de moștenitor nr. 69 din 23 noiembrie 1995 și a lui conform certificatului de moștenitor nr. 492 din 14 martie 1995). Autorul a dobândit imobilele ce fac obiectul prezentei acțiunii, prin moștenire de la fratele sau, în baza unui testament autentificat sub nr. 20010/1930 la Tribunalul Ilfov - Secția notariat. S-a făcut dovada titlului de proprietate cu, actul de împărțeală voluntară, autentificat sub nr. 6084 din 31 martie 1914 al Tribunalului Ilfov - Secția Notariat și transcris sub nr. 3508 din 31martie 1914, procesul - verbal nr. 98120 din 12 octombrie 1948, din care rezultă că autorul a fost proprietarul imobilelor, modul de dobândire a proprietății precum și numărul și numele moștenitorilor, rămași, dovada fiind făcuta cu Declarația de autentificata sub nr. 31167 din 16 iulie 1947 Tribunalului Ilfov - Secția Notariat. După căderea regimului comunist și apariția legilor care dădeau dreptul la restituirea imobilelor în natură sau a contravalorii lor dacă acestea nu mai existau, au făcut notificări la organele competente.
Deși aceste notificări fost depuse cu mulți ani în urma, deși a făcut numeroase drumuri Primăria Municipiului B, nu li s-a răspuns niciodată la acestea, fapt ce a determinat să acționeze în judecata solicitând obligarea acestora la a răspunde notificărilor printr-o dispoziție motivată, obținând o soluție favorabila în acest sens sentința civila nr. 1387 din 31 octombrie 2007 Tribunalului București - Secția a III a civilă.
După obținerea acestei sentințe, s-au prezentat la Comisia de specialitate din cadrul Primăriei, i s-a spus să mai aducă niște înscrisuri pe care le-a depus și au trecut mai multe luni, apropiindu-se de un an de când nu i s-au rezolvat notificările, ignorându-se și încălcându-se o hotărâre judecătoreasca. Deoarece atât legile interne cât și legile internaționale permit acționarea în judecată pe calea dreptului comun, pentru obținerea drepturilor ce i se cuvin, pentru că și Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat pe aceste aspecte tot în favoarea lor, sunt obligați a intenta prezenta acțiune pe care s-a solicitat admiterea în condițiile formulării sale.
La data de 26 august 2008 Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare pentru următoarele motive:
În fapt, prin acțiunea introdusă pe rolul acestei instanțe, reclamanții au solicitat, în contradictoriu cu Primăria Municipiului B prin Primarul General și Statul R prin Ministerul Economiei și Finanțelor, ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligați pârâții la restituirea în natură a construcției și terenului situat în B,- - 1, sector 5, și construcția și terenul situat în B,- - 3 - 3 B, sector 5, iar în subsidiar, obligarea pârâților la plata contravalorii imobilelor menționate mai sus la prețul pieței.
Prin prezenta întâmpinare invoca următoarele excepții: excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R prin Ministerul Economiei și Finanțelor, având în vedere următoarele considerente:
În primul rând, s-a menționat ca potrivit dispozițiilor art. 1 din legea de restituire în natură și măsurile reparatorii în echivalent constând în despăgubiri s-a acordat de către entitatea investita cu soluționarea notificării, prin decizie sau dispoziție motivată și nu de către Statul R prin Ministerul Economiei și Finanțelor. Astfel, dispozițiile art. 1 alin. 2 și 3 din Legea nr. 10/2001 prevăd următoarele: în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se acordă prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității învestite potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării. Măsurile reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv s-a propus a fi acordate prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității învestite potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării.
În al doilea rând, potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 10/2001, în cazul în care persoana îndreptățită nu cunoaște deținătorul bunului imobil solicitat, notificarea se a fost trimisă primăriei în a cărei rază se află imobilul, respectiv Primăriei Municipiului
Termenul de șase luni prevăzut la art. 22 alin. 1 curge, după caz, de la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de la data primirii comunicării prevăzute la art. 27 alin. 3. În termen de 30 de zile primăria notificată este obligată să identifice unitatea deținătoare și să comunice persoanei îndreptățite elementele de identificare a acesteia.
În cazul în care unitatea deținătoare nu a fost identificată, persoana îndreptățită poate chema în judecată statul, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, în termen de 90 de zile de la data la care a expirat termenul prevăzut la alin. 1, dacă nu a primit comunicarea din partea primăriei, sau de la data comunicării, solicitând restituirea.
Prin urmare, dispozițiile cuprinse în art. 28 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, prevăd situația expresa în care Statul prin Ministerul Economiei și Finanțelor poate fi chemat în judecată și anume, numai în cazul în care unitatea deținătoare nu a fost identificata de către Primăria Municipiului B, în urma notificării sau dacă nu a primit comunicarea din partea primăriei. Se participa în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop. Coroborând aceste texte de lege, ca în speța dedusă judecății, într-o situație de excepție, în care interesele Statului R nu sunt reprezentate în instanța de către Ministerul Economiei și Finanțelor ci de către unitatea administrativa - teritorială în patrimoniul căreia a intrat imobilul în cauză.
Astfel, faptul că, Ministerul Economiei și Finanțelor nu este nici deținătorul imobilului în litigiu și nici autoritatea administrativa competentă, conform Legii nr. 10/2001 să răspundă notificării formulate în temeiul acestei legi speciale și să emită dispoziția de restituire, în natură sau echivalent. Față de prevederile exprese invocate, solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului R prin Ministerul Economiei și Finanțelor și, în consecință respingerea acțiunii în ceea ce privește această instituție, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoana fără calitate procesuală pasivă.
Excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere următoarele considerente:
Această cerere de chemare în judecată este inadmisibilă întrucât dispozițiile Legii nr. 10/2001 instituie o procedură administrativă prealabilă și obligatorie pentru restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent procedură care se finalizează prin emiterea deciziei sau a dispoziției motivată de soluționare a notificării. Astfel, decizia sau dispoziția de soluționare a notificării este supusă controlului instanțelor de judecată pe calea contestației, contestație ce își găsește reglementarea prin dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001. Prin urmare, din interpretarea acestui text de lege rezultă că instanța de judecată nu are competentă să se pronunțe asupra cererii de restituire în natură a imobilelor, decât după soluționarea notificării pe calea administrativă.
Principalul efect juridic al notificării consta tocmai în investirea persoanei notificate cu obligația de a rezolva notificarea în condițiile prevăzute de lege, astfel încât reclamanta nu poate investi cu soluționarea aceleiași cereri atât instanța de judecată, cât și organul administrativ cu activitate jurisdicțională, fiind evident față de cele arătate ca procedură judiciară nu poate suplini procedura administrativă de restituire în natură sau în echivalent, deoarece în caz contrar s-ar ajunge la eludarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001. În acest sens a se vedea Decizia nr. 939 din 08 septembrie 2005 pronunțata de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr. 1912/2005, precum și Decizia nr. 730 din 29 iunie 2005 pronunțata de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr. 1894/2005.
În consecință, singura instituție în măsura să se pronunțe pe cererea reclamantei de restituire în natură a imobilului său de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent este Primăria Municipiului B, conform prevederilor Legii nr. 10/2001 și, în subsidiar, instanța de judecată în cadrul unei contestații formulate în cazul în care partea este nemulțumită de modul de soluționare a notificării în cazul de față cererea de chemare în judecată neavând însă natură juridică a unei contestații.
În concluzie, în măsura în care unitățile deținătoare notificate, investite cu soluționarea notificării, nu au procedat la emiterea deciziei sau dispoziției în termenul prevăzut de lege, persoanele ce au formulat notificarea nu sunt îndreptățite să formuleze cerere de restituire, în natură, direct în instanța (acțiune în revendicare), calea legală de urmat în această situație, pe care practica judiciară a consacrat-o în unanimitate este aceea a unei cereri de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Municipiului B prin Primar General la soluționarea, prin dispoziție motivată a cererii de restituire în natură, urmând ca decizia emisă să fie atacată cu contestație de persoana îndreptățită în cazul în care soluția o nemulțumește.
Mai mult decât atât, prin admiterea acestei excepții de inadmisibilitate nu este încălcat dreptul liberului acces la instanță, reglementat de art. 21 din Constituția României, întrucât în cazul în care prin lege este instituita o procedură administrativă prealabilă obligatorie, doar decizia prin care este soluționată notificarea emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 poate fi supusă controlului de către instanța de judecată.
Față de cele menționate să se admită excepția inadmisibilității și să se respingă acțiunii, ca inadmisibilă.
În drept Legea nr. 10/2001; art. 25 din Decretul nr. 31/1954.
Tribunalul a reținut ca excepția lipsei calității procesuale a Statului Român nu este întemeiată. Față de obiectul și cauza acțiunii, instanța a reținut că pârâtul răspunde pretențiilor reclamanților. Reclamanții au înțeles să formuleze acțiunea în răspundere pentru preluarea pretins abuziv a imobilelor. Reclamanții au înțeles să sesizeze instanța, pentru motivul că procedura specială de restituire (sau despăgubiri) nu a fost finalizată, deși reclamanții și-au îndeplinit toate obligațiile. Potrivit raportului de expertiză - filele 93 - 116, instanța a reținut că nici terenurile, nici construcțiile ce fac obiectul cererii nu pot fi restituite, având în vedere că terenurile sunt afectate de blocuri de locuințe, de alee și de parcare, iar construcțiile - demolate. De aceea, având în vedere că reclamanții solicită despăgubiri pentru lipsirea de proprietate, tribunalul a reținut că Statul Român, autor al naționalizării imobilelor potrivit înscrisului de la fila 142 dosar fond, are calitatea de a-i despăgubi pe reclamanți pentru faptele pretinse.
Tribunalul a constatat însă, că acțiunea este inadmisibilă pentru următoarele considerente: ceea ce a recunoscut jurisprudența este accesul la o instanță pentru constituirea drepturilor prevăzute de legea specială, atunci când procedura specială este întârziată. În cauza de față, ocolind procedura de acordare a despăgubirilor prevăzuta de Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005, reclamanții solicită obligarea directă Statului Român la plata despăgubirilor, pe care acesta ar urma să le suporte, în procedura administrativă. Acest demers este inadmisibil, față de dispozițiile legii speciale, a cărei aplicare ar fi putut fi "grăbită" prin formularea acțiunilor admise de jurisprudență. Concluziile deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii sunt în sensul că "renunțării" la aplicarea legii speciale, în acțiunile în revendicare, atunci când legea specială prezintă neconcordante cu CEDO. Nu se regăsește această ipoteză în cauza de față, nici ca obiect al acțiunii, nici ca și consecințe în patrimoniul reclamanților, pentru situația în care s-ar aplica legea specială.
Împotriva aceste decizii au formulat apel -, și.
În esență s-a motivat apelul în sensul că, prima instanță a soluționat cauza fără a se pronunța asupra fondului, că nu a fost respectată legislația CEDO și nici practica judiciară a acesteia, soluția fiind superficială. Se arată (fila 8 dosar cirte din motivarea apelului) că, speța trebuie lămurită pe fond, să cerceteze efectele deposedării unui proprietar de bunul său, ceea ce însă nu a făcut.
Se solicită (în ambele cazuri), anularea ca nemotivată a sentinței iar a doua variantă desființarea și trimiterea cauzei spre rejudecare, conform acțiunii introductive, formulate și precizate (filele 2 și 5 - 9 dosar curte).
Apelul este fondat.
După cum se observă, la 21 iulie 2008, apelanții au sesizat instanța de fond cu "obligarea pârâților" la "restituirea în natură" a unor imobile, iar în subsidiar cu plata în echivalent a acestora (fila 1 dosar fond).
În motivare, se arată că s-au făcut notificări pentru restituirea imobilelor (construcție și teren) dar nu au fost soluționate.
Cu toate acestea prima instanță soluționează cauza pe o excepție și respinge ca inadmisibilă acțiunea apelanților.
Soluția (așa cum este și criticată) este vădit nelegală și netemeinică.
În Codul civil Românesc, acțiunea în revendicare nu are o definiție.
Toate, referirile la acesta fac trimitere la art. 480 și următoarele Cod civil.
Este însă cunoscut că acțiunea în revendicare (cum a statuat de practica judiciară și doctrină) este imprescriptibilă, inalienabilă și insesizabilă.
Mai mult, apelanții au invocat și o lege specială de reparațiune (Legea nr. 10/2001) în care au formulat notificări, precizând că nu le-au fost soluționate.
Conform art. 261 Cod de procedură civilă și art. 6 alin. 1 din Convenție, judecătorul este obligat să-și motiveze deciziile și să dea un răspuns detaliat fiecărui argument.
Or, din cercetarea sentinței, s-a motivat excepția, dar acțiunea părților, nu a fost motivată conform legii.
Pe de altă parte, o acțiune în revendicare nu poate fi respinsă ca inadmisibilă și pe legea generală (art. 480 și următoarele Cod civil) și pe legea specială (Legea nr. 10/2001).
Este clar că judecătorii fondului nu au soluționat acțiunea apelanților așa cum a fost formulată și precizată și categoric motivele de apel sunt întemeiate.
Ca atare, potrivit art. 297 alin-1 Cod de procedură civilă, apelul fiind întemeiat, se va desființa sentința apelată și se va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Cu ocazia rejudecării, se vor avea în vedere, în mod detaliat motivele de apel, așa cum a fost formulate dar și incidența Legii nr. 247/2005, dar se va urmări și modul de soluționare a notificărilor depuse de apelanți.
Văzând și art. 298 Cod de procedură civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanții - reclamanți - domiciliată în B, str. -. - nr. 5,. 17, sector 1, domiciliat în B, str. -. - nr. 7, sector 1, și -, 2,. 1,. 1,. 6, sector 5 și toți cu domiciliul ales la av. " " în B,-, - 17,. 1,. 4,. 36, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 438 din 27 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți Primăria Municipiului B cu sediul în B,-, sector 5 și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în B,-, sector 5.
Desființează sentința apelată cu trimitere spre rejudecare la prima instanță.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Grefier,
- - - - - - -
Red.
Tehnodact.
10ex./15.03.2010
-5.-
Președinte:Claudiu Marius TomaJudecători:Claudiu Marius Toma, Ioana Singh
