Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 710/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 710
Ședința publică din 11 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Carmina Orza
JUDECĂTOR 2: Trandafir Purcăriță
JUDECĂTOR 3: Lucian Lăpădat
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE a Județului T - în reprezentarea Ministerul Economiei și Finanțelor B - pentru Statul Român - împotriva deciziei civile de apel nr. 236/A/26.03.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosar nr-, având ca obiect restituire valută.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru reclamanta intimată și consilier juridic în reprezentarea pârâtei recurente Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind de formulat alte cererii instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta pârâtului recurent pune concluzii de admitere a recursului așa cum a fost formulat, susținând că are, calitate procesuală pasivă în prezentul proces.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului reclamantei și precizează că se judecă cu Statul Român care în prezenta cauză este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice Proprietarul valutei este reclamanta intimată, iar statul nu justifică dreptul de a deține valuta confiscată. În prezenta cauză nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă. Depune concluzii scrise. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 12821/19.12.2007 pronunțată în dosarul nr- Judecătoria Timișoaraa respins excepția lipsei calității procesual pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice.
A fost admisă acțiunea formulata de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
A fost obligat pârâtul să-i restituie reclamantei suma de 66.900 Euro și suma de 46.800 dolari SUA, preluate de la reclamantă, prin procesul verbal din 07.10.1989 și inventarul nr. 911 din 11.10.1989.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin procesul verbal din data de 07.10.1989 reclamantei i-a fost confiscată suma de 131.000 DM și suma de 46.800 USD, în baza prevederilor Decretului 210/1960.
Prin inventarul nr. 911/11.10.1989 aceste sume au fost predate Băncii Naționale a României.
Decretul nr. 210/1906 arată chiar din primul articol că monopolul valutar al statului avea o compunere bivalentă, adică era format din deținerea cu orice titlu atât a metalelor prețioase, cât și a mijloacelor de plată străine.
Potrivit art. 25 alin. 2 din Decretul nr. 31 /1954 si art. 12 alin. 4 si 5 din Legea 213/1998, in litigiile privind dreptul de proprietate, Statul R este reprezentant prin Ministerul Finanțelor Publice, motiv pentru care a respins ca neîntemeiata excepția lipsei calității procesual pasive a paratului.
OUG 190/2000 privind restituirea metalelor prețioase, aliajelor acestora și a pietrelor prețioase modificata si completata prin Legea nr. 591/2004, prevede la art. 26 că prin preluare abuziva se înțelege și preluarea efectuata în baza Legii 638/1946,nr. 284/1947, Decretului 111/1950 și 210/1960.
De altfel, din practica juridica in materie rezulta noile orientări ale instanțelor de judecată române in sensul respectării drepturilor si libertăților fundamentale ale persoanelor așa cum sunt descrise in actele internaționale ratificate de Statul R in perioada post decembrista.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 05.02.2008, solicitând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată. La termenul din 26.03.2008, instanța de apel a constatat că apelul este calea legală de atac, cum corect a indicat și prima instanță.
Prin decizia civilă nr. 236/A/26.03.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timiș - secția civilă respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice - reținând în esență că excepția lipsei calității procesuale pasive a fost corect respinsă de instanța de fond, întrucât nu sunt aplicabile dispozițiile speciale ale nr.OUG 190/2000 (care se referă exclusiv la preluarea metalelor prețioase, iar nu și a sumelor de bani), ci dispozițiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954.
Pe fondul cauzei, instanța de apel a reținut că reclamanta i s-au confiscat sumele în valută revendicate, prin procesul - verbal întocmit în baza art. 39 din Decretul nr. 210/1960, la data de 07.10.1989, iar conform inventarului de la dosar ( 6) bunurile confiscate au fost predate Băncii Naționale a României B, acest proces-verbal neputând fi considerat de contravenție, ci unul de confiscare, întrucât deși s-a prevăzut fapta și textul de lege, nu s-a aplicat efectiv nici o sancțiune contravențională legală și prin urmare - așa cum a remarcat și apelantul pârât prin ultimul motiv de apel - confiscarea acestor sume a avut loc abuziv, ea nefiind precedată de o sancțiune corespunzătoare pentru o faptă nelegală, ci pentru că reclamanta urma să părăsească România, neexistând deci o faptă ilicită a reclamantei, ci o practică nelegală a Statului Român, prin organele sale.
Împotriva acestei decizii civile de apel a declarat recurs, în termen legal pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T - în reprezentarea Ministerul Economiei și Finanțelor Publice - solicitând casarea ei cu trimitere spre rejudecare instanței de fond, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B -, în principal, iar în subsidiar modificarea ei în tot, în sensul admiterii apelului și respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, invocând în drept art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice se arată că Banca Națională a României este singura instituție care poate comunica dacă sumele au fost sau nu restituire reclamantei după confiscare, reclamanta nefăcând dovada că aceste sume ar fi intrat la bugetul de stat, iar pe fondul cauzei se susține că nu s-a dovedit în cauză că măsurile de confiscare ar fi fost unele abuzive și nelegale, drept pentru care există prezumția că aceste confiscări au fost legale, câtă vreme nu se dovedește contrarul.
Verificând decizia civilă recurată, prin prisma dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, cât și în raport de motivele de recurs invocate, față de starea de fapt din dosar ca și de probele administrate în cauză, Curtea stabilește că recursul de față al pârâtei este nefondat, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, să fie respins ca atare, deoarece bine și cu temei a fost respins și apelul pârâtei.
Într-adevăr, examinându-se cauza sub toate aspectele invocate, din analiza întregului material probator de la dosar, Curtea constată că decizia civilă recurată, este legală și temeinică, întrucât instanța de apel a stabilit o corectă stare de fapt și a făcut o justă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materie, prev. de art. 25 al. 2 din Decretul nr. 31/1954, art. 12 al. 4 și 5 din Legea nr. 213/1998, nr.OUG 190/2000, completată și modificată prin Legea nr. 591/2004, când a confirmat soluția primei instanțe, neconstatându-se din oficiu nici motive de ordine publică, de natură să atragă casarea ori modificarea deciziei civile atacate conform art. 306 al. 2 Cod procedură civilă, corect fiind respins apelul pârâtei, pentru considerentele expuse judicios de către instanța de apel, însușite și de C, ca instanță de control judiciar, criticile formulate în recurs nefiind întemeiate.
Astfel, cu privire la excepția-reiterată și în recurs, vizând lipsa calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B, Curtea stabilește că în mod corect a fost apreciată ca neîntemeiată și bine respinsă ca atare, de către ambele instanțe anterioare, deoarece parte pârâtă în proces este Statul Român, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B, fiind doar un reprezentant legal - iar conform art. 25 din Decretul nr. 31/ 1954, Statul ca subiect de drepturi și obligații este reprezentat în raporturile juridice la care participă nemijlocit prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice - și ca atare în situația din speță, ce vizează confiscarea valutei, calitate procesuală pasivă nu o poate avea decât Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice -.(În acest sens s-a pronunțat constant și jurisprudența în materie a Curții de APEL TIMIȘOARA prin deciziile civile nr. 446/2004, 503/2005, 288/2005, 419/2007 - dosar -, în realitate Banca Națională a României B nefiind decât depozitarul Statului Român, care însă în procese de proprietate este reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B ).
Referitor la fondul pricinii, recurenta susține că măsura confiscării valutei, nu ar fi fost abuzivă, ci în conformitate cu legea, susținând pe de o parte că intimata reclamantă ar fi comis infracțiunea de mită pentru foștii ofițeri de miliție, pentru a primi mai repede pașaportul, iar pe de altă parte susține existența unei contravenții - trafic ilicit de valorificarea valutei-ambele situații neavând relevanță juridică și nici o legătură cu speța, unde este clar dovedit că proprietara valutei confiscate este reclamanta intimată, aspect necontestat vreodată de către recurentă.
Cât privește caracterul confiscării valutei, acesta nu putea fi decât unul abuziv, câtă vreme confiscarea - ca sancțiune - nu putea să rezulte decât dintr-o infracțiune sau contravenție, fiind exclusă oat reia posibilitate legală.
Or, în speță, pentru ipoteze unei infracțiunii, confiscarea apare lipsită total de abuzivă legală, atâta timp cât nu a existat un dosar penal, respectiv hotărâre judecătorească ori o rezoluție ordonanței a parchetului.
În ce privește ipoteza unei contravenții, confiscarea a fost de asemenea lipsită de o bază juridică, legală atâta timp cât nu a existat nici un proces-verbal de constatare și sancționare contravențională și nici o sancțiune principală aplicată( ca de exemplu amendă contravențională), căci în lumina dispozițiilor Legii nr. 32/1968, privind regimul contravențiilor(ca și prin prisma actualei reglementări - nr.OG 2/2001 - care a succedat-o), sancțiunea confiscării a avut un caracter esențialmente complementar, fiind deci inadmisibilă existența unei sancțiuni complementare(confiscarea) fără coexistența unei sancțiuni principale(amendă).
De altfel, Curtea mai consideră că această confiscare a fost abuzivă, de vreme ce Statul Român nu a probat și justificat vreun titlu sau drept de proprietate asupra acestor sume în valută,"ridicate" fără nici un temei legal de la reclamantă, în condițiile în care această confiscare a fost abuzivă și prin însăși faptul că a avut loc în baza Decretului nr. 210/1960, act normativ considerat și prezumat el însuși drept abuziv, de către legiuitor așa cum just au reținut și ambele instanțe judecătorești anterioare, căci el sfida normele constituționale, tratatele internaționale și ordinea juridică a unui stat de drept, acest, acest decret, fiind de aceea și abrogat expres prin Legea nr. 158/2004, care a precizat textual că "sunt și rămân abrogate . Decretul nr. 210/ 1960".
De asemenea prin art. 1 din Legea nr. 591/15.12.2004 - pentru modificarea și completarea OUG nr. 190/2000, act normativ cu caracter reparatoriu - se prevede tot expres că prin preluare abuzivă se înțelege și preluarea efectuată în baza Decretului nr. 210/1960(litera e), pe lângă Legea nr. 638/1946, Legea nr. 284/1947,Decretul nr. 83/1949, Decretul nr-, Decretul nr. 302/1965 și Decretul nr. 244/1978(litera a - d, și g), acest Decret 210/1960, contravenind dispozițiilor constituționale ale vremii și Declarației Universale a Drepturilor Omului.
Decretul nr. 210/1960 instituia obligații de cedare către Stat a unor bunuri fără nici o justificare de utilitate publică, incriminând ca infracțiuni necedarea sau alte fapte privitoare la astfel de bunuri, dispozițiile acestui decret fiind în vădită neconcordanță cu art. 36 din Constituția României din anul 1965, în vigoare la aceea dată care prevedea că dreptul de proprietate personală este ocrotit de lege, procedura de confiscare a valutei, ce constituia proprietatea reclamantei intimate, fiind deci efectuată în afara cadrului legal existent la aceea vreme și Curtea nu o poate valida, întrucât aceste organe ale fostei miliții negociau însăși legea, caracterul abuziv al preluării valutei fiind deci dovedit și el este în prezent prezumat de chiar legiuitor, prin Legea nr. 291/2004, iar menținerea acestei stări de nelegalitate ar fi contrară prevederilor nr. 190/2000 și Legii nr. 591/2004 - acte normative cu profund caracter reparatoriu, cât și art. 1 din Primul Protocol Adițional al CEDO, semnat la în 20.03.1952 și ratificat de România prin Legea nr. 30/1994, potrivit căruia orice persoană - fizică sau juridică - are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni neputând fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauze de utilitate publică, și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
La toate a este considerente se adaugă și aspectul că legislația în materie conferă atribuții depline instanței de judecată civile în rezolvarea tuturor situațiilor juridice generate de necesitatea aplicării OUG nr. 190/2000 și Legii nr. 591/2004, fără distincții, căci regula care consacră un asemenea atribut instanței de judecată civile, are valoarea unui principiu în materie, ori de câte ori este vorba de punerea în aplicare a unor norme juridice cu caracter reparatoriu, precum în prezenta cauză, fiind deci cazul respingerii recursului de față.
La aducerea acestei soluții în recurs, în contextul faptic și juridic menționat, rezultat de probele administrate în cauză și principiile de drept indicate mai sus, Curtea are în vedere și prevederile art. 480 și 489 Cod civil(care consacră dreptul absolut de proprietate privată), raportate la art. 36 din Constituția din anul 1965, (în vigoare în anul 1989, când s-a realizat confiscarea), și combinate cu art. 44 din actuala Constituție a României(revizuită și republicată, care la fel, garantează și ocrotește același drept de proprietate privată, în coroborate și cu art. 11,20 al. 1 și 2 și art. 21 din Constituția actuală,(care prevăd că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului și cu celelalte pacte și tratate la care România este parte și a aderat, în caz de neconcordanță între aceste pacte și tratate internaționale și legile române interne având prioritate reglementările internaționale) precum și art. 26 și 34/1 din OUG nr. 190/2000 și dispozițiile art. 1 și 2 din Legea nr.591/15.12.2004.
De asemenea, Curtea mai ia în considerare și art. 17 din citata Declarație Universală a Drepturilor Omului, (conform cu care "orice persoană are dreptul la proprietate și nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa" ca și art. 6,8 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului - CEDO - raportat la art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, vizând la fel respectarea proprietății private, ca și de altfel la întreaga jurisprudență CEDO, în materie de proprietate, ca urmare sesizării ei cu soluționarea unor cauze, având ca obiect asemenea încălcări ale dreptului de proprietate.
Așa fiind, în raport de toate considerentele ce preced și cum nici una din criticile formulat în recurs nu sunt întemeiate, ele nefiind de natură să facă admisibil acest recurs și că influențeze soluția pronunțată în cauză, de către instanța de apel, care este deci corectă sub toate aspectele, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat acest recurs al pârâtei de mai sus, menținând în vigoare decizia civilă atacată, pe care o verifică drept legală și temeinică, fiind pronunțată în concordanță cu toate probele din dosarul cauzei și cu respectarea principiului disponibilității, specific procesului civil, recurenta nedovedind incidența în cauză a motivului de recurs invocat, prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, potrivit tuturor argumentelor de mai sus, expuse de C, pe larg.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE a Județului T - în reprezentarea Ministerul Economiei și Finanțelor B - pentru Statul Român - împotriva deciziei civile de apel nr. 236/A/26.03.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosar nr-, având ca obiect restituire valută.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 11 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /29.09.2008
Tehnored /24.09.2008
Ex.2
Primă instanță:
Instanța de apel: și
Președinte:Carmina OrzaJudecători:Carmina Orza, Trandafir Purcăriță, Lucian Lăpădat
