Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 724/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.724
Ședința publică din 02 2008
PREȘEDINTE: Maria David
JUDECĂTORI: Maria David, Elena Staicu Aurelia Popa
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâții G și, ambii domiciliați în S,-, jud. P, împotriva deciziei civile nr.293 din data de 19.05.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații reclamanți, -, toți prin mandatar cu domiciliul ales la. Av. -B, Drumul nr.39, -.1,. 9,. 36, sector 6 și intimata pârâtă domiciliată în S,-, jud.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții pârâți G și reprezentați de avocat - din cadrul Baroului P,conform împuternicirii avocațiale depusă la dosar fila 15, intimații reclamanți, -, toți prin mandatar, reprezentați de avocat din cadrul Baroului B, conform împuternicirii avocațiale aflată la fila 16 dosar și intimata pârâtă din cadrul Baroului P, conform împuternicirii aflată la fila 18 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință,după care,
Avocat pentru intimata pârâtă depune la dosar împuternicirea avocațială în original.
Avocat - pentru recurenții pârâți G și,avocat și avocat pentru intimații pârâți arată că nu mai au alte cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Curtea ia act de declarațiile apărătorilor părților în sensul că nu mai au alte cereri de formulat și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat - pentru recurenții pârâți solicită admiterea recursului, desființarea deciziei civile nr.293 din 19 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de Judecătoria Sinaia.
Arată că foștii proprietari au promovat acțiune în baza Legii 10/2001,în urma căreia au primit o parte din locuință,însă nu li s-a restituit și partea vândută chiriașului. Pe calea dreptului comun, acțiunea lor a fost respinsă pe calea excepției inadmisibilității.
Critică decizia Tribunalului Prahova care a admis apelul reclamanților cu motivarea că aceștia au ales calea instituită de o lege specială,Lg.10/2001,pe care trebuiau să o urmeze până la capăt,ei necontestând însă dispoziția Primăriei Prin faptul că nu au contestat-o,se întelege că au fost mulțumiți de aceasta.
Arată că instanța greșește când motivează faptul că Lg.10/2001 nu conține dispoziții exprese în sensul că acțiunile în revendicare sunt inadmisibile.De asemenea Lg.10/2001 este o lege specială și potrivit principiilor derogă de la legea generală.
Depune la dosar copia comunicatului emis de Inalta C de Casație și Justiție privind acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun,având ca obiect revendicarea imobilelor,formulate după intrarea în vigoare a legii 10/2001.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocat pentru intimații reclamanți solicită respingerea recursului,menținerea ca temeinică și legala hotărârea pronunțată de instanța de apel,prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond.Depune la dosar concluzii scrise.
Arată că urmare a admiterii recursului în interesul legii, în lipsa unei motivări, poate lăsa un câmp larg de interpretări, iar admiterea recursului pe baza inadmisibilității ar încălca dreptul la justiție.
Avocat pentru intimata pârâtă solicită admiterea recursului, modificarea deciziei pronunțate de Tribunalul Prahova și menținerea sentinței pronunțată de Judecătoria Sinaia. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Judecătoriei Sinaia reclamanții, prin mandatar special au chemat în judecată pe pârâta solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în S, str. -, nr.89, având o suprafață utilă de 29. compus dintr-o cameră, bucatărie, hol, baie și terenul aferent în suprafață de 37,80. și să dispună evacuarea acesteia și a familiei sale din imobilul revendicat.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că imobilul este cunoscut sub denumirea de și a aparținut defunctei care a avut ca moștenitori pe și, iar de pe urma primului rămas ca moștenitoare, imobilul fiind preluat, în mod abuziv, în temeiul Decretului nr.92/1950, iar în baza Legii 10/2001 au formulat notificare pentru restituirea în natură acestuia, însă prin dispozitia nr. 333/2004 le- fost restituit în natură imobilul cu excepția spațiilor cumpărate în baza Legii 112/1995.
S-a mai susținut, în motivarea acțiunii, de către reclamanți că admisibilitatea acțiunii în revendicare invocată de proprietari împotriva chiriașilor cumpărători sunt elemente caracteristice ale punctului de vedere al Statului în litigiile soluționate de CEDO între care și cazul Păduraru contra Romaniei, astfel încât interpretarea instanțelor judecătorești nu poate fi divergentă în cazul celei pe care Statul Ror ecunoaște în materie.
Reclamanții și-au precizat acțiunea, solicitând introducerea în cauza în calitate de reclamantă a numitei, pe care instanța a respins-
În ședința publică din 17.10.2007 s-a dispus conexarea la prezenta cauza a dosarului nr-, având ca obiect acțiunea promovată de reclamanți împotriva pârâtului G prin care au solicitat ca în urma comparării titlurilor să fie obligat pârâtul să le lase în deplină proprietate și linistită posesie imobilul din S, str.-, nr.17.
Pârâtul Gaf ormulat întâmpinare prin care solicitat respingerea acțiunii susținând că imobilul este bun comun fiind dobândit în perioada căsătoriei sale, astfel încât, soția sa are calitatea de proprietar codevălmaș potrivit art.33 din Codul familiei, urmând a fi introdusă în cauză în calitate de pârâtă și a invocat excepția inadmisibilității acțiunii susținând că reclamanții nu au titlu de proprietate depoarece contractul de vânzare cumpărare autentificat la nr.13861/1932 și actul autentificat la nr.26293/1921 al Tribunalului Ilfov nu au fost transcrise.
S- mai invocat excepția autorității de lucru judecat, susținând că prin sentința civilă nr.1199/2002 s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a intervenientei.
După administrarea probei cu înscrisuri, prin sentința civilă nr. 1539/19.12.2007 Judecătoria Sinaiaa admis excepția inadmisibilității acțiunilor conexe și cererile conexe ca inadmisibile cu obligarea reclamanților către pârâta la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, iar pârâților și suma de 2000 lei cheltuieli de judecată.
La pronunțarea soluției instanța de fond a reținut că reclamanții au urmat procedura specială instituită prin Legea 10/2001 pentru retrocedarea imobilului preluat de Statul R în baza Decretului nr.92/1950 de la autorii acestora, imobilul situat în S, str.- nr.17 în urma notificărilor depuse la Primarul Orașului S emițându-se dispozițiile nr.363/2004 și 268/2005 prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului mai puțin a acelorași apartamente care au fost vândute foștilor chiriași în baza Legii nr.112/1995.
Instanța de fond a reținut totodată că Legea 10/2001, ca lege nouă, suprimă practic acțiunea dreptului comun în cazul ineficacității actelor de preluare la care se referă și fără a elimina accesul la justiție, perfecționează sistemul reparator, iar prin norme procedurale speciale îl subordonează controlului judecătoresc.
Prima instanță a reținut totodată ca onorariul apărătorului pârâților G și în suma totală de 6000 RON este disproporționat de mare față de munca depusă de avocat în condițiile în care litigiul s-a soluționat într-un termen scurt, pe cale de excepție.
Împotriva sentinței pronunțate au declarat apel reclamanții susținând că este nelegală și netemeinică întrucât, imobilul situat în S, str. - nr. 17 fost preluat abuziv în temeiul Decretului nr.92/1950 și figurează în Anexa pentru Bad ecretului, petenții formulând notificare pentru restituirea în natură, iar prin dispoziția nr.363/2004 și disp. Legii 159/2003, proces-verbal de punere în posesie, imobilul le- fost restituit cu excepția spațiilor ce au fost cumpărate în temeiul Legii 112/1995, iar potrivit art.2 alin.2 din Legea 10/2001 persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietari la data preluării, astfel încât apelanții nu au pierdut calitatea de proprietar deținând bunul conform Protocolulului nr. la CEDO.
În cadrul motivelor de apel reclamanții au mai susținut că în mod eronat prima instanță a respins acțiunea ca inadmisibilă, întrucât deși, după apariția Legii nr.10/2001 persoanele îndreptățite la restituire urmau să recurgă la procedura administrativă prevazută de acest act normativ, aceasta era condiționat de deținerea imobilului solicitat la data intrării în vigoare a Legii 10/2001 de una din persoanele prevăzute la alin. l și 2 din art.20 de unitatea deținătoare.
Dezvoltând motivele de apel, reclamanții au susținut că, în speță, imobilul nu se mai află în posesia unei unități deținătoare, deoarece a fost înstrăinat de stat pârâților-intimați prin contractele de vânzare cumpărare nr.1800/1999 către și 1024/1997 către G și, ceea ce rezultă că prin procedura administrativă nu se putea recupera imobilul vândut, iar în totală contradicție cu spiritul legi jurisprudența CEDO, prima instanță a apreciat că accesul la un proces echitabil cu privire la un asemenea imobil poate fi executat cu excluderea acțiunii în revendicare.
S-a mai sustinut, în motivarea cererii de apel, că atât timp cât, în ceea ce privește imobilul revendicat, reclamanții nu se încadrează în ipotezele reglementate de legea specială vizând procedurile de restituire în natură, refuzul de a judeca acțiunea în revendicare reprezintă o îngrădire a accesului la justiție.
Criticând sentința, de asemenea reclamanții au susținut, că instanța a apreciat greșit că au obținut reparații juste în această procedură deși nu au primit despăgubiri, procedura prevazută de Legea 10/2001 nu poate constitui un fine de neprimire a cererii, deoarece principiul care guvernează acest act normativ este cel al restituirii în natură al imobilului preluat abuziv.
Apelanții au susținut, totodată, că pentru imobilele vândute de stat până la intrarea în vigoare a legii, singura modalitate de a intra în posesia imobilului este promovarea acțiunii în revendicare prin compararea de titluri împotriva chiriașilor cumpărători și numai în ceea ce privește imobilele preluate în mod abuziv de stat, care se mai aflau în posesia acestuia la 14.01.2001, procedura prevăzută de Legea 10/2001 era obligatorie cu excluderea altor mijloace prevăzute de dreptul comun.
Motivând cererea de apel, reclamanții au susținut de asemenea, că o acțiune în revendicare este admisibilă și pentru că dreptul de proprietate al acestora nu este supus vreunei prescripții extinctive, Legea nr.10/2001 nu modifică principiile de bază ale comparării titlurilor, instanța de judecată având obligația de a verifica valabilitatea titlurilor invocate în cadrul unei astfel de acțiuni și stabili prin metoda comparației de titluri care este mai bine caracterizat.
În concluzie, reclamanții au arătat că, în totală contradicție cu dispozițiile Constituției României, instanța reținut că Legea nr.10/2001 suprimă acțiunea dreptului comun, cu toate că imobilul fost preluat de stat fără titlu, interpretarea fiind divergentă cu jurisprudența CEDO.
Împotriva aceleiași sentințe au declarat apel și pârâții și, susținând că este nelegală și netemeinică, întrucât instanța de fond a redus cuantumul cheltuielilor de judecată, fără avea în vedere că în temeiul Legii nr.51/1995 cuantumul onorariului se stabilește prin convenția dintre client și cabinetul de avocatură, proba plății cuantumului s- făcut cu chitanța depusă, acest cuantum s- achitat pentru două dosare distincte care, ulterior s-au conexat, însă după plata onorariului în ambele cauze.
După examinarea sentinței apelate, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului, precum și a dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Tribunalul Prahova, prin decizia civilă nr.293 din 19 mai 2008 admis apelurile declarate de pârâții G și și reclamanții, -, prin mandatar special, împotriva sentinței civile nr.1539/19.12.2007, pronunțată de Judecătoria Sinaia, în contradictoriu cu pârâta, desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare pe fond la udecătoria Sinaia, potrivit considerentelor ce urmează:
Referitor la apelul declarat de reclamanți, instanța de apel a reținut că este întemeiată critica prin care s- susținut că, instanța de fond admis în mod greșit expcepția inadmisibilității acțiunii, respingând cererea ca inadmisibilă, deoarece procedura prevăzută de Legea 10/2001 nu este exclusivistă și nu poate constitui un fine de neprimire acțiunii în revendicare, care să vizeze un bun preluat în mod abuziv de către stat, iar partea împotriva căreia s- îndreptat este persoana fizică-cumpărător a acestui bun și nu unitatea deținătoatre sau entitatea investită cu soluționarea notificării prevazută de Legea nr. 10/2001, astfel cum acestea au fost definite de normele metodologice de aplicare acestei legi, aprobate prin HG nr. 450/2007.
Potrivit art. 21 din Constituție, orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, și nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Părțile au dreptul, în baza textului de lege precizat, la un proces echitabil și soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, jurisdicțiile speciale administrative fiind facultative și gratuite.
Dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art.6 alin.1 din CEDO, trebuie interpretat în lumina preambulului convenției care enunța preeminenta dreptului ca element de patrimoniu comun al statelor contractante, acest drept, presupunând cu necesitate o cale judiciară care să permită revendicarea drepturilor civile.
A mai reținut tribunalul că este întemeiată și susținerea apelanților reclamanți conform căreia imobilul în litigiu nu se află în posesia unei entități deținătoare, întrucât au fost înstrăinate conform contractele de vânzare cumpărare depuse, acest imobil nu se încadra în ipotezele reglementate de Legea 10/2001 deoarece bunul nu se află în posesia unității deținătoare.
În acest sens, se arată că niciun text de lege nu interzice introducerea unei acțiuni în revendicare de drept comun împotriva chiriașilor cumpărători persoane fizice care nu au calitatea de a retroceda administrativ bunul după intrarea în vigoare Legii nr.10/2001.
Respingerea acțiunii pentru acest motiv reprezintă încălcare dreptului de acces la justiție, iar Legea nr.10/2001 nu conține dispoziții derogatorii de la dreptul civil în sensul de declara inadmisibile acțiunile în revendicare formulate de adevărații proprietari împotriva peroanelor fizice dobânditoare unor imobile preluate abuziv de către stat, iar pe de altaă parte, textele din acest act normativ nu se referă la raporturi juridice directe dintre proprietarul deposedat si cumpărătorul persoană fizică.
Astfel, tribunalul a reținut că, toate criticile formulate de apelanții reclamanți sunt întemeiate, considerente față de care, în baza art. 297 pr.civilă, a admis apelul declarat de aceștia, a desființat sentința și trimis cauza spre rejudecare la udecătoria Sinaia pentru soluționarea pe fond cererii.
În ce privește apelul declarat de pârâții și, tribunalul a reținut că, susținerea acestora privind stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată fără a se avea în vedere că acesta se determină potrivit Legii nr.51/1995, prin convenția dintre client și cabinetul de avocatura, este întemeiată urmând ca, în momentul rejudecării pe fond cauzei, în raport de soluția pronunțată, să se determine și cuantumul cheltuielilor de judecată.
Împotriva deciziei sus menționate au declarat recurs pârâții G și, criticând-o pentru nelegalitate, arătând în esență că sunt incidente nulitățile prevăzute de dispoz. art.304 pct.7 și 9 cod pr.civilă.
Astfel, recurenții au precizat că reclamanții au formulat o acțiune în revendicare pe drept comun împotriva pârâtilor, deși apelaseră procedura din legea specială. În procedura instituită de Legea 10/2001 nu li s-a restituit în natură partea de imobil pe care o revendica în prezenta cauză, iar împotriva dispoziției Primăriei reclamanții nu au făcut contestație, deci ea rămas definitivă.
Recurenții precizează că motivarea tribunalului este străină de natura pricinii pentru că reclamanții au ales calea instituită de o lege specială (.10/2001) pe care trebuiau să o urmeze până la capăt, ei necontestând însă dispoziția Primăriei Legea nr.10/2001 este incontestabil o lege specială care, derogând de la legea generală, are prioritate în dispozițiile sale și față de acestea din urmă, sigur acțiunea formulată devine inadmisibilă.
Mai mult, Legea 10/2001 conține o dispoziție expresă, după care acțiunile în revendicare pe dreptul comun pornite înainte de intrarea în vigoare a legii, pot fi suspendate până la soluționarea lor pe calea acesteia.
De asemenea, recurenții au arătat că aceasta este o dispoziție care conferă caracterul special al.10/2001, prioritar și cum reclamanții au introdus prezenta acțiune după intrarea în vigoare a.10/2001, cum nu au finalizat procedura din legea specială în termenul prevăzut de dispozitiile art.24 din aceasta, au apreciat că soluția Judecătoriei Sinaia trebuie menținută și pe cale de consecință au solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei Tribunalului Prahova.
În concluziile orale, formulate în fața instanței, recurenții au invocat în apărarea lor și decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 9 iunie 2008 pe care au depus-o la dosar privind acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor, formulate după intrarea în vigoare a.10/2001.
La rândul lor, intimații, -, toți prin mandatar au depus concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a deciziei pronunțate de Tribunalul Prahova care reprezintă de altfel, practica instanțelor judecătorești, respectiv Curții de Apel din raza acestui județ.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate prin prisma deciziei pronunțate de Tribunalul Prahova, apreciază că aceasta din urmă este întemeiată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Este adevărat că procedura prevăzută de Legea 10/2001 nu este exclusivistă și nu poate constitui un fine de neprimire al acțiunii în revendicare formulată în temeiul dreptului comun, respectiv art.480 și următ.cod civil, în cazul în care ea vizează un bun preluat în mod abuziv de către stat, partea împotriva căreia s-au îndreptat reclamanții sunt persoane fizice, cumpărătoare de la stat al acestui bun și nu unitate deținătoare sau entitate investită cu soluționarea notificării prevăzută de Legea 10/2001, astfel cum acestea au fost definite de normele metodologice de aplicare a acestei legi aprobate prin HG450/2007.
De asemenea, sunt deosebit de importante prevederile art.1 alin.1 și art.7 alin.1 din care rezultă principiul care guvernează Legea 10/2001, cel al restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, toate acestea fiind în concordanță și cu art.9 alin.1 din aceeași lege, care prevăd că imobilele preluate abuziv se restituie în natură indiferent în posesia cui se află în prezent.
Legat de cele precizate mai sus, apare evident că legiuitorul nu putea să restituie în natură decât imobilele care se mai aflau în posesia statului sau organele sale, nu și în situația în care imobilele erau în posesia unor chiriași cumpărători.
argument în sensul celor arătate, ar mai fi acela că în Capitolul II din Legea 10/2001 se menționează că "restituirea în natură sau măsuri prin echivalent" nu cuprinde nicio dispoziție cu privire la imobilele înstrăinate de stat, fără respectarea dispozițiilor Legii 112/1995, fiind menționate numai imobilele vândute cu respectarea dispozițiilor acestei legi.
Totodată, Curtea apreciază că, în mod corect, tribunalul a reținut că niciun text de lege nu interzice introducerea unei acțiuni în revendicare de drept comun împotriva chiriașilor cumpărători, persoane fizice, care nu pot, sau nu au calitatea de a retroceda administrativ bunul, după intrarea în vigoare a Legii 10/2001, respingerea acțiunii pentru acest motiv, reprezentând o încălcare a dreptului de acces la justiție.
Mai mult, Legea 10/2001 nu conține nicio dispoziție derogatorie de la dreptul civil, în sensul de a declara inadmisibile acțiunile în revendicare formulate de către adevărații proprietari împotriva persoanelor fizice dobânditoare ale unor imobile preluate abuziv de către stat, mai ales că niciun text din Legii 10/2001 nu vizează raportul juridic direct dintre proprietarul deposedat și cumpărătorul persoană fizică, acest raport juridic rămânând supus pe deplin codului civil.
Curtea mai apreciază că, a se respinge ca inadmisibilă o acțiune în revendicare, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, așa cum greșit procedat prima instanță, ar însemna încălcarea de către toate instanțele judecătorești a dispozițiilor art.21 din Constituție, conform cărora orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, iar părțile au dreptul la un proces echitabil și la solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil, dispoziții care sunt în deplină concordanță și cu art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.1 din Protocolul nr.1 al acestei convenții.
În concluziile orale, recurenții au invocat și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată la 9 iunie 2008, decizie pe care instanța supremă nu a motivat-o, însă instanțele judecătorești au obligația de aor aporta, în forma în care este, la fiecare caz în parte, cu precădere să țină cont și de dispozițiile din Constituția României (art.20, 21), de dispozițiile Codului civil (art.480), practica judiciară a comparării de titluri în acțiunile în revendicare și nu în ultimul rând de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art.6, art.1 din Protocolul nr.1 al acestei convenții).
Și nu lipsit de importanță este faptul că și Guvernul României a făcut cunoscut punctul său de vedere oficial, în repetate rânduri, privind admisibilitatea acțiunii în revendicare independent de aplicarea.10/2001, expus în cazul "Ernest contra României" și ca atare, interpretarea instanțelor judecătorești nu poate fi divergentă, pe care însuși statul român o recunoaște în materie, un alt exemplu fiind hotărârea "Pădurararu contra României" publicată în nr.514/14.06.2006.
În raport de cele arătate mai sus, rezultă cu certitudine faptul că recursul este nefondat și în conformitate cu dispoz. art.312 cod pr.civilă, urmează a fi respins ca atare, niciuna din criticile formulate nu vizează vreunul din motivele de modificare a deciziei Tribunalului Prahova, prevăzute de dispoz. art.304 pct. 7 și 9 cod pr.civilă, de natură a afecta legalitatea și temeinicia acesteia, instanță care în mod corect a apreciat că este necesară trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru soluționarea pe fond a pricinii și nu pe excepție.
Urmează a se lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții G și, ambii domiciliați în S,-, jud. P, împotriva deciziei civile nr.293 din data de 19.05.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații reclamanți, -, toți prin mandatar cu domiciliul ales la. Av. -B, Drumul nr.39, -.1,. 9,.36, sector 6 și intimata pârâtă domiciliată în S,-, jud.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă
Pronunțată în ședință publică azi, 02 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Maria David, Elena Staicu Aurelia Popa
Grefier,
Operator date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Red.dact.AP/CC
2.ex 30.09.2008
apel- Tr.
apel.ta
-
fond- Jud.
fond. -
Președinte:Maria DavidJudecători:Maria David, Elena Staicu Aurelia Popa
