Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 753/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Comentarii

0

Dosar nr-

(260/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.753

Ședința publică de la 4.05.2009.

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Mariana Haralambe

JUDECĂTOR 2: Fănica Pena

JUDECĂTOR 3: Cristina Nica

GREFIER - - -

* * * * * * * * * * *

Pe rol se află soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenta reclamantă și de către recurentul pârât CONSILIUL CONCURENȚEI, împotriva deciziei civile nr. 1138 din 02.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-.

are ca obiect - acțiune în pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul pentru recurenta reclamantă A, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/2009, eliberată de Baroul București (fila 8 dosar) și consilierul juridic pentru recurentul pârât Consiliul Concurenței, în baza delegației depusă la dosar (fila 22 dosar).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 281 din Codul d e procedură civilă, dispune, din oficiu, rectificarea încheierii de ședință de la termenul anterior, în sensul că înscrisurile administrate de recurenta reclamantă se referă la achitarea onorariului de avocat și nu la amenda aplicată.

Reprezentantul recurentului Consiliul Concurenței, față de dispozițiile instanței de la termenul anterior, depune la dosar originalul ordinului de plată nr. 273/24.02.2009, privind achitarea sumei de 1.273,50 lei, aflat în fotocopie la fila 37 dosar recurs.

Avocatul recurentei reclamante, în raport de înscrisul astăzi depus la dosar, arată că nu mai susține excepția nulității recursului.

Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu au probe noi de solicitat și administrat, sau cereri prealabile de formulat.

Curtea, având în vedere că nu sunt probe noi de solicitat și administrat, sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.

Avocatul recurentei reclamante A solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii integrale a acțiunii, obligând în consecință intimatul pârât Consiliul Concurenței la plata următoarelor sume: 169.049,65 lei, neacordată de instanța de apel, reprezentând cheltuieli de judecată; suma de 4938,28 lei, solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de judecarea în primă instanță a prezentei cauze; suma de 4917,99 reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de judecata în apel.

Deși în motivele de apel a susținut că prevederile art. 274 alin. 2 din Codul d e procedură civilă trebuie interpretate și în considerarea dispozițiilor art. 132 alin. 2 și 3 din Statutul profesiei de avocat, dispoziții ce conțin o serie de criterii indicative pentru stabilirea cuantumului onorariilor avocațiale, instanța de apel nu a analizat incidența acestor texte de lege în speța de față, limitându-se să dezvolte analiza primei instanțe, având în vedere caracterul efectiv, util și necesar al serviciilor juridice prestate în beneficiul recurentei reclamante.

În al doilea rând, criteriul prevăzut de art. 274 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, referitor la valoarea pricinii a fost analizat în mod superficial, instanța de apel apreciind că simpla valoare a amenzii aplicate societății nu justifică complexitatea cauzei, întrucât serviciile prestate de avocat ar fi fost identice și dacă pricina ar fi avut o valoarea de 100 de ori mai mică. Apreciază că acest argument al instanței de apel este tendențios, căci aplicabilitatea unui criteriu expres prevăzut de lege și anume valoarea pricinii. Chiar admițând aplicabilitatea criteriilor utilizate de cele două instanțe, consideră că este imposibil de dovedit utilitatea unei apărări sau a unui argument pentru rezultatul unui litigiu. De altfel, chiar dacă o asemenea probă ar fi posibilă, aceasta nu înseamnă că celelalte argumente folosite erau mai puțin corecte și utile cauzei.

Solicită obligarea recurentului pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate și cu această fază procesuală.

Reprezentantul recurentului pârât Consiliul Concurenței solicită admiterea recursului său, astfel cum a fost formulat și motivat, pentru următoarele considerente:

Unul din motivele de recurs se referă la nemotivarea hotărârii instanței de apel. Astfel, ceea ce a reținut instanța tribunalului ca motivare nu cuprinde decât concluzia privind procentul din cheltuielile de judecată acordat de instanța de fond. Consideră că motivarea trebuia să cuprindă fiecare capăt de cerere și apărările părților, probele administrate, motivându-se de ce unele au fost admise, iar altele înlăturate, normele juridice aplicate la stabilirea situației de fapt și de drept.

O altă critică vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 din Codul d e procedură civilă, potrivit art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă. Cu toate că instanța de apel a constatat că exista prezumția că serviciile de asistență juridică au fost contractate cu intenția de a fi avute în vedere la soluționarea litigiilor invocate de partea adversă, aceasta a considerat și că nu se poate stabili cu certitudine dacă în concret toate serviciile au fost necesare sau măcar utile, dacă s-au finalizat cu argumente juridice sau cu probe pertinente și dacă acestea au fost folosite efectiv de reclamantă în cele două cauze.

În opinia sa, în ceea ce privește notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experiența, reputația și specializarea avocatului, invocate de recurenta reclamantă ca argumente, acestea nu justificau cererea unor cheltuieli de judecată substanțiale, ci dimpotrivă, au creat prezumția inutilității încheierii pentru același scop, a unor contracte de prestări servicii de asistență juridică cu mai multe prestigioase case de avocați. Din moment ce recurenta reclamantă nu a demonstrat pentru ce tip de serviciu au fost plătite sumele, reducerea substanțială a cheltuielilor de judecată a fost justificată.

În ceea ce privește sumele acordate de către instanța de apel cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în prezenta cauză, acestea sunt, de asemenea, disproporționate comparativ cu complexitatea dosarului. Consideră că prima instanță era cea mai în măsură să evalueze efortul depuse de avocat în fața sa, atât din perspectiva elaborării acțiunii introductive, cât și a susținerilor efectuate în cadrul dezbaterilor. Prin urmare, suma de 1900 lei a fost în mod echitabil acordată de instanța de fond, tribunalul mărind nejustificat această sumă, în condițiile în care apelul a fost soluționat pe parcursul a două termene de judecată.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de recurenta reclamantă și pentru faza procesuală a recursului, solicită respingerea acestei cereri, pentru aceleași considerente mai sus expuse.

Cu privire la recursul declarat de Consiliul Concurenței, recurenta reclamantă solicită respingerea acestuia ca nefondat. Referitor la primul motiv de recurs, apreciază că decizia recurată cuprinde motivele pe care se sprijină soluția dată, iar pretinsa preluare a argumentelor reținute de prima instanță în hotărârea apelată s-a datorat faptului că s-a considerat necesară utilizarea acelorași criterii de apreciere și nu faptului că instanța de apel a validat în totalitate raționamentul primei instanțe.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la greșita aplicare a prevederilor art. 274 din Codul d e procedură civilă, apreciază că și acesta este neîntemeiat, având în vedere argumentele invocate de partea adversă. Consideră că este absurd ca reclamantei să i se pretindă să probeze care dintre argumentele juridice folosite în fața instanței de judecată, au determinat soluția pronunțată, întrucât o asemenea probă nu este posibilă. Angajarea mai multor case de avocați a fost nu numai utilă, dar și necesară, în raport de complexitatea cauzei și de gradul său de noutate. Astfel, ținând cont de importanța deosebită a litigiului dedus judecății, era absolut normală și recomandată angajarea unor case de avocatură cu renume pe piață, inclusiv a unei case de avocați specializate în litigii de concurență la nivel european, care putea oferi garanții suplimentare în ceea ce privește calitatea organizării unui asemenea proiect și profunzimea cercetărilor efectuate pentru pregătirea apărării.

Referitor la recursul declarat de partea adversă, recurentul Consiliul Concurenței pune concluzii de respingere a acestuia ca nefondat.

Cu privire la primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 din Codul d e Procedură Civilă, arată că, în mod greșit, dezvoltă această critică pe o pretinsă inadvertență din cuprinsul hotărârii dintre analiza caracterului efectiv, util și necesar al muncii prestate de avocat și caracterul aproximativ al cuantumului concret al cheltuielilor de judecată acordate, având în vedere că referirea instanței la acest din urmă aspect a fost interpretată greșit ca fiind la adresa muncii prestate de avocat. Este logic ca, în contextul în care legislația și jurisprudența nu conțin criterii care să permită o stabilire exactă a cheltuielilor de judecată, instanțele, în aplicarea dispozițiilor art. 274 din Codul d e Procedură Civilă, să se raporteze la criterii care îl dezvoltă pe cel al "muncii depuse de avocat", de tipul " cum anume a fost prestată munca avocatului" (caracterul efectiv), "necesitatea activității sale în soluționarea litigiului" (caracterul necesar), "utilitatea muncii avocatului prestate în scopul obținerii soluției favorabile (caracterul util) și, în consecință, cheltuielile de judecată, astfel determinate, să dobândească un caracter aproximativ.

În cazul de față, considerentele care au condus la soluția pronunțată de tribunal se regăsesc în conținutul deciziei, însă cele reținute de instanță fundamentau o hotărâre contrară. De altfel, chiar recurenta reclamantă constată în recurs că instanța de apel a validat argumentele aduse de prima instanță soluției de reducere a onorariului, ceea ce, în mod evident, nu ar putea însemna decât că, din moment ce tribunalul a reținut toate argumentele primei instanțe și a adăugat unele noi, suma acordată de Judecătoria Sectorului 1 B cu titlu de cheltuieli de judecată era cea corectă.

Referitor la cel de al doilea motiv de recurs, invocat de recurenta reclamantă, arată că, pe parcursul desfășurării litigiului, la dosarul instanței au fost depuse mai multe contracte de consultanță juridică, desfășurătoare ale activităților de consultanță și facturi în privința cărora s-a susținut că justifică solicitarea - referitoare la restituirea cheltuielilor de judecată în cuantum de 269.049, 65 lei. În mod corect a reținut prima instanță, că, din actele depuse, nu rezultă modalitatea concretă în care au fost îndeplinite obligațiile contractuale ale societăților civile de avocați, pentru a demonstra veridicitatea sumelor percepute în contraprestație.

Cu toate că instanța tribunalului a constatat că există prezumția că serviciile de asistență juridică au fost contractate cu intenția de a fi avute în vedere la soluționarea criticilor invocate, aceasta a considerat că "nu se poate stabili cu certitudine dacă în concret toate serviciile au fost necesare sau măcar utile, dacă s-au finalizat cu argumente juridice sau cu probe pertinente și dacă acestea au fost folosite efectiv de reclamantă în cele două cauze".

Și în susținerea acestui motiv de recurs, recurenta reclamantă, creează o confuzie vădită între caracterul necesar și util al cheltuielilor și ceea ce, în realitate, au reținut cele două instanțe, de apel și fond, cu privire la aceste elemente. Consideră că recurenta reclamantă trebuia să probeze cu înscrisuri cum anume s-a materializat asistența juridică de care a beneficiat, dând astfel instanței, posibilitatea să aprecieze inclusiv asupra necesității conlucrării cu experți sau alți specialiști.

CURTEA,

Asupra recursurilor din prezenta cauză.

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 B, sub nr-, reclamanta - - a chemat în judecată pârâtul Consiliul Concurenței, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 269.049,65 lei reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr- și anume 199.575,75 lei cheltuieli ocazionate în faza procesuală de primă instanță și 69.473,9 lei cheltuieli de judecată ocazionate de faza procesuală a recursului.

Prin sentința civila nr.1791/2008 pronunțata de Judecătoria Sector 1 B s-a admis în parte acțiunea și a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 34.987,01 lei reprezentând cheltuieli de judecată în dosarul nr.2177/2005 al CAB - Secția a VIII-a și nr- al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Contencios.

Totodată a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3771,35 lei cheltuieli de judecată în prezentul dosar.

În motivarea sentinței, s-a arătat în esență că prin sentința civilă nr.981/2006 pronunțată de - Secția a VIII-a in dosarul civil nr.2177/2005 (nr. nou -) a fost respinsă contestația formulata împotriva deciziei nr. 94/2005 emisă de pârât, dar recursul formulat împotriva acestei sentințe a fost admis de Înalta Curte de Casație si Justiție - Secția de contencios administrativ si fiscal, care prin decizia nr.1358/05.03.2007 pronunțată în dosarul civil nr.-, a anulat decizia nr.94/2005 emisa de pârât.

Din înscrisurile de la dosar, rezulta că în vederea apărării intereselor sale in cele două dosare, reclamanta a contractat serviciile de asistență juridică și consultanță economică ale &, " - și asociații", & și G.

Analizând fiecare factură invocată, instanța a constatat în legătură cu serviciile prestate de "- și Asociații", că deși mențiunile din desfășurătorul cu serviciile prestate sunt imprecise și nu menționează cu exactitate toate operațiunile concrete desfășurate, din împrejurarea că acestea au fost executate într-o perioadă imediat anterioară introducerii acțiunii în anularea deciziei Consiliului Concurenței (acțiunea introdusă în data de 23.06.2005 ) și ca unele din ele fac referire expresă la "acțiunea română in justiție", instanța a constatat că există prezumția că aceste servicii au fost contractate cu intenția de a fi avute în vedere la soluționarea litigiilor invocate.

Pe de altă parte, față de împrejurarea că desfășurătorul nu menționează operațiunile desfășurate, instanța a constatat că nu se poate stabili cu certitudine dacă în concret toate serviciile au fost necesare sau măcar utile, dacă s-au finalizat cu argumente juridice sau cu probe pertinente și dacă acestea au fost folosite efectiv de reclamantă în cele două cauze.

De asemenea, instanța a constatat că pentru apărarea acelorași interese, în același proces, reclamanta a utilizat și serviciile altor societăți de avocatură, respectiv &, &, precum si serviciile de consultanță economică ale dl.

Deși utilizarea mai multor surse este făcută în mod evident din dorința legitimă de asigurare a unei cât mai bune reprezentări a acestor interese, ea nu poate deveni o cauză de împovărare a părții adverse căzute în pretenții, instanța având obligația de a limita cheltuielile numai la cele necesare formulării unor apărări pertinente soluționării cauzei, urmând a fi înlăturate acele servicii care ar avea ca efect de exemplu, numai întărirea convingerii reclamantei cu privire la temeinicia unor argumente oferite deja anterior de o altă sursă de servicii.

Față de aceste argumente, instanța a apreciat că numai 15% din cheltuielile menționate în facturile emise au fost necesare cauzei și potrivite cu complexitatea acesteia, motiv pentru care, în baza art.247 alin.3 Cod de procedură civilă, a diminuat valoarea acestor facturi cu procentul de 85%.

În ceea ce privește serviciile prestate de societatea de avocați &, instanța a reținut că factura /2006/1194/23.01.2006 în cuantum de 154,12 EURO nu menționează temeiul în baza căruia a fost emisă și nu detaliază serviciile concrete prestate, astfel încât aceste cheltuieli nu pot reprezenta cheltuieli de judecată, iar același efect a fost reținut în legătură cu factura /2005/999/28.11.2005, în cuantum de 4436,36 EURO, dar în sensul că reclamanta nu a făcut dovada plății acestei sume.

În legătură cu facturile nr. /2005/1076/23.12.2005, nr. /2006/1927/18.10.2006 și nr. /2006/2248/27.11.2006 instanța de fond a reținut aceeași argumentare cu cea menționată la analiza facturilor societății - și a diminuat valoarea menționată în aceste facturi cu 85%.

În ceea ce privește serviciile prestate de societatea de avocați & instanța a enumerat facturile emise de către această societate și a reținut aceeași argumentare cu cea menționată la analiza facturilor societății - și a diminuat valoarea menționată în aceste facturi cu 85%.

În concluzie, adunând sumele încuviințate prin raportare la facturile acceptate de către instanță, raportat la un procent de 15% din suma menționată din facturi, instanța a constatat că suma totală cuvenită reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată în dosarele civile invocate este de 34.987,01 lei.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată efectuate în cauza de față la instanța de fond, s-a reținut de asemenea că suma pretinsă cu titlu de cheltuieli este nejustificat de mare față de complexitatea redusă a cauzei și de munca depusă de către avocați, astfel încât raportat la art.274 alin.3 Cod de procedură civilă, instanța a diminuat cheltuielile la 15%, adică la suma de 1900,65 lei, la care a adăugat taxa de timbru aferentă sumei admisă pentru acțiunea principală.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta - -, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul admiterii integrale a acțiunii și dispunerii în consecință, a obligării intimatei pârâte Consiliul Concurenței la plata sumei de 234.062,64 lei neacordată de prima instanță, din totalul sumei de 269.049,65 lei, solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de dosarele civile nr. 2177/2005 (nr. nou -) aflat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII a Contencios Administrativ și nr- aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ; sumei 14.776 lei neacordată de prima instanță, din totalul sumei de 18.548 lei solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de judecarea în primă instanță a prezentei cauzei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului s-a arătat că prima instanță a reținut ca argument în sprijinul reducerii substanțiale a cuantumului onorariilor, faptul că "nu se poate stabili cu certitudine dacă serviciile au fost necesare sau măcar utile, dacă s-au finalizat cu argumente juridice sau cu probe pertinente și dacă acestea au fost efectiv folosite de reclamantă în cele două cauze".

Acest criteriu este vădit excesiv, iar prin utilizarea sa prima instanță a produs reclamantei un prejudiciu suplimentar celui produs de intimata-pârâtă prin emiterea deciziei a cărei nelegalitate a fost constatată în mod irevocabil de către instanțele judecătorești.

În ceea ce privește caracterul util sau efectivitatea argumentelor juridice ce reprezintă expresia serviciilor juridice prestate reclamantei, s-a solicitat a se constata că instanța investită cu o asemenea cerere nu este îndreptățită să aprecieze dacă aceste servicii s-au finalizat prin invocarea unor apărări care să fi condus efectiv la o soluție favorabilă reclamantei, întrucât această operațiune ar presupune o reanalizare a apărării efectuate în cadrul celor două dosare.

Mai mult, având în vedere că s-a stabilit cu titlu irevocabil că actul emis de Consiliul Concurenței este nelegal, serviciile juridice prestate în legătură cu cele două cauze se bucură de o prezumție absolută de utilitate.

Este absurd ca reclamantei să i se pretindă să probeze care dintre argumentele juridice folosite în fața instanței de judecată au determinat soluția de admitere a acțiunii, întrucât dacă o asemenea probă ar fi fost posibilă, aceasta nu înseamnă că celelalte argumente folosite erau mai puțin corecte și utile cauzei.

În ceea ce privește caracterul necesar al serviciilor juridice menționate în desfășurătorul anexat fiecărei facturi (timesheet), instanța a reținut că dorința legitimă de asigurare a unei cât mai bune reprezentări a intereselor nu poate deveni o cauză de împovărare a părții adverse căzute în pretenții.

Instanța a aplicat în mod vădit eronat dispozițiile art. 274 alin 3 Cod de procedură civilă, care permit instanțelor judecătorești să constate caracterul nepotrivit de mare al cuantumului cheltuielilor de judecată în raport cu valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat, cu scopul prevenirii unei excesive împovărări a părții adverse.

În primul rând, Consiliul Concurenței, ca autoritate publică în domeniul concurenței, este garant al respectării legii, iar în această calitate are obligația de a asigura o aplicare corectă a legii, nicidecum de a afecta activitatea agenților economici prin aplicarea unor sancțiuni grave pe baza unor simple prezumții (așa cum a reținut și instanța supremă, nici o probă existentă în dosarul cauzei, nu îndreptățea Consiliul Concurenței să sancționeze societatea apelantă, motiv pentru care instanța supremă a anulat Decizia nr. 94/2005 contestată). Această autoritate publică a emis un act administrativ vădit nelegal, ale cărui consecințe au fost extrem de împovărătoare, în condițiile în care amenda de aproximativ 9 milioane Euro a și fost achitată de către apelantă și recuperată (fără dobânzi sau alte despăgubiri) abia la doi ani după momentul achitării. Onorariile de avocat solicitate prin cererea introductivă ar fi putut părea eventual excesive într-un litigiu de complexitate redusă purtat împotriva unei persoane cu o situație materială precară. În litigiul de față, însă, pe lângă faptul că nu există un mecanism concret (cum ar fi aplicarea unei amenzi) de disciplinare a autorității publice care a emis în mod abuziv și cu încălcarea legii un act administrativ, în plus, se vede pusă în situația ingrată de a nu putea nici măcar recupera prejudiciul provocat prin acest act administrativ nelegal.

În al doilea rând, o multitudine de elemente (prezentate în cele ce urmează) justifică pe deplin atât implicarea mai multor case de avocatură, cât și cuantumul onorariilor achitate de către. În acest scop, s-a făcut trimitere și la dispozițiile art. 132 alin. (2) și (3) din Statutul profesiei de avocat, care conțin o serie de criterii indicative pentru stabilirea onorariilor unui avocat.

Complexitatea cauzei (natura, noutatea și dificultatea cazului, în exprimarea Statutului profesiei de avocat) este evidentă nu numai din punct de vedere material, dar și din perspectiva dificultății problemelor de drept deduse judecății. Din prima perspectivă, la momentul redactării concluziilor scrise în fața primei instanțe, dosarul de fond avea peste 650 de file. Asistența de specialitate a avocaților a presupus redactarea unei cereri de chemare în judecată având nu mai puțin de 46 de pagini, a unei cereri completatoare având 5 pagini, a unor concluzii scrise numărând 19 pagini, toate aceste documente fiind traduse în limba engleză (pentru că pe de o parte societatea face parte dintr-un grup internațional și la luarea deciziilor participă persoane din conducere ce nu cunosc limba română, iar pe de altă parte, apărarea a fost formulată, date fiind implicațiile sale de drept european, alături de avocați străini), discutate cu clientul, analizate împreună cu celelalte case de avocați implicate și modificate în urma acestor discuții, analiza unei multitudini de soluții jurisprudențiale ale Curții Europene de Justiție, precum și verificarea resurselor interne de jurisprudență publicată pentru identificarea unor hotărâri relevante. În cadrul analizelor efectuate la nivelul jurisprudenței Curții Europene de Justiție, un rol deosebit de important l-a avut casa de avocați &, care a efectuat o analiză complexă a soluțiilor pronunțate, în strânsă colaborare cu avocații din România. În urma acestei analize au fost selectate mai multe decizii ale instanței europene, care au trecut apoi printr-un proces de sinteză și identificare a pasajelor cu deosebită relevanță în speță, fiind depuse în traducere și la dosarul cauzei. Utilitatea acestor servicii este evidentă dacă se are în vedere că spețele invocate de priveau standardele de probă în domeniul concurentei statuate de către Curtea Europeană de Justiție, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul tocmai pe considerente de neîndeplinire a standardelor probatorii și prin raportare la standardele impuse de aquis-ul comunitar.

Dacă amploarea în sine a materialului probator este evidentă (rezultând din chiar numărul de file al dosarului de fond), se cuvine menționat și efortul deosebit pe care l-a presupus analiza și coroborarea acestui material probator, care a inclus în multe cazuri scheme și grafice redactate de Consiliul Concurentei cuprinzând diverși indicatori economici considerați de către această autoritate relevanți. În condițiile în care, în speță nu s-a administrat proba cu expertiză, iar apărarea trebuia să pornească de la constatările Consiliului Concurentei (prezumate realiste), pregătirea acestei apărări a presupus analiza minuțioasă a acestor documente probatorii și identificarea contradicțiilor interne de natură să pună în lumină modul abuziv în care autoritatea menționată a procedat la alcătuirea materialului probator. Față de sancționarea exclusiv pe baza unor prezumții (de vinovăție), respectiv a unor documente emanând de la terți, pregătirea apărării a implicat până și analiza din punct de vedere gramatical și semantic a propozițiilor utilizate în documentele invocate de către Consiliu.

S-a procedat la urmărirea înregistrărilor audierilor din fața Consiliului Concurenței și parcurgerea transcrierilor acestor audieri depuse la dosarul cauzei pentru a sintetiza argumentele în apărarea; la analiza tuturor documentelor emise de către Consiliul Concurenței în cadrul investigației (majoritatea acestor documente nu se regăsesc la dosarul instanței) pentru a identifica măsura în care regulile de procedură prevăzute de lege au fost respectate.

Din perspectiva dificultății problemelor ridicate în speță, trebuie avut în vedere în primul rând faptul că în România nu există încă (nici la nivelul instanțelor, nici la nivelul caselor de avocați) experiența necesară unei depline înțelegeri a fenomenului concurențial și a practicilor anticoncurențiale. Nu numai că instanțele române nu au fost în general învestite cu spețe similare, însă complexitatea în sine a cauzei de față este unică în România până în prezent (amenda aplicată de Consiliul Concurenței a avut cel mai mare cuantum din istoria acestei instituții) - a fost sancționată pe baza unei multitudini de "indicii" de comportament pretins anticoncurențial pe o perioadă de 4 ani. Pregătirea unei apărări corespunzătoare a presupus nu numai o bună înțelegere a regulilor de concurență, dar și a unor concepte economice complicate, cum ar fi modul de funcționare a pieței cimentului sau relațiile dintre participanții într-o piață de oligopol.

Printre alte elemente enumerate de Statutul profesiei de avocat, se menționează: timpul și volumul de muncă solicitată pentru executarea mandatului primit sau activității solicitate de client - numai faza judiciară a acestui litigiu a presupus aproximativ 800 de ore de muncă a avocaților implicați (după cum rezultă din timesheet-urile anexate cererii introductive); importanța intereselor în cauză -sancțiunea aplicată în mod nelegal și abuziv de către Consiliul Concurenței a avut nu numai un sever impact financiar asupra, dar a dus și la o serioasă afectare a imaginii de piață, care nu a putut fi reparată integral prin simpla anulare a deciziei acestei autorități; notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experiența, reputația și specializarea avocatului - ținând cont de importanța deosebită a litigiului (inclusiv sub aspectul imaginii societății), precum și de complexitatea problemelor deduse judecății, este absolut normală și recomandată angajarea de către a unor case de avocatură cu renume pe piață (inclusiv a unei case de avocați specializate în litigii de concurență la nivel european), care pot oferi garanții suplimentare în ceea ce privește calitatea organizării unui asemenea proiect și profunzimea cercetărilor efectuate pentru pregătirea apărării. Or, într-o economie de piață cum este și cea din România, este evident că o capacitate de organizare și calitate superioară a serviciilor va atrage și tarife substanțial diferite de cele practicate la nivel mediu. Ar fi absurd să se impute însă faptul că într-un litigiu cu serioase implicații financiare și de imagine, a angajat case de avocați cu renume pe piață, când această situație a fost în întregime cauzată de culpa Consiliului Concurentei.

Așadar, ținând cont de dificultatea și complexitatea cauzei, de implicațiile sale, precum și de volumul imens de muncă pe care l-a presupus pregătirea apărării, este evident că încheierea mai multor contracte de asistență juridică a fost nu numai justificată, dar si necesară.

Chiar în ipoteza în care reducerea onorariilor ar fi fost întemeiată, procentul aplicat de prima instanță pentru această reducere (85%) este foarte ridicat și disproporționat față de complexitatea cauzei.

Aplicarea acestui procent de reducere excesiv a fost solicitată chiar de Consiliul Concurentei în cadrul concluziilor asupra fondului cauzei, reprezentatului acestuia depunând cu titlu de practică judiciară decizia nr. 3650/28.09.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Contencios Administrativ și Fiscal prin care s-a soluționat contestația în anulare formulată chiar de Consiliul Concurentei în contradictoriu cu reclamanta împotriva deciziei 1358/05.03.2007 a aceleiași instanțe.

În această cauză instanța a redus cuantumul cheltuielilor de judecată de la suma de 40.199 lei la suma de 5000 lei (acordând aproximativ 13% din suma solicitată) cu motivarea că măsura se justifică prin complexitatea redusă a cauzei și munca depusă de avocat.

Este absurd însă ca instanța să considere că acțiunea principală a avut o complexitate similară cu contestația în anulare promovată între aceleași părți sau cu acțiunea în recuperarea cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea acțiunii principale.

Apelanta a mai criticat soluția și cu privire la caracterul neîntemeiat al respingerii cererii referitoare la facturile /2006/-.01.2006 și /999/28.11.2005 emise de &, arătând că deși consideră că obligarea reclamantei la depunerea desfășurătorului aferent fiecărei facturi este excesivă și chiar neîntemeiată în condițiile în care la dosarul cauzei au fost depuse copii ale contractului de asistență în temeiul căruia au fost prestate serviciile facturate, se va conforma totuși exigențelor de probațiune pe care i le-a impus prima instanță din acest dosar și va depune în fața instanței de apel și desfășurătorul aferent facturii menționate la punctul 7 din sentința apelată.

De asemenea, reclamanta a arătat că instanța a reținut în mod greșit că nu a depus dovada plății facturii /2005/999/28.11.2005, atâta vreme cât la dosarul cauzei există dispoziția de plată externă din 21.12.2005, pe care o atașează totuși prezentului apel.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat în esență respingerea apelului ca neîntemeiat.

Analizând actele aflate la dosarul cauzei, Tribunalul a constatat că prin sentința civilă nr.981/2006 pronunțată de - Secția a VIII-a in dosarul civil nr.2177/2005 (nr. nou -) a fost respinsă contestația formulata împotriva deciziei nr. 94/2005 emisă de pârât, dar recursul formulat împotriva acestei sentințe a fost admis de Înalta Curte de Casație si Justiție - secția de contencios administrativ si fiscal, care prin decizia nr.1358 /05.03.2007 pronunțată în dosarul civil nr. -, a anulat decizia nr.94/2005 emisa de pârât.

Din înscrisurile de la dosar, rezultă că in vederea apărării intereselor sale in cele doua dosare, reclamanta a contractat serviciile de asistență juridică si consultanță economică ale &, "- si Asociații", & si G.

Analizând fiecare factura invocata, instanța de fond a constatat corect în legătură cu serviciile prestate de "- si asociații", că, deși mențiunile din desfășurătorul cu serviciile prestate sunt imprecise și nu menționează cu exactitate toate operațiunile concrete desfășurate, din împrejurarea ca acestea au fost executate intr-o perioada imediat anterioara introducerii acțiunii in anularea deciziei Consiliului Concurentei ( acțiune introdusa in data de 23.06.2005 ) și că unele din ele fac referire expresă la "acțiunea română in justiție", există prezumția că aceste servicii au fost contractate cu intenția de a fi avute in vedere la soluționarea litigiilor invocate.

Pe de altă parte, față de împrejurarea că desfășurătorul nu menționează operațiunile desfășurate, tribunalul a constatat că nu se poate stabili cu certitudine dacă in concret toate serviciile au fost necesare sau măcar utile, dacă s-au finalizat cu argumente juridice sau cu probe pertinente si dacă acestea au fost folosite efectiv de reclamanta in cele două cauze.

De asemenea, instanța constată că pentru apărarea acelorași interese, in același proces, reclamanta a utilizat si serviciile altor societăți de avocatura, respectiv &, &, precum si serviciile de consultanta economica ale dl.

Deși utilizarea mai multor surse este făcută în mod evident din dorința legitimă de asigurare a unei cât mai bune reprezentări a acestor interese, ea nu poate deveni o cauză de împovărarea a părții adverse căzute in pretenții, instanța având obligația de a limita cheltuielile numai la cele necesare formulării unor apărări pertinente soluționării cauzei, urmând a fi înlăturate acele servicii care ar avea ca efect de exemplu, numai întărirea convingerii reclamantei cu privire la temeinicia unor argumente oferite deja anterior de o altă sursă de servicii.

Potrivit art.274 Cod de procedură civilă, partea care cade în pretenții este obligată la plata cheltuielilor de judecată, iar potrivit art.274 alin.3 Cod de procedură civilă, judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câtre ori vor constatat motivat, că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.

Menționăm că aceste prevederi legale nu intră în conflict cu dispozițiile art.30 din Legea nr.51/1995, conform cărora contractul dintre avocat și clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect de nici un organ al statului, întrucât în realitate instanța nu intervine în contractul de asistență juridică dintre avocat și client care se menține în integralitate.

Drept urmare, clientul îi va plăti avocatului onorariul cuvenit, în schimb cealaltă parte nu va fi obligată să plătească adversarului întregul onorariu convenit de acesta cu avocatul său, ci numai un onorariu în cuantumul fixat de instanță.

Așadar, în realitate instanța nu mărește sau micșorează onorariile avocaților, astfel cum nepotrivit este formulat textul, ci doar micșorează în mod corespunzător cuantumul cheltuielilor de judecată la care urmează a fi obligată partea care le datorează.

În speța dedusă judecății, tribunalul apreciază că suma solicitată de către reclamantă ca reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr- în cuantum total de 269.049,65 lei este exagerat de mare în raport de munca depusă de către avocați pentru următoarele considerente:

În primul rând, așa cum a reținut și instanța de fond, cvasimajoritatea facturilor reprezentând serviciile prestate sunt imprecise și nu menționează cu exactitate toate operațiunile concrete desfășurate.

În al doilea rând, tribunalul apreciază că cea mai mare parte a acestor facturi sau a desfășurătoarelor care cuprind operațiunile concrete desfășurate de avocați cuprind operațiuni în mod vădit supraevaluate și cu o durată foarte mare de timp afectată în raport de operațiunea concretă desfășurată.

Astfel, desfășurătoarele depuse se referă la operațiuni aproape imposibil de cuantificat atât în privința necesității acestora cât și în privința timpului alocat, multiple discuții interne, discuții telefonice, revizuirea discuțiilor, revizuirea versiunilor actelor de procedură, studierea dosarelor, mesaje-email, telefoane la serviciul arhivă, etc.

Din conținutul desfășurătoarelor rezultă cu evidență că facturile sunt supraîncărcate cu operațiuni banale, dar care au fost tarifate extrem de mult, cum ar fi simple discuții telefonice de cca. 10 min. și care sunt tarifate la valori exorbitante, trimiterea de email-uri sau citirea acestora, care de asemenea, au fost tarifate cu sume foarte mari.

Spre exemplu, la fila 132 din dosar, conform desfășurătorului au fost facturate diverse conversații telefonice, redactare mesaje, discuții interne, cu o sumă de 1095 dolari SUA fără să rezulte subiectul conversațiilor, destinatarul ori scopul acestora; la filele 55 și următoarele din dosar, sunt redate diverse activități de email-uri, cercetări, revizuiri, imposibil de cuantificat și de apreciat în privința utilității acestora; la fila 64 din dosar sunt redate servicii prestate de operatori de rețea mobilă de câte 3,3 ore, 5 ore, 9,15 ore deși nu se înțelege ce legătură are traducerea unei sentințe cu operatorii de rețea mobilă; la filele 92 și următoarele, sunt cuprinse zeci de operațiuni constând în discuții telefonice, întâlniri, investigații etc. imposibil de cuantificat în ceea ce privește utilitatea acestora, etc.

Un alt argument este acela că reclamanta a utilizat serviciile a trei societăți de avocatură și deși în mod evident aceasta s-a făcut din dorința legitimă de asigurare a unei cât mai bune apărări, tribunalul apreciază că demersul reclamantei este unul exagerat și nu poate deveni o cauză de împovărare a părții adverse căzute în pretenții.

Invocarea de către reclamantă că una dintre casele de avocatură s-a ocupat de studierea practicii europene în domeniu, chiar dacă este real, este considerat de către tribunal ca fiind excesiv, în contextul în care practica judiciară în domeniu poate fi analizată și de către un singur avocat sau de către o casă de avocatură.

Totodată, susținerea de către reclamantă în sensul că activitatea prestată de către avocați a însumat cca. 800 de ore de muncă este în mod evident exagerată în raport cu munca efectiv prestată întrucât 800 de ore de muncă ar însemna o activitate de 100 de zile a câte 8 ore de muncă pe zi, fără pauză, ceea ce reprezintă o exagerare în raport de conținutul concret al complexității dosarului.

De remarcat că simpla valoare a amenzii aplicate societății reclamante nu este suficientă prin ea însăși să reflecte complexitatea dosarului și complexitatea muncii depuse de către avocați, întrucât în concret activitatea avocatului și apărările pe care le-ar fi făcut ar fi fost identice chiar dacă amenda aplicată ar fi fost de 100 de ori mai mică.

Totodată, tribunalul apreciază că motivarea primei instanțe în sensul de a se reține doar o valoare de 15% din cuantumul facturilor este neîntemeiată întrucât în raport de complexitatea litigiului și de munca efectuată de către avocați, reținerea doar a unei valori de 15% din cuantumul serviciilor oferite este în mod evident necorespunzătoare și derizorie.

Este adevărat că legea sau jurisprudența nu oferă criterii clare de cuantificare a cheltuielilor de judecată ce urmează a fi acordate în urma aplicării art.274 Cod de procedură civilă, însă în aplicarea acestui text de lege, cuantumul concret al cheltuielilor reținute de către instanță, nu poate avea decât un caracter aproximativ, prin stabilirea unei sume care să reflecte o valoare echitabilă și rezonabilă a muncii efectuate de către avocat.

In consecință, în raport de toate considerentele arătate în cele ce preced, tribunalul a apreciat că o sumă echitabilă și rezonabilă la care poate fi obligat pârâtul este de 100.000 lei, sumă reprezentând mai mult de 1/3 din valoarea totală a sumei solicitate, motiv pentru care, în raport de argumentele arătate, tribunalul a admis apelul și a schimbat în tot sentința civila apelata, in sensul ca a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 100.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarul 2177/2005 al - Secția a VIII-a și în dosarul nr- al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată efectuate la instanța de fond, tribunalul a apreciat că acestea se vor compune din cuantumul taxei de timbru și al timbrului judiciar raportat la suma admisă prin respectiva decizie de 100.000 lei, respectiv de 6070,48 lei, precum și din cuantumul onorariului de avocat solicitat la instanța de fond pe care instanța l-a redus într-o proporție de 50%, rezultând un cuantum de 7539,24 lei.

În consecință tribunalul a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 13.609,72 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate la instanța de fond și totodată a obligat intimatul pârât la plata către apelanta reclamantă a sumei de 8224 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate la instanța de apel, sumă alcătuită din taxa de timbru calculată în apel pe pretențiile admise și anume J din taxa de timbru care a fost datorată la instanța de fond la suma de 100.000 lei, respectiv 3035 lei (6070,48:2) și din cuantumul onorariului de avocat solicitat în apel d e 10378 lei redus cu J (5189 lei), prin decizia civilă nr.1138/02.10.2008 a Secției a IV-a Civilă.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, ambele părți au formulat recurs, criticând-o sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

1. Reclamanta - apelantă - " " - Baa rătat că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii. Astfel, pornind de la premisa că dispozițiile legale prevăd posibilitatea judecătorului de a reduce cuantumul cheltuielilor de judecată, utilizând criteriile menționate de art. 274 al. 3 Cod procedură civilă, respectiv valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat (fila 6 deciziei recurate penultimul paragraf), instanța de apel a validat argumentele aduse de prima instanță, soluției de reducere a onorariului, argumente ce sunt rezultatul aplicării altor două criterii, respectiv criteriul necesar și util al serviciilor prestate de cele trei case de avocatura, precum si criteriul caracterului efectiv al acestor servicii (fila 7 deciziei recurate).

După dezvoltarea raționamentului utilizat și de prima instanță, instanța de apel concluzionează însă în mod suprinzător că"Iegea sau jurisprudența nu oferă criterii clare de cuantificareacheltuielilor de judecată ce urmeazăafi acordate în urma aplicării art.274.pr.civ, însă în aplicarea acestui text de lege, cuantumul concret al cheltuielilor reținute de către instanțănupoate avea decâtuncaracter aproximativ, prin stabilirea unei sume caresăreflecteovaloare echitabilă și rezonabilăamuncii efectuate de către avocat".În consecință, Tribunalul a apreciat că "sumă echitabilă și rezonabilă la care poate fi obligat pârâtul este de 100.000 lei, suma reprezentând mai mult de1/3din valoarea totalăasumei solicitate"(fila 8 deciziei recurate).

Așadar, în cea mai mare parte a considerentelor hotărârii, instanța de apel a analizat valoarea cheltuielilor de judecată din perspectiva caracterului efectiv, util și necesar al acestora. Cu toate acestea, la finalul considerentelor instanța de apel a susținut caracterul aproximativ al acestor criterii, ceea ce, în opinia sa, le lipsește de conținut și finalitate.

Recurenta a mai arătat faptul că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Astfel, în motivele de apel a susținut că prevederile art. 274 alin. 3.pr.civ. trebuie interpretate și în considerarea dispozițiilor art. 132 alin. 2 si 3¹din Statutul profesiei de avocat, dispoziții ce conțin o serie de criterii indicative pentru stabilirea cuantumului onorariilor avocațiale, instanța de apel neanalizând incidența acestor criterii în speță, mărginindu-se să dezvolte analiza primei instanțe având drept criterii, caracterul efectiv, util și necesar al serviciilor juridice prestate în beneficiul recurentei reclamante.

Cu titlul preliminar, a considerat necesar să menționeze că, deși art. 132 din Statutul profesiei de avocat vizează raporturile dintre avocat și client, nimic nu împiedică utilizarea acestor criterii în completarea celor prevăzute de art. 274 alin. 3.pr.civ. A apreciat că, deși domeniile de aplicare ale celor două prevederi legale sunt diferite, finalitatea acestora este identică, și anume aceea a asigurării caracterului rezonabil al onorariilor avocațiale și implicit, al cheltuielilor de judecată.

În primul rând, reiterând argumentul primei instanțe în sensul că descrierea serviciilor prestate este imprecisă, fapt care determină imposibilitatea dovedirii utilității acestor servicii, instanța de apel a ales să utilizeze un criteriu neprevăzut de lege, în detrimentul unor criterii expres prevăzute de lege și incidente în cauză (de exemplu, natura, noutatea și dificultatea cazului; conlucrarea cu experți sau alți specialiști impusă de natura, obiectul, complexitatea și dificultatea cazului).

În al doilea rând, criteriul prevăzut expres de art. 274 alin. 3 referitor la valoarea pricinii a fost analizat în mod superficial, instanța de apel apreciind că simpla valoare a amenzii aplicate societății nu justifică complexitatea cauzei întrucât serviciile prestate de avocat ar fi fost identice și dacă pricina ar fi avut o valoare de 100 de ori mai mică. A apreciat că acest argument al instanței de apel este tendențios, căci aplicabilitatea unui criteriu expres prevăzut de lege: valoarea pricinii. Apreciind că, indiferent de valoarea pricinii, munca prestată de avocat ar fi fost aceeași, instanța de apel aplicabilitatea unui criteriu prevăzut expres de lege pentru a aplica alte criterii, neprevăzute de lege, aplicabile în cazul altor instituții de drept.

În al treilea rând, chiar admițând aplicabilitatea criteriilor utilizate de cele două instanțe, recurenta apreciază că este imposibil de dovedit utilitatea unei apărări sau a unui argument pentru rezultatul litigiului. De altfel, chiar dacă o asemenea probă ar fi posibilă, aceasta nu înseamnă ca celelalte argumente folosite erau mai puțin corecte și utile cauzei.

Mai mult, chiar dacă în speță ar fi aplicabil criteriul caracterului necesar și util al cheltuielilor efectuate, a apreciat că utilizarea sa ar trebui să fie subsecventă utilizării criteriilor prevăzute de lege, și anume de art. 274.pr.civ. și art. 132 din Statutul profesiei de avocat. În măsura în care instanța de apel ar fi procedat astfel, argumentul referitor la caracterul excesiv al onorariilor achitate casei de avocatura pentru studierea practicii europene nu ar mai fi fost utilizat, căci dată fiind noutatea și complexitatea cauzei, conlucrarea cu specialiști în practica europeană era chiar necesară și justificată.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului formulat, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii acțiunii formulate și obligarea intimatei-pârâte Consiliul Concurenței la plata următoarelor sume:

- suma de 169.049,65 - neacordată de instanța de apel din totalul sumei de 269.049,65, solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de dosarele civile 2177/2005 (nr. nou -) aflat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și nr. -/2005 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ;

- suma de 4938,28 neacordată de instanța de apel din totalul sumei de 18.548 - solicitate cu titlu de cheltuieli de judecata ocazionate de judecarea în prima instanță a prezentei cauze;

- suma de 4917,99 lei - neacordată de instanța de apel din totalul sumei de 13.141,99;

- cheltuielile de judecată ocazionate de judecarea prezentului recurs.

Și-a întemeiat recursul, pe prevederile art. 304 pct. 7,9 Cod procedură civilă.

2. Pârâtul Consiliul Concurenței a arătat că Decizia civilă nr. 1138/02.10.2008 a Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, nu cuprinde motivele pe care se sprijină, potrivit art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.

Astfel, din cele trei părți ale unei hotărâri judecătorești, în cazul de față, instanța a respectat dispozițiile de procedură civilă doar în ceea ce privește structura dispozitivului. Practicaua, ca prima parte a hotărârii, ar fi trebuit să cuprindă, în afară de alte elemente, și susținerile prescurtate ale părților. Un element al imparțialității judecății tribunalului trebuia să fi fost și inserarea în practica, susținerilor Consiliului Concurentei, susțineri pe larg prezentate atât în întâmpinarea depusă la dosar, cât și în concluziile scrise formulate ulterior dezbaterii apelului. De altfel, dacă în privința Consiliului Concurenței, instanța a menționat la pagina 6 alineatul 2 din decizie doar că autoritatea intimată a cerut"în esență",respingerea apelului ca neîntemeiat, practicaua conține susținerile, amplu dezvoltate pe mai mult de 3 pagini (și nu prescurtate - în condițiile în care motivarea are 2 pagini și J).

În ceea ce privește motivarea unei hotărâri judecătorești, aceasta reprezintă partea cea mai întinsă a unei hotărâri (și nu practicaua),fiind aceea care indică motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței. Așa cum a demonstrat la pct. II din prezentul recurs, ceea ce a reținut tribunalul ca motivare, justifică menținerea în totalitate a soluției instanței de fond. În cazul de față, partea (mai mult decât redusă) din motivare,care se reflectă în dispozitiv, nu cuprinde decât concluzia tribunalului privind procentul din cheltuielile de judecată acordate de instanța de fond. Recurenta consideră că motivarea trebuia să arate fiecare capăt de cerere și apărările părților, probele administrate, motivându-se de ce unele au fost admise, iar altele înlăturate, normele juridice aplicate la stabilirea situației de fapt și de drept etc.

Astfel, în concret, argumentarea instanței privind soluția adoptată nu există în cuprinsul deciziei, tribunalul menționând doar concluzia sa privind acordarea cheltuielilor de judecată:

"Totodată, tribunalul apreciază că motivarea primei instanțe, în sensul de a se reține doar o valoare de15%din cuantumul facturilor este neîntemeiată întrucât, în raport de complexitatea litigiului și de munca efectuată de către avocați, reținerea doar a unei valori de15% din cuantumul serviciilor oferite este in mod evident necorespunzătoare și derizorie".

Imediat după acest paragraf, în finalul motivării, instanța prezintă un adevăr unanim recunoscut, potrivit căruia "legea sau jurisprudența nu oferă criterii clare de cuantificare a cheltuielilor de judectă";concluzionând cu următoarea idee:

"În consecință, în raport de toate considerentele arătate în cele ce preced, tribunalul apreciază că o sumă echitabilă și rezonabilă la care poate fi obligat pârâtul este de 100.000 lei, suma reprezentând mai mult de1/3din valoarea totală a sumei solicitate, motiv pentru care, în raport de considerentele arătate în cele ce preced, tribunalul va admite apelul []".

A considerat că existența în legislație sau în jurisprudență a unor criterii pentru determinarea cheltuielilor de judecată nu justifică pronunțarea unor soluții de tip "dixit", în care instanța să nu ofere o susținere logică a soluției, ci doar să emită postulate precum cel din paragraful anterior.

Așa cum se observă din parcurgerea paginii 8 hotărârii recurate (argumentele menționate pe paginile anterioare conțin raționamente potrivnice soluției finale), nici una din elaboratele fraze inserate pe respectiva pagină nu conține vreun argument care să justifice pretinsa "evidență" a caracterului derizoriu în ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate de prima instanță.

Ca urmare, rezultă că decizia pronunțată de tribunal nu este motivată, acordarea unor cheltuieli de judecată suplimentare neavând un suport în considerentele reținute de instanță, ci, dimpotrivă, acestea fiind în contradicție cu dispozitivul.

Decizia civilă nr. 1138/02.10.2008 a Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă a fost dată și cu aplicarea greșită a dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, potrivit art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Potrivit doctrinei și practicii judiciare în materie, cheltuielile de judecată cuprind taxele de timbru și de procedură, plata expertizelor și despăgubirea martorilor. Totodată, acestea includ și cheltuielile pe care partea care a câștigat procesul a dovedit că le-a făcut, cum ar fi onorariile de avocat, plata unor documente elaborate în vederea susținerilor din cadrul litigiului etc. dar numai cele strict necesare soluționării procesului.

În baza prevederilor art. 274 alin. (3) din Codul d e procedură civilă, instanța are dreptul, în virtutea principiului rolului său activ, să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori constată motivat că sunt nepotrivit de mari față de valoarea pricinii sau munca depusă de avocat.

Așa cum s-a menționat și la pct. I, ceea ce a reținut tribunalul în dispozitivul deciziei reculate, conduce la concluzia că motivarea este contrară acestuia și că soluția primei instanțe a fost justă sub toate aspectele, hotărârea pronunțată în apel fiind dată cu aplicarea greșită a art. 274 Cod procedură civilă.

Cu toate că tribunalul a constatat ca există prezumția că serviciile de asistență juridică au fost contractate cu intenția de a fi avute în vedere la soluționarea invocate, acesta a considerat și că,"nu se poate stabili cu certitudine dacă în concret toate serviciile au fost necesare sau măcar utile, dacă s-au finalizat cu argumente juridice sau cu probe pertinente și dacă acestea au fost folosite efectiv de reclamantă în cele două cauze."

Acest argument a fost preluat din motivarea primei instanțe și a contribuit la reducerea de către Judecătoria Sectorului 1 Bac heltuielilor de judecată împreună cu următorul argument (de asemenea, preluat de către tribunal în decizie):"Deși utilizarea mai multor surse este făcută în mod evident din dorința legitimă de asigurare a unei cât mai bune reprezentări a acestor interese, ea nu poate deveni o cauză de împovărare a părții adverse căzute în pretenții, instanța având obligația de a limita cheltuielile numai la cele necesare formulării unei apărări pertinente soluționării cauzei, urmând a fi înlăturate acele servicii care ar avea ca efect, de exemplu, numai întărirea convingerii reclamantei cu privire la temeinicia unor argumente oferite deja anterior de o altă sursă de servicii".

Aceste concluzii ale primei instanțe au avut la bază raționamente susținute de probele aflate la dosar, care au condus la reducerea temeinic motivată a cheltuielilor de judecată cu 85%:

- Referitor la prima etapă a procesului (acțiunea de fond formulată către Curtea de Apel București - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal - dosar nr-), motivarea cererii de chemare în judecată (chiar dacă a fost dezvoltată în cuprinsul a 46 de pagini) a avut la bază susținerile intimatei apelante din procedura administrativă a Consiliului Concurenței (observațiile scrise la raportul de investigație și argumentele dezvoltate oral cu ocazia audierilor care au avut loc în fața autorității de concurență). În cea de-a doua etapă a litigiului, recursul, au fost reluate susținerile din acțiunea introductivă, argumentarea căii de atac fiind, pe fond, similară celei inițiale.

- În ceea ce privește" otorietatea, titlurile vechimea în muncă, experiența, reputația și specializarea avocatului"; așa cum toate acestea au fost invocate inițial ca argumente de către intimata - apelantă, ele nu justificau cererea unor cheltuieli de judecată substanțiale, ci dimpotrivă, au creat prezumția inutilității încheierii pentru același scop, a unor contracte de prestări servicii de asistență juridică cu mai multe prestigioase case de avocați.

- Față de sumele solicitate, nu putea fi instituită o prezumție absolută care să le confere caracterul de cheltuieli de judecată, în mod corect instanța de fond acordând doar parțial cheltuieli de judecată pe baza unei prezumții potrivit căreia serviciile au fost contractate de cu intenția de a fi avute în vedere la soluționarea litigiului în cauză, chiar dacă nu au fost identificate necesitatea și utilitatea asistenței juridice, precum și forma în care s-a materializat aceasta și conținutul său.

- Din moment ce intimata-apelantă nu a demonstrat pentru ce tip de serviciu au fost plătite sumele, reducerea substanțială a cheltuielilor de judecată a fost justificată. Aceasta era necesar a se realiza în scopul separării cheltuielilor efectuate pentru soluționarea litigiului de cele care nu au avut legătură cu dosarul. De asemenea, trebuia să furnizeze dovezi concrete ale acordării de asistență juridică (adrese, mail-uri, lucrări prin care s-a acordat consultanța etc.) pentru ca instanța să poată determina argumentările de fond ale societații de avocați titulare care, în fapt, erau similare celor oferite de celelalte societăți de avocați.

Ca urmare, prima instanță a procedat la o judecată echitabilă a cauzei, deoarece orice dubiu în privința unor sume pretinse cu titlu de cheltuieli de judecată trebuie să fie în favoarea celui de la care se solicită plata acestora. Orice sumă plătită pe baza unei justificări îndoielnice reprezintă o îmbogățire fără justă cauză pentru solicitant, în aceeași măsură în care o estimare exagerată a valorii serviciului prestat (după cum chiar tribunalul a reținut în decizia recurată) reprezintă de asemenea o sursă de îmbogățire fără justă cauză.

soluției instanței de apel rezultă din însuși raționamentul său, în condițiile în care, chiar dacă își însușește pe deplin motivările primei instanțe, dispune o soluție contrară.

În plus, contradicția dintredispozitivuldeciziei șimotivarese acutizează pe măsură ce tribunalul înlătură drastic susținerile intimatei-apelante, întrucât elementele reținute de instanța de apel nu sunt simple argumentări de natură a conduce la admiterea în parte a apelului, ci reprezintă un ansamblu de constatări care nu puteau avea ca rezultat decât respingerea în totalitate a apelului ca neîntemeiat:

"În primul rând, așa cum a reținut și instanța de fond, cvasimajoritatea(subl.)facturilor reprezentând serviciile prestate sunt imprecise(subl.)i nu menționează cu exactitate toate operațiunile concrete desfășurate.

În al doilea rând, tribunalul apreciază că cea mai mare parte a acestor facturi sau a desfășurătoarelor care cuprind operațiunile concrete desfășurate de avocați cuprind operațiuni în mod vădit supraevaluate(subl.)i cu o durată foarte mare de timp afectată în raport de operațiunea concretă desfășurată.

Astfel, desfășurătoarele depuse se referă la operațiuni aproape imposibil de cuantificat atât în privința necesitații(subl.)acestora cât și în privința timpului alocat, multiple discuții interne, discuții telefonice, revizuirea discuțiilor, revizuirea versiunilor actelor de procedură, studierea dosarelor, mesaje e-mail, telefoane la serviciul arhivă(subl.)etc.

Din conținutul desfășurătoarelor rezultă cu evidență că facturile sunt supraîncărcate cu operațiuni banale(subl.),dar care au fost tarifate extrem de mult(subl.),cum ar fi simple discuții telefonice de cca. 10 minute și care sunt tarifate la valori exorbitante(subl.),trimiterea de e-mail-uri sau citirea acestora, care, de asemenea, au fost tarifate cu sume foarte mari(subl.).

Totodată, susținerea de către reclamantă în sensul că activitatea prestată de către avocați a însemnat cca. 800 de ore de muncă este în mod evident exagerată(subl.), n raport cu muncă efectiv prestată întrucât 800 de ore de muncă ar însemna o activitate de 100 de zile a câte 8ore de muncă pe zi, fără pauză, ceea ce reprezintă o exagerare în raport de conținutul concret al complexității dosarului (subl.).

De remarcat că simpla valoare a amenzii aplicate societății reclamante nu este suficientă prin ea însăși să reflecte complexitatea dosarului și complexitatea muncii depuse de către avocați, întrucât în concret activitatea avocatului și apărările de care le-ar fi făcut ar fi fost identice chiar dacă amenda ar fi fost de 100 de ori mai mică.(subl.)"

În concluzie, recurenta-pârâtă a considerat că toate aceste argumente din decizia tribunalului justificau menținerea în tot a sentinței apelate, ca legală și temeinică, întrucât cuantumul cheltuielilor de judecată stabilit de prima instanță a fost determinat în concret pe baza probelor aflate la dosarul cauzei, cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.

În ceea ce privește sumele acordate de către instanța de apel cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în prezentul dosar, acestea sunt, de asemenea, disproporționate comparativ cu complexitatea litigiului și efortul depus de avocat.

Întrucât dosarul a avut ca obiect soluționarea unei cereri privind acordarea de cheltuieli de judecată, a considerat că simpla cumulare a cuantumurilor înscrise pe facturile achitate de către, formularea acțiunii introductive și prezența la 4 termene de judecată în fața primei instanțe, sunt elementele care au îndreptățit Judecătoria Sectorului 1 B să acorde cheltuieli de judecată pentru plata onorariilor avocaților într-un cuantum de 1900 lei. De altfel, prima instanță era cea mai în măsură să evalueze efortul depus de avocat în fața sa, atât din perspectiva elaborării acțiunii introductive, cât și a susținerilor efectuate în cadrul dezbaterilor. Ca urmare, suma de 1900 lei a fost în mod echitabil acordată de prima instanță, tribunalul mărind nejustificat această sumă până la un cuantum de 7539,24 lei.

De asemenea, și în privința cheltuielilor de judecată acordate în apel d e tribunal, cheltuielile de judecată reprezentând onorariile avocaților au fost stabilite de această instanță la suma de 5189 lei, sumă pe care a considerat-o prea mare în condițiile în care apelul a fost soluționat pe parcursul a 2 termene de judecată, iar formularea acestuia a avut la bază o serie de susțineri antamate de la fond.

Pentru motivele invocate, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea Deciziei civile nr. 1138 din 02.10.2008, pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în sensul reducerii cheltuielilor de judecată acordate de instanța de apel până la cuantumurile stabilite prin Sentința civilă nr. 1791/2008 de Judecătoria Sector 1 - Secția Civilă.

În cazul în care cererea Consiliului Concurenței de la pct. 1 nu va fi admisă sau va fi admisă în parte, a solicitat reducerea cu cel puțin 2/3 a sumei de 5189 lei, acordate de Tribunalul București, reprezentând plata onorariilor avocaților pentru calea de atac a apelului.

De asemenea, a solicitat plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului recurs.

Și-a întemeiat recursul pe prevederile art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.

Recursurile au fost timbrate potrivit art.3 și art.11 din Legea nr.146/1997 și art.3 din nr.OG32/1995.

Părțile au formulat reciproc întâmpinări, potrivit art.308 alin.2 Cod procedură civilă, solicitând respingerea recursurilor adverse, ca nefondate. Astfel, intimata - " " - B, a arătat că hotărârea instanței de apel este motivată, cuprinzând motivele pe care se sprijină soluția, apreciindu-se la fel ca și judecătoria, utilizarea acelorași criterii de apreciere. Hotărârea nu a fost dată nici cu aplicarea greșită a prevederilor art.274 Cod procedură civilă, deoarece activitatea prestată a fost una complexă și de anvergură, fiind absurd să se pretindă că întrucât în apel, se reiau apărările de la fond, atunci nu ar mai fi necesară obligarea la cheltuieli de judecată. Este absurd să i se ceară să probeze care dintre argumentele juridice folosite în fața instanțelor administrative, au determinat admiterea contestației. Angajarea mai multor case de avocatură a fost necesară și utilă. Principiulin dubio pro reose aplică în materia interpretării unor clauze legale sau contractuale, nefiind cazul în speță.

Intimatul Consiliul Concurenței a arătat că este logic ca instanțele să se raporteze la criterii care îl dezvoltă pe cel al "muncii efective", cum ar fi criteriul caracterului util, efectiv și necesar al cheltuielilor. A reiterat în continuare, aspecte care sunt menționate în motivele sale de recurs. Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, acest intimat a precizat că dovada plăților efectuate, ca și a serviciilor pentru care ele s-au realizat, trebuia făcută în mod cert, orice sumă plătită în plus, pe baza unei justificări îndoielnice reprezentând o îmbogățire fără justă cauză. Recurenta societate realizează o confuzie în privința celor reținute de instanțe, deoarece caracterul efectiv, necesar șu util vizează munca avocatului. De altfel, pe site-urile celor două case de avocați, se specifică faptul că au o vastă experiență în domeniul concurenței, astfel încât necesitatea conlucrării cu o casă de avocatură belgiană nu poate fi reținută. Obiectul cauzei de contencios administrativ a fost verificarea legalității unui act administrativ prin care s-a aplicat o sancțiune contravențională astfel încât valoarea pricinii nu a putut fi un criteriu obiectiv de determinare a cheltuielilor de judecată, pentru că analiza săvârșirii contravenției nu a vizat amenda aplicată, ci elementele constitutive ale convenției.

În recurs, nu s-au administrat probe noi conform art.305 Cod procedură civilă, decât sub aspectul cheltuielilor de judecată efectuate pentru judecarea recursului reclamantei.

Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 și art.299 Cod procedură civilă.

Verificând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea apreciază ambele recursuri ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește recursul promovat de reclamanta - " " - B, Curtea constată că un prim motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă, conform căruia"Modificarea unei hotărâri judecătorești poate fi cerută 7. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".

Potrivit art.261 pct.5 Cod procedură civilă "Hotărârea se dă în numele legi și va cuprinde 5. motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

O hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro sau contra, de fapt și de drept, care au format convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată. Aceste argumente (juridice) trebuie să se raporteze pe de o parte la susținerile și apărările făcute de părți, iar pe de altă parte la dispozițiile legale (cadrul legal) aplicabile.

Obligația judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluția dată, pentru ce a admis susținerile unei părți și le-a respins pe ale celeilalte, pentru ce motiv a găsit esențială o probă și nesinceră o altă probă, de ce a aplicat o anumită normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare, reprezintă o obligație esențială.

Tot o obligație importantă decurge din necesitatea ca argumentele reținute de instanță, să fie concordante, în sensul de a nu se exclude reciproc și de a forma un tot unitar care să justifice soluția pronunțată.

În cauză, recurenta reclamantă apreciază contradictorie motivarea tribunalului deoarece, pe de o parte, ar fi analizat valoarea cheltuielilor de judecată, din perspectiva caracterelor efectiv, util și necesar ale acestora, iar pe de altă parte, tribunalul a reținut caracterul aproximativ al acestor criterii, ceea ce determină lipsirea lor de conținut și finalitate.

Curtea apreciază acest motiv de recurs, ca fiind nefondat, deoarece decizia recurată nu conține motive contradictorii, în sensul celor precizate. Astfel, tribunalul a arătat în cadrul hotărârii sale, că criteriile pe care le aplică pentru evaluarea cuantumului cheltuielilor de judecată, sunt cele legale, prevăzute de art.274 alin.3 Cod procedură civilă (pag.6 a deciziei, paragraful penultim). Unul din aceste criterii reținute, a fost cel al muncii îndeplinite de avocat, criteriu în funcție de care instanța de apel a apreciat că suma solicitată de reclamantă drept cheltuieli de judecată ocazionate de litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr-, este exagerat de mare.

Într-adevăr, instanța de apel, în determinarea muncii îndeplinite de avocat, a avut în vedere delimitarea activităților efectiv întreprinse de avocat (în sensul de activități/servicii precis determinate și totodată, nesupraevaluate) și care să fi fost și necesare și utile clientului său, în același timp.

Articolul 274 pct.3 Cod procedură civilă permite însă judecătorului, să mărească sau să micșoreze cuantumul onorariului avocaților ori de câte ori constată motivat că este nepotrivit de mic sau de mare în raport de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Interpretând literal și rațional, acest text de lege, Curtea constată că el nu impune judecătorului obligația de a modifica onorariul (în sensul de cheltuieli de judecată la care partea căzută în pretenții, va fi obligată) la însăși contravaloarea muncii îndeplinite de avocat sau la valoarea pricinii. Așadar, cele două criterii reprezintă puncte de reper care dau posibilitatea judecătorului să aprecieze asupra modificării. Or, în lipsa într-adevăr, a unor prevederi legale sau criterii jurisprudențiale care să stabilească cert, matematic, care este valoarea optimă a onorariului (în sensul de cheltuială de judecată ce va fi acordată) pentru o anumită valoare a pricinii sau pentru o anumită muncă îndeplinită (contravaloare a muncii îndeplinite) de avocat, judecătorul nu va putea aprecia asupra unei asemenea modificări, decât în baza unor principii generale de drept care de altfel, stau la baza și guvernează virtual, orice normă scrisă. Or, tribunalul nu a făcut decât să individualizeze unele dintre aceste principii care devin incidente în operațiunea juridico-matematică de evaluare: principiul echității - "jus est ars boni aequi" (Dreptul este arta binelui și a echității), principiu consacrat încă din perioada romanilor, principiul rezonabilității. Acesta este sensul evident al considerentelor criticate de recurenta reclamantă, ca lipsind de conținut și finalitate, criteriile caracterelor efectiv, util și necesar avute în vedere:"Este adevărat că legea sau jurisprudența nu oferă criterii clare de cuantificare a cheltuielilor de judecată ce urmează a fi acordate în urma aplicării art.274 Cod de procedură civilă, însă în aplicarea acestui text de lege, cuantumul concret al cheltuielilor reținute de către instanță, nu poate avea decât un caracter aproximativ, prin stabilirea unei sume care să reflecte o valoare echitabilă și rezonabilă a muncii efectuate de către avocat".

Așadar, considerentele finale nu sunt contradictorii celor inițiale, ci dimpotrivă, reprezintă o continuare a raționamentului juridic al magistraților tribunalului, raționament pe care și prezenta instanță de recurs și-l însușește. Astfel, cele trei criterii ale efectivității, utilității și necesității au servit tribunalului, ca de altfel și judecătoriei, pentru evaluării contravalorii muncii îndeplinite de avocat. O dată configurată (chiar și în linii mari) această contravaloare, instanța de apel a aplicat în cauză, în continuare, prevederile art.274 pct.3 Cod procedură civilă.

Astfel, apreciind că suma solicitată este exagerat de mare (paragraful 3 - pagina 7 hotărârii), față de contravaloarea muncii îndeplinite de avocat, tribunalul a procedat la reducerea sa, în virtutea principiului enunțat, la un cuantum pe care l-a considerat echitabil și rezonabil, neexistând așa cum am arătat, obligația de a reduce onorariul, la contravaloarea efectivă a muncii îndeplinite de avocat. De altfel, în motivele sale de recurs, reclamanta însăși face referire la aceeași "finalitate" a prevederilor legale pe care le apreciază incidente: asigurarea caracterului rezonabil al onorariilor avocațiale și al cheltuielilor de judecată (pagina 4 motivelor de recurs).

În consecință, Curtea apreciază că cele trei criterii nu au fost lipsite de conținut și finalitate, nefiind apreciate, deci, nici aproximative, hotărârea tribunalului nefiind viciată de invocata existență a unor motive contradictorii. Așadar, motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă, invocat, nu este fondat.

În ceea ce privește cel de-al nouălea motiv de recurs, Curtea constată că potrivit art.304 pct.9 Cod procedură civilă: "Modificarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații 9. când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".

Curtea constată că tribunalul, deși nu s-a referit în mod expres la aplicarea art.274 pct.3 Cod procedură civilă prin prisma art.132 alineatul 2,3 din Statutul profesiei de avocat, cu toate acestea, considerentele sale au ilustrat analiza criteriului muncii îndeplinite de avocat, criteriu impus de art.274 pct.3 Cod procedură civilă, inclusiv prin raportare la elementele enumerate și în Statutul profesiei de avocat. Astfel, tribunalul a realizat aprecieri critice cu privire la timpul și volumul de muncă desfășurată de avocat, cu privire la caracterul de specialitate al serviciilor de asistență judiciară, cu privire la utilitatea conlucrării mai multor specialiști, a complexității concrete, dificultății și amplorii cauzei, elocventă în acest sens fiind pagina 7 deciziei recurate. Deși această critică a neanalizării susținerii din motivele de apel, referitoare la necesitatea interpretării dispozițiilor art.274 alin.3 Cod procedură civilă prin prisma art.132 din Statutul profesiei de avocat, se subsumează mai degrabă, motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă, în sensul nemotivării complete a hotărârii, Curtea a constatat totuși, caracterul său nefondat, conform precizărilor din prezentul paragraf.

Curtea constată însă, că tribunalul a aplicat în cauză prevederile art.274 al.3 Cod procedură civilă, fără a le interpreta însă, din punct de vedere declarativ, formal, prin prisma art.132 alin.2 și 3 din Statul menționat.

Cu toate acestea, evaluarea criteriilor impuse de art.274 al.3 Cod procedură civilă (munca îndeplinită de avocat și valoarea pricinii) a fost realizată în baza unor elemente de fapt care sunt comune și art.132 al.2 și 3 din Statut, elemente enumerate anterior. Această dublă valorificare a acestor elemente de fapt se justifică într-adevăr, prin finalitatea concretă, comună, a celor două articole: asigurarea unui cuantum rezonabil.

Aprecierea recurentei este eronată din punctul de vedere al Curții, pentru trei considerente: pe de o parte, cele două criterii prevăzute de art.274 pct.3 Cod procedură civilă se raportează, așa cum arătam și la elementele de fapt - criterii prevăzute și de Statut, astfel încât nu există un raport de completare (de criterii), ci unul de includere. Cu alte cuvinte, cele două criterii ale art.274 pct.3 Cod procedură civilă se vor aprecia și prin raportare la aceste elemente de fapt prevăzute de art. 132 din Statut:"(2) Onorariile vor fi stabilite în raport de dificultatea, amploarea sau durata cazului.

(3) Stabilirea onorariilor avocatului depinde de fiecare dintre următoarele elemente:

a) timpul și volumul de muncă solicitată pentru executarea mandatului primit sau activității solicitate de client;

b) natura, noutatea și dificultatea cazului;

c) importanța intereselor în cauză;

d) împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte un alt mandat, din partea unei alte persoane, dacă această împrejurare poate fi constatată de client fără investigații suplimentare;

e) notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experiența, reputația și specializarea avocatului;

f) conlucrarea cu experți sau alți specialiști impusă de natura, obiectul, complexitatea și dificultatea cazului;

g) avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat;

h) situația financiară a clientului;

i) constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acționeze pentru a asigura servicii legale performante".

Pe de altă parte, sfera elementelor de fapt care deservesc circumstanțierii criteriilor prevăzute de art.274 pct.3 Cod procedură civilă, este una mult mai largă (în tăcerea legii), judecătorul putând să aibă în vedere, în afara elementelor enumerate de Statut, și altele, ca de exemplu, calitatea muncii îndeplinite de avocat (element distinct de timpul sau volumul muncii sau de experiența sau specializarea avocatului).

În alt treilea rând, tocmai distincția domeniilor de aplicare ale celor două texte de lege, pe care și reclamanta a surprins-o, determină inexistența obligativității de completare a criteriilor enunțate de art.274 pct.3 Cod procedură civilă cu elementele indicate de art.132 din Statut. Într-adevăr, chiar dacă scopul ambelor texte legale este acela al stabilirii unui cuantum rezonabil, nu mai puțin, unul dintre articole privește stabilirea cheltuielilor de judecată la care partea adversă va fi obligată, iar celălalt privește onorariul efectiv, cele două fiind diferite ca reglementare și natură juridică.

În consecință, folosirea și a altor elemente decât cele enumerate în art.132 din Statut, pentru configurarea criteriilor enunțate de art.274 pct.3 Cod procedură civilă, cum ar fi eficacitatea, utilitatea, necesitatea muncii îndeplinite de avocat, nu reprezintă o utilizare a unor criterii neprevăzute legal, în detrimentul altora, prevăzute legal, critica fiind așadar, nefondată.

Dispozițiile art.274 al.3 Cod procedură civilă au fost apreciate constituționale prin raportare la prevederile art.24 al.2 din legea fundamentală. Nimic nu interzice, în absența unei prevederi constituționale exprese, consacrarea prin lege, a prerogativei instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.

O asemenea prerogativă este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport de convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.

În sensul celor arătate este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor vizând rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil (a se vedea în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr.401/2005, Of. nr.848 din 20 septembrie 2005. în același sens: Decizia nr.184/2006, Of. nr.281 din 29 martie 2006; Decizia nr.492/2006, Of. nr.583 din 5 iulie 2006; Decizia nr.746/2005, Of. nr.961 din 29 noiembrie 2006).

Aceleași argumente anterioare determină, pe lângă considerentele următoare și concluzia caracterului nefondat al secundei critici formulate de reclamantă, Într-adevăr, în configurarea celor două criterii prevăzute de art.274 pct.3 Cod procedură civilă (munca îndeplinită și valoarea pricinii), instanța, așa cum am arătat, poate avea în vedere o multitudine de elemente. Considerentele instanței de apel referitoare și la valoarea pricinii, enunțate de recurentă, ilustrează unul din această multitudine, respectiv diligența avocatului, element subsumat criteriului muncii îndeplinite și nu valorii obiectului. Tribunalul nu a negat criteriul valorii pricinii, ci a dat în cazul concret, o greutate mai mare, criteriului muncii îndeplinite de avocat, arătând că diligențele specifice exercitării profesiei de avocat trebuie să fie aceleași, indiferent de valoarea pricinii, fapt care de altfel, rezultă și din prevederile art. 2 din Statutul privind profesia de avocat: "(1) Scopul exercitării profesiei de avocat îl constituie promovarea și apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanelor fizice și persoanelor juridice, de drept public și de drept privat.

(2) În exercitarea dreptului la apărare recunoscut și garantat de Constituție, de lege, de pactele și de tratatele la care România este parte, avocatul are dreptul și obligația de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru realizarea liberului acces la justiție, pentru un proces echitabil și soluționat într-un termen rezonabil, indiferent de natura cauzei sau de calitatea părților".

Curtea constată că paragraful indicat de reclamantă, al tribunalului, nu criteriul expres al valorii litigiului, ci dimpotrivă, îi dă eficiență, însă îl integrează în ansamblul elementelor care conduc la aprecierea complexității litigiului, complexitate și în funcție de care, în paragraful următor, tribunalul apreciază că suma stabilită de judecătorie a fost una prea mică. În consecință, tribunalul a dat eficiență și acestui criteriu legal, în evaluarea realizată și nicidecum nu l-a negat, eventual în favoarea altora.

Nici cea de-a treia critică subsumată acestui motiv de recurs nu este fondată. Astfel, Curtea nu își însușește aserțiunea potrivit căreia este imposibil de dovedit utilitatea unei apărări concrete sau a unui argument concret pentru rezultatul litigiului. Dovada cea mai eficace a acestui caracter este reprezentată de considerentele hotărârii pronunțate într-o cauză sau de dispoziția de admitere a unor probe propuse. Nici afirmația subsecventă, referitoare la faptul că și celelalte argumente folosite, în afara celor a căror utilitate s-a dovedit, ar fi corecte și utile cauzei, nu este fondată, fiind perfect posibil ca într-o cauză, să fie folosite apărări care nu sunt nici corecte și nici măcar pertinente cauzei, deci cu atât mai mult, nici utile sau concludente soluționări litigiului.

Așa cum am expus anterior, în enunțarea caracterului enunțiativ al raționamentului juridic al tribunalului (stabilirea muncii îndeplinite efectiv și apoi aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată în funcție de această muncă îndeplinită și de valoarea pricinii), criteriile caracterelor necesar și util au servit stabilirii muncii efectiv îndeplinite a avocaților. În această ordine, s-a apreciat asupra caracterului excesiv al onorariilor achitate casei de avocatură, tribunalul realizând trimiterile sale la posibilitatea studierii practicii europene și de o singură firmă de avocatură angajată, iar de-abia apoi, configurându-se munca efectiv îndeplinită de avocat, s-a apreciat asupra cheltuielilor de judecată cuvenite, conform art.274 pct.3 Cod procedură civilă. Așadar, art.274 pct.3 Cod procedură civilă a impus și totodată, determinat analiza muncii îndeplinite (prin prisma și a criteriilor caracterului necesar și util), dar și a cheltuielilor de judecată cuvenite drept urmare. În ceea ce privește susținerea subsecvenței utilizării criteriilor necesar și util și față de utilizarea criteriilor prevăzute de art.132 din Statutul profesiei de avocat, Curtea și-a exprimat anterior opinia pentru care a apreciat că acest articol nu enunță criterii complementare celor din art.274 pct.3 Cod procedură civilă, ci doar elemente care pot, în funcție de specificul fiecărei spețe în parte, deservi configurării criteriilor enunțate de art.274 pct.3 Cod procedură civilă. În consecință, nu se poate susține fondat, existența subsecvenței utilizării față de aplicarea art.132 din Statut.

Așadar, Curtea apreciază în raport de criticile concrete formulate de această recurentă, că în mod corect tribunalul a aplicat și interpretat în cauză art.274 pct.3 Cod procedură civilă, atât în ceea ce privește cheltuielile de judecată cuvenite ca urmare a purtării litigiului de contencios administrativ între părți, dar și în ceea ce privește cheltuielile de judecată aferente prezentului litigiu, criticile nefiind diferențiate sub acest aspect și, ca atare, nici prezentele considerente.

Pentru ansamblul acestor considerente, Curtea apreciază că recursul promovat de reclamanta B este nefondat.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul CONSILIUL CONCURENȚEI, Curtea îl apreciază de asemenea, ca fiind nefondat, deoarece:

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că în cauză, hotărârea judecătorească pronunțată de tribunal, răspunde exigențelor art.261 Cod procedură civilă, inclusiv în ceea ce privește punctul său nr.3. Astfel, în cadrul încheierii de dezbateri din 11.09.2008, care face corp comun cu hotărârea recurată, s-au expus susținerile prescurtate ale părților, inclusiv ale acestui recurent-pârât, astfel încât critica este nefondată, cerința legală fiind aceea a expunerii pe scurt, a susținerilor, instanța urmând a avea în vedere, în evaluarea sa, apărările expuse pe larg, în întâmpinare și concluziile scrise. Nici împrejurarea că în cuprinsul hotărârii se menționează, în ceea ce îl privește pe pârâtul-recurent, că a solicitat, în esență, prin întâmpinarea formulată, respingerea apelului reclamantei, în condițiile în care motivele de apel au fost amplu enunțate, nu este de natură a atrage incidența art.304 pct.7 Cod procedură civilă, care vizează motivarea hotărârii și nici nu este de natură a vătăma pârâtul, atât timp cât apărările acestuia (expuse prin întâmpinare și concluzii scrise), care s-au contrapus motivelor de apel, au fost avute în vedere în evaluarea legalității și temeiniciei sentinței civile, de către tribunal. Așadar, aspectul formal al nedezvoltării apărărilor intimatului-pârât, din întâmpinare, nu este de natură a-i produce în cazul concret, vreo vătămare.

Curtea constată că tribunalul a motivat hotărârea pronunțată, răspunzând criticilor formulate în susținerea apelului, ca și argumentelor în apărare folosite. Astfel, tribunalul a evidențiat modul în care a apreciat concret, în cauză, criteriul muncii îndeplinite de avocat, prin raportare la elementele învederate și de părți, la probele administrate în cauză (făcând trimiteri concrete, la facturile, chitanțele și timesheet-urile depuse), continuând cu aplicarea normelor legale pe care le-a apreciat incidente (art.274 pct.3 Cod procedură civilă) și arătând în final, cuantumul cheltuielilor de judecată pe care le-a apreciat rezonabil și echitabil în cauză, în funcție de complexitatea concretă a cauzei și de munca îndeplinită de avocați, cuantum diferit de cel reținut de judecătorie.

Toate aceste argumente de fapt și de drept au confirmat soluția dispusă de tribunal, susținându-se eronat că ele nu ar fundamenta- Așa cum am arătat și în ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă, invocat de recurenta-reclamantă, considerentele respective fiind valabile și în contextul recursului pârâtului-recurent, instanța de apel nu a dat o soluția de tip "dixit", fără o argumentare logică și juridică, ci a apreciat în final, în funcție de criticile prevăzute de art.274 pct.3 Cod procedură civilă, pe care le-a analizat în concret, în prealabil, ce cuantum al cheltuielilor de judecată se cuvine reclamantei. Această apreciere a avut la bază principiul echității și rezonabilității, așa cum am arătat deja, ea nerealizându-se arbitrar, aleatoriu sau automat.

Modul de expunere a motivelor de către tribunal, este apreciat de C, ca deservind concluziei finale a instanței de apel, a netemeiniciei cuantumului stabilit de judecătorie și nu ca infirmând-o, în sensul precizat de pârât, adică în sensul susținerii soluției judecătoriei, astfel încât critica recurentului că astfel, soluția dispusă de instanța de apel nu ar fi motivată, este greșită.

Curtea apreciază că nici motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, invocat de pârât, nu este fondat. Așa cum am arătat deja, motivarea tribunalului nu este una care infirmă soluția dată apelului procesual, ci o configurează. Împrejurarea că argumentele de fapt și de drept expuse anterior concluziei trase de tribunal, ilustrează justețea raționamentului adoptat și de către judecătorie, nu exclude însă, aprecierea finală realizată de tribunal. Cu alte cuvinte, tribunalul și-a însușit considerentele judecătoriei privitoare la caracterul netemeinic al întregii pretenții solicitate de reclamantă, însușire care rezidă din analiza similar realizată cu cea a judecătoriei, cuprinsă în paragrafele considerate de recurent, ca sprijinind soluția fondului, însă, pe de altă parte, tribunalul a apreciat că pretenția solicitată se impune a fi admisă într-un cuantum mai mare. Această apreciere, întradevăr, nu se putea raporta decât tot la considerentele privitoare la stabilirea conform criteriilor legale, a acestui cuantum, raportare pe care și judecătoria a realizat-o în hotărârea sa, dar din care a tras o concluzie diferită de tribunal, sub aspectul cuantumului concret al cheltuielilor de judecată. Raportarea, din punct de vedere formal, enunțiativă, la aceleași elemente de analiză ca și criterii, nu echivalează însă, cu aprecierea identică a fiecărui asemenea element privit în mod concret, și, ca atare, nu echivalează nici cu tragerea aceleiași concluzii, în baza elementelor stabilite concret. Pentru a fi și mai precisă, Curtea arată că faptul că ambele instanțe s-au raportat la elemente precum complexitatea concretă a cauzei, timpul și volumul de muncă depusă de avocat, supraevaluarea unora dintre serviciile prestate, faptul angajării mai multor case de avocat, nu însemnă că ele au ajuns la concluzia aceleiași contravalori a muncii îndeplinite de avocați (contravaloarea stabilită în linii mari, pe baza elementelor amintite), și, în consecință, nici la concluzia aceluiași cuantum al cheltuielilor de judecată cuvenite. Ca atare, nu se poate susține nici că soluția tribunalului ar fi arbitrară, pentru că și-ar fi însușit deplin motivarea judecătoriei și totuși, ar fi dat o soluție contrară, deoarece, așa cum am arătat, tribunalul doar s-a raportat la aceleași elemente ca și judecătoria și nu și-a însușit deplin, motivarea primei instanțe.

În continuare, în paginile 5 și 6 ale motivelor sale de recurs, pârâtul recurent expune doar anumite argumente însușite de ambele instanțe de fond și de apel și continuă cu a dezbate unele dintre aceste elemente care au configurat cele două criterii prevăzute de art.274 pct.3 Cod procedură civilă: efectivitatea muncii avocaților (privită prin prisma preluării argumentelor din faza administrativă și mai apoi, reiterarea lor în recurs), notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experiență, reputația și specializarea avocatului (ce ar fi atras inutilitatea încheierii mai multor contracte de prestări servicii de asistență juridică), destinația serviciilor de asistență juridică invocate (trasă dintr-o prezumție relativă). În continuare, pârâtul arată necesitatea ca reclamanta să fi probat cheltuielile de judecată efectuate pentru soluționarea litigiului, astfel încât reducerea substanțială a celor solicitate a fost justificată, prima instanță realizând astfel, o judecată echitabilă, orice sumă plătită în baza unei justificări îndoielnice reprezentând o îmbogățire fără justă cauză, la același efect conducând și o estimare exagerată a valorii serviciului prestat. Toate aceste susțineri ale recurentului au reprezentat simple constatări de fapt, ale soluției dispuse de judecătorie, ca și aprecieri personale asupra elementelor expuse, în baza cărora se configurează criteriile legale ale art.274 pct.3 Cod procedură civilă. Din modul lor de redactare, aceste susțineri nu s-au constituit în critici ale deciziei recurate, astfel încât prezenta instanță de recurs a luat act ca atare de ele. De altfel, susținerea necesității probării fiecărei cheltuieli de judecată solicitate, deși corectă din punct de vedere abstract, în baza art.1169 cod civil și art.129 al.1 Cod procedură civilă, totuși din punct de vedere concret, este subsumată în cauză, situației de fapt, a cărei stabilire definitivă s-a realizat de tribunal, în baza probelor administrate la fond și în apel. Controlul Curții de apel, ca instanță de recurs, este unul exclusiv de legalitate, așa cum rezultă în mod expres din prevederile art.304 al.1 Cod procedură civilă, precum și din abrogarea expresă, prin Legea nr. 219/2005, respectiv prin nr.OUG 138/2000, a vechilor motive de recurs prevăzute de art.304 pct.10 și 11 Cod procedură civilă, care repuneau în discuție temeinicia hotărârii. Controlul jurisdicțional al prezentei instanțe de recurs, este unul limitat la motivele de nelegalitate, iar reaprecierea situației de fapt, prin prisma probelor administrate sau neadministrate, ar reprezenta o depășire a limitelor controlului său jurisdicțional, acest lucru neputând fi admis. Aceleași considerente sunt valabile și în ceea ce privește susținerea referitoare la plata unei sume pe baza unei justificări îndoielnice, deoarece tribunalul a apreciat că cheltuieli de judecată pe care le-a acordat, au fost jusitificate. Or, a aprecia în recurs, că ele au fost justificate îndoielnic sau că serviciile au fost mai mult decât s-a reținut, supraevaluate, echivalează cu o reapreciere a situației de fapt de către instanța de recurs. Așa cum am arătat, în lipsa unor probe noi, administrate în recurs, conform art.305 Cod procedură civilă, Curtea nu poate realiza această reapreciere, fără a-și depăși limitele jurisdicționale ale controlului său.

Nici criticile recurentului, subsumate punctului b) al motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, nu subzistă analizei, neexistând nici o contradicție între dipozitivul deciziei și motivarea sa. Astfel, recurentul apreciază eronat că argumentele tribunalului nu puteau determina decât soluția respingerii apelului, Curtea realizând anterior, dezbaterea diferenței dintre raportarea ambelor instanțe la aceleași elemente de fapt subsumate celor două criterii legale ale art.274 pct.3 Cod procedură civilă, pe de o parte, și identitatea de considerente și de concluzii, pe de altă parte. În cauză, doar acest prim element se regăsește, însă pârâtul îl confundă cu al doilea element al diferenței enunțate.

De aceea, toate considerentele tribunalului, citate de recurent în paginile 7 și 8 ale motivelor sale de recurs, nu au fost de natură a determina în mod inevitabil, soluția de respingere a apelului, ci au fost idonee de a permite reaprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată cuvenite și, deci, a permite și soluția de admitere a apelului. tranșante, ilustrate de recurent și folosite de tribunal în considerente, au fost destinate respingerii solicitării apelantei de acordare atuturorcheltuielilor de judecată solicitate. De altfel, Curtea constată că ilustrarea acestor argumente tranșante ale tribunalului s-a realizat de recurent, în scopul final al aprecierii de către instanța de recurs, a faptului că totuși, cuantumul stabilit de judecătorie a fost cel corect, determinat în baza probelor administrate și cu aplicarea corectă a art.274 Cod procedură civilă. Or, Curtea nu poate, pentru considerentele enunțate deja, să reaprecieze acest cuantum, în baza probelor administrate. În ceea ce privește aplicarea corectă a art.274 Cod procedură civilă, Curtea a constat prin ansamblul hotărârii prezente, că tribunalul a realizat această cerință legală.

Curtea constată, de asemenea, că nici criticile circumscrise cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul litigiu, nu sunt fondate. Astfel, Curtea constată că majorarea cheltuielilor de judecată cuvenite pentru judecarea în fond, ca și stabilirea cheltuielilor de judecată aferente apelului, au fost realizate de către tribunal, în aplicarea art.274 Cod procedură civilă, inclusiv a alineatului 3 al acestui articol. În aprecierea cuantumului cuvenit, tribunalul s-a raportat și la criteriile enunțate de art.274 pct.3 Cod procedură civilă, reducând onorariul solicitat la o doime. Solicitarea recurentului de a reține un procent mai mare de diminuare a onorariului, în funcție de elementele concrete, expuse (complexitatea redusă a cauzei prezente, judecarea sa la fond, în doar 4 termene de judecată, aptitudinea mai mare a judecătoriei d e evaluare a cheltuielilor de judecată cuvenite la fond, judecarea apelului în doar două termene, reluarea argumentelor de la fond), reprezintă o cerere care repune în discuție temeinicia deciziei recurate, pentru că stabilireaconcretă, a cuantumului cheltuielilor de judecată, cuvenit pentru prezentul litigiu, este un element care ține de situația de fapt, instanța de recurs fiind datoare, în baza controlului său de legalitate, să verifice doar dacă această stabilire s-a realizat cu aplicarea corectă a prevederii legale incidente, respectiv a art.274 Cod procedură civilă. Or, Curtea a arătat anterior, că tribunalul a aplicat în mod corect, în stabilirea acestor cheltuieli de judecată, prevederile art.274 Cod procedură civilă, diminuarea onorariului fiind permisă de art.274 pct.3 Cod procedură civilă. De altfel, având în vedere ansamblul considerentelor anterioare, enunțate cu privire la ambele recursuri promovate în cauză, valabile pe deplin și cu privire la aceste critici distincte, Curtea apreciază că majorarea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate pentru judecata prezentă în fond, majorare operată de tribunal, ca și cuantumul cheltuielilor de judecată acordate pentru apelul din prezenta cauză, au fost stabilite în baza prevederilor legale incidente, amintite anterior, potrivit evaluării criteriilor enunțate în cadrul acestor prevederi legale și cu aplicarea acelorași principii generale menționate, al echității și al rezonabilității.

În consecință, pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge prezentele recursuri, ca nefondate.

Reținând culpa procesuală a fiecărei părți în declanșarea și desfășurarea judecății prezente, conform art.274 Cod procedură civilă, Curtea nu va acorda cheltuieli de judecată aferente recursului, nici uneia dintre părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenta reclamantă și de către recurentul pârât CONSILIUL CONCURENȚEI, împotriva deciziei civile nr. 1138 din 02.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-.

Respinge, ca nefondate, cererile privind cheltuielile de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.05.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red. H/29.06.2009

Tehnodact. //2 ex./xxxx

- Secția a IV-a Civ. -;. Sectorului 1. - Civ. -

Președinte:Mariana Haralambe
Judecători:Mariana Haralambe, Fănica Pena, Cristina Nica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 758/2009. Curtea de Apel Bucuresti Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 750/2009. Curtea de Apel Bucuresti