Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 759/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR. 759
Ședința publică din data de 21 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Elena Staicu
JUDECĂTORI: Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Aurelia
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamanții și, ambii prin mandatar, domiciliată în Câmpina, B-dul -, nr. 20, Cod poștal -, Județ P împotriva deciziei civile nr. 492 pronunțată la 24 iunie 2009 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții MUNICIPIUL CÂMPINA- prin primar - cu sediul în Câmpina,-, Cod poștal -, Județ P și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE- prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - cu sediul în P,-, Cod poștal -, Județ P și cu intervenienta, domiciliată în Câmpina,-, Cod poștal -, Județ
Recurs scutit de taxă de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-reclamanți și reprezentați de avocat A din Baroul București și intimata-intervenientă reprezentată de avocat din Baroul București, lipsind intimații-pârâți Municipiul Câmpina și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice- Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că intimatul-pârât Municipiul Câmpina, prin primar, a depus la dosar întâmpinare.
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că alte cereri nu mai au de formulat.
Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat A, având cuvântul pentru recurenții-reclamanți și, arată că aceștia sunt îndreptățiți să beneficieze de măsuri reparatorii, în calitate de moștenitori legali ai foștilor proprietari ai imobilului.
Mai arată că tribunalul, deși stabilește corect că instanța de fond nu s- pronunțat în privința despăgubirilor, în mod greșit se substituie instanței de fond și motivează hotărârea referitor la restituirea în natură a imobilului, deși, în mod normal, trebuia să desființeze hotărârea și să trimită cauza spre rejudecare.
Precizează că reclamanții nu au formulat acțiune în baza Legii nr. 10/2001, întrucât terenul nu intra sub incidența acestei legi.
În cauză, terenul intravilan atribuit în folosință lui este de 100 mp, așa cum prevede Legea nr.58/1974 și nr.880/1973 de punere în aplicare a Legii nr. 4/1973.
Numai în situația în care terenul ar fi fost situat într-o zonă cooperativizată, s-ar fi justificat atribuirea unei suprafețe de teren mai mare de 100 mp.
În speță, imobilul nu intră în categoria zonelor cooperativizate, deoarece nu a făcut parte din agricolă de producție și nici nu a aparținut unor membrii cooperatori.
Mai arată că, față de valoarea terenului în litigiu, în cauză erau incidente dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. b pr.civilă, iar Tribunalul Prahova era competent să judece cauza ca instanță de fond.
Un alt motiv de recurs se referă la faptul că, deși s-a admis apelul reclamanților, tribunalul i-a obligat pe aceștia, către intimata, la 2000 lei cheltuieli de judecată, încălcând dispozițiile art. 274 alin. 1 pr.civilă.
Instanța de apel ignoră în mod voit dispozițiile Deciziei nr. 1/1997 dată în recurs în interesul legii de Secțiile Unite ale Curții Supreme de Justiție, prin care s-a statuat că numai titlul de proprietate este actul în temeiul căruia se creează raporturi juridice de proprietate, adeverințele fiind acte premergătoare și insuficiente.
Recurenții au dreptul să fie despăgubiți de Statul Român, motiv pentru care solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii, iar pe fond, să se admită acțiunea, în sensul de a li se reconstitui reclamanților dreptul de proprietate pentru întreaga suprafață de teren și să li se acorde despăgubiri, iar dacă instanța apreciază că este posibil, să se restituie în natură terenul.
Fără cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul pentru intimata-intervenientă, arată că, primul motiv de recurs, referitor la incidența art. 304 pct. 3 pr.civilă, respectiv încălcarea competenței instanței, este neîntemeiat, întrucât reclamantul a precizat că prețul de circulație al imobilului este mai mare de 100.000 lei, dar mai mic de 500.000 lei, deci competentă să judece cauza este judecătoria.
De asemenea, este neîntemeiat și cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 pr.civilă, întrucât la termenul de judecată din 24.06.2009 apărătorul intimatei a pus concluzii orale și concluzii scrise, și nicidecum întâmpinare, deci nu s-a încălcat dreptul la apărare al apelantului.
Referitor la cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 7 pr.civilă, arată că nu sunt contradicții între considerente și dispozitiv, apelanții fiind obligați la din cheltuielile de judecată, întrucât li s-a admis în parte apelul, menținându-se sentința în ceea ce privește revendicarea.
În ceea ce privește cel dea-l patrulea motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 pr.civilă, arată că recurenții, în întâmpinarea formulată, au precizat că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 18/1991 și art. 480-481 Cod civil, astfel că, nu pot fi luate în considerare criticile care vizează faptul că instanța de apel nu a aplicat dispozițiile Legii nr. 4/1973 și ale nr.880/1973, atât timp cât aceste texte de lege nu au fost invocate la instanța de fond.
Mai arată că instanța de apel nu s-a substituit instanței de fond, ci a analizat cele două titluri de proprietate, concluzionând în mod corect că se impune să se dea câștig de cauză titlului autorului intervenientei, dobânditorul construcției, care este îndreptățit la constituirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent casei de locuit și anexelor gospodărești.
Solicită respingerea recursului ca nefondat.
Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Câmpina sub nr-, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții Primăria municipiului Câmpina și Ministerul d e Finanțe, solicitând să fie obligați pârâții să le lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 862 mp, situat în Câmpina,- și să se dispună reconstituirea dreptului de proprietate, restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru terenul de mai sus.
În motivarea acțiunii, reclamanții au învederat că sunt moștenitorii legali ai defuncților R și -, și, bunicul lor R, achiziționând în anul 1937 un teren având o suprafață de 862 mp, situat în Câmpina, str.-.-, nr.14 (fostă -.-, actualmente - -) în vederea construcției unei locuințe proprietate personală, pe care, ulterior a și edificat-o și în care au locuit până la decesul lor, respectiv în anul 1969 și 1986.
Reclamanții au mai arătat că, după decesul bunicii lor -, mama lor () și sora ei (), singurele moștenitoare legale, au vândut în data de 16.06.1987 numai imobilul (locuință) situat pe terenul în suprafață de 862 mp din Câmpina, str.-.-, nr.14, la prețul de 155.000 lei, în contractul de vânzare-cumpărare înregistrat la fostul Câmpina sub nr.1334-1335/26.06.1987, specificându-se că terenul aferent construcției, în suprafață de 862 mp, nu face obiectul vânzării, trecând în proprietatea statului conform art.30 din Legea nr.58/1974.
S-a mai arătat de către reclamanți că, începând din anul 2005, în timpul promulgării Legii nr.247/2005, prin scrisoare recomandată, s-au adresat Primăriei Câmpina și instituției Prefectului județului P pentru a obține reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 8962 mp intravilan, contestațiile lor rămânând fără nici un răspuns.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pentru termenul din 29.02.2008, Primăria Câmpina a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, ca reprezentant al statului, acesta neputând fi reprezentat decât de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice P, iar pe de altă parte, într-o astfel de acțiune, calitate procesuală pasivă are numai Municipiul Câmpina prin Primar, având în vedere prevederile Legii nr.215/2001.
De asemenea, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât reclamanții trebuiau să solicite imobilul conform Legii nr.10/2001, aceasta reprezentând o lege specială de reparație, iar o acțiune în revendicare formulată după apariția acesteia este inadmisibilă, având în vedere prevederile art.6 alin.2 din Legea nr. 213/1998.
Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de pârâta Primăria Câmpina, reclamanții au arătat că Primăria Câmpina- prin Ministerul Finanțelor au fost citate la proces și apreciază că, în cauză, au calitate procesuală pasivă instituția Primarului Câmpina și Direcția Finanțelor Publice, fiind organisme teritoriale care relevă de organismele citate de instanță.
Reclamanții au mai arătat că nu poate fi invocată excepția inadmisibilității acțiunii în baza Legii 10/2001, întrucât acțiunea lor intră sub incidența Legii 18/1991 republicată, așa cum chiar Legea 10/2001 prevede la art.8 (1), la art.3 din Legea 18/1991 menționându-se ce se înțelege prin deținătorii de terenuri, respectiv titularii dreptului de proprietate, ceea ce este cazul lor.
La termenul din 25.04.2008, reclamanții prin procurator, au arătat că înțeleg în prezenta cauză să se judece cu Municipiul Câmpina prin Primar, sens în care a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Câmpina, având în vedere dispozițiile Legii 215/2001, potrivit căreia personalitate juridică are unitatea administrativ teritorială prin primar, la același termen, instanța dispunând unirea cu fondul a excepției inadmisibilității acțiunii întemeiată pe dispozițiile Legii 10/2001, apreciind susținerile pârâtei din întâmpinare ca apărări de fond.
În ședința publică din 20.06.2008, la solicitarea pârâtului Municipiul Câmpina prin Primar, s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de intervenient, a numitului pe numele căruia s-a emis, pentru terenul în litigiu, adeverința 8041/25.07.1999 și Decizia 515/19.07.1991 a Prefecturii jud. P, pentru opozabilitatea hotărârii.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 12.09.2008, intervenientul a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât față de temeiul de drept invocat în cererea introductivă, respectiv art.480 cod civil, acțiunea reclamanților trebuie calificată ca o acțiune în revendicarea unui imobil teren și în consecință, calitate procesuală pasivă poate avea doar actualul posesor al imobilului revendicat.
În acest sens, intervenientul a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.6097/11.10.1991 a înstrăinat imobilul în litigiu către doamna, domiciliată în Câmpina,-.
La termenul din 10 oct.2008, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intervenientului și a dispus scoaterea acestuia din cauză și, față de solicitarea reclamanților, a introdus în cauză, în calitate de intervenientă, pe numita, cumpărătoarea imobilului în litigiu.
Prin întâmpinarea depusă la doar la data de 4.11.2008, intervenienta a solicitat respingerea acțiunii, în principal pe cale de excepție, ca fiind inadmisibilă, iar în subsidiar, ca fiind neîntemeiată, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, intervenienta a invocat inadmisibilitatea acțiunii dedusă din principiul unanimității proprietarilor reclamanți într-o acțiune în revendicare, arătând că autoarea reclamanților a deținut numai cota de 1/2 din terenul în litigiu, în calitate de moștenitoare a părinților săi R și -, cealaltă comoștenitoare fiind sora acesteia, care, însă, nu figurează ca reclamantă în litigiul de față.
De asemenea, intervenienta a invocat inadmisibilitatea acțiunii dedusă din prevederile Legii 10/2001, arătând că potrivit precizărilor reclamanților din răspunsul la întâmpinarea formulată de către Primăria mun.Câmpina, acțiunea cu care a fost investită instanța este întemeiată pe prevederile Legii 18/1991 și pe dispozițiile art.480, 481 cod civil. Întrucât terenul revendicat prin cererea introductivă este un teren fără destinație agricolă, care nu s-a aflat în patrimoniul unui CAP, teren aflat în intravilanul orașului Câmpina și a cărei reconstituire făcea obiectul unei alte legi de reparație, respectiv Legea 10/2001, orice cerere de restituire în natură sau prin măsuri reparatorii în echivalent intră sub incidența prevederilor acestei legi, ceea ce atrage inadmisibilitatea acțiunii în revendicare după apariția legii speciale.
Pe fondul cauzei, intervenienta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.6097/11.10.1991 de către fostul Câmpina a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, prin cumpărare de la fam. care a dobândit construcția casă de locuit în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.2392/1987 încheiat cu vânzătoarele și, coproprietare ale acestuia, urmare a moștenirii legale primite de pe urma autorilor lor, R și -.
În ceea ce privește terenul în litigiu, intervenienta a arătat că la momentul înstrăinării construcției, acesta a trecutope legisîn proprietatea statului, conform prevederilor Legii 58/1974, fam. având terenul în continuă posesie și folosință, pe toată perioada cuprinsă între momentul achiziționării imobilului și până la momentul constituirii dreptului de proprietate asupra terenului, în temeiul art.23 și 36 din Legea nr.18/1991, prin atribuire în proprietate conform deciziei 151/19.07.1991 emisă de Prefectura jud.
S-a mai precizat de către intervenientă că titlul vânzătorilor săi asupra terenului în litigiu este unul legal, atribuirea în proprietate conform dispozițiilor de drept funciar fiind un mod de dobândire a proprietății care nu poate fi calificat ca unul ilicit sau abuziv, iar Legea 18/1991 a reglementat un asemenea mod de dobândire a proprietății terenului preluat de stat în momentul înstrăinării construcției, conform Legii 58/1974, pentru că, de regulă, părțile plăteau și respectiv primeau prețul total pentru întreg imobilul (teren și construcție).
La termenul din 7 nov.2008, intervenienta a depus la dosar o completare a întâmpinării, prin care a solicitat, ca pe cale de excepție, să se constate împlinirea termenului prescripției achizitive de 10-20 de ani în ceea ce privește terenul în suprafață de 862 mp, situat în Câmpina, str.-, nr.14, jud.P, cu consecința respingerii acțiunii în revendicare.
Sub acest aspect, intervenienta a arătat că în ceea ce o privește sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii scurte, întrucât se legitimează cu un just titlu, act translativ de proprietate, constând în contractul de vânzare-cumpărare nr.6097/11.10.1991 încheiat
cu alte persoane decât reclamanții, la momentul încheierii acestuia având convingerea că a dobândit terenul de la adevăratul proprietar.
De asemenea, termenul uzucapiunii scurte în ceea ce o privește, este de 10 ani, întrucât locuiește în raza teritorială a aceluiași tribunal județean unde se află imobilul, termen care s-a împlinit, având în vedere momentul achiziționării terenului, intervenienta precizând că a avut și are posesia și folosința continuă a imobilului sub nume de proprietar, fără a întâmpina vreo tulburare în stăpânirea de fapt a terenului, posesia fiind utilă și neviciată.
Prin notele scrise depuse la dosar pentru termenul din 28 nov.2008, reclamantul a arătat, referitor la excepția prescripției achizitive invocată de intervenientă, că aceasta nu îndeplinește condițiile cumulative impuse pentru realizarea uzucapiunii, întrucât art.1895 cod civil prevede că termenul uzucapiunii scurte este de 10 ani, dacă adevăratul proprietar locuiește în raza teritorială a aceluiași tribunal județean unde se află bunul, și nicidecum nu spune că posesorul trebuie să locuiască în raza tribunalului județean respectiv.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare dedusă din principiul unanimității proprietarilor-reclamanți într-o acțiune în revendicare, reclamantul a arătat că practica judiciară și doctrina au statuat că nu poate fi admisă acțiunea în revendicare a unui proprietar în indiviziune asupra celorlalți coproprietari, dar recunoaște admisibilitatea introducerii acțiunii în revendicare a unui bun aflat în indiviziune împotriva unui terț numai de către unul dintre coindivizari.
De asemenea, admisibilitatea acțiunii în revendicare formulată de către unul din coindivizari împotriva unui terț a fost statuată și de către Curtea Supremă de Justiție prin decizia din data de 29.09.2000, dar și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin hotărârea Lupaș contra României din 14.12.2006.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare dedusă din prevederile Legii 10/2001, reclamantul a precizat că procedura administrativă (extrajudiciară) instituită de Legea 10/2001 și procedura exclusiv judiciară a acțiunii în revendicare, nu se exclud una pe cealaltă, în acest sens Decizia civilă nr.7216/31.10.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție confirmând admisibilitatea acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile Codului civil.
Pe fondul cauzei, reclamantul a arătat că, în cazul în care titlurile de proprietate provin de la autori diferiți, instanța trebuie să compare între ele drepturile autorilor, urmând a da câștig de cauză părții care a dobândit de la autorul al cărui drept este mai bine caracterizat și al cărui drept este preferabil, soluție statuată de către doctrină și de către practica judiciară.
În ședință publică, instanța, pentru considerentele menționate în încheierea de ședință din 09.01.2009, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, motivată pe nerespectarea principiului unanimității, invocată de intervenienta.
Prin sentința civilă nr.196/16.04.2009 pronunțata de Judecătoria Câmpina, au fost respinse excepția inadmisibilității acțiunii dedusă din prevederile Legii nr.10/2001, invocată de pârâtul Municipiul Câmpina- prin Primar și intervenienta, precum și acțiunea formulată de reclamanții - și -, împotriva pârâților Municipiul Câmpina prin primar, Direcția Generală a Finanțelor Publice P, în contradictoriu cu intervenienta
, ca neîntemeiată, dispunându-se obligarea reclamanților să plătească intervenienților suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru pronunța aceasta sentința, instanța de fond reținut că, potrivit art.36 alin.3 din Legea 18/1991, terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile art.30 din Legea nr.58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, care sunt proprietari ai construcțiilor, text legal care reglementează situația juridică a terenurilor aferente, care au fost trecute în proprietatea statului ca urmare a înstrăinării construcției de către proprietarul acesteia.
Se mai arată că art.36 alin.3 din Legea 18/1991 reprezintă un caz de constituire a dreptului de proprietate ce are ca punct de plecare art.30 alin.2 din Legea 58/1974 în prezent abrogată, care a prevăzut că, în caz de înstrăinare a construcțiilor, terenul aferent acestora trece în proprietatea statului, cu plata unei despăgubiri către fostul proprietar.
În speță, instanța a reținut că prin Decizia nr.215/26.09.1987 a fostului Consiliu Popular al orașului Câmpina, urmare contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2392/16.06.1987 încheiat între și și numitul, s-a constatat trecerea în proprietatea statului a terenului în suprafață de 862 mp, aferent construcției ce a făcut obiectul vânzării, situat în Câmpina, str.-.-, nr.14.
Instanța a mai reținut că, prin aceeași decizie, s-a stabilit cu titlu de despăgubire pentru terenul de 862 mp mai sus menționat, suma de 1293 lei către foștii proprietari și și s-a atribuit în folosință dobânditorului construcției, pe durata existenței acesteia, terenul în suprafață de 100 mp, precum și diferența de 762 mp cu titlu de chirie.
Se mai reține că dobânditorul construcției, a formulat cerere de constituire (de atribuire în proprietate) a terenului aferent acesteia, fiind emisă Decizia nr.515/19.07.1991 a Prefecturii P, prin care s-a stabilit dreptul de proprietate al acestuia pentru suprafața totală de 862 mp și Adeverința nr.8041/25.07.1991 a Comisiei Câmpina pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, în finalul acesteia din urmă menționându-se că această adeverință constituie dovada dreptului de proprietate până la eliberarea titlului de proprietate, aspect ce rezultă și din adresa nr.18227/2.09.2009 a Primăriei mun.Câmpina.
De asemenea, se mai arată de către instanța de fond că, în literatura juridică ( - Drept civil-Drepturi reale principale, pag.210) s-a statuat că, în situația în care, potrivit art.36 alin.3 din Legea nr.18/1991, cererea de atribuire în proprietate o formulează cel care a cumpărat de la un vânzător ce nu era membru cooperator - acesta dobândește un drept de proprietate asupra întregii suprafețe de teren aferentă construcției cumpărate, așa cum este înregistrată în registrul de publicitate imobiliară și nu numai suprafața de 100 mp (în mediu ) primită în folosință.
Sub acest aspect, s-a precizat că scopul urmărit de legiuitor, așa cum prevede art.36 alin.3, a fost să se atribuie în proprietate celor îndreptățiți, adică celor care au cumpărat construcția, terenul aferent acesteia și nu cel dat în folosință (în speță 100 mp) în condițiile Legii nr.4/1973 și în acest fel să se clarifice situația juridică
terenurilor, în acest sens fiind și practica judiciară (Deciziile 82/1994 și 147/1994 ale J).
S-a conchis că, cel care a cumpărat construcția de la un proprietar ce nu avea calitatea de membru cooperator, fiind indiferent dacă se află într-o zonă cooperativizată sau nu, este îndreptățit, potrivit art.36 alin.3 din Legea nr.18/1991, să i se atribuie în proprietate suprafața aferentă construcției, așa cum a fost determinată de organul emitent al autorizației de înstrăinare a construcției la data înstrăinării (în speță 862 mp), și nu doar terenul necesar în viziunea Legii 58/1974 pentru construirea unei locuințe, ce a fost atribuit în folosință dobânditorului construcției.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii dedusă din prevederile Legii 10/2001, invocată de pârâtul Mun.Câmpina prin Primar și intervenienta, instanța apreciat că, de principiu, restituirea în natură a terenurilor aflate în intravilanul localităților intră sub incidența procedurilor prevăzute de lege, dacă terenul este disponibil (nu este ocupat de construcții ale terților, ori terenul nu a fost atribuit în mod legal, până la apariția legii altor persoane cărora li s-a restituit dreptul de proprietate în temeiul legilor anterioare).
Domeniul de reglementare al Legii nr.10/2001 are, în ceea ce privește categoria de imobile vizate, un caracter de complinire în raport de celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din fondul funciar.
Din acest motiv, prin dispozițiile art.8 din Legea nr.10/2001, au fost excluse de la incidența acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr.18/1991 a fondului funciar și celelalte acte normative în materie funciară.
Având în vedere că art.1 din Legea nr.10/2001, care stabilește domeniul de aplicare a acestei legi, nu cuprinde în categoria preluărilor abuzive, și trecerea în proprietatea statului a terenului în baza Legii nr.58/1974, act normativ incident în prezenta cauză, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii dedusă din prevederile Legii 10/2001, invocată de pârâtul Mun.Câmpina prin Primar și intervenienta.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, reținând și că vânzătoarele terenului în litigiu și și ulterior moștenitorii acestora, nu au solicitat anularea Deciziei nr.215/26.02.1987 prin care terenul în litigiu a trecut în proprietatea statului, instanța a apreciat că este nefondată solicitarea reclamanților prin care se invocă faptul că Legea 58/1974 constituie o preluare abuzivă a terenului în litigiu.
Instanța a mai reținut că în cauză nu operează prescripția achizitivă de 10-20 ani invocată de intervenienta pe cale de excepție, întrucât, potrivit art.1895 cod civil "cel ce câștigă cu bună credință și printr-o justă cauză un nemișcător determinat va prescrie proprietatea aceluia prin zece ani dacă adevăratul proprietar locuiește în circumscripția tribunalului județean unde locuiește nemișcătorul și prin douăzeci de ani dacă locuiește afară de acea circumscripție".
Acest text de lege stabilește condițiile ce trebuie îndeplinite în mod cumulativ pentru a opera această uzucapiune, respectiv să existe o posesie utilă asupra lucrului, posesia utilă să se întemeieze pe un just titlu, posesia să dureze de la 10 la 20 de ani și posesia să fie de bună credință.
În cea ce privește justul titlu doctrina și jurisprudența s-a statuat că actul trebuie să emane de la un neproprietar pentru că dacă ar proveni de la adevăratul
proprietar actul respectiv ar fi suficient prin el însuși să ducă la dobândirea proprietății, fără a mai fi necesară trecerea unei perioade de timp. În acest caz, temeiul dobândirii nu l-ar constitui uzucapiunea, ci convenția părților.
Se mai arată că, în speță, intervenienta a dobândit terenul în suprafață de 862 mp, situat în intravilanul orașului Câmpina, str.-, nr.14, împreună cu locuința aflată pe acesta prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.6097/11.10.1991 la fostul Câmpina de la numiții și, care, la rândul lor, dobândise locuința prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2392/16.06.1987 de fostul Câmpina,contract prin care terenul aferent de 862 mp a trecut în proprietatea statului conform art.30 din Legea 58/1974, nefăcând obiectul vânzării,
Ulterior, prin Decizia nr.515/19.07.1991 a Prefecturii P, i s-a stabilit dreptul de proprietate pentru suprafața de 862 mp, împrejurare atestată și prin Adeverința nr.8041/25.07.1991 a Comisiei Câmpina pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, în finalul căreia se menționează că aceasta constituie dovada dreptului de proprietate până la eliberarea titlului de proprietate, aspect ce rezultă și din adresa nr.18227/2.09.2009 a Primăriei mun. Câmpina.
Reținând că Legea 58/1974 nu constituie o preluare abuzivă a terenului în litigiu, instanța a constatat că intervenienta a intrat în posesia imobilului în virtutea unui act care prin natura sa a fost capabil să-i transmită proprietatea emanând de la un dominus, act ce a fost suficient prin el însuși să ducă la dobândirea proprietății, nefiind necesară trecerea unei perioade de timp.
În temeiul art.274 alin.1 și 3 cod proc.civilă, instanța a obligat reclamanții să plătească intervenientei suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând parte din onorariul de avocat achitat conform chitanței depuse la dosar (166), apreciind că obligarea la plata sumei de 7.021 lei onorariu pentru trei termene de judecată la care a fost acordată asistența juridică, nu se justifică, suma de 7.021 lei fiind disproporționat de mare în condițiile în care în cauză s-a formulat doar o întâmpinare și o completare la aceasta și s-a administrat doar proba cu înscrisuri, singurele motive de amânare fiind generate de solicitarea părților adverse de a lua cunoștință de întâmpinare și completarea la aceasta și respectiv de a da posibilitatea apărătoarei intervenientei depună la dosar de practică judiciară în susținerea excepției invocate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, solicitând casarea hotărârii atacate și pe fond, admiterea acțiunii promovate, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, reclamanții au învederat că unica și penibila rațiune a instanței avută în vedere la soluționarea fondului cauzei, este dată în penultima pagină hotărârii, constând în aprecierea că solicitarea recurenților prin care s-a invocat că Legea nr. 58/1974, constituie o preluare abuzivă a terenului în litigiu, este nefondată, situația menționată intrând sub incidența Legii nr. 18/1991.
Recurenții au arătat că instanța nu a soluționat decât în parte acțiunea lor, pronunțându-se asupra restituirii în natură fără măcar analiza cererea de acordarea de despăgubiri.
În plus, susțin recurenții, hotărârea atacată nu este motivată în drept pentru că instanța de fond nici măcar tangențial nu s-a raportat la temeiul de drept al acțiunii, deși era obligatoriu să analizeze și să precizeze în ce măsura sunt aplicabile dispozițiile art. 480 și 481 cod civil.
Reclamanții au precizat că instanța de fond nu analizat justețea și temeinicia dovezilor prezentate, fără compara între ele drepturile autorilor, situație în care ar fi trebuit să constate că nici și nici intervenienta nu au avut și nu au nici în acest moment titlul de proprietate pentru terenul respectiv, în condițiile în care numai titlul de proprietate este actul care creează raporturi juridice de proprietate, adeverințele fiind acte premergătoare și insuficiente.
Se mai susține că instanța de fond era ținută să analizeze temeinicia adeverinței nr. 8041/25.07.1999 emisă de Comisia de fond funciar a Municipiului Câmpina, fără să fi examinat justețea și achitabilitatea deciziei nr. 215/1987 a fostului Consiliu Popular al Orașului Câmpina, în condițiile Protocolului nr.1 adițional la Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Apreciază apelanții că, prima instanță pierdut din vedere că este doar intervenient, iar nu pârâtă, recurenții arătând că nu se poate pronunța o hotărâre într-o cauză în baza unor relative dovezi rezultate dintr-o situație de oportunitate, pierzând din vedere esența dreptului, neputând fi ignorat dreptul lor ce a fost suprimat în mod nelegal și nejustificat fără se acorda o dreapta despăgubire.
De altfel, prima instanță nu a avut în vedere posibilitatea acordării de despăgubiri, fără a face aprecierea dacă preluarea de către stat a reprezentat o acțiune ilicită sau abuzivă.
Mai arată recurenții că, într- oarecare măsură, prima instanța a depășit limitele puterii judecătorești, săvârșind chiar un exces de putere, consfințind texte legale abrogate, fără analiza sau desluși rațiunea abrogării acestora.
De asemenea, recurenții au învederat că în ipoteza în care s-ar considera că intervenienta deține în mod nelegal terenul în litigiu, exista obligativitatea acordării de despăgubiri foștilor proprietari, potrivit practicii instanțelor din România, dar și jurisprudenței CEDO.
Recurenții au mai susținut că decizia de preluare în proprietatea statului nu reprezintă un titlu valabil, în condițiile în care nu au fost plătite despăgubiri, nici măcar cele modice stabilite la suma de 1293 lei, dar chiar și dacă s-ar fi plătit respectiva sumă tot ar fi îndreptățit să beneficieze de măsuri reparatorii, cu consecința scăderii din valoarea de piață a imobilului a sumei actualizate a despăgubirilor primite.
Totodată, recurenții au menționat și faptul că potrivit art. 36 din Legea nr. 18/1991, în proprietatea lui nu putea trece decât terenul atribuit în folosință pe durata existenței construcțiilor, respectiv întinderea de 100 mp, atât în jurisprudența Curții Supreme de Justiție, cât și în doctrină considerându-se că restul terenului trebuie restituit fostului proprietar.
Intimatul Municipiul Câmpina-prin Primar a depus întâmpinare prin care solicitat respingerea căii de atac declarate ca fiind nefondată, față de aplicabilitatea dispozițiilor art. 36 alin.3 din Legea nr. 18/1991, solicitarea reclamanților de a li se
acorda despăgubiri fiind neîntemeiată față de temeiul de drept al acțiunii formulate, respectiv art. 480 cod civil.
La rândul său, intervenienta formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, arătând că terenul pe care l- dobândit de la familia a fost în posesia și folosința acestora pe toată perioada cuprinsă între momentul achiziționării și până la constituirea dreptului lor de proprietate conform art. 23 și art. 36 din Legea nr. 18/1991, astfel încât, titlul său este unul legal, în practica judiciară și în doctrină reținându-se că în baza textelor legale citate se dobândește un drept de proprietate asupra întregii suprafețe de teren aferente construcției cumpărate, iar nu numai suprafața de 100 mp primită în folosință.
Intimata intervenienta a precizat că în cazul comparării titlurilor, trebuie avută în vedere împrejurarea că posesia asupra terenului în suprafața de 862 mp este mai lungă, nefiind fondată pe violență din partea statului, atâta vreme cât s-a întemeiat pe un act voluntar de înstrăinare, autoarele reclamanților primind, conform Legii nr. 58/1974, o despăgubire pentru respectivul imobil.
La termenul de judecată din 24.06.2009, tribunalul solicitat recurenților reclamanți să indice valoarea terenului în litigiu, apărătorul ales al acestora precizând că prețul de circulație al imobilului este mai mare de 100.000 lei, dar mai mic de 500.000 lei.
Pornind de la această precizare, tribunalul a pus în discuția părților calificarea căii de atac exercitate în cauză și, constatând că nu sunt incidente dispozițiile art. 2821pr.civilă, a apreciat că natura juridică a acesteia este apelul, iar nu recursul, cu consecința soluționării de primii doi membrii ai completului investit prin repartizare aleatorie, conform art. 99 alin. 3 din Hotărârea nr. 387/2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Prin decizia nr. 492 pronunțată la 24 iunie 2009, Tribunalul Prahova a admis apelul declarat de apelanții-reclamanți, a desființat în parte sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Câmpina, pentru a se pronunța asupra capătului de cerere formulat de apelanții-reclamanți privind acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 862 mp. situat în Câmpina, str. -.- (în prezent str. - -), nr.14, jud. P, menținându-se în rest sentința atacată, ca fiind legală și temeinică.
Totodată, au fost obligați apelanții la plata, în solidar, sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-intervenientă, prin efectul reducerii onorariului avocatului ales de la suma de 4165 lei, conform art. 274 alin.3 cod pr.civilă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că analiza criticilor formulate de recurenții reclamanți referitoare la legalitatea și temeinicia sentinței civile nr. 195/2009 a Judecătoriei Câmpina, trebuie să aibă drept situație premisă prevederile art. 36 alin. 3 și 4 din Legea nr. 18/1991 republicată cu modificările și completările ulterioare, ce reglementează unul dintre cazurile de constituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor al căror regim este supus dispozițiilor acestui act normativ.
Astfel, terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în
condițiile dispozițiilor <LLNK 11974 58 10 702 30 29>art. 30 din Legea nr. 58/1974, cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosința a terenului, proprietari ai locuințelor.
Se mai arată că este adevărat că în cuprinsul art. 36 alin.3 din Lege nr. 18/1991 republicată, legiuitorul a statuat că măsura constituirii dreptului de proprietate se aplică terenurilor atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor, ce au fost preluate de stat în condițiile art. 30 din Legea nr. 58/1974, dar nu poate fi ignorat faptul că alin. 4 al respectivului articol face trimitere expresă la dispozițiile art. 23 care rămân aplicabile.
Tribunalul a mai reținut că, potrivit art.23 alin.1 și 2 din Legea nr.18/1991 republicată, suprafețele de terenuri aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și gradina din jurul acestora, determinate în limita suprafeței de 1000 mp, stabilită prin art. 8 din Decretul-Lege nr. 42/1990, sunt acelea evidențiate în actele de proprietate, în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente funciare, la data intrării în agricolă de producție.
Prin pct. 4 al <LLNK 12005 247 10 202 0 56>art. I din Titlul IV din Legea nr. 247 din 19 iulie 2005, fost introdus alineatul 21ce statuează că, în cazul înstrăinării construcțiilor, suprafețele de teren aferente prevăzute la alin. 2 sunt cele convenite de părți la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloc de proba
Practic, apreciază instanța de apel, din interpretarea literală și sistematică a textelor legale enunțate mai sus, rezultă în mod indubitabil împrejurarea că dobânditorul construcției este îndreptățit la constituirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent casei de locuit și anexelor gospodărești, dar și curții și grădinii din jurul acestora, fără a putea depăși întinderea maximă de 1000 mp, iar nu doar asupra suprafeței ce a format obiectul actului de atribuire în folosință, așa cum au susținut apelanții reclamanți.
Totodată, se arată de către instanța de apel că, în realitate, acest punct de vedere a fost adoptat în mod constant în practica judiciară, concluzie ce poate fi desprinsă din cuprinsul deciziilor civile nr.302/1994 și nr.498/1994 pronunțate de Secția de contencios Administrativ a Curții Supreme de Justiție, invocate chiar de către apelanți, hotărâri din considerentele cărora se desprinde concluzia că pentru suprafața ce depășește întinderea de 1000 mp aferentă construcției și care a fost atribuită deținătorului construcției în temeiul art. 35 (în actuala numerotare art.36) din Legea nr.18/1991, fostul proprietar este îndreptățit să-și redobândească dreptul chiar dacă respectivul act normativ nu reglementează expres situația juridică a unei asemenea categorii de terenuri.
Tocmai de aceea, instanța de apel a apreciat că nu poate fi luată în considerare opinia doctrinară minoritară invocată de apelanții-reclamanți, în sensul că obiectul constituirii dreptului de proprietate ar putea fi doar terenul atribuit în folosință, adică numai terenul necesar probabil pentru utilizarea normală a construcției de 100 mp în mediul și de 200-250 mp în mediul rural, aceste limite fiind stabilite în mod arbitrar, după criterii necunoscute, ce nu au nicio legătură cu prevederile exprese ale Legii nr. 18/1991, chiar și în varianta sa inițială.
Se mai arată că, în cauză, -, care a dobândit construcția situată în Câmpina, str. -.- (în prezent str. - -), nr.14, jud. P în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2392/ 16.06.1987 la fostul
notariat de Stat Local Câmpina, pe care l- încheiat cu autoarele reclamanților și, a beneficiat de măsura constituirii dreptului de proprietate pentru suprafața de 862 mp, aferentă construcției, care la momentul înstrăinării a trecut în proprietatea statului conform art.30 din Legea nr. 58/1974.
În condițiile în care întinderea pentru care s-a dispus măsura constituirii prin Decizia Prefectului Jud. P nr.515/19.07.1991 este inferioară limitei maxime de 1000 mp, tribunalul a apreciat că în mod corect s-a dat eficiență prevederilor art. 36 (fost art.35) alin.3 și 4 cu aplicarea art.23 din Legea nr. 18/1991- republicată, dobânditorul construcției fiind îndreptățit la constituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafață de teren aferentă respectivei construcții, care de altfel, a și fost descrisă în actul autentic de înstrăinare.
Având în vedere caracterul special al dispozițiilor Legii nr.18/1991 republicată cu modificările și completările ulterioare, dar și împrejurarea că preluarea de către stat a terenului de 862 mp de la autoarele reclamanților avut la bază actul de înstrăinare a construcției ce a fost încheiat cu consimțământul exprimat în mod liber și neviciat de acestea, cunoscând incidența prevederilor Legii nr. 58/1974, instanța de apel a apreciat că titlul invocat de și nu poate fi considerat preferabil în cadrul operațiunii specifice acțiunii în revendicare de comparare a titlurilor exhibate de părțile litigante.
Tribunalul a mai reținut că reclamanții au formulat acțiunea în revendicare în contradictoriu cu pârâții Municipiul Câmpina prin Primar și Ministerul Finanțelor Publice, în patrimoniul cărora bunul revendicat nu se mai regăsește încă din anul 1991, prin efectul constituirii dreptului de proprietate în favoarea dobânditorului construcției -, care, la rândul său, a înstrăinat terenul în litigiu intimatei-interveniente care-și exercită posesia asupra acestui bun, fiind introdusă în proces pe calea intervenției forțate la cererea primului dintre pârâții menționați.
Se mai arată că judecătorul fondului a realizat compararea titlurilor de proprietate ale părților, chiar dacă nu în mod explicit, considerând că dispozițiile speciale ale Legii nr. 18/1991 trebuie aplicate în mod prioritar.
De asemenea, se reține de către instanța de apel că, deși prin Decizia nr. 1/1997 dată în recurs în interesul legii de Secțiile Unite ale Curții Supreme de Justiție s-a statuat că numai titlul de proprietate este actul în temeiul căruia se creează raporturi juridice de proprietate, adeverințele fiind acte premergătoare și insuficiente, în cauză, trebuie observat faptul că operațiunea de constituire a dreptului de proprietate s- realizat în cursul anului 1991, când terenul ce a format obiectul acestei măsuri a fost și înstrăinat către intimata intervenientă, la acel moment adeverința eliberată de Comisia Locala de fond funciar făcând dovada dreptului de proprietate, fără a se putea imputa beneficiarilor operațiunii de constituire atitudinea pasivă instituției abilitate prin legile fondului funciar să elibereze titlul de proprietate.
Astfel, terenul ce a făcut obiectul Legii nr. 18/1991 a intrat în circuitul civil, iar acceptarea tezei susținute de apelanții reclamanți referitoare la îndreptățirea lor de a li se restitui în natură acea suprafață de teren, ar aduce atingere principiului securității raporturilor juridice civile, dar și dreptului de proprietate al intimatei, dobândit cu respectarea tuturor dispozițiilor legale imperative în vigoare la momentul încheierii actului de înstrăinare.
Instanța de apel a apreciat că nu se poate susține că judecătorul fondului ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești, interpretând și aplicând în mod corect dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv art.36 alin.3 și 4 cu referire la art. 23 din Legea nr. 18/1991 republicată și art.480 cod civil.
Se mai arată că, din analiza cuprinsului acțiunii introductive, rezultă că, pe calea acțiunii în revendicare, reclamanții au solicitat redobândirea terenului în suprafață de 862 mp, în natură sau prin echivalent, prin acordarea unor despăgubiri. Din analiza dispozitivului sentinței atacate, s-ar putea deduce că instanța de fond s-a pronunțat asupra ambelor pretenții ale reclamanților, însă, cu toate acestea, considerentele respectivei hotărâri nu cuprind nicio referire la caracterul întemeiat sau neîntemeiat al cererii apelanților reclamanți de acordare a unor despăgubiri pentru terenul ce a aparținut autoarelor lor și.
Constatând că lipsa motivării soluției date pretenției reclamanților de acordare a unor despăgubiri, echivalează cu rezolvarea acestui capăt de cerere fără a intra în cercetarea fondului, tribunalul, în baza art. 297 alin.1, cu aplicarea art. 129 alin.6 și art. 260 pr.civilă, a admis apelul, a desființat în parte sentința nr. 196/16.01.2009 a Judecătoriei Câmpina și a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță, pentru a se pronunța asupra cererii reclamanților de acordare a unor despăgubiri.
În baza art. 274 pr.civilă, având în vedere soluția adoptată, instanța de apel, constatând că apelanții sunt în culpă procesuală față de intimata-intervenientă, i-a obligat pe aceștia la plata sumei de 2000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată către, prin efectul reducerii onorariului avocatului ales de la suma de 4165 lei, apreciind că onorariul pretins de intervenientă este mult prea mare raportat la munca efectiv prestată de avocatul său ales, având în vedere că în apel dosarul avut doar două termene de judecată, fără a implica administrarea unor probatorii noi.
Împotriva deciziei Tribunalului Prahova au formulat recurs și, pentru următoarele motive:
Primul motiv de recurs este că au fost încălcate dispozițiile art. 304 alin. 1 pct. 3 pr.civilă.
În dezvoltarea motivului de recurs, se arată că instanța de apel reține că valoarea obiectului cererii este determinată, conform art. 112 pr.civilă, de către reclamanți, care, prin apărător, au indicat la termenul de judecată că prețul unui metru pătrat, similar celui în litigiu, este mai mare de 200 EURO.
Se mai susține că, raportat la această valoare, devin incidente dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. b pr.civilă, iar Tribunalul Prahova era competent să judece cauza în primă instanță, și nu în apel.
- doilea motiv de recurs este că prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2, raportat la art. 304 alin. 1 pct. 5 pr.civilă.
În dezvoltarea motivului de recurs, se arată că, prin primirea întâmpinării și a concluziilor intimatei, după încheierea dezbaterilor, s-a încălcat principiul contradictorialității, iar reclamanților le-a fost încălcat dreptul la apărare, aceștia neputând formula apărări în raport de susținerile intimatei.
Susțin recurenții că pentru considerentele arătate la aspectele legate de fondul cauzei și în raport de reținerile instanței de apel și cele arătate în capitolul " analiză a hotărârilor atacate" sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 pr.civilă.
În dezvoltarea motivului de recurs, se arată că există contradicție între considerente, întrucât instanța deși reține că în speță sunt incidente dispozițiile deciziei nr. 1/1997 a Curții Supreme de Justiție, nu face o aplicare a acestor dispoziții.
De asemenea, există contradicție în dispozitivul deciziei, deoarece deși se admite apelul reclamanților, aceștia sunt obligați la plata cheltuielilor de judecată către intimați.
În ceea ce privește încălcarea și aplicarea greșită a legii, recurenții arată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 23 din Legea nr. 18/1991, iar instanța de apel, ca și instanța de fond, ignoră dispozițiile Legii nr. 4/1973 și ale nr. 880/1973 și refuză să respecte dispozițiile deciziei nr. 1/1997 a Curții Supreme de Justiție.
La 5 octombrie 3009, Municipiul Câmpina, prin primar, a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, soluția pronunțată de instanța de apel fiind legală și temeinică, deoarece considerentele sentinței nr. 196/2009 nu cuprindeau nicio referire cu privire la caracterul întemeiat sau neîntemeiat al cererii reclamanților de acordare de despăgubiri pentru terenul ce a aparținut autoarelor lor, și.
Se mai susține că lipsa motivării soluției date pretenției reclamanților de acordare a unor despăgubiri, echivalează cu rezolvarea acestui capăt de cerere fără a intra în cercetarea fondului, astfel că, în mod corect instanța de apel, în baza art. 297 alin. 1, cu aplicarea art. 129 alin. 6 pr.civilă, a admis apelul a desființat sentința și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, la prima instanță.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale incidente, Curtea va reține că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare:
Referitor la primul motiv de recurs, în sensul că, competența de soluționare a litigiului ar aparține Tribunalului Prahova în primă instanță, întrucât au indicat valoarea unui metru pătrat de teren ca fiind 200 EURO, este nefondat, întrucât la termenul de judecată din 24.06.2009, când s-a pronunțat decizia civilă nr. 492, apărătorul reclamanților a arătat că prețul de circulație al imobilului este mai mare de 100.000 lei, dar mai mic de 500.000 lei, situație în care, competența, în primă instanță, nu aparține tribunalului, conform art. 2 lit. b pr.civilă, ci judecătoriei, conform art. 1 pr.civilă.
Se va respinge și al doilea motiv de recurs, care se referă la faptul că au fost încălcate dispozițiile art. 105 alin. 2, raportat la art. 304 pct. 5 pr.civilă, pe motiv că au fost primite întâmpinarea și concluziile scrise după închiderea dezbaterilor, întrucât dispozițiile legale sus-menționate sunt incidente numai dacă actul de procedură a fost întocmit cu neobservarea formelor legale sau de către un funcționar necompetent, iar actul de procedură să-i fi produs părții o vătămare, iar vătămarea nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, or, în cauza de față, recurenții nu au arătat care este vătămarea produsă ca urmare a primirii de către instanță a concluziilor și întâmpinării după depunerea dezbaterilor.
Mai mult, în cauza de față, întâmpinarea formulată de municipiul Câmpina prin primar, are ștampila de primire cu data de 15.04.2009, iar întâmpinarea intimatei are ștampila de primire cu data de 22 mai 2009, deci întâmpinările au fost depuse înainte de primul termen de judecată, care a fost la 27 mai 2009, cu respectarea dispozițiilor art. 115 pr.civilă, respectiv cu 5 zile înainte de termenul de judecată.
Este, însă, fondat motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 pr.civilă, întrucât, deși instanța de fond a fost investită cu o cerere prin care se solicita a se restitui în natură terenul sau a i se acorda despăgubiri la valoarea comercială actuală a terenului, totuși, instanța de fond nu s-a pronunțat dacă este întemeiată cererea reclamanților de a li se acorda despăgubiri pentru valoarea comercială a terenului, situație în care, devin aplicabile dispozițiile art. 297 alin. 1 pr.civilă.
În conformitate cu dispozițiile legale sus-menționate, în cazul în care instanța nu s-a pronunțat pe un capăt de cerere, cum este în cauza de față- cererea de a primi despăgubiri la valoarea de circulație a terenului, este echivalată cu o necercetare a fondului, situație în care, trebuie desființată în totalitate hotărârea și trimisă spre rejudecare la instanța de fond, și nu doar în parte, astfel cum în mod greșit a procedat instanța de apel, când a desființat doar în parte sentința atacată.
Ca urmare a faptului că instanța de apel a greșit când a desființat în parte sentința atacată, obligat greșit apelanții la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată, ca urmare a reducerii onorariului avocatului ales.
Așa cum s-a mai arătat, instanța de apel trebuia să desființeze în totalitate hotărârea atacată, iar problema cheltuielilor de judecată urma să se rezolve de către instanța căreia i-a fost trimis dosarul spre rejudecare.
În baza dispozițiilor art. 312 alin. 3 pr.civilă, raportat la art. 304 pct. 7 și 9 pr.civilă, se va admite recursul, se va modifica în parte decizia, în sensul că va desființa în totalitate sentința atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, la Judecătoria Câmpina.
Urmează a se înlătura dispozițiile referitoare la plata cheltuielilor de judecată reținute în dispozitivul deciziei Tribunalului Prahova, întrucât acest capăt de cerere urmează a fi soluționat de instanța de trimitere.
Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamanții și, ambii prin mandatar, domiciliată în Câmpina, B-dul -, nr. 20, Cod poștal -, Județ P împotriva deciziei civile nr. 492 pronunțată la 24 iunie 2009 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții MUNICIPIUL CÂMPINA- prin primar - cu sediul în Câmpina,-, Cod poștal -, Județ P și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE- prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - cu sediul în P,-, Cod poștal -, Județ P și cu intervenienta, domiciliată în Câmpina,-, Cod poștal -, Județ
Modifică în parte decizia nr.492 pronunțată la 24 iunie 2009 de Tribunalul Prahova, în sensul că desființează în totalitate sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la Judecătoria Câmpina.
Înlătură dispozițiile privitoare la plata cheltuielilor de judecată.
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Aurelia
- - - - - -
Grefier,
Red. ES
Tehnored.PJ
8 ex/23.10.2009
f- Judecătoria Câmpina
a- Tribunalul Prahova
,
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Elena StaicuJudecători:Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Aurelia
