Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 770/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie
DOSAR NR-
DECIZIA Nr. 770
Ședința publică din data de 23 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Constanța Ștefan C -
JUDECĂTORI: Constanța Ștefan, Gherghina Niculae Violeta Stanciu
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâții, -, ambii domiciliați în V de M,-,. B,. 19, jud.P și, domiciliată în V de M,-, jud.P, împotriva deciziei civile nr. 357 din 2 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în V de M,-, jud.
Recurs timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 30,00 lei potrivit chitanței nr.-/03.07.2009 și timbru judiciar de 1,50 lei, anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-pârâți, -, reprezentați de avocat din Baroul Prahova și intimatul-reclamant reprezentat de avocat din același barou.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care avocat, apărătorul intimatului-reclamant, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Curtea încuviințează proba cu înscrisuri pentru intimatul-reclamant, în administrarea căreia se depune procesul-verbal încheiat la 06.10.2009 potrivit căruia decizia tribunalului cu nr.357/02.03.2009, a fost pusă în executare. Se comunică un exemplar al înscrisului anterior menționat, apărătorului recurenților-pârâți.
Având pe rând cuvântul, apărătorii părților arată că nu mai au alte cereri iar curtea ia act de aceste declarații, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat pentru recurenții-pârâți susține motivele de recurs depuse în scris la dosar, temeiul de drept fiind art.304 pct.3 Cod pr.civilă.
Arată că acțiunea reclamanților a avut trei capete de cerere, respectiv grănițuirea proprietăților părților, revendicarea suprafeței de 454 mp.(cu valoare sub un miliard lei) și ridicarea unor stâlpi de beton de pe proprietatea reclamantului.
Tribunalul a apreciat greșit că principalul obiect al acțiunii este revendicarea terenului cu valoare sub un miliard, caz în care calea de atac este numai cea a recursului.
-2-
În opinia sa, grănițuirea și ridicarea stâlpilor reprezintă capetele principale de cerere, care nu sunt evaluabile în bani, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art.2811Cod pr.civilă. Fiind vorba despre grănițuire, hotărârea instanței de fond este supusă atât apelului cât și recursului.
În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea cu trimitere la tribunal pentru judecarea ca instanță de apel.
Avocat pentru intimații-reclamanți, arată că, practic, cererea ce face obiectul dosarului este o contestație în anulare, astfel că în principal solicită respingerea recursului ca inadmisibil.
În al doilea rând, dacă instanța va aprecia că este o cerere de recurs, solicită a fi respinsă ca nefondată.
Astfel, în mod corect tribunalul a considerat obiectul principal al cererii ca fiind revendicarea suprafeței de 500 mp.(cu valoare sub un miliard). Consecința acestui capăt de cerere era stabilirea liniei reale de hotar, având în vedere că anterior existase un hotar, dar recurenții l-au încălcat; de aceea nu se poate considera că era vorba despre o grănițuire.
Depune concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Cu cheltuieli de judecată.
Curtea:
Examinând recursul de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vălenii d Munte la nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâții și, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâților să îi lase în deplină proprietate suprafața de 500 mp. situat în orașul V de M, pct. - -, să ridice stâlpii din fier montați pe terenul reclamantului, să se stabilească linia reală de hotar dintre proprietați și să fie obligați pârâții la plata lipsei de folosință reprezentând c/valoarea recoltei de teren însușită pe nedrept și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a dobândit prin moștenire de la mama sa teren de 1500 mp. teren pe care mama sa l-a dobândit în temeiul unui act de schimb, iar vecinii săi și soțul acesteia, profitând de permisiunea mamei reclamantului de a folosi terenul, au modificat hotarul dintre proprietăți, acaparându-i astfel suprafața de 500 mp. iar ulterior, terenul a fost instrăinat de către moștenitorii defunctei pârâților, care pretind că sunt proprietarii unei suprafețe de 1830 mp. în care este inclus și terenul de 500 mp. aparținând reclamantului.
Pârâții au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că titlul invocat de reclamant este un certificat de moștenitor care nu are forță probantă decât fața de ceilalți succesori, iar suprafața revendicată a fost dobândită de pârâți prin cumpărare de la, dreptul lor fiind intabulat în Cartea Funciară (CF).
La data de 28.06.2007, reclamantul și-a completat acțiunea în sensul că a solicitat să se constate, în contradictoriu și cu pârâta, nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la nr.762/11.04.2006 și înlăturarea suprafeței de 500 mp. ca obiect al vânzării, arătând
-3-
că vânzatoarea a deținut în proprietate numai 1000 mp. deși prin sentința de partaj i s-a atribuit o suprafață mai mare, împrejurări care atestă că pârâții au încheiat un contract fondat pe o cauză falsă și cu încălcarea legii.
Pârâții au formulat întâmpinare, arătând că sunt cumpărători de bună-credință, dobândind terenul pe care vânzatoarea îl stăpânea de peste 40 de ani, cumpărând cca.200 mp. și de la numitul, fără însă a se modifica hotarul cu reclamantul.
Dupa administrarea probei cu acte, martori, interogatorii și expertiăa tehnică topografică, prin sentința civila nr.1752/06.10.2008, Judecătoria Vălenii de Ma admis în parte acțiunea completată, în sensul că a stabilit linia de hotar între proprietățile părților pe aliniamentul F-G indicat în schița de plan anexă la raportul de expertiză topografică întocmit de expert și a respins cererile privind revendicarea suprafeței de 454 mp. teren, ridicarea stâlpilor din fier, plata lipsei de folosință și constatarea nulității parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la nr.762/ 11.04.2006, ca neântemeiate.
Pentru a se pronunța o asemenea soluție, s-a reținut că prin actul de schimb încheiat cu Ministerul Agriculturii și Silviculturii, transcris la nr.421/29.06.1961 de notariatul de Stat al Raionului, mama reclamantului, a dobândit proprietatea terenului în suprafață de 1500 mp. situat în V de M, pct. între vecinii str.- -, râul, pădurea și G, dreptul de proprietate asupra terenului fiind transmis reclamantului prin succesiune la decesul mamei sale -17.04.1996, în calitate de legatar testamentar, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.294/01.09.2004.
Mai arată instanța de fond că, din acest teren, mama reclamantului a permis numitei să folosească o parte în urma cu cca.40 de ani, situație de fapt ce reiese și din constatările expertului, care reține că din terenul dobândit cu titlu de moștenire testamentară de reclamant, în suprafață reala de 1460,4 mp. o întindere de 454 mp. este ocupată de pârâții și.
Precizează instanța de fond că această suprafață a fost instrăinată pârâților de către pârâta prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.762/11.04.2006, teren ce face parte conform raportului de expertiză efectuat în cauză, dintr-o suprafață de 1850 mp. în cuprinsul contractului menționându-se că suprafața înstrăinată a fost dobândită de vânzătoare prin moștenire, situație confirmată prin sentința civilă nr.1700/2005, hotărâre prin care s-a partajat averea defunctei, în masa succesorală fiind inclus și terenul stăpânit în plus de 454 mp. ceea ce înseamnă că a exercitat o posesie asupra acestui teren, de natură să determine transmiterea pe care succesorală și apoi, vânzarea de către succesor pârâților, operând în favoarea vânzatoarei o posesie de lungă durată, sancțiunea aplicabilă lipsei de interes a reclamantului și autoarei sale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței în sensul admiterii acțiunii în totalitate.
în motivarea recursului recurentul a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea cât timp, din actele depuse la dosar reiese ca pârâta
-4-
a solicitat prin acțiunea de partaj împarțirea terenului de 1000 mp. situat în V de M, pct.- -, ori, din certificatul de moștenitor nr.258/1964, nu rezultă că autoarea pârâtei, respectiv ar fi avut teren în V de M, pct.- -, ci, dimpotrivă, toate cele 3 terenuri de 1000 mp. menționate în certificatul de moștenitor sunt situate în comuna G, certificat în baza căruia, prin încheierea interlocutorie din 04.05.2005, instanța de fond a reținut că de pe urma defunctei au rămas câte 3 terenuri de câte 1000 mp. din care unul situat în V de M, pct.- -, iar ulterior, prin hotărâre, a dispus partajarea acestui teren, reținând însă o suprafață mult mai mare, de 1830 mp. doar pe baza unei expertize.
Precizează recurentul că pârâta, folosindu-se de această sentință impreună cu fiica si ginerele său și, au încheiat în mod fraudulos contract de vânzare-cumparare pentru suprafața de teren de 1830 mp. în care se include și terenul său de 500 mp. caz în care pârâții cumpărători nu pot fi considerați de bună-credință cât timp cunoșteau că vânzatoarea nu deținea acest teren.
Mai arata recurentul că, susținerea instanței de fond în sensul că a exercitat o posesie asupra terenului de natură să determine transmiterea pe cale succesorală și apoi vânzarea de către succesori pârâților, nu își găsește corespondența în probele existente la dosar, în condițiile în care a decedat în anul 1964, iar mama sa a fost pusaă în posesia terenului în anul 1966.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată la nr.1134/331/25.11.2008.
La data de 09.01.2009, pârâții au depus întampinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că instanța de fond a interpretat corect și legal probele dosarului și a aplicat corect legea.
Tribunalul Prahova, prin decizia civilă nr. 357/02.03.2009 a admis recursul declarat de recurentul reclamant împotriva sentinței civile nr.1752/06.10.2008 pronunțată de Judecătoria Vălenii d e M, în contradictoriu cu pârâții, și, a modificat în parte sentința recurată în sensul că a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților pe aliniamentul H-I indicat pe schița de plan anexă la raportul de expertiză tehnică topo intocmit de expert și a obligat pârâții să lase reclamantului în deplină proprietate și pașnică posesie terenul în suprafață de 454 mp. identificat pe aceeași schiță de plan prin pct.F-G-H-I- A constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la nr.762/11.04.2006 pentru terenul de 454 mp. identificat prin pct. F-G-H-I-F proprietatea reclamantului, menținând restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că potrivit actului de schimb înregistrat în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni la nr.421/29.06.1961 de fostul Notariat de Stat al Raionului, între fosta, prin Ministerul Agriculturii și Silviculturii și numita, a intervenit un schimb de terenuri, în sensul că în schimbul terenului de 0,25 ha. fâneață situat pe teritoriul orașului V de M, Raionul, Regiunea P, având ca vecini: la N-, la S-, la E- și la V-, dat de fostei prin Ministerul Agriculturii și Silviculturii în baza Decretului 151/1950,
-5-
aceasta a primit în deplină proprietate un teren în suprafață de 0,15 ha. arabil situat pe teritoriul orașului V de M, Regiunea P, pct., iar la 15.04.1966 Comisia fostului S Popular al orașului V de Mas tabilit ca terenul din pct., în suprafață de 1500 mp. să ramână lângă tarlaua ce este folosită de fostul S Raional, iar numita a primit aceeași suprafață de 1500 mp. la pct. lângă podul, fără alte pretenții.
Potrivit certificatului de moștenitor nr.294/01.09.2004, la data de 17.04.1996 a decedat, de pe urma sa rămânând ca unic moștenitor reclamantul, în calitate de legatar testamentar, căruia i-a revenit întreaga masă succesorală, respectiv suprafața de 1500 mp. dobândită de defunctă în baza actului de schimb cu Ministerul Agriculturii și Silviculturii în anul 1961 și procesului-verbal din data de 15.04.1966, încheiat de Comisia fostului S Popular al orașului V de
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la nr.1455/22.05.2006, reclamantul a vândut soților și suprafața determinată de 500 mp. arabil situat în intravilanul orașului V de M, str.- -, pct., 20, menționându-se în cuprinsul contractului că această porțiune face parte dintr-un teren mai mare, dobândit de vânzător prin moștenire testamentară de la mama sa.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 258/29.12.1964, la data de 17.07.1964 a decedat numita de pe urma căreia au ramas ca moștenitori legali (), și, precum și o masă succesorală compusă din 3 terenuri a cate 1000 mp. fiecare, situate în com. G.
Ulterior, pârâta a solicitat partajarea averii succesorale ramase de pe urma defunctei în contradictoriu cu ceilalți moștenitori legali și, care au fost de acord cu împarțirea celor 3 terenuri de câte 1000 mp. arătând că fiecare stăpânește deja câte un teren, precizând că ea stăpânește terenul de 1000 mp. situat în V de M, pct.- -.
Prin sentința civilă nr.1700/21.12.2005 a Judecătoriei Vălenii d Muntes -a dispus partajarea averii defunctei, sentință în baza căreia pârâtei i-a revenit suprafața de 1830 mp. situată în V de M, pct.- -.
În baza contractului de vânzare-cumparare autentificat la nr.762/11.04.2006, pârâta a înstrăinat pârâților și, suprafata de 1858 mp. situat în V de M, str.- -, arabil, dobândit de vânzatoare prin moștenire și partaj succesoral, conform sentinței civile nr.1700/2005 -definitivă.
Conform răspunsurilor pârâtei la interogatoriu, aceasta a moștenit de la bunica sa 1000 mp. iar cu ocazia partajării averii bunicii sale, a indicat expertului pentru identificare o suprafață mai mare de 1830 mp. terenul moștenit de 1000 mp. învecinându-se cu terenul proprietatea reclamantului moștenit de acesta de la mama sa, teren pe care l-a lucrat împreună cu soțul său, întrucât era în varstă și nu-l putea lucra, însă, diferența dintre 1000 mp. și 1830 mp. l-a dobândit prin uzucapiunea de lungă durată și prin cumparare de la un alt vecin, cca. 200 mp. teren îngrădit cu acordul primăriei.
-6-
Terenul dobândit de reclamant prin moștenire a fost identificat pe schița de plan a raportului de expertiză topo întocmit de expert prin pct.H-I-E-A-H având suprafața reală de 1460,4 mp. iar terenul deținut în prezent de pârâtii a fost delimitat prin pct.F-G-H-I-J-K-L-M-N-O-H având suprafața reală de 1851 mp. terenul în litigiu fiind reprezentat prin conturul F-G-H-I-F în suprafață de 454 mp. expertul arătând că acest teren figurează atât în actul de proprietate al reclamantului, cât și în actul de proprietate al pârâților.
Potrivit art.480 Cod civil, "proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege", astfel încât dreptul de proprietate presupune exercitarea cumulativă a urmatoarelor prerogative: dreptul de a întrebuința bunul potrivit destinației sale, dreptul de a-i culege fructele sau productele, dreptul de a dispune de bun prin înstrainare sau consumare.
De asemenea, art.584 cod civil prevede "că orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la granițuirea proprietății lipite cu a sa, cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumatate."
Pe de altă parte, disp.art.948 Cod civil stipulează că, pentru ca un act juridic să fie valabil, trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții, respectiv capacitatea de a contracta, adică aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi și obligații civile prin încheierea actelor de drept civil, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat și o cauză licită (scopul), constând în obiectivul urmărit la încheierea actului.
De asemenea, art.948-966 Cod civil prevăd că scopul sau cauza ca element esențial al actului juridic, trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții și anume: să existe, să fie reală în sensul să nu fie falsă și să fie licită, adică o cauză este ilicită când este prohibită de legi, contrară bunelor moravuri și ordinii publice.
Din probele administrate în cauză, rezultă că. Pe de o parte reclamantul a dobândit în calitate de moștenitor al defunctei un teren de cca.1500 mp. situat în V de M, pct. identificat pe schița de plan a raportului de expertiză topo prin pct.H-I-E-A-H (1460,4 mp. rezultată din masurători), stăpânind însă în realitate numai 1006,4 mp.
Pe de altă parte, conform certificatului de moștenitor 258/19.12.1964, de pe urma defunctei a rămas o masă succesorală compusă din 3 terenuri, fiecare de câte cca.1000 mp. din care unul situat în V de M, pct.- -, iar prin sentința civilă nr.1700/21.12.2005 a Judecătoriei Vălenii d Munte prin care s-a partajat averea defunctei, s-a atribuit pârâtei, în acelasși punct, o suprafață mai mare, de cca. 1830 mp. identificată pe schița de plan a aceluiași raport de expertiză, prin pct.F-G-H-I-J-K-L-M-N-O-H (1851 mp. suprafață măsurată).
Reiese de asemenea ca diferenta dintre terenul dobandit de reclamant prin mostenire de 1460,4. si cea stapanita efectiv de acesta de 1006,4. respectiv o portiune de 454. se suprapune peste terenul stapanit de catre parati, in baza contractului de vanzare-cumparare aut. Nr.762/11.04.2006, fiind identificat prin pct.F-G-H-I-F, teren mentionat in sent.civ.nr.1700/2005 si pe care parata l-a vandut acestora.
-7-
Ori, atat timp cat portiunea de teren de 464. face parte din terenul dobandit de reclamant prin mostenire de la mama sa si care, la randul său, îl dobandise in baza unui act de schimb incheiat cu fosta prin ministerul Agriculturii si Silviculturii in anul 1961 si a unui proces-verbal emis de Comisia fostului Sfatului Popular al orasului V de M la 15.04.1966, inseamna ca aceasta diferenta de teren este stapanita in mod abuziv de catre parati care, in acest fel, îl împiedica pe reclamant sa exercite toate prerogativele dreptului său de proprietate asupra terenului proprietatea sa.
Pretenția pârâților în sensul că porțiunea în litigiu face parte din terenul proprietatea lor, invocând faptul că vânzătoarea a dobândit parte din teren prin moștenire de la mama sa și în baza sentinței civile nr.1700/2005, iar o porțiune de cca.200 mp. aceasta a cumpărat-o de la numitul este neîntemeiată deoarece vânzatoarea nu putea dobândi de la autoarea sa o suprafață mai mare decât cea deținută de aceasta, respectiv 1000 mp. astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.258/29.12.1964 și adeverinței nr.112/1969 și nu exista niciun act la dosar care să ateste cumpărarea vreunei suprafețe de teren de la numitul, o simplă declarație de martor nefiind suficientă pentru a proba existența transferului de proprietate asupra unei porțiuni de teren de cca.200 mp. de la numitul la vânzatoarea și, de altfel, nici expertul nu a putut identifica o asemenea suprafață.
O dovada in plus ca parcela in litigiu face parte din terenul proprietatea reclamantului, rezulta din însuși raspunsul pârâtei la interogatoriu conform căruia, deși suprafaâța a cărui partajare o solicitase ca făcand parte din moștenirea mamei sale era de 1000 mp. astfel cum reținuse și instanța de fond prin încheierea interlocutorie pronunțată în cadrul procesului de partaj, a indicat totuși expertului, în vederea masurării, o suprafață mai mare, pretinzând prin întampinare că diferența de teren a dobândit-o prin uzucapiune de lungă durată, stăpanindu-l de peste 40 de ani, recunoascând însă la interogatoriu, că mama reclamantului, fiind în vârstă, a fost de acord să-l lucreze ea și soțul său.
Ori, în condițiile în care pârâta a dobândit prin moștenire numai 1000 mp. iar parcela de 454 mp. excede acestei suprafețe, înseamnă că ea nu poate pretinde un drept de proprietate asupra acestei porțiuni de teren întrucat pe de o parte, a dobândit doar 1000 mp. și nu 1830 mp. iar pe de altă parte, folosirea acestei porțiuni cu acordul mamei reclamantului care nu mai putea să-l lucreze, fiind în vârstă, nu-i conferă pârâtei exercitarea cu bună credință, pentru sine, a unei posesii continue, neîntrerupte, netulburate și sub nume de proprietar, ci, pur și simplu, reprezintă stări de fapt fară nicio relevanță din punct de vedere juridic, cu atât mai mult cu cât, proprietatea nu se stinge prin neuz.
De altfel, folosirea parcelei în litigiu, de 454 mp. nu poate avea ca efect dobândirea unui drept de proprietate asupra acestei porțiuni cât timp pârâta a preluat în folosință această parcelă în mod conștient, cunoscând faptul că această parcelă nu-i aparține, ceea ce înseamnă că era imposibil ca aceasta să exercite, cu bună-credință, o posesie pentru sine.
De altfel, pârâții au invocat uzucapiunea de lungă durată ca o simplă apărare și, nicidecum, nu au făcut dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra acestei porțiuni de teren prin uzucapiunea de lungă durată.
-8-
Pretenția lor în sensul că au dobândit dreptul de proprietate asupra înregului teren de 1830 mp. (1851 mp. gasiți la măsurătoare), în baza sentinței civile 1700/2005 nu poate fi avută în vedere întrucât această sentință nu este opozabilă reclamantului, nefiind parte în acel proces, iar identificarea limitelor terenului cu ocazia partajului s-a făcut pe baza susținerilor pârâtei și nicidecum pe baza vreunui act de proprietate.
Ori, ât timp la data partajării pârâta nu deținea niciun act de proprietate asupra întregului teren, inclusiv asupra parcelei în litigiu, ci deținea doar un certificat de moștenitor pentru suprafața de 1000 mp. înseamnă că ea nu putea partaja un teren mai mare decat cel pe care-l deținuse autoarea sa, respectiv 1000 mp. nefăcând nicio dovadă că a operat un transfer de proprietate asupra porțiunii de 454 mp. de la autoarea reclamantului la autoarea pârâtei sau la pârâtă.
Astfel, cât timp pârâta nu putea dobândi în proprietate o suprafață mai mare de teren decât cea deținută de autoarea sa, respectiv 1000 mp. și nici nu a făcut dovada dobândirii dreptului de proprietate în vreun mod asupra parcelei în litigiu, înseamnă că ea nici nu putea vinde valabil pârâților, suprafața totală de 1851 mp. în care se include și porțiunea în litigiu de 454 mp.
În aceste împrejurări, contractul de vânzare-cumparare prin care pârâta a vândut fiicei și ginerelui său, inclusiv parcela de teren proprietatea reclamantului, înseamnă că acest contract este lovit de nulitate absolută, fiind încheiat cu frauda la lege, scopul pârâților fiind acela de a-l deposeda pe reclamant de proprietatea sa, pârâții cumpărători cunoscând faptul că vânzatoarea nu deținea acest teren în proprietate, ci, doar, l-a folosit cu acordul mamei reclamantului.
Cât timp din analiza actelor și lucrărilor dosarului reiese că parcela de 454 mp. identificată pe schița de plan prin pct.H-I-E-A-H este proprietatea reclamantului, fiind stapânită abuziv de către pârâți, înseamnă că se impune stabilirea liniei de hotar între proprietățile pârâților, pe aliniamentul H-
Astfel, în mod greșit instanța de fond a reținut situația de fapt și a respins capatul de cerere privind revendicarea suprafeței de 454 mp. stabilind linie de hotar pe aliniamentul F-G, reținând că porțiunea în litigiu a fost dobândită de prin uzucapiunea de lungă durată.
Motivul de recurs conform caruia în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea cât timp, din actele depuse la dosar reiese că pârâta a solicitat prin acțiunea de partaj împarțirea terenului de 1000 mp. situat în V de M, pct.- -, ori, din certificatul de moștenitor nr.258/1964, nu rezultă că autoarea pârâtei, respectiv ar fi avut teren în V de M, pct.- -, ci, dimpotrivă, toate cele 3 terenuri de 1000 mp. menționate în certificatul de moștenitor sunt situate în com. G, certificat în baza căruia, prin încheierea interlocutorie din 04.05.2005, instanța de fond a reținut că de pe urma defunctei au ramas câte 3 terenuri de câte 1000 mp. din care unul situat în V de M, pct.- -, iar ulterior, prin hotarare, a dispus partajarea acestui teren, reținând însă o suprafață mult mai mare, de 1830 mp. doar pe baza unei expertize, este întemeiat întrucât, atât timp cât autoarea pârâtei a deținut în proprietate numai 1000 mp. fapt ce reiese și din adeverința nr.114/1969, înseamnă că pârâta nu putea partaja un teren mai mare decat cel dobândit prin moștenire de la autoarea sa, respectiv 1000 mp.
-9-
O dovada în plus în sensul că pârâta nu a dobândit de la autoarea sa o suprafațî mai mare și, deci, nu putea partaja o suprafață mai mare, o constituie tocmai susținerile acesteia din întampinare, conform cărora ar fi stăpânit diferența de teren de peste 40 de ani, ori, dacă ar fi fost așa, ar fi însemnat să nu includă această porțiune de teren la masa de partaj, ci, să solicite să se constate că este proprietara acestui teren prin uzucapiune de lungă durată.
Susținerea recurentului în sensul că pârâta, folosindu-se de această sentință, împreună cu fiica și ginerele său și, au încheiat în mod fraudulos contract de vânzare-cumpărare pentru suprafața de teren de 1830 mp. în care se include și terenul său de 500 mp. caz în care pârâții cumpărători nu pot fi considerați de bună-credință cât timp cunoșteau că vânzătoarea nu deținea acest teren, este de asemenea întemeiată deoarece, pârâții cumpărători, fiind ginerele și fiica vânzătoarei, au cunoscut faptul că vânzatoarea nu fusese niciodată proprietara parcelei de 464 mp. nu deținuse niciodată vreun act de proprietate cu privire la această suprafață, scopul lor fiind acela de a-l deposeda în mod fraudulos pe reclamant de terenul proprietatea sa.
Pretenția recurentului conform căreia susținerea instanței de fond în sensul că a exercitat o posesie asupra terenului de natură să determine transmiterea pe cale succesorală și apoi, vânzarea de către succesori pârâților, nu își găseste corespondența în probele existente la dosar, în condițiile în care a decedat în 1964, iar mama sa a fost pusă în posesia terenului în 1966 este întemeiată întrucât, într-adevar, nu exista nicio dovadă care să ateste transferul dreptului de proprietate de la autoarea reclamantului la autoarea pârâtei, având în vedere că aceasta a decedat 1964, anterior punerii în posesie a mamei reclamantului asupra terenului în anul 1966 și, totodată, nu există nicio dovadă că ar fi operat transferul dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu de la autoarea reclamantului la pârâta, un argument în acest sens constituindu-l tocmai, susținerea pârâților în sensul că dreptul de proprietate asupra porțiunii de 454 mp. ar fi fost dobândit pe baza uzucapiunii de lungă durată.
Tribunalul, în raport de aceste considerente, constatând că reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate asupra porțiunii de teren în litigiu de 454 mp. spre deosebire de pârâți care, la momentul partajării averii rămase de pe urma defunctei nu dețineau niciun act de proprietate cu privire la această suprafață de teren, astfel încat nici nu putea fi supusă partajului, în baza art.312 al. 1, 2 și 3 Cod pr.civilă rap.la art.3049Cod pr.civilă, a admis recursul și a modificat în parte sentința recurată în sensul că a stabilit linia de hotar dintre proprietațile părților pe aliniamentul H-I indicat pe schița de plan anexă la raportul de expertiză tehnică topo întocmit de expert și a obligat pârâții să lase reclamantului în deplină proprietate și pașnică posesie terenul în suprafață de 454 mp. identificat pe aceeași schiță de plan prin pct.F-G-H-I-
Totodată, a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la nr.762/11.04.2006 pentru terenul de 454 mp. identificat prin pct. F-G-H-I-F proprietatea reclamantului și a menținut restul dispozițiilor sentinței privind obligarea pârâților la plata c/valorii recoltei de porumb, cât timp din probe nu rezultă că porumbul a fost cultivat de către reclamant, cu privire la ridicarea stâlpilor din fier și, la cheltuielile de judecată.
-10-
În baza art.274 Cod pr.civ. instanța a obligat intimații la 500 lei cheltuieli de judecată către recurent.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții -, și, invocând disp. art. 304 pct.3 Cod pr.civilă, susținând că Tribunalul Prahova, în mod greșit a soluționat cauza ca instanță de recurs, deoarece calea de atac exercitată de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1752/06.10.2008 a Judecătoriei Vălenii d Munte, constituie apel.
Acțiunea reclamantului are ca obiect grănițuirea proprietăților părților, revendicarea unei suprafețe învecinate de 500 mp. precum și obligarea pârâților la ridicarea unor stâlpi de fier și plata de despăgubiri pentru recolta de porumb pretins însușită pe nedrept.
Tribunalul Prahovaa calificat calea de atac exercitată în cauză ca fiind recurs, cu motivarea că " obiectul principal este revendicarea unui teren de 500 mp. a cărui valoare nu este peste un miliard lei, iar grănițuirea este un capăt accesoriu ".
Față de obiectul cauzei deduse judecății, calificarea ca recurs a căii de atac exercitată în cauză, de către reclamant, este nelegală, având în vedere următoarele aspecte:
1. Acțiunea reclamantului are mai multe capete de cerere dintre care două sunt neevaluabile în bani și anume cererea de grănițuire a proprietăților și cererea de obligare la ridicarea unor stâlpi de fier.
Ca urmare, hotărârea instanței de fond este supusă atât apelului cât și recursului, în speță nefiind aplicabile prevederile art. 2811Cod pr.civilă care face referire numai la litigiile al căror obiect este evaluabil în bani.
Cum obiectul cererii de grănițuire nu este evaluabil în bani, nu se poate considera că hotărârea prin care s- soluționat o asemenea cerere este supusă numai recursului.
De asemenea, nu este evaluabil în bani obiectul cererii de ridicare a unor stâlpi de fier, fiind vorba de o obligație de a face, astfel încât hotărârea de soluționare a unei asemnenea cereri nu poate fi supusă numai căii de atac a recursului.
În aceste condiții în mod greșit Tribunalul Prahovaa considerat că hotărârea instanței de fond nu este supusă apelului și a soluționat cauza ca instanță de recurs, încălcându-le recurenților dreptul la un proces echitabil prin privarea de posibilitatea de a beneficia de un grad de jurisdicție și de a avea asigurat accesul liber la justiție.
2. În mod nelegal tribunalul a considerat că revendicarea este cererea principală iar grănițuirea o cerere accesorie, pentru a justifica incidența prevederilor art. 2821Cod pr.civilă.
În realitate, în asemenea litigii grănițuirea constituie cererea principală deoarece în funcție de stabilirea hotarului real dintre părți se poate aprecia dacă cererea în revendicare este sau nu întemeiată.
Această interpretare este confirmată în cauza de față chiar de soluția pronunțată de instanța de fond care a dispus grănițuirea pe un anumit aliniament și a respins cererea în revendicare, ca neîntemeiată.
Recurenții au mai arătat că potrivit doctrinei juridice și practicii judiciare constante, cererea accesorie este cea a cărei rezolvare depide de modul de soluționare a altei cereri care face obiectul litigiului dedus judecății, în timp ce rezolvarea unei cereri principale nu depinde de modul de soluționare a altor cereri din proces.
-11-
Caracterul principal al cererii de grănițuire derivă din faptul că operațiunea de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre proprietățile învecinate, în caz de conflict, se realizează pe cale judecătorească nu numai atunci când între proprietăți nu au existat semne exterioare de hotar, ci și în situația în care există dar sunt controversate.
Pe de altă parte, hotărârea pronunțată în grănițuire nu are putere de lucru judecat în privința întinderii dreptului de proprietate al părților, indiferent dacă hotarul a fost stabilit prin bună învoială sau printr-o hotărâre judecătorească limitată la acest scop.
proprietăților se poate face ori de câte ori hotarul despărțitor dintre proprietăți nu a fost stabilit prin convenția părților sau prin hotărâre judecătorească. Această operațiune se poate face atât în situația în care nu se revendică o parte din terenul învecinat cât și atunci când unul dintre proprietari pretinde că vecinul deține fără drept o porțiune din terenul său.
În aceste condiții, cererea în grănițuire are caracter principal atât în situația în care constituie unicul capăt de cerere al acțiunii cât și în situația în care este formulată alături de o cerere în revendicarea unei porțiuni din terenul învecinat.
3. Este cunoscut faptul că dispozițiile privitoare la competența materială a instanțelor judecătorești sunt de ordine publică și ca urmare părțile nu pot determina prin voința lor schimbarea competenței unei instanțe.
Ca urmare, nu este legal ca, în cazul unei acțiuni având ca unic obiect o cerere de grănițuire, hotărârea instanței de fond să fie supusă atât apelului cât și recursului, iar în situația unei acțiuni cu mai multe capete de cerere, printre care și grănițuire, hotărârea pronunțată să poată fi atacată numai cu recurs.
Acceptarea unei soluții contrare ar echivala cu recunoașterea posibilității ca părțile, prin voința lor, să poată determina competența materială a instanțelor judecătorești, prin formularea unor acțiuni în grănițuire cu un singur capăt de cerere sau mai multe capete de cerere, în funcție de interesul pe care-l au de a obține o hotărâre care să poată fi supusă sau nu, atât apelului cât și recursului.
În ședința publică de astăzi, intimatul-reclamant prin apărător, a invocat excepția inadmisibilității recursului, întrucât este exercitat împotriva unei decizii irevocabile iar pe de altă parte cererea ce face obiectul dosarului este practic o contestație în anulare.
Intimatul consideră că în mod corect tribunalul a apreciat obiectul principal al acțiunii ca fiind revendicarea suprafeței de 500 mp. ce are o valoare sub un miliard lei, iar consecința acestui capăt de cerere era stabilirea liniei reale de hotar, având în vedere că anterior existase un hotar dar recurenții l-au încălcat și de aceea nu se poate considera că era vorba despre o grănițuire.
Curtea, în temeiul disp. art.137 Cod pr.civilă, analizând excepția inadmisibilității recursului invocată de intimate, constată că este neîntemeiată deoarece:
Exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, potrivit căruia căile de atac sunt instituite prin lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.
Calificarea greșită de către instanță a căii de atac și, pe cale de consecință, pronunțarea unei hotărâri judecătorești corespunzătoare acestei calificări, nu poate avea drept consecință înlăturarea dreptului părții de exercita toate
-12-
mijloacele procesuale stabilite de lege pentru a obține protecția dreptului său cu respectarea normelor de procedură specifice fiecărei căi de atac.
Această măsură se impune, fiind contrar principiului legalității și scopului urmărit prin promovarea căii de atac, a se menține o hotărâre pronunțată cu încălcarea normelor imperative de organizare judiciară, referitoare la compunerea completelor de judecată și a celor procedurale privitoare la competența instanței de judecată, fiind incident motivul de casare prevăzut de disp. art. 304 pct. 1 Cod pr.civilă.
Soluția inadmisibilității recursului nu întrunește exigențele impuse de art. 6 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului, referitor la garanțiile unui proces echitabil.
Instanța europeană a decis în mod constant că limitările dreptului de acces la un tribunal - componentă a garanțiilor menționate - cuprinse în marja de apreciere lăsată de prevederile convenției și de jurisprudența organelor sale la dispoziția statelor cuprinde și condițiile în care poate fi atacată o hotărâre a unei instanțe de fond.
În măsura în care neîndeplinirea unei asemenea condiții nu se datorează culpei titularului exercițiului căii de atac, el nu poate fi decăzut din posibilitatea de aop une în realizare.
De asemenea, deși art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană nu obligă statele ca, în materie extrapenală, să asigure accesul la dublul grad de jurisdicție, totuși, dacă asemenea jurisdicții există, garanțiile instituite de acest text trebuie respectate, în vederea respectării dreptului de acces efectiv la un tribunal.
Se mai poate reține pe de altă parte că soluția contrară în considerarea recursului ca inadmisibil, ar însemna și crearea unui regim discriminatoriu între partea care beneficiază de trei grade de jurisdicție în cauze similare și cea care, în urma calificării greșite a căii de atac, beneficiază doar de două grade, fiind lipsită nejustificat de orice posibilitate de a critica măsura calificării.
De aceea, prezentul recurs este admisibil.
Curtea, analizând prezentul recurs constată că este fondat și urmează a fi admis deoarece:
Intimatul-reclamant a investit instanța de fond cu o acțiune având mai multe capete de cerere, respectiv obligarea pârâților-recurenți să-i lase în deplină proprietate suprafața de teren de 500 mp. situată în punctul "" -Cartier - - din orașul V de M; obligarea pârâților să ridice stâlpii din fier montați pe terenul proprietatea reclamantului iar în caz de refuz să fie abilitat reclamantul pe cheltuiala pârâților; stabilirea liniei reale de hotar dintre cele două proprietăți și obligarea pârâților la plata lipsei de folosință reprezentând recolta de porumb însușită pe nedrept de pe suprafața de 500 mp. teren acaparată de aceștia.
Prin hotărârea instanței de fond prin care s-a admis în parte acțiunea, s-a stabilit linia de hotar între proprietățile părților pe aliniamentul FG, indicat în schița de plan-anexă la raportul de expertiză tehnică topografică și au fost respinse cererile privind revendicarea suprafeței de 454 mp. teren, ridicarea stâlpilor din fier, plata lipsei de folosință și constatarea nulității parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 762/01.04.2006, a fost atacată cu recurs de către reclamantul iar Tribunalul Prahova, în ședința publică din 19.02.2009 a apreciat că în prezenta cauză calea de atac exercitată este recursul și nu apelul, dat
-13-
fiind că obiectul principal este revendicarea unui teren de 500 mp. a cărui valoare nu este peste un miliard, iar grănițuirea este un capăt accesoriu.
Curtea constată că în mod greșit tribunalul a calificat calea de atac exercitată de reclamant ca fiind recurs, întrucât nu sunt incidente în speță disp. art. 2821(1) Cod pr.civilă, acțiunea având capete de cerere neevaluabile în bani, din care grănițuirea este considerată ca un capăt principal deoarece în funcție de stabilirea hotarului real dintre proprietăți, se poate aprecia dacă cererea în revendicare este sau nu întemeiată, caz în care sunt aplicabile disp. art. 282(1) Cod pr.civilă, calea de atac împotriva hotărârii instanței de fond fiind apelul și nu recursul.
Prin decizia pronunțată de tribunal, recurenții au fost privați de exercitarea căii de atac a recursului, fiind încălcat principiul legalității și contrar scopului urmărit prin promovarea căii de atac, motiv pentru care se impune în temeiul disp. art. 312 alin.1 și 5 Cod pr.civilă, casarea deciziei și trimiterea cauzei la același tribunal pentru soluționarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatul-reclamant prin apărător.
Admite recursul declarat de pârâții, -, ambii domiciliați în V de M,-,. B,. 19, jud.P și, domiciliată în V de M,-, jud.P, împotriva deciziei civile nr. 357 din 2 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în V de M,-, jud.P și în consecință:
Casează sus-menționata deciziei și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal, pentru soluționarea apelului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1752 din 6 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Vălenii d e
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 octombrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Constanța Ștefan, Gherghina Niculae Violeta Stanciu
C - - - - -
Grefier,
- -
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
red. NG/tehnored.VM
7 ex./29.10.2009
f- Judecătoria Vălenii d e
a- Tribunalul Prahova
R, -,
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie
DOSAR NR-
Către,
TRIBUNALUL PRAHOVA
Județ
Vă trimitem alăturat dosarul acestei instanțe cu nr- privind pe, -, întrucât prin decizia civilă nr. 770 din 23 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, s-a admis recursul și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța dumneavoastră.
Dosarul conține___file.
Dosare anexe:
- nr- al Tribunalului Prahova, care conține 37 file;
- nr. 1134/331/200 al Judecătoriei Vălenii d Munte, care conține 113 file
PREȘEDINTE: Constanța Ștefan
C - Grefier,
- -
2 ex./29.10.2009
VM
Președinte:Constanța ȘtefanJudecători:Constanța Ștefan, Gherghina Niculae Violeta Stanciu
