Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 772/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 772
Ședința publică din data de 23 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Constanța Ștefan C -
JUDECĂTORI: Constanța Ștefan, Gherghina Niculae Violeta Stanciu
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâtul, domiciliat în P,-,.28.B,.1, jud.P, împotriva deciziei civile nr. 202 pronunțată la data de 15 iunie 2009 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanții, domiciliată în B,-.B, jud.B și domiciliat în P,-,. 28.B,.1, jud.P și pârâții Franga -, domiciliată în M, str. - nr. 8, -.4,.1,.9, jud.C, și, ambii domiciliați în com., jud.B, -, - și -, domiciliate în B,-,.15.A,.1,.4,.14, sector 5.
Recurs timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 10,00 lei potrivit chitanțelor nr. -, nr.-/14.07.2009, nr.-/09.10.2009, nr.-/09.10.2009, nr.-/09.10.2009, -/09.10.2009 și timbru judiciar de 0,15 lei.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurentul-pârât reprezentat de avocat - din Baroul Prahova, intimații-reclamanți prin procurator, în baza procurii autentificate sub nr.2920/23.10.2008, personal, intimații-pârâți și reprezentați de avocat - din Baroul București, -, - și - prin procurator în baza procurilor autentificate sub nr.607/25.03.2008 și nr.1604/05.05.2008, lipsind intimata-pârâtă Franga -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat - pentru intimații-pârâți și, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Avocat - pentru recurentul nu se opune probei solicitate.
Curtea, în baza art.305 Cod pr.civilă, încuviințează pentru intimații-pârâți și proba cu înscrisuri, în administrarea căreia se depun: chitanțele nr. -/19.08.2009, nr. -, nr.6863, foaie depunere numerar nr.-/22.10.2009, adresa nr.501/22.09.2009 emisă de SC Serv SA, adresa nr.245/22.10.2009 emisă de Primăria com., adeverința nr.3235/22.10.2009 emisă de Primăria com.
.//.
-2-
Având pe rând cuvântul, părțile prin apărători, arată că nu mai au alte cereri de formulat iar curtea ia act de aceste declarații, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat - pentru recurentul, dezvoltă oral motivele de recurs depuse în scris la dosar, susținând în esență că decizia este nelegală și netemeinică sub aspectul nulităților prev.de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, fiind încălcate și dispozițiile art.6739Cod pr.civilă.
Astfel, decizia este criticabilă prin aceea că nu s-a avut în vedere valoarea terenului intravilan. Recurentului (care a rămas să locuiască în imobil) i s-a atribuit un teren a cărui valoare este semnificativ mai mică decât valoarea terenului atribuit celorlaltor părți. Intimata Franga a înstrăinat fără acte o parte din teren, iar recurentul a fost de acord ca acel teren să rămână în lotul acestei intimate iar restul terenului să fie împărțit în mod egal celorlaltor moștenitori.
Or, terenul atribuit recurentului este aflat pe o uliță neasfaltată și fără utilități, spre deosebire de terenul atribuit intimaților, care beneficiează de toate utilitățile -gaze, apă, canalizare, energie electrică.
La acest termen intimați au depus înscrisuri -facturi și chitanțe prin care vor să demonstreze că terenul atribuit recurentului beneficiează de utilități, dar nu se poate cunoaște dacă acele facturi și chitanțe privesc imobilul în cauză.
Având în vedere această situație, consideră că se impune fie refacerea raportului de expertiză în vederea întocmirii unei variante care să aibă în vedere valoarea terenului, sau, dacă se va trece de această susținere, fie omologarea variantei a doua din raportul de expertiză.
În consecință, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii, în sensul omologării variantei a doua de lotizare.
Fără cheltuieli de judecată.
Intimatul-reclamant solicită omologarea variantei a doua de lotizare.
, în calitate de procurator al intimatei-reclamante, solicită respingerea recursului ca nefondat. Arată că terenul în litigiu nu este situat pe un drumeag, ci este la stradă, chiar el locuind la o distanță de aproximativ 20 de acest teren. De asemenea, terenul beneficiează de toate utilitățile, inclusiv cablu tv. situație ușor de observat din faptul că acolo s-au construit numeroase vile. Mai adaugă că în ceea ce-i privește pe intimații și, aceștia l-au îngrijit pe autorul părților.
Avocat - pentru intimații-pârâți și solicită respingerea recursului ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată.
Astfel, arată că recurentul, cu toate că a indicat ca temei de drept art.304 pct.9 Cod pr.civilă, nu a arătat clar care este aspectul de nelegalitate al hotărârii, motivele invocate fiind identice cu motivele de apel.
S-a invocat în motivele de recurs, că prin expertiza efectuată nu i-a fost respectat dreptul, dar trebuie avut în vedere că la ultimele trei termene de la instanța de fond, recurentul a lipsit, nu s-au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, astfel că instanța a procedat la judecata cauzei în raport de poziția avută de părți pe tot parcursul derulării pricinii.
.//.
-3-
Cu toate că se arată de recurent că a fost păgubit prin terenul atribuit, afirmația nu este reală deoarece terenul se află pe o stradă și nu pe o uliță; beneficiează de utilități (gaze, apă, canalizare, energie electrică), astfel că, în opinia sa, nu se dorește decât trenarea cauzei.
, în calitate de procurator al intimatelor-pârâte -, - și -, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Avocat - pentru recurentul, în replică, arată că partea sa nu a avut cunoștință de expertiza efectuată. Recurentul a mai fost prezent la instanța de fond dar, în ceea ce privește expertiza, a așteptat să fie convocat de expert, așa cum este legal.
Curtea:
Examinând recursul civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată la nr. 4107/200/25.05.2007, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții Franga -, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune asupra averii succesorale rămase de pe urma defunctului (), decedat în anul 1965, în localitatea, jud.
În motivarea acțiunii s-a arătat că defunctul bunic al reclamanților, este una și aceeași persoană cu, eroarea producându-se la încheierea certificatului de deces.
S-a susținut că moștenitorii defunctului sunt reclamanta, în calitate de fiică, reclamantul -nepot, pârâții și Franga -nepoți și pârâtul -soț supraviețuitor al lui (fiică).
Reclamanții au susținut că averea succesorală de pe urma acestui defunct este formată din terenul în suprafață de 3,750 ha, teren agricol reconstituit prin titlul de proprietate nr. 54730/117/25.10.2006.
La termenul de judecată din 21.05.2008 instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâți a numiților, - și -.
Pe baza probatoriilor administrate, prin încheierea interlocutorie pronunțată de instanța de fond la data de 27.06.2008 a admis în principiu acțiunea astfel cum a fost completată, a declarat deschisă succesiunea defunctului () decedat la data de 10.03.1965, cu ultimul domiciliu în localitatea, jud. B; a constatat că averea succesorală este formată din suprafața de 3 ha și 7500 mp. teren agricol reconstituit prin titlul de proprietate nr. 54730/117/25.10.2006, situat pe raza satului, com., jud. B, moștenitori fiind părțile din proces în calitate de fii și respectiv nepoți de fii predecedați, cărora le revin cotele de moștenire potrivit legii.
S-a luat act de faptul că părțile nu contestă testamentul autentiuc prin care defunctul a testat în favoarea sorei întreaga sa avere, astfel încât cotele moștenitorilor acesteia din urmă se vor mări corespunzător.
.//.
-4-
A fost numit expert în specialitata topometrie pentru evaluarea bunurilor și propuneri de lotizare.
După analizarea expertizei dispuse în cauză, Judecătoria Buzăua pronunțat la 10.12.2008 sentința civilă nr. 7245, prin care a admis în fond acțiunea formulată astfel cum a fost precizată și a dispus ieșirea din indiviziune a părților conform încheierii interlocutorii de partaj și a varinantei I din expertiza.
S-a omologat această variantă avându-se în vedere disp. art. 728 Cod civilă și 6739Cod pr.civilă.
Apelul declarat de reclamantul și pârâtul împotriva sentinței pronunțate de judecătorie, a fost respins de Tribunalul Buzău prin decizia civilă nr.212/15.06.2009, instanța de control reținând în esență că în mod corect a fost omologată varianta I din experziza topo, deoarece aceasta corespunde în mai mare măsură intereselor tuturor părților din proces, decât varianta a-II-a, propusă de apelanți.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termen legal pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând nulitatea înscrisă în art.304 pct.9 Cod pr.civilă, susținând în esență că prin hotărârea pronunțată au fost încălcate dispozițiile art. 6739Cod pr.civilă.
Se susține de recurent că varianta omologată de instanța de fond este injustă deoarece valoarea terenului atribuit în lotul său este semnificativ mai mică decât valoarea terenului atribuit celorlalte părți.
Arată recurentul că terenul care i-a fost atribuit se află la o stradă neasfaltată și fără utilități, spre deosebire de terenul atribuit intimaților, care beneficiează de toate utilitățile: gaze, apă, canalizare, energie electrică.
Se solicită admiterea recursului și în principal casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru completarea probelor cu o nouă expertiză de specialitate, care să stabilească valoric parcelele lotizate, iar în subsidiar modificarea celor două hotărâri și omologarea variantei a-II-a de lotizare.
Curtea, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, față de actele și lucrările dosarului și de normele legale incidente în soluționarea cauzei, constată că recursul este nefondat și va fi respins în baza disp. art.312 al.1 Cod pr.civilă, cu motivarea de mai jos:
În esență, critica recurentului vizează omologarea de către instanțe a unei variante de lotizare care nu respectă criteriile înscrise în art. 6379Cod pr.civilă de natură să-l prejudicieze grav în drepturile sale.
În considerarea textului legal mai sus citat, în cadrul proceselor de partaj instanțele sunt datoare să țină seama la formarea loturilor și atribuirea lor părților, de o serie de criterii precum mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăruia din masa de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, edificarea eventualelor construcții sau îmbunătățiri de unii dintre coproprietari înainte de a se cere împărțeala și altele asemenea.
Pe cât posibil se va evita împărțirea excesivă a bunului și se va ține seama de regula egalității părților, care presupune ca fiecare copărtaș să primească un lot egal cu drepturile sale.
În speță, instanța fondului, a cărei hotărâre a fost confirmată în apel, a dat varianta I de lotizare din lucrarea întocmită de expert.
-5-
Este de reținut faptul că măsurătorile în teren au fost efectuate în prezența părților, aspect ce rezultă din chiar lucrarea întocmită de expert (fila 146 dosar fond).
În ipoteza în care se aprecia de vreuna dintre părți că sunt inexactități la măsurători sau valoarea terenurilor este greșită, aveau posibilitatea să formuleze eventualele obiecțiuni, ceea ce nu s-a întâmplat.
Recurentul nu numai că a lipsit la mai multe termene de judecată dar, deși instanța i-a comunicat copie de pe raportul de expertiză, nu s-a prezentat în instanță la dezbateri pentru a-și exprima opțiunea față de vreuna dintre variantele propuse de expert.
Cât privește nemulțumirea recurentului referitoare la valoarea terenului inclus în lotul său, o atare critică apare ca nefondată în contextul în care, așa cum s- arătat mai sus, lucrarea expertului nu a fost contestată în fața instanței de fond, iar în apel motivele invocate de același pârât vizau în principal încălcarea dispozițiilor art. 208-209 Cod pr.civilă referitoare la nulitatea raportului de expertiză.
Față de considerentele de mai sus, Curtea va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat.
În baza dispozițiilor art. 274 Cod pr.civilă, recurentul va fi obligat la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, către intimații-pârâți și.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul, domiciliat în P,-,.28.B,.1, jud.P, împotriva deciziei civile nr. 202 pronunțată la data de 15 iunie 2009 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanții, domiciliată în B,-.B, jud.B și domiciliat în P,-,. 28.B,.1, jud.P și pârâții Franga -, domiciliată în M, str. - nr. 8, -.4,.1,.9, jud.C, și, ambii domiciliați în com., jud.B, -, - și -, domiciliate în B,-,. 15.A,.1,.4,.14, sector 5.
Obligă recurentul-pârât, la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, către intimații-pârâți și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 23 octombrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Constanța Ștefan, Gherghina Niculae Violeta Stanciu
C - - - - -
Grefier,
- -
.//.
-6-
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
red. /tehnored.VM
11 ex./12.11.2009
f- Judecătoria Buzău
a- Tribunalul Buzău
,
Președinte:Constanța ȘtefanJudecători:Constanța Ștefan, Gherghina Niculae Violeta Stanciu