Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 776/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.776
Ședința publică din data de 14 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Dan Andrei Enescu
JUDECĂTORI: Dan Andrei Enescu, Vera Andrea Popescu
: -
Grefier: -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții Ministerul Administrației și Internelor cu sediul în B, sector 1, nr. 1, Inspectoratul General al Poliției Române, cu sediul în B, sector 5, str. - -, nr. 6 și Inspectoratul de Poliție al Județului D, cu sediul în T, B-. - I, nr. 64, județul D,împotriva sentinței civile nr. 2158 din 15.12.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanții, a, -., -., C, -, -., -, Ș, G, -.. -., -., I, -., -., -., - -., -., -., -., A, toți cu domiciliul ales la Inspectoratul de Poliție al Județului D, cu sediul în T, B-. - I, nr. 64, județul D, reprezentați de lider sindicat .
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 7 aprilie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 14 aprilie 2009, dând următoarea decizie.
Curtea
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, reclamanții, a, -., -., C, -, -., -, Ș, G, -.. -., -., I, -., -., -., - -., -., -., -., A au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului D, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța pârâții să fie obligați să plătească reclamanților drepturile bănești cuvenite cu titlu de prima de concediu, corespunzătoare anilor 2004, 2005, 2006, 2007, 2008 egale cu indemnizația de încadrare lunară brută din luna anterioară plecării in concediu, impozitate separat și actualizate cu indicele de inflație, de la data nașterii acestor drepturi și până la plata efectivă, împreună cu dobânzile legale aferente acestora, precum și drepturile bănești cuvenite cu titlu de spor de fidelitate în cuantum de până la 20% din salariul de bază, începând cu 05.12.2004 și până în prezent, actualizate cu indicele de inflație, pe fiecare lună și până la plata efectivă, împreună cu dobânzile legale aferente acestora.
S-a mai solicitat obligarea pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative, în solidar cu ceilalți pârâți, în calitate de ordonator principal de credite, să cuprindă în bugetul pentru anul fiscal 2009 sumele necesare plății acestor drepturi bănești, precum și obligarea pârâților să acorde pentru viitor aceste drepturi, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au sau au avut calitatea de personal contractual în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție D, astfel încât sunt îndreptățiți să primească prima de vacantă și sporul de fidelitate, în aceleași condiții în care le primesc și polițiștii, făcând referire la dispozițiile art. 49 din Legea nr. 138/1999, conform cărora personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 47, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora, potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în activitate.
Au mai susținut reclamanții că la data adoptării Legii nr. 138/1999 polițiștii erau cuprinși în categoria cadrelor militare, pentru ca ulterior, prin Legea nr. 360/2002, să devină funcționari publici cu statut special, păstrând drepturile conferite de vechiul act normativ, la care s-au adăugat cele conferite prin OG nr. 38/2003.
De asemenea, s-a arătat că au fost emise Ordinul MAI nr. 132/9.02.2004, modificat prin Ordinul MAI nr. 1076/2005, în care se arată că pentru stabilirea sporului de fidelitate se ia în calcul inclusiv perioada în care polițiști au lucrat ca personal contractual în sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, acordându-se personalului contractual, în temeiul art. 49 din Legea nr. 138/1999, doar anumite sporuri, cum ar fi indemnizație de dispozitiv, spor pentru condiții de pericol deosebit, spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare, spor de confidențialitate, contravaloarea normei de hrană și deși MIRA recunoaște drepturile personalului contractual, care lucrează în condiții similare cu polițiștii, acesta nu le acordă în totalitate drepturile cuvenite, făcând diferențieri între personalul civil și polițiști.
Au arătat reclamanții că prima de concediu ce se acordă polițiștilor este reglementată de dispozițiile art. 37 alin. 2 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, iar sporul de fidelitate este reglementat prin art. 6 din OG nr. 38/2003 și începând cu anul 2004, până în anul 2006 inclusiv, prin legi bugetare succesive, dispozițiile legale privind acordarea primelor de concediu au fost suspendate, după cum în anul 2005, prin art. 2 alin. 1 din OUG nr. 118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului MAI, au fost suspendate dispozițiile legale referitoare la acordarea sporului de fidelitate.
Totodată, s-a învederat că deși aceste drepturi legale au fost suspendate, ele nu încetează să existe, întrucât dispozițiile legale care le prevăd nu au fost abrogate niciodată și fiind vorba despre drepturi câștigate, derivate din raporturile de muncă, ele nu puteau fi anulate prin dispoziții legale de suspendare, iar restrângerea exercițiului acestor drepturi trebuia să se facă prin respectarea prevederilor art. 41 alin. 2 si art. 53 Constituție, la care s-a făcut trimitere.
Prin întâmpinare, pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive susținând că reclamanții sunt angajați ai IPJ D, iar nu ai IGPR, iar întocmirea statelor de plată este obligația inspectorului șef al Inspectoratului Județean de Politie, prin Serviciul Financiar. De asemenea, s-a arătat că inspectoratele de poliție județene sunt ordonatori terțiari de credite, având personalitate juridică.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere că polițiștii nu sunt cadre militare, ci funcționari publici civili cu statut special, potrivit art. 1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, salarizarea acestora efectuându-se potrivit dispozițiilor OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor. Reclamanții fac parte din categoria personalului civil contractual al instituțiilor-pârâte, cărora nu li se aplică statutul polițistului, drepturile lor bănești fiind cele prevăzute prin OUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar,iar nu prin OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și nici prin Legea nr. 138/1999.
Totodată, s-a arătat că este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 138/1999 personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 47, care desfășoară activitate în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora, conform prevederilor aplicabile cadrelor militare în activitate, însă în legislația referitoare la salarizarea cadrelor militare nu este prevăzută nici plata sporului de fidelitate și nici plata primelor de concediu, acestea nefiind prevăzute nici în OUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar.
S-a mai susținut că întrucât personalul contractual și polițiștii sunt două categorii de personal distincte, cu legi de salarizare diferite, nu poate fi reținută nici existența vreunei discriminări între aceștia.
Și pârâtul IPJ Daf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că reclamanților nu le sunt aplicabile nici drepturile prevăzute de OG nr. 38/2003 și nici cele prevăzute de art. 49 din Legea nr. 138/1999, dispoziții legale ce vizează alte categorii profesionale decât cea a reclamanților.
La termenul de judecată din data de 11.12.2008, instanța a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului IGPR, invocată de acesta prin întâmpinare, excepție ce a fost respinsă.
La același termen de judecată, instanța a pus în discuție, din oficiu, excepția prescripției dreptului material la acțiune referitoare la solicitarea reclamanților de a le fi acordate drepturile salariale pentru perioada ce excede celor 3 ani anteriori formulării acțiunii.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.2158/15.12.2008, Tribunalul Dâmbovițaa admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată din oficiu și a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, obligând unitatea-pârâtă la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu pentru anii 2005-2008 pentru reclamanți și în viitor, cu aplicarea coeficientului de inflație.
Totodată, pârâții au fost obligați la plata sporului de fidelitate față de reclamanți, pentru perioada 04.11.2005 la zi și în viitor, cu aplicarea coeficientului de inflație.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în ceea ce privește excepția invocată din oficiu, că în cauză sunt incidente disp. art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, ce prevăd un termen de prescripție de 3 ani pentru acțiunile personale patrimoniale, coroborate cu prevederile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, ce stabilesc același termen de prescripție, astfel încât s-au avut în vedere doar solicitările reclamanților privind drepturile bănești aferente numai celor trei ani anteriori introducerii acțiunii.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut, în esență, că reclamanții au calitatea de personal contractual în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție D, salarizarea acestora realizându-se conform OUG nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar.
S-a mai reținut că potrivit art. 49 din Legea nr. 138/1999, personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 47, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora, potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în activitate, iar polițiștilor- care la data promulgării legii menționate erau cadre militare, însă ulterior, prin Legea nr. 360/2002, au devenit funcționari publici cu statut special, cu păstrarea drepturilor din legea anterioară- li s-a acordat, prin OG nr. 38/2003, spor de fidelitate de până la 20% din salariu și prima de concediu.
Instanța a constatat că nu se poate reține diferențierea între personalul contractual civil și personalul cu statut de funcționar public special, în condițiile în care ambele categorii de personal desfășoară activități similare, fapt recunoscut și acceptat de pârâtul MIRA, prin aceea că personalul civil contractual beneficiază de mai multe sporuri recunoscute și polițiștilor, ce au fost indicate, concluzionându-se că existența unei diferențieri între cele două categorii de personal, în contextul desfășurării de activități similare, este nejustificată, personalul contractual civil fiind defavorizat prin neacordarea și a celor două drepturi bănești recunoscute în mod explicit polițiștilor, respectiv prima de concediu și sporul de fidelitate, prin art. 28 alin. 1 lit. a din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, precum și de art. 37 alin.2 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, respectiv art. 6 din OG nr. 38/2003.
A mai reținut tribunalul că începând cu anul 2004, până în anul 2006 inclusiv, prin legi bugetare succesive, dispozițiile legale privind acordarea primelor de concediu au fost suspendate, iar în anul 2005, prin art. 2 alin. 1 din OUG nr. 118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului MAI, au fost suspendate dispozițiile legale referitoare la aplicarea sporului de fidelitate și deși aceste drepturi legale au fost suspendate, ele nu încetează să existe, întrucât dispozițiile legale care le prevăd nu au fost abrogate niciodată și mai mult decât atât, fiind vorba despre drepturi câștigate, derivate din raporturile de muncă, ele nu puteau fi anulate prin dispoziții legale de suspendare, ci restrângerea exercițiului acestor drepturi trebuia să se facă cu respectarea prevederilor art. 41 alin. 2 și art. 53 Constituție.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților, de obligare a pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative, în solidar cu ceilalți pârâți, în calitate de ordonator principal de credite, să cuprindă în bugetul pentru anul fiscal 2009 sumele necesare plății acestor drepturi bănești, tribunalul a respins-o pe motiv că Ministerul Internelor și Reformei Administrative face numai propunerile pentru proiectul de buget către Ministerul Economiei și Finanțelor, care supune legea bugetului spre aprobare Parlamentului, conform prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis în parte acțiunea, în sensul celor sus-arătate.
Împotriva sentinței primei instanțe pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului D au declarat recurs.
În recursul său, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a criticat sentința primei instanțe ca netemeinică.
Susține recurentul că sentința este netemeinică întrucât intimații-reclamanți fac parte din categoria personalului civil contractual, iar drepturile bănești cuvenite acestora sunt prevăzute de OUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, cu modificările și completările ulteriore și nu de cele ale OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare sau ale Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, cu modificările și completările ulterioare.
Se mai arată că într-adevăr, conform art.49 din Legea nr. 138/1999, cu modificările și completările ulterioare, personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora, potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în activitate, însă în legislația referitoare la salarizarea cadrelor militare nu este prevăzută plata sporului de fidelitate, astfel încât personalul civil din MAI nu poate beneficia de plata acestor drepturi.
De asemenea, se învederează că dispozițiile OUG nr. 24/2000 nu instituie dreptul la sporul de fidelitate pentru această categorie de personal, susținându-se totodată că personalul contractual civil din Ministerul Administrației și Internelor nu desfășoară activități similare cu personalul din categoria funcționarilor publici cu statut special (polițiști), neputându-se susține că un tâmplar, un electrician, un șofer etc. ( personal contractual din MAI) desfășoară activități similare cu un polițist, aceștia din urmă îndeplinind atribuții specifice, expres prevăzute de art. 26 alin. 1 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea poliției române, cu modificările și completările ulterioare, în timp ce personalul contractual civil din MAI îndeplinește atribuțiile stabilite prin contractul de muncă încheiat.
Totodată, se susține că este eronată împrejurarea reținută de prima instanță potrivit căreia inițial, polițiști erau cuprinși în categoria cadrelor militare, pentru ca ulterior, prin adoptarea Legii nr. 360/2002, să devină funcționari publici cu statut special, păstrând însă drepturile conferite de legea anterioară, cărora li s-au adăugat și cele reglementate de OG nr. 38/2003, respectiv sporul de fidelitate, în condițiile în care, în realitate, salarizarea polițiștilor a fost reglementată prin OG nr. 38/2003, act normativ care nu a preluat dispoziții din Legea nr. 138/1999 și nici nu a adăugat drepturi noi la acestea, fiind o reglementare complet nouă pentru salarizarea polițiștilor.
Se concluzionează că polițiștii sunt salarizați conform OG nr. 38/2003, cu modificările și completările ulterioare și cadrele militare din MAI sunt salarizate conform Legii nr. 138/1999, cu modificările și completările ulterioare, arătându-se că drepturile bănești instituite de OG nr. 38/2003, privitoare la prima de concediu și sporul de fidelitate, nu se acordă nici cadrelor militare din cadrul recurentului.
Se mai arată că în motivarea sentinței, instanța a reținut că există o diferențiere nejustificată între personalul contractual civil și polițiști, atâta timp cât ambele categorii de personal desfășoară activități similare.
Cu privire la acest aspect, arată recurentul, prin decizia Curții Constituționale nr. 819 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 537 din 16 iulie 2008, s-a dispus admiterea excepției de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției într-un dosar aflat pe rolul unei instanțe, constatându-se că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin(1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale juridică sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, făcându-se în continuare referire și la considerentele avute în vedere de către Curtea Constituțională pentru pronunțarea acestei decizii, care este obligatorie.
Or, arată recurentul, a reține că reclamanții sunt îndreptățiți la primirea unor sume de bani, altele decât cele stabilite prin dispoziții normative, ar însemna să se nesocotească ordinea de drept, iar prin admiterea acțiunii instanța a înlăturat de la aplicare prevederile OUG nr. 24/2000, substituindu-le cu cele ale OG nr. 38/2003.
Pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române a criticat sentința primei instanțe ca nelegală și netemeinică invocând disp.art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod pr.civilă.
Susține recurentul că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului-pârât în condițiile în care intimații-reclamanți sunt angajații IPJ D și nu ai recurentului, făcându-se trimitere în continuare și la disp.art. 5 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române.
Se mai arată că în raport de disp.art. 21 alin. 3 și 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, calculul sumelor reprezentând plata primelor de concediu și sporului de fidelitate revine Serviciului Financiar al IPJ D, care întocmește statele de plată ale angajaților, astfel că Inspectoratul General al Poliției Române nu are calitate procesuală pasivă.
Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod pr.civilă, se susține că în mod greșit instanța a admis acțiunea în sensul celor dispuse prin sentința atacată întrucât intimații-reclamanți fac parte din categoria personalului civil contractual angajat în cadrul IPJ D, iar polițiștii nu sunt cadre militare, ci funcționari publici cu statut special, conform art. 1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, calitatea de polițist dobândindu-se conform art. 9- 10 din același act normativ, salarizarea polițiștilor realizându-se în temeiul OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, care a reglementat pentru prima oară dreptul polițiștilor la acordarea primei de concediu, în cuprinsul art. 37 alin. 2.
Se mai învederează că reclamanților nu li se aplică prevederile Statutului polițistului, drepturile bănești ale acestora fiind prevăzute de OUG nr. 24/2000 și nu de OG nr. 38/2003 și nici de Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, cu modificările și completările ulterioare.
Totodată, chiar dacă art. 49 din Legea nr. 138/1999 statuează că personalul civil din MIRA, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în activitate, în legislația referitoare la salarizarea cadrelor militare nu este prevăzută plata primelor de concediu și de asemenea, nu există niciun act normativ care să prevadă că personalul contractual din cadrul MIRA beneficiază de sporul de fidelitate, spor care se acordă, conform art.6 din OG nr. 38/2003, numai polițiștilor.
De asemenea, se arată că în mod eronat a constatat prima instanță faptul că personalul contractual civil este defavorizat față de polițiști prin neacordarea primei de concediu și sporului de fidelitate, drepturi salariale recunoscute în mod explicit de lege polițiștilor, depășind în acest fel atribuțiile de putere judecătorească și încălcând voința legiuitorului, făcându-se referire și la deciziile nr.818/2008, nr.819/2008, 820/2008 și nr. 821/2008 ale Curții Constituționale, prin care s-a statuat că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative, neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
O altă critică se referă la faptul că în mod nelegal prima instanță acordat drepturile salariale menționate și în viitor, substituindu-se legiuitorului.
S-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii față de Inspectoratul General al Poliției Române ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă sau modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Dac riticat sentința primei instanțe ca nelegală și netemeinică, dată cu încălcarea vădită a legii, invocând disp.art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă pe motiv că drepturile salariale pretinse de reclamanți în baza OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor se acordă numai acestei categorii de personal, nefiind incidente personalului civil încadrat pe bază de contract individual de muncă în cadrul MIRA, care nu desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, astfel încât nu sunt aplicabile disp.art. 49 din Legea nr. 138/1999 arătându-se că numai o parte din activitățile desfășurate de polițiști și personalul contractual civil sunt similare, polițiștii având alte obligații și îndatoriri, aflându-se permanent în misiune, sporurile și primele fiindu-le acordate pentru aceste activități
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Intimații-reclamanți, prin reprezentant, președinte al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MIRA -Biroul Teritorial Dâmbovița au formulat întâmpinare cu privire la recursurile declarate solicitând respingerea acestora ca nefondate.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recursurile declarate, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursurile sunt fondate potrivit considerentelor ce urmează:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurentul- pârât Inspectoratul General al Poliției Române, este neîntemeiată critica acestui recurent potrivit căreia în mod greșit prima instanță a respins excepția respectivă.
Aceasta, deoarece, chiar dacă inspectoratele de poliție județene au personalitate juridică, conform art.12 alin. 2 din Legea nr. 218/2002, iar conducătorul acestora, respectiv inspectorul-șef, este ordonator terțiar de credite și calculul sumelor reprezentând plata primelor de concediu și a sporului de fidelitate revine Serviciului financiar al IPJ D, care întocmește statele de plată ale angajaților, recurentul-pârât Inspectoratul General al Poliției Române este, conform art. 6 din același act normativ, unitatea centrală a poliției, cu personalitate juridică și competență teritorială generală, iar Inspectorul General al Inspectoratului General al Poliției Române, care este ordonator de credite, este abilitat, conform art.46 din Legea nr.218/2002, să execute controlul mijloacelor materiale și bănești repartizate unităților subordonate, justificându-se așadar calitatea procesuală pasivă a recurentului-pârât Inspectoratul General al Poliției Române în procesul de față.
Criticile formulate de recurenți prin motivele de recurs și care vizează soluționarea greșită a fondului cauzei sunt însă întemeiate.
Astfel, intimații-reclamanți, în calitate de personal civil contractual din cadrul IPJ D, sunt salarizați în temeiul dispozițiilor OUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, cu modificările și completările ulterioare.
Chiar dacă prin art. 49 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții se statuează că personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art.1 din același act normativ, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute în respectiva lege, în acest act normativ nu este prevăzut dreptul la acordarea primei de concediu și a sporului de fidelitate.
Reclamanților, în calitate de personal civil contractual din cadrul IPJ D, nu le pot fi aplicabile nici dispozițiile cuprinse în Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare și nici ale OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.
Astfel, potrivit art. 1 alin.1 din Legea nr. 360/2002, polițiștii sunt funcționari publici civili, cu statut special, iar conform alin.2 al art.1, exercitarea profesiei de polițist implică, prin natura sa, îndatoriri și riscuri deosebite, calitatea de polițist dobândindu-se în condițiile prevăzute de art. 9-10 din același act normativ.
Dreptul la prima de concediu este consacrat de art. 37 alin.2 din OG nr. 38/2003, cu modificările și completările ulterioare, care statuează că la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
De asemenea, prin art. 6 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, se prevede că " pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne."
În raport de considerentele ce preced, rezultă că intimații-reclamanți, salarizați în baza OUG nr. 24/2000, nu sunt îndreptățiți la acordarea sporului de fidelitate și primei de concediu care se cuvin polițiștilor în temeiul unui act normative special, ce îi vizează pe aceștia din urmă, respectiv OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.
Nu poate fi reținut argumentul primei instanțe pentru admiterea în parte a acțiunii în sensul celor dispuse prin sentința atacată, și anume că intimații-reclamanți ar avea dreptul la prima de concediu și sporul de fidelitate pe motiv că în caz contrar ar fi discriminați în raport de funcționarii publici cu statut special în condițiile în care ambele categorii de personal desfășoară activități similare, câtă vreme, pe de o parte, numai parțial s-ar putea reține existența unei activități similare, polițiștii având și alte obligații și îndatoriri conform Legii nr. 360/2002, statutul lor special fiind conferit, conform art.1 alin.3 din Legea nr.360/2002, de îndatoririle și riscurile deosebite, de portul de armă și de celelalte diferențieri prevăzute în statut.
Pe de altă parte, câtă vreme salarizarea personalului civil contractual din cadrul MIRA se realizează în baza OUG nr. 24/2000, nu se poate conchide, reținând existența unei discriminări, că acesta ar fi îndreptățit și la acordarea unor alte drepturi salariale, cum sunt prima de concediu și sporul de fidelitate, prevăzute de alte acte normative, care nu le sunt aplicabile acestora.
Aceasta, deoarece, prin decizia nr.819/3.07.2008, Curtea Constituțională, învestită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției în mai multe cauze aflate pe rolul diferitelor instanțe de judecată din țară, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 1, art.2 alin 3 și art.27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În considerentele deciziei sus-menționate, s-a reținut, printre altele, că având în vedere dispozițiile art. 1, ale art.2 alin.3 și ale art.27 alin 1 din OG nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare, la care s-a făcut trimitere, instanța de judecată ar putea să înțeleagă că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport de care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Or, a reținut Curtea Constituțională, un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin 4 din Constituție, ca și prevederile art.61 alin 1, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
De asemenea, Curtea Constituțională a arătat că Parlamentul și prin delegare legislativă, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, iar instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În același sens, Curtea Constituțională s-a pronunțat și prin deciziile nr.818/3.07.2008, nr.820/3.07.2008 și nr.821/3.07.2008, decizii care sunt definitive și general obligatorii, așa cum statuează disp.art.147 alin.4 din Constituție și ale art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și având în vedere obiectul cererii reclamanților, motivarea în fapt și temeiul de drept invocat de aceștia, soluția primei instanțe apare ca fiind greșită.
Pentru considerentele mai sus-arătate, Curtea privește recursurile ca fondate, astfel încât în baza art. 312 alin. 1 Cod pr.civilă le va admite, iar conform art. 312 alin. 2 și 3 Cod pr.civilă va modifica în parte sentința în sensul că va respinge ca neîntemeiate cererile privind obligarea pârâților la plata primei de concediu pentru anii 2005 - 2008 și în viitor, actualizate cu coeficientul de inflație și obligarea pârâților la plata sporului de fidelitate pentru perioada 04.11.2005-la zi și în viitor, actualizat cu coeficientul de inflație, urmând se menține restul dispozițiilor sentinței.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Administrației și Internelor cu sediul în B, sector 1, nr. 1, Inspectoratul General al Poliției Române, cu sediul în B, sector 5, str. - -, nr. 6 și Inspectoratul de Poliție al Județului D, cu sediul în T, B-. - I, nr. 64, județul D, împotriva sentinței civile nr. 2158 din 15.12.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, a, -., -., C, -, -., -, Ș, G, -.. -., -., I, -., -., -., - -., -., -., -., A, toți cu domiciliul ales la Inspectoratul de Poliție al Județului D, cu sediul în T, B-. - I, nr. 64, județul D, reprezentați de lider sindicat și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că respinge ca neîntemeiate cererile privind obligarea pârâților la plata primei de concediul pentru anii 2005 - 2008 și în viitor, actualizate cu coeficientul de inflație și obligarea pârâților la plata sporului de fidelitate pentru perioada 04.11.2005 la zi și în viitor, actualizat cu coeficientul de inflație.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 aprilie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Dan Andrei Enescu, Vera Andrea Popescu
--- - --- - -
Grefier
-
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
3 ex.
13.05.2009
/FA
Trib.D nr-
Președinte:Dan Andrei EnescuJudecători:Dan Andrei Enescu, Vera Andrea Popescu
