Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 350/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 350
Ședința publică din data de 14 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Eliza Marin
JUDECĂTORI: Eliza Marin, Marilena Panait Elisabeta Gherasim
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâții, domiciliați în T, str.- C, -.1,.A,.3,.12, județ D, împotriva deciziei civile nr. 499 din 10 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul G, domiciliat în T, str.- C -.5,.2,.4, județ
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții pârâți personal, reprezentată conform art. 68 alin.5 Cod pr.civilă de pârâtul, intimatul reclamant G reprezentat de avocat din cadrul Baroului D potrivit împuternicirii avocațiale nr.55 din 14.04.2009.
Procedura îndeplinită.
Cererea de recurs este timbrată cu suma de 230,00 lei reprezentând taxă judiciară de timbru potrivit chitanțelor nr. -/2.03.2009 și nr.-/13.04.2009 și timbre judiciare în valoare de 3,15 lei, anulate și atașate la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Părțile având pe rând cuvântul arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Curtea consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea și combaterea recursului.
Recurentul pârât depune în fața instanței note scrise și arată că acestea au fost depuse și la instanța de apel, critici aduse sentinței instanței de fond.
Arată recurentul pârât că încheierea de admitere în principiu trebuia să se ocupe și de rezolvarea cererii reconvenționale și probele făcute în sprijinul acesteia.
Astfel, arată recurentul pârât în speță este vorba de un contract de împrumut în sumă de 100 milioane lei încheiat cu reclamantul, prin care se reține că dobânda împrumutului este reprezentată de contravaloarea onorariilor de avocat datorate pârâtului, servicii avocațiale pe care le-a prestat la diferite instanțe - JUDECĂTORI: Eliza Marin, Marilena Panait Elisabeta Gherasim
Câmpulung, Curtea de Apel Pitești, etc. în toate căile de atac, onorarii care nu au fost plătite.
Mai arată recurentul pârât că în mod greșit s-a respins cererea reconvențională pe considerentul că reclamantul a fost numai mandatarul mamei sale, raportul juridic s-a născut între avocat și mandant și ca atare mama reclamantul era obligată la plata acestor servicii, deoarece odată ce mandatarul a fost împuternicit să angajeze avocat, deci să plătească serviciile acestuia și plata se face tot prin mandatar, procuratorul trebuie să îndeplinească obligațiile din contract.
Susține recurentul că suma datorată este derizorie iar bunul care trebuie executat respectiv apartamentul este de 70 de ori mai mare față de creanță.
Solicită admiterea recursului, desființarea hotărârilor atacate și pe fond admiterea cererii reconvenționale cu compensarea creanței ce o are reclamantul față de pârât. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocat pentru intimatul reclamant G arată că nicio critică din motivele de recurs nu se referă la nelegalitatea hotărârilor atacate, toate sunt critici aduse instanței de fond și prin motivele de apel, care au fost avute în vedere prin decizia recurată.
Susține intimatul reclamant, prin apărător că s-a încheiat contractul de asistență juridică între pârât și numita și nu G, au fost depuse chitanțe în acest sens, iar susținerile din cererea reconvențională a pârâtului nu au fost dovedite cu nici o probă.
Solicită respingerea recursului ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Târgoviște la data de 27.07.2007, reclamantul Gas olicitat în contradictoriu cu partajarea bunurilor aflate în proprietatea comună a pârâtului și a soției acestuia.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este creditor al pârâtului, iar acesta nu posedă bunuri proprii care să poată fi urmărite.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.493 alin.1 Cod de procedură civilă
La termenul din 15.10.2007, reclamantul și-a completat cadrul procesual solicitând introducerea în proces, în calitate de pârâta a lui, soția lui.
Pârâții au formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care au solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 7500 lei și respingerea cererii principale ca neîntemeiată.
În motivare cererii reconvențională, pârâții au arătat că Gab eneficiat de serviciile avocațiale oferite de fără a achita onorariile cuvenite de 6000 lei și cheltuielile de transport ale pârâtului în sumă de 1500 lei și că în aceste condiții se impune compensarea celor două creanțe.
Pârâtul a solicitat, iar instanța de fond a admis proba cu interogatoriul reclamantului și cea testimonială, fiind audiat martorul.
La data de 24.03.2008, prima instanță a dat o încheiere de admitere în principiu prin care a admis în principiu acțiunea reclamantului
În cauză a fost efectuată o expertiză in specialitatea construcții
La dosarul cauzei au fost depuse titlul de proprietate nr.42281/27.12.1995, proces verbal de executare din 28.06.2007, cerere de executare silită din 13.06.2007, delegație din 13.06.2007, cheltuieli de executare din 13.06.2007, somație din 13.06.2007, adresă a Primăriei T - Serviciul de impozite si taxe, proces verbal din 28.06.2007, proces verbal de situație, sentința civilă nr.4659/07.12.2006, decizia civilă nr.522 din 26.04.20007,contract de vânzare cumpărare din 15.07.2004, acte din dosarul 2557/2007, acte din dosarul 2498/2004, acte din dosarul 3012/Cv/2005, contract de asistentă juridica nr.2 din 05.07.2003, raport de expertiza judiciara.
S-a atașat de asemenea dosarul nr.5067/2006.
Prin sentința civilă nr.3517/25.08.2008, Judecătoria Târgoviștea admis acțiunea formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâții și; a dispus partajarea bunurilor comune aparținând pârâților conform încheierii din data de 24.03.2008 astfel: Lotul nr.1 compus din apartamentul de trei camere în suprafață de 66,64 mp situat in T str. - -1. A.12 a fost atribuit pârâtului iar Lotul nr.2 compus din sultă în valoare de - lei a fost atribuit pârâtei iar pârâtul a fost obligat la plata către a unei sulte in cuantum de - lei; a respins cererea reconvențională formulată de în contradictoriu cu G și a obligat pârâții la plata către Gas umei de 365 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că potrivit art.493 Cod de procedura civilă, creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comuna ci vor trebui să ceara mai întâi împărțeala acestora iar conform art. 33 din codul familiei, bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia din soți, dar aceștia pot cere efectuarea partajului; că reclamantul are o creanță certă, lichidă și exigibilă reprezentată de o hotărâre judecătorească (decizia civila nr.522/2007), creanță care nu a putut fi pusă în executare din lipsa unor bunuri proprii aparținând pârâtului; că debitorul are însă în proprietate comună un bun imobil, astfel încât, așa cum s-a arătat prin încheierea de admitere in principiu, acțiunea de partaj a reclamantului este admisibilă; că la stabilirea loturilor se are în vedere interesul formulării prezentei acțiuni, respectiv acela de a aduce în patrimoniul pârâtului bunuri proprii care să poată fi urmărite silit în vederea îndestulării creanței creditorului-reclamant, motiv pentru care se va atribui apartamentul de trei camere în suprafață de 66,64 mp. situat în T str. - -. A,.12 pârâtului, stabilind o sultă în favoarea lui și în sarcina lui în sumă de - lei; că în ceea ce privește cererea reconvențională se reține că între și G în calitate de mandatar
al lui au intervenit mai multe contracte de asistență juridică având ca obiect asigurarea de servicii avocațiale în favoarea lui; că fiind vorba de convenții încheiate cu un reprezentant convențional al unei alte persoane, aceste contracte de asistență juridică sunt supuse regulilor mandatului, astfel încât între mandatar ( G) și terț ( ) nu se raporturi juridice, toate efectele contractelor de asistență judiciară producându-se între mandant ( ) și terț; că întrucât nu există obligații contractuale între G și, se impune respingerea cererii de obligare a reclamantului pârât la plata sumei de 7500 lei; că în plus se are in vedere și contractul de împrumut încheiat de părți la data de 13.09.2004, în care se precizează că dobânda împrumutului este reprezentată de contravaloarea onorariilor de avocat datorate lui pentru serviciile de asistență avocațială; că în aceste condiții pârâtul-reclamant nu poate susține că nu a fost plătit pentru serviciile prestate, plata constând tocmai în contravaloarea acordării împrumutului de către
Împotriva sentinței civile nr.3517/25.08.2008 pronunțată de Judecătoria Târgoviște și împotriva încheierii de admitere în principiu de la data de 24.03.2008 au declarat apel debitorii - și arătând că:
1. Încheierea de admitere în principiu din 24.03.2007, având în vedere cererea reconvențională care contracara acțiunea principală, trebuia să se ocupe și de rezolvarea cererii reconvenționale, astfel, instanța de fond trebuia să analizeze cererea reconvențională formulată și probele făcute în sprijinul acesteia și în considerentele încheierii de admitere în principiu, constatând ca neîntemeiată cererea urma să admită în principiu acțiunea principală.
2. Numai în măsura respingerii cererii reconvenționale se putea dispune încheierea de admitere în principiu, pentru că situația inversă ar fi impus prin admiterea cererii reconvenționale, respingerea acțiunii principale și deci nepronunțarea unei încheieri de admitere în principiu. Pronunțându-se altfel, instanța de fond practic, prin încheierea de admitere în principiu, s-a pronunțat implicit și cu privire la cererea reconvențională, astfel că pronunțarea fondului din 25.08.2008 a devenit o simplă formalitate, pentru că o admitere a cererii reconvenționale la pronunțarea pe fond ar fi dus implicit la negarea propriei încheieri de admitere în principiu - rezultă clar că instanța de fond a soluționat cauza în întregime din data de 24.03.2008, fără însă a face vreo vorbire despre cererea reconvențională.
3. Art.493 alin.1 Cod procedură civilă dă voie unui creditor să ceară împărțeală între proprietarii codevălmași, în cazul în care un debitor personal face parte dintre aceștia, dar pentru aceasta trebuie să dovedească că acest debitor nu are alte bunuri în proprietate exclusivă (lucru pe care nu l-a făcut reclamantul, urmărind silit numai un apartament), iar apoi, conform practicii în materie, nu se poate împărți un bun codevălmaș a cărui valoare totală atinge suma de circa 73.000 EUR, iar debitul pentru care se face împărțeala e de circa 1500 EUR, adică a cincizecea parte din valoarea bunului urmărit.
4. Sentința de fond pronunțată în data de 25.08.2008 nu face altceva decât să anunțe că cererea reconvențională a fost respinsă, pentru că chiar dacă încheierea de admitere în principiu are un caracter constatator și preparator, efectele sale s-ar fi pierdut dacă s-ar fi admis cererea reconvențională.
Argumentația instanței de fond care a dus la respingerea cererii reconvenționale este eronată și se bazează și pe interpretarea greșită a probelor.
Un prim aspect este că în contractul de împrumut încheiat cu reclamantul (în baza căruia a obținut hotărârea judecătorească pe care încearcă să o execute prin acest partaj) se reține că dobânda împrumutului este reprezentată de contravaloarea onorariilor de avocat datorate lui, acesta fiind argumentul instanței de fond cum că acest pârât-reclamant nu poate susține că nu a fost plătit pentru serviciile sale - premiză total greșită, deoarece, din chitanța manuscripta rezulta clar că se referă la serviciile avocațiale ce vor fi prestate la Judecătoria Câmpulung, or din probatoriu și chiar din răspunsul reclamantului la interogatoriu rezultă clar că pârâtul avocat a prestat servicii la Judecătoria Câmpulung, la Tribunalul Argeș, la Curtea de APEL PLOIEȘTI, dar și la Judecătoria Târgoviște, precum și servicii de consultanță și redactare contract de vânzare-cumpărare. De fapt, chiar în cererea reconvențională pârâții arată că pretențiile lor se rezumă la transportul neachitat și serviciile avocațiale, altele decât cele făcute în fața Judecătoriei Câmpulung.
Un al doilea considerent greșit este C pe care se fundamentează respingerea cererii reconvenționale, și anume că reclamantul fiind numai mandatarul mamei sale, raportul juridic s-a născut între avocat și mandant și ca atare mama reclamantului este obligată la plata acestor servicii, ceea ce este inexact, odată ce mandatarul a fost împuternicit "să angajeze avocat", deci să plătească serviciile acestuia, mai mult, la încheierea contractului, plata de obicei se face ex tunc, dar, având în vedere relațiile dintre avocat și mandatar, precum și situația precară financiară atât a mandatarului cât și a mandantului, plățile nu s-au făcut, lucru recunoscut de mandatar.
Această argumentație este deficitară dacă ne referim la celălalt considerent, în sensul că reclamantul se angaja întru-totul la plata finală a acestor servicii, odată ce în chitanța doveditoare a împrumutului (care nu provenea din prețul obținut prin contractul de vânzare-cumpărare mediat chiar de pârâtul avocat, preț care a fost virat într-un cont personal al mandatarului și nu în contul mamei sale), se arată că dobânda o constituie plata serviciilor avocațiale de la Judecătoria Câmpulung, unde ca parte a fost tot mama reclamantului,.
Instanța de fond a trecut cu mare ușurință peste alte probe privind comportamentul procesual al reclamantului și anume: prin chemarea inițială în judecată pentru a obține titlul executor, reclamantul a dat dovadă de rea-credință, solicitând suma întreagă împrumutată, respectiv 100.000.000 ROL, pentru ca apoi, să recunoască că a primit circa J din aceștia; pârâtul a susținut constant, iar atitudinea reclamantului dovedește această prezumție, și anume că restul sumei nu se mai datora, deoarece reprezintă serviciile avocațiale îndeplinite de avocat (care nu a cerut nici eliberare de plată bazându-se pe buna-credință și pe relațiile cu fostul coleg de școală)- acest lucru rezultă și din faptul că reclamantul cheamă în judecată pe pârât foarte târziu față de
scadența creanței care de fapt nu mai exista, și acest lucru se petrece după ce pârâtul avocat susține ultima cauză în care s-a prezentat, în fața Judecătoriei Târgoviște, într-o contestație în anulare.
Cât privește dovedirea de către pârâtul avocat a prestării serviciilor și a calității acestora, spre a se putea aprecia temeinicia pretențiilor și cuantumul acestora, instanța de fond nu face nici o vorbire, dar probele evidențiază că acestea au fost făcute, fiind vorba de acte oficiale.
În drept cererea este întemeiată pe dispozițiile art.282-298 Cod procedură civilă rap. la art.304 pct.5-9 Cod procedură civilă.
Urmare examinării motivelor de apel, tribunalul prin decizia civilă nr. 499/10 decembrie 2008, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții-pârâți -, împotriva sentinței civile nr. 3517/25 august 2008 și a încheierii de admitere în principiu din data de 24 martie 2008 pronunțate de Judecătoria Târgoviște, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. A păstrat sentința apelată. A obligat apelanții la plata către intimat a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, s-a reținut că din înscrisurile de la dosar nu rezultă încheierea unui contract de asistență juridică între apelanta și SC SRL.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâții și criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel, în primul rând, încheierea de admitere în principiu din data de 24 martie 2008 având în vedere cererea reconvențională, care contracara acțiunea principală de partaj, trebuia să se ocupe și de rezolvarea acestei cereri reconvenționale; astfel, instanța de fond trebuia să analizeze cererea recurenților și probele făcute în sprijinul acesteia și în considerentele încheierii sus menționate, constatând ca neîntemeiată cererea acestora, pe considerentele ce le-ar fi găsit, urma să admită în principiu acțiunea principală. Astfel spus, numai în măsura respingerii cererii reconvenționale, se putea dispune încheierea de admitere în principiu, pentru că situația inversă ar fi impus prin admiterea cererii reconvenționale, respingerea acțiunii principale și deci nepronunțarea unei încheieri de admitere în principiu; pronunțându-se astfel, instanța de fond practic, prin încheierea de admitere în principiu, s-a pronunțat implicit și cu privire la cererea reconvențională.
Au mai susținut recurenții că, este adevărat că dispozițiile art. 493 alin. 1 Cod procedură civilă dă voie unui creditor să ceară împărțeala între proprietarii codevălmași, în cazul în care un debitor personal face parte dintre aceștia, dar pentru aceasta trebuie să dovedească că acest debitor nu are alte bunuri în proprietate exclusivă.
Privitor la sentința de fond, pronunțată la 25 august 2008, susțin recurenții că aceasta nu face altceva decât să anunțe că cererea reconvențională a fost respinsă, pentru ca, chiar dacă încheierea de admitere în principiu are un caracter constatator și preparator, efectele sale s-ar fi pierdut dacă s-ar fi admis cererea reconvențională.
Au mai arătat recurenții că, în opinia lor, argumentația instanței de fond este total eronată și se bazează și pe interpretarea greșită a probelor administrate în cauză.
Un prim aspect pe care îl învederează recurenții-pârâți este faptul că, în contractul de împrumut încheiat cu reclamantul, se reține că dobânda împrumutului este reprezentată de c/val onorariilor de avocat, datorate lui, acesta fiind argumentul instanței de fond cum că acest pârât-reclamant nu poate susține că nu a fost plătit pentru serviciile sale, premisă total greșită, deoarece, din chitanța manuscriptă, rezultă clar că se referă la serviciile avocațiale ce vor fi prestate la Judecătoria Câmpulung, ori din probatoriu și chiar din răspunsul reclamantului la interogatoriu a rezultat clar că pârâtul avocat a prestat servicii juridice.
Au mai susținut recurenții că un al doilea considerent greșit este C pe care se fundamentează respingerea cererii reconvenționale și anume că reclamantul fiind mandatarul mamei sale, raportul juridic s-a născut între avocat și mandant și ca atare mama reclamantului este obligată la plata acestor servicii, ceea ce este inexact, odată ce mandatarul a fost împuternicit " să angajeze avocat", deci să plătească serviciile acestuia. De asemenea, instanța de fond a trecut cu mare ușurință peste alte probe, dar și peste alte probe, dar și peste prezumții ale magistratului, care îi erau la îndemână într-o astfel de cauză civilă.
Cu privire la dovedirea de către pârâtul-avocat a prestării serviciilor și a calității acestora, spre a se putea aprecia temeinicia pretențiilor și cuantumul acestora, instanța de fond nu a făcut nicio vorbire, dar probele au evidențiat că acestea au fost făcute, fiind vorba de acte oficiale, respectiv încheieri, hotărâri judecătorești, etc.
Au mai arătat recurenții un alt aspect care au crezut că este important în rezolvarea legală a cauzei - privitor la cererea reconvențională, din argumentația instanței de fond, a rezultat că aceasta nu a fost respinsă pentru că pârâtul-avocat nu a dovedit fiecare act făcut în fața mai multor instanțe și nici pentru faptul că s-ar fi dovedit în vreun fel că a fost plătit pentru acesta, ci respingerea cererii reconvenționale în principal este argumentată pe faptul că intimatul a fost procuratorul mamei sale și că eventual acesta ar fi trebuit să achite onorariile avocatului - acest argument este în contradicție cu practica avocaturii și cu modul de încheiere a contractelor de asistență juridică, în sensul că nu întotdeauna chiar justițiabilul încheie contractul de asistență juridică ci, printr-un mandat tacit, îl încheie un apropiat al acestuia, care prin însuși contractul încheiat, se obligă să achite onorariul.
Au mai susținut recurenții că, și în situația respingerii cererii reconvenționale și pe cale de consecință a admiterii acțiunii principale, nu ar fi fost necesar îmbrățișarea variantei, de fapt unica, a atribuirii apartamentului pârâtului, deoarece reclamantul, în calitate de creditor, putea urmării și sulta ce o acorda pârâta, în cazul atribuirii acesteia a apartamentului, aceasta pentru că, în caz de conflict între cei doi pârâți care sunt soți, atât pârâta, cât și cei doi copii ai pârâtului nu au unde locui, ori această pârâtă nu are nicio culpă în contractarea unui împrumut de către soțul său.
Au mai precizat recurenții cât privesc considerentele tribunalului în respingerea apelului, acestea nici nu ar exista spre a putea fi dezbătute și combătute. Tribunalul Dâmbovițaa făcut greșeala în a-l privi pe reclamant în calitate de procurator, când el de fapt este C care a încheiat un contract de asistență juridică.
Au solicitat admiterea recursului, desființarea hotărârilor atacate și pe fond admiterea cererii reconvenționale, urmând a se compensa creanța ce o are reclamantul față de pârâtul din suma ce va fi acordată ca urmare a admiterii petitului din reconvențională.
Curtea examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a normelor legale incidente în soluționarea cauzei, conform art. 304 rap. la art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, pentru următoarele considerente:
Din lecturarea motivelor de recurs, rezultă cu claritate că sunt aceleași cu motivele de apel, împrejurarea învederată de recurenți în fața instanței de recurs.
Tribunalul s-a pronunțat și a combătut în mod corect fiecare motiv în parte, astfel încât, curtea va aprecia că toate motivele invocate din nou, identice cum spunea cu cele din apel, vizează în exclusivitate netemeinicia și nu nelegalitatea așa cum reglementează art. 3042Cod procedură civilă.
Este adevărat că pentru o sumă, creditorul a ales ca modalitate de executare bunul C mai valoros al soților, apartamentul, dar, conform art. 3711alin.1 și 2 Cod procedură civilă când o obligație stabilită printr-un titlu nu se duce la îndeplinire de bunăvoie de către debitor, partea interesată poate recurge la executare silită.
Din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că debitorul figurează în evidențele fiscale cu 2 mașini și un apartament precum și faptul că pârâtul nu a făcut dovada că deține și alte bunuri proprietate personale.
Nemulțumirile recurenților ce vizează încheierea de admitere în principiu din data de 24 martie 2008 nu pot fi reținute întrucât, așa cum de altfel a motivat corect tribunalul, conform art. 6736Cod procedură civilă rap. la art. 6735alin. 1 Cod procedură civilă, instanța stabilește doar bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce i se cuvine fiecăruia, prin urmare nu echivalează cu respingerea cererii reconvenționale formulată de recurenți.
Revenind la cererea reconvențională, curtea va aprecia că au fost corect interpretate toate probele administrate în cauză, martorul audiat declarând că știe cele arătate de la recurent.
Concluzionând, curtea va respinge recursul formulat, conform art. 304 rap. la art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, ca nefondat pentru considerentele expuse mai sus.
Văzând și prevederile art. 274 Cod procedură civilă va obliga recurenții-pârâți la 800 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul, declarat de pârâții, domiciliați în T, str.- C, -.1,.A,.3,.12, județ D, împotriva deciziei civile nr. 499 din 10 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul G, domiciliat în T, str.- C -.5,.2,.4, județ D, ca nefondat.
Obligă recurentul-pârât la 800 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 aprilie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Eliza Marin, Marilena Panait Elisabeta Gherasim
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./
Tehnored./grefier
2 ex./27.04.2009
f-- Judecătoria Târgoviște
a-- Tribunalul Dâmbovița
-
Președinte:Eliza MarinJudecători:Eliza Marin, Marilena Panait Elisabeta Gherasim
