Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 819/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1349/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.819
Ședința publică de la 13 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Andreea Doris Tomescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Aurora Herold
JUDECĂTOR -
GREFIER -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursurilor formulate de recurenta-pârâtă - și de către recurentul-pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr.429 A din 27.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant și intimatul-pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
are ca obiect - revendicare.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 29.04.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea la 6.05.2009, apoi la 13.05.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor civile de față:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Judecătoriei sectorului 1, reclamantul a solicitat instanței ca in contradictoriu cu pârâții MUNICIPIUL B prin Consiliul General al Municipiului B, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și - să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 874/19.05.1987 a Biroului Permanent al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului B și să îi oblige pe pârâți să îi lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în B,-.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că decizia de preluare a imobilului in proprietatea statului a încălcat prevederile art.36 și 12 din Constituția din 1965, art. 481.civ și art.17 din Declarația Universala a Drepturilor Omului. În privința titlului, se arată că titlul reclamantului este mai bine caracterizat decât cel al pârâtei, impunându-se a i se acorda preferință în cazul comparării celor două titluri.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Prin încheierea de ședință de la data de 18.06.2007, a fost respinsă excepția inadmisibilității.
Prin sentința civilă nr.11686/10.09.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 in dosar nr-, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor; a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Municipiul B pe capătul de cerere având ca obiect revendicare; a fost admisă în parte cererea; s-a constatat nulitatea absolută a Deciziei nr. 874/19.05.1987 a Biroului Permanent al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului B; a fost obligată pârâta să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr.5 situat in B,-; a fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
În motivarea sentinței, s-a reținut că Statul Român prin Ministerul Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă față de niciunul din cele două capete de cerere. Astfel, acest pârât nu este posesor al imobilului revendicat, după cum nu poate fi ținut să răspundă pentru legalitatea unei decizii a unei structuri administrativ locale.
S-a reținut, in privința pârâtului Municipiul B, că aceleași argumente care susțin lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român pe capătul de cerere având ca obiect revendicare, sunt pe deplin valabile și pentru autoritatea locală a Municipiului Aceasta din urmă are calitate procesuaIă pasivă pe capătul de cerere având ca obiect nulitate decizie administrativă, fiind continuatorul personalității juridice a structurii locale existente anterior anului 1989.
Instanța a mai reținut că prevederile Decretului nr.223/1974, actul normativ in baza căruia s-a efectuat preluarea imobilului, contravin dispozițiilor Constituției din 1965 și art.481 civ. Față de prevederile art. 2 alin.2 din Legea nr.10/2001, reclamantul, în calitate de moștenitor al unei persoane al cărei imobil a fost preluat fără titlu valabil, își păstrează astfel calitatea de proprietar avută la momentul preluării. Instanța a reținut că titlul reclamantului este preferabil titlului pârâtei, reclamantul fiind dobânditor al dreptului de proprietate prin succesiune de la autorul lui, iar pârâta prin cumpărare de Ia un neproprietar. B sau reaua credință a pârâtei cu prilejul cumpărării apartamentului în litigiu are relevanță mai ales în privința raporturilor dintre aceasta și vânzător, în raporturile cuverus dominusavând efecte numai în privința întinderii obligației acestuia la restituirea cheltuielilor făcute cu lucrul și in nici un caz nu are efecte constitutive de drepturi reale.
Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, prin decizia civilă nr.429/A/27.03.2008, pronunțată în dosarul nr- a respins ca nefondate apelurile formulate de apelantul pârât Municipiul B prin Primarul General și apelanta pârâtă.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că:
Se impune verificarea de către instanță a încadrării temeiului preluării imobilului între actele normative declarate de către Legea nr.247/2005 ca fiind abuzive. Simpla enumerare a temeiului preluării (cum este în cauză Decretul nr.223/1974) nu este un temei procesual suficient pentru a aprecia că acest capăt de cerere (constatarea nevalabilității modului de preluare a imobilului de către stat) este lipsit de interes.
Întrucât imobilul nu se mai află în posesia unei "unități deținătoare", fiind înstrăinat pârâtei, acțiunea în revendicare este admisibilă.
În mod corect a apreciat prima instanță că titlul reclamantului este preferabil, avându-se în vedere faptul că se procedează, în cadrul acțiunii în revendicare, la compararea titlurilor autorilor părților: pe de o parte, autorul reclamantului, iar pe de altă parte statul, dobânditor prin preluare abuzivă de la reclamant.
S-a reținut, de asemenea, că buna sau reaua credință a pârâtei cu prilejul cumpărării apartamentului în litigiu are relevanță mai ales în privința raporturilor dintre aceasta și vânzător, în raporturile cu verus dominus având efecte numai în privința întinderii obligației acestuia la restituirea cheltuielilor făcute cu lucrul și în nici un caz nu are efecte constitutive de drepturi reale. Nu reprezintă un criteriu de preferabilitate în cadrul acțiunii în revendicare buna-credință a chiriașului - cumpărător, aceasta prezentând importanță în cadrul unei acțiuni în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare dintre stat și chiriaș, față de dispozițiile art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001.
Titlul reclamantului este anterior titlului statului, care oricum nu este valid, astfel încât rezultă că reclamanta este cea care își justifică în mod valabil dreptul de proprietate în raport cu statul și implicit cu pârâta.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au formulat recurs pârâții apelanți.
Municipiul B, prin Primarul General, susține prin motivele de recurs că hotărârea este nelegală, întrucât:
- A soluționat greșit excepția lipsei de interes în ceea ce privește constatarea preluării fără titlu a imobilului în litigiu în proprietatea statului, deoarece Legea nr.10/2001 definește în mod concret imobilele preluate în mod abuziv.
În accepțiunea Legii nr.10/2001 și a Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.10/2001 aprobate prin nr.HG498/2003 nu sunt considerate imobile preluate abuziv imobilele preluate de către stat prin acte translative de proprietate cu titlu gratuit.
Nu fac parte din aceasta categorie bunurile înstrăinate de proprietari ca urmare a unor dispoziții legale ce impuneau acest lucru.
Astfel, potrivit art.2 din Decretul nr.223/1974 privind situația reglementarii unor bunuri, persoanele care au făcut cerere de plecare definitivă din țară erau obligate sa înstrăineze către stat, cu plată, până la data plecării, construcțiile aflate in proprietate lor in România, terenurile aferente acestor construcții trecând gratuit in proprietatea statului.
În aceste condiții nu poate fi vorba de o viciere a consimțământului stabilirea conduitei persoanei fiind atributul exclusiv al acesteia si urmează a se considera ca preluarea nu a fost abuziva. Persoana era îndestulată rezonabil prin prețul primit sau avea vocația de a fi îndestulată rezonabil daca înstrăina imobilul respectiv înainte de formalizarea intenției de a părăsi definitiv țara.
Or, atâta timp cat printr-o lege s-a statuat că toate imobile din perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 au fost preluate in mod abuziv, instanța nu mai poate sa constate altceva decât ceea ce prevede legea, ca atare reclamantul nu justifică interes în vederea promovării unui astfel de capăt de cerere.
- A soluționat greșit excepția inadmisibilității acțiunii.
Prin derogare de la dispozițiile dreptului comun potrivit cărora proprietarul neposesor are la îndemână o acțiune in justiție pentru apărarea dreptului său si reîntregirea atributelor acestuia, Legea nr.10/2001 instituie o procedură administrativă de recuperare a posesiei bunului (art.2 pct.2) supusă însă controlului judiciar prin aceea că acordă posibilitatea celor interesați de a ataca in justiție deciziile sau dispozițiile persoanelor juridice deținătoare ale imobilelor prin care sunt rezolvate cererile de restituire.
Prin dispozițiile art.18 și 46, Legea nr.10/2001 deroga de la regulile doctrinei juridice clasice instituind un criteriu special de preferință, ce acorda prioritate titlului de proprietate încheiat în temeiul Legii nr.112/1995 și stabilește măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și care au fost înstrăinate de stat foștilor chiriași.
Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, statuează în art.6 alin.2 că bunurile preluate de stat fără un titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari sau succesorii acestora, numai dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
Or, legea nr.10/2001 este o lege specială de reparație și dispozițiile ei sunt aplicabile și acțiunii în revendicare, ca atare prezenta cerere de chemare în judecată este inadmisibilă în ceea ce privește acest capăt de cerere.
Recurenta, prin motivele de recurs, arată că hotărârea este nelegală deoarece:
- A fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod de procedură civilă).
În dezvoltarea acestui motiv de recurs se susține că, deși instanța de apel a fost investită de către recurenta pârâtă cu un motiv de nelegalitate, care viza greșita constatare de către instanța de fond a nulității deciziei nr.874/19.05.1987, motivat de faptul că intimatul reclamant "nu a invocat nici un motiv de nulitate absolută", Tribunalul Bucureștia ignorat cu desăvârșire a se pronunța pe acest motiv de apel, limitându-se la a analiza exclusiv critica formulată în apel d e intimatul pârât Municipiul B, care viza excepția lipsei de interes pe capătul de cerere privind preluarea imobilului de către stat, fără titlu valabil.
Astfel, instanța de apel a încălcat norma imperativă prevăzută de art.295 alin.1 Cod de procedură civilă, respectiv obligația impusă în sarcina sa de legiuitor, de a verifica "stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, "în limitele cererii de apel", respectiv obligația de a analiza toate motivele de nelegalitate cu care a fost învestită.
- A aplicat în mod greșit legea când s-a pronunțat pe criticile ce vizau nelegalitatea sentinței civile apelate, referitoare la excepția inadmisibilității acțiunii, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată (revendicare întemeiată pe dreptul comun), data introducerii prezentei cereri, dispozițiile art.480 și urm. cod civil și prevederile Legii nr.10/2001.
Legea nr.10/2001 nu face nici o distincție între acțiunea în revendicare introdusă împotriva statului și acțiunea în revendicare introdusă împotriva fostului chiriaș dobânditor al imobilului.
În cazul imobilelor prevăzute de Legea nr.10/2001, privită ca lege nouă în raport de dispozițiile art.480 - 481 Cod civil, prevederile art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998, referitoare la excepția de inadmisibilitate a acțiunii în revendicare bazată pe dispozițiile dreptului comun, au primit aplicarea începând cu data de 14.02.2001, când a intrat în vigoare legea specială. Rezultă că în ipoteza unor astfel de imobile, de la data menționată, legea veche, materializată în dispozițiile art.480 și urm. Cod civil, suportă inevitabil efectele aplicării imediate a legii noi.
Soluția instanței de apel a fost dată cu "aplicarea greșită a legii" și în ceea ce privește fondul cererii de revendicare, când s-a apreciat că "buna sau reaua credință a pârâtei cu prilejul cumpărării apartamentului în litigiu nu reprezintă un criteriu de preferabilitate în cadrul acțiunii în revendicare.
Titlul de proprietate al recurentei pârâte este preferabil, fiind mai bine caracterizat, întrucât la data vânzării au fost îndeplinite toate condițiile impuse de Legea nr.112/1995, moment până la care intimatul reclamant nu a notificat-o pe aceasta cu privire la intenția sa de revendicare a imobilului, astfel încât să se poată reține în sarcina sa reaua-credință.
Pe de altă parte, dreptul de proprietate al recurentei pârâte (dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr.3039/25457/27.02.1997 încheiat cu Statul Român), este protejat de prevederile art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001, precum și de cele cuprinse în art.1 din Protocolul Adițional nr.1 al - instrument juridic direct aplicabil în cauza de față, având în vedere intrarea lui în vigoare după ratificarea sa de către România, la data de 20.06.1994.
Din perspectiva dispozițiilor legale mai sus invocate, "garantarea dreptului la respectarea bunurilor" se referea la un bun existent, dobândit în prealabil și nu privește un bun sau un drept revendicat, cum este cazul de față.
Curtea, examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs formulate, reține:
Motivul de recurs privind soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii este nefondat pentru următoarele considerente:
Este necontestat că apartamentul în litigiu a fost preluat de la reclamantul-intimat în temeiul Decretului nr.223/1974.
Este, de asemenea, statuat că apartamentul a fost vândut pârâtei-recurente în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr.2039/25457/27.02.1997, încheiat cu Herăstrău Nord
Așadar, la intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, apartamentul în litigiu nu mai era în posesia unei unități deținătoare din cele prevăzute la art.21 din lege, ci în posesia unor terțe persoane, străine de procedurile speciale instituite prin această lege. În această situație, acțiunea în revendicare introdusă după intrarea în vigoare a legii speciale este pe deplin admisibilă, de vreme ce persoana interesată - reclamantul - nu putea uza de procedura prealabilă a notificării unității deținătoare pentru restituirea în natură, pentru că o astfel de unitate nu mai avea în stăpânire imobilul, datorită înstrăinării lui către chiriași. În această ipoteză, pretențiile reclamantului la restituire nu mai pot fi soluționate în cadrul procedurii administrative, ci trebuie să i se recunoască accesul la justiție în cadrul unei acțiuni de drept comun.
Prin urmare, critica recurenților vizând inadmisibilitatea acțiunii în revendicare introduse împotriva lor nu este întemeiată.
Este însă întemeiat motivul de recurs privind încălcarea dispozițiilor art.295 alin.1 Cod procedură civilă.
Astfel, din lecturarea motivelor de apel formulate de pârâta-apelantă-recurentă se constată că aceasta a investit instanța de apel cu un motiv de nelegalitate, ce viza greșita constatare de către instanța de fond a nulității deciziei nr.874/19.05.1982, motivat de faptul că reclamantul-intimat nu a invocat nici un motiv de nulitate absolută a acestei decizii.
Instanța de apel nu răspunde acestui motiv de apel, reține însă fără nici o motivare că titlul statului nu este valabil (fila 50).
Simplul fapt că se reține în considerente că titlul statului "oricum nu este valid", nu echivalează cu o motivare, mai ales că prin acțiune s-a solicitat să se constate nulitatea deciziei de preluare (nr.874/19.11.1987 a Biroului Permanent al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului B), iar anterior prin sentința civilă nr. 2065/24.03.2004 - pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B în dosarul nr.1225/2002 - (definitivă și irevocabilă) s-a reținut că imobilul a trecut în proprietatea statului în mod legal (fila 60 dosar fond).
Prin urmare, Curtea constată că instanța a încălcat dispozițiile imperative prevăzute de art.295 alin.1 Cod procedură civilă, respectiv obligația de a verifica "stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către instanță", în limitele cererii de apel.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.3 Cod procedură civilă, se impune admiterea recursurilor, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel; aceasta soluționând procesul fără a intra în cercetarea fondului, respectiv fără a cerceta unul dintre motivele de apel.
Instanța de trimitere, rejudecând apelurile, va avea în vedere și celelalte motive de recurs privind compararea titlurilor de proprietate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenta pârâtă - și de către recurentul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr.429/A/27.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimatul pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor formulate de pârâții MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL și - împotriva sentinței civile nr.11686/10.09.2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 B, Tribunalului București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnodact. /
2 ex./23.06.2009
---------------------------------------------------
- Secția a III-a Civ. -
-
Jud. Sector 1. -
Președinte:Andreea Doris TomescuJudecători:Andreea Doris Tomescu, Ioana Aurora Herold
