Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 85/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(2178/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 85
Ședința publică de la 25 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Fănica Pena
JUDECĂTOR 2: Cristina Nica
JUDECĂTOR 3: Mariana Haralambe
GREFIER - - -
***** *****
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorii și împotriva deciziei civile nr. 923 din 28.05.2009, pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat, în calitate de reprezentant al contestatorilor și, în baza împuternicirii avocațiale nr. 399.258/09.10.2009, emise de Baroul București - " & Asociații", aflate la fila 4 dosar, avocat, în calitate de reprezentant al intimatului, în baza împuternicirii avocațiale nr. 921/26.10.2009, emise de Baroul București - ", & Asociații", aflate la fila 9 dosar, lipsind intimatul MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocatul contestatorilor depune la dosar ordinul de plată în lei nr. 25/22.01.2010, în cuantum de 20 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.
Solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și depune la dosar în original adresa emisă de Primăria Municipiului B nr. 41708/2009, prin care aduce la cunoștință că această instituție a formulat cerere de repunere pe rol a dosarului nr. 3122/2003 aflat pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, suspendat în temeiul art. 47 din Legea nr.10/2001, prin încheierea de ședință din data de 16.03.2005, până la soluționarea procedurii administrative, față de care a înțeles să invoce excepția de litispendență la fond, comunicând un exemplar de pe această adresă avocatului intimatului.
Avocatul intimatului nu se opune administrării acestei probe, arătând că nu are probe de formulat în cauză.
Curtea, în urma deliberării, încuviințează și administrează proba cu înscrisuri la cererea avocatului contestatorilor.
Avocatul contestatorilor solicită ca instanța să pună în vedere Municipiului B sau părții adverse să facă dovada stadiului soluționării procedurii administrative, respectiv a dosarului aflat pe rolul Primăriei Municipiului, arătând că nu au fost părți în acel proces.
Avocatul intimatului consideră că nu se poate invoca excepția de litispendență, deși contestatorii nu au figurat ca părți în acel dosar, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile celor trei elemente comune. Mai mult, excepția invocată a fost doar ca o apărare în fond.
Curtea pune în vedere avocatului contestatorilor să producă dovezi din programul Ecris, cu privire la acest aspect și dispune lăsarea dosarului la o nouă strigare.
Avocatul contestatorilor arată că în urma verificărilor efectuate în programul Ecris a constatat că nu s-a înregistrat nicio cerere după ce pricina aflată pe rolul Tribunalului Bucureștia fost suspendată.
La reluarea pricinii, se prezintă avocat, în calitate de reprezentant al contestatorilor și, în baza împuternicirii avocațiale aflată la dosar și avocat, în calitate de reprezentant al intimatului, în baza împuternicirii avocațiale aflată la dosar, lipsind intimatul MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL.
Avocatul contestatorilor depune la dosar dovada din programul Ecris, privind stadiul soluționării dosarului nr. 3122/2003, din care rezultă că acest dosar este în continuare suspendat în baza dispozițiilor art. 47 din Legea nr.10/2001.
Avocatul intimatului depune la dosar copii de pe Dispoziția nr. 4835/27.12.2005, emisă de Primarul General, de pe încheierea de ședință din data de 16.03.2005, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, privind dosarul nr. 3122/2003, de pe cererea formulată de reclamanta, prin care solicită suspendarea cauzei până la soluționarea procedurii administrative, depusă la Tribunalul București, la data de 3.03.2005, copii conforme cu originalul.
Avocatul contestatorilor își menține aceeași poziție ca la prima strigare a cauzei.
Curtea încuviințează proba cu înscrisurile administrate de avocatul intimatului și apreciază că nu se impune emiterea unei adrese față de înscrisurile depuse la dosar privind stadiul soluționării dosarului aflat pe rolul Tribunalului București, pentru care s-a depus și un extras din programul Ecris la dosar.
Părțile declară că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor contestației în anulare și a motivelor de recurs.
Avocatul contestatorilor, susținând oral motivele de contestației în anulare depuse în scris la dosar, solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată, anularea deciziei pronunțată de Curtea de Apel București și reținerea cauzei pentru rejudecarea recursului.
Arată că prin hotărârea dată de instanța de recurs a omis să soluționeze motivul de recurs cu privire la excepția de litispendență invocată și în apel și acest motiv de recurs a fost subsumat art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, fiind o problemă de drept, iar motivul de nelegalitate a privit în primul rând greșita aplicare a Legii nr. 10/2001 cu modificări, dar și nesoluționarea excepției de litispendență, invocată în temeiul art. 164 din Codul d e procedură civilă și din acest motiv decizia pronunțată de Curtea de Apel București este nulă și se impune rejudecarea recursului.
Susține că în anul 2000 fost promovată o acțiune în revendicare, așa cum reiese și din dovada depusă din programul Ecris, părțile au fost reclamantul, respectiv autoarea acestuia, care este mama sa, astfel că din punct de vedere juridic există identitate în ceea ce privește părțile, Municipiul B prin Primarul General, Herăstrău Nord, dosarul fiind suspendat; în anul 2007 s-a promovat o acțiune în justiție cu două capete de cerere, de constatare a nevalabilității titlului statului și de revendicare față de contestatori. În ceea ce privește primul capăt de cerere, de constatare a nevalabilității titlului statului, consideră că este identic cu procesul din anul 2000, identitate în ceea ce privește cauza juridică, obiectul și părțile; au invocat la instanța de fond, au criticat prin apel și prin recurs, dar nu cunosc ce s-a întâmplat cu acest dosar, dacă a fost contestat pe cale administrativă, nefiind părți pe acel capăt de cerere și consideră că nu se putea da curs unei acțiuni în revendicare atâta timp cât nu se lămurește ce s-a întâmplat cu cealaltă acțiune în revendicare.
De asemenea, consideră că soluționarea recursului trebuie să aibă în vedere soluția din acest dosar.
Solicită admiterea contestației în anulare, anularea deciziei atacate și rejudecarea recursului pe excepția de litispendență prin admiterea apelului, urmând a se constata litispendența, fără cheltuieli de judecată.
Avocatul intimatului, având cuvântul, solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată.
Arată că motivul de recurs formulat de contestatori este unul din cele 13 motive de recurs pe care aceștia au înțeles să le formuleze împotriva deciziei pronunțate în apel.
Mai arată că temeiul tuturor motivelor de recurs este art. 304 pct.9 din Codul d e procedură civilă; or, dacă contestatorii din prezenta cauză ar fi înțeles să formuleze acest motiv de recurs în mod independent și ar fi tins la casarea și la rejudecarea apelului, ar fi formulat acest recurs care permit casarea și nu în temeiul pct. 9 al art. 304 din Codul d e procedură civilă.
În ceea ce privește motivul de recurs și excepția invocată, urmează a se observa că contestatorii nu au înțeles să formuleze acest motiv sub formă de excepție, a fost formulat la fond, fiind respins de instanță ca nefondat și neîntemeiat, întrucât pârâții nu aveau calitate procesuală pasivă pe primul capăt privind nevalabilitatea titlului statului, nu există triplă identitate în ceea ce privește litispendența și mai mult, astfel cum reiese și din înscrisurile depuse la dosarul cauzei la acest termen, această cauză pentru care se invocă excepția de litispendență s-a perimat de drept, iar motivul care a condus la suspendarea cauzei a fost pronunțarea dispoziției de către Primarul Municipiului B, dispoziție care a fost pronunțată la data de 27.12.2005 și au trecut 2 ani până la momentul în care a fost formulată acțiunea în revendicare, în contradictoriu cu pârâții. Or, atâta timp cât există o perimare care operează de drept, atâta timp cât pârâții nu aveau calitate pe acest aspect și era perimată de drept cauza în contradictoriu cu Municipiul B, instanța de fond în mod corect a respins excepția de litispendență.
Susține că alături de cele 13 motive de recurs, acest subpunct este tratat de către contestatori ca orice alt subpunct. Aceștia nu au înțeles să administreze un probatoriu separat pe acest aspect punct de-a lungul procesului de fond, invocând abia în contestație în anulare faptul că unul din cele 13 motive de recurs invocat nu a fost motivat la momentul pronunțării deciziei în apel și în recurs.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, contată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 04 februarie 2007 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Municipiul B, și, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate nevalabilitatea titlului statului cu privire la imobilul din B,-,. 1,. 6, sector 1 și să fie obligați pârâții persoane fizice să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul de mai sus.
Prin încheierea din 27 iunie 2007, instanța a respins excepția litispendenței, constatând că nu sunt întrunite dispozițiile art. 163 Cod procedură civilă, în sensul că pârâții din prezenta cauză nu sunt aceiași cu cei din dosarul aflat pe rolul Tribunalului București, iar pentru existența cazului de litispendență este necesar ca cele două dosare să fie pendinte; or, cauza ce se află pe rolul Tribunalul sub nr. 3122/2003 este suspendată din data de 16.03.2005.
Prin sentința civilă nr. 16512 din 28 noiembrie 2007, Judecătoria Sectorului 1 Baa dmis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții, și Municipiul B; constatat că statul a dobândit fără titlu valabil imobilul situat în B,-,. 1,. 6, sector 1; a obligat pârâții și să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în B,-,. 1,. 6, sector 1, în suprafață utilă de 58,96 mp, compus din două camere și balcon (2,49 mp) în proprietate exclusivă, vestibul, hol, culoar, bucătărie, baie, debara, balcon (3,05 mp), boxă (2,54 mp), în proprietate comună în cotă de 64,79% și teren aferent construcției în suprafață de 11,77 mp; a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în condițiile în care în Legea nr. 10/2001 nu există o dispoziție expresă care să interzică exercitarea acțiunii în revendicare de drept comun, mai mult art. 46 alin. 1 din această lege recunoscând implicit exercitarea acestei acțiuni (dispozițiile mai sus menționate prevăzând ca persoană îndreptățită poate alege calea acestei legi, ceea ce denotă că nu este obligată să recurgă la aceasta, însă, în situația în care o face, acțiunile deja pornite trebuie să fie suspendate sau să se renunțe la judecarea lor, instanța a constatat că prevederea în această lege a unei proceduri exprese de restituire (art. 22 - 30) nu determină inadmisibilitatea exercitării acțiunii în revendicare pe calea dreptului comun. De altfel, această lege specială reglementează raporturile dintre foștii proprietari sau moștenitorii lor și autoritățile/unitățile deținătoare, iar nu cele dintre aceștia și noii proprietari, în calitate de cumpărători, în baza Legii nr. 112/1995.
Comparând titlurile părților, instanța a reținut că titlul reclamantului este preferabil titlului pârâților, întrucât acesta a dobândit bunul pe cale succesorală de la adevăratul proprietar, iar pârâții prin cumpărare de la un neproprietar.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești la data de 14 ianuarie 2008 declarat apel Municipiul B prin Primarul General, iar la data de18 ianuarie 2008 au declarat apel și pârâții și, care au fost înregistrate pe rolul Tribunalul București - Secția a III-a Civilă la data de 21 februarie 2008.
Prin motivele de apel a fost invocată și excepția de litispendență cu dosarul nr. 6055/2000 aflat pe rolul Tribunalul București - Secția a IV- Civilă, excepție ce nu a fost fi primită, având în vedere că, prin încheierea pronunțată în dosarul nr. 3122/2003 de Tribunalul București - Secția a III- Civilă, cauza privind pe reclamanta și pe pârâții Municipiul B, prin Primarul General, Administrația Fondului Imobiliar și Herăstrău Nord, având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului și revendicare, a fost suspendată în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001.
Prin decizia civilă nr. 690 din 20 mai 2008, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă respins apelurile declarate de apelanții - pârâți, și Municipiul B prin Primarul General ca nefondate.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești la data de 18 noiembrie 2008 declarat recurs pârâtul Municipiul B, iar la data de 21 noiembrie 2008 au declarat recurs pârâții și, care au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 24 noiembrie 2008.
În motivarea cererii lor, recurenții pârâți și au arătat că hotărârea este dată cu încălcarea esențială a dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 10/2001 privind situația juridică a unor imobile preluate abuziv în perioada martie 1945-decembrie 1989, astfel cum a fost interpretată de ÎCCJ a României în recursul în interesul legii, și cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 480 și următoarele din codul civil, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Prin decizia din data de 09 iunie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a României în dosarul nr. 60/2007, având ca obiect recurs în interesul legii, a fost consacrată întâietatea reglementării prin legea specială față de reglementarea prin legea generală și a fost lămurită interpretarea legii în privința dobânditorilor de bună - credință sau aparența în drept coroborată cu protejarea securității raporturilor juridice.
Legea nr. 10/2001, ca lege specială aplicabilă, reglementează raporturile dintre persoanele îndreptățite care revendică imobilele preluate abuziv și Statul Român, iar în cazul înstrăinării imobilelor în baza unor legi, tot această lege reglementează și raporturile juridice dintre persoanele îndreptățite care revendică imobilele preluate abuziv și dobânditorii imobilelor în baza legilor respective.
Prin urmare, în prezenta cauză nu sunt deduse judecății raporturile juridice dintre foștii proprietari și chiriașii imobilelor, ci raporturile dintre proprietarii deposedați și dobânditorii de bună - credință, ce sunt reglementate precis de către Legea nr. 10/2001 prin art. 45 alin. 2, articol validat de Curtea Constituțională prin mai multe decizii.
B - credință și aparența în drept, precum și protejarea titlului de proprietate al dobânditorilor, precum și securitatea raporturilor juridice sunt temeiuri care în reglementarea Legii nr. 10/2001, ca lege specială, împiedică admiterea acțiunii în revendicare promovată de intimatul - reclamant.
Recurenții pârâți au mai arătat că excepția de litispendență a acțiunii cu dosarul nr. 6055/2000 al Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a fost respinsă ca neîntemeiată, în absența probelor, deși atât în prezenta cauză, cât și în cea de a doua, în privința primului capăt de cerere, obiectul este identic și constă în constatarea nevalabilității statului asupra apartamentului în litigiu, împotriva aceluiași pârât, Municipiul B prin Primarul General, iar prin decizia civilă nr. 1369 din 03 aprilie 2003 pronunțată în dosarul nr. 3667/2002, Curtea Supremă de Justiție - Secția Civilă, a admis recursul declarat de Municipiul B împotriva deciziei din apel, a casat decizia din apel și sentința din fond, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 1
Prin decizia civilă nr. 923 din 28 mai 2009, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în majoritate, a respins recursurile formulate de recurenții - pârâți, și Municipiul B prin Primarul General, ca nefondate.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că, potrivit principiului disponibilității, instanța este ținută să se pronunțe în limitele investirii, numai cu privire la persoanele care au fost chemate în judecată și asupra obiectului determinat al pricinii, stabilit de reclamant prin cererea de chemare în judecată, deoarece nicio dispoziție legală nu prevede posibilitatea instanței de a se pronunța asupra vreunei chestiuni necerută de părți și pusă în discuție din oficiu de instanță.
Or, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dreptul comun, a fost discutată și incidența Legii nr. 10/2001, prevedere reluată în apel.
De remarcat însă că Legea nr. 10/2001 nu a fost invocată pentru paralizarea acțiunii în revendicare, ci în constatarea nevalabilității titlului statului și excepțiilor de inadmisibilitate și a lipsei de interes.
Or, corect cele două instanțe (de fond și apel) au soluționat cauza sub acest aspect, cererea de revendicare nefiind nicicum inadmisibilă, ci conformă probatoriului, cel mult nefondată.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, la data de 15 octombrie 2009 pârâții și au formulat contestație în anulare, care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie sub nr-.
În motivare, au arătat că, prin hotărârea dată, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra motivului de recurs privind excepția de litispendență, motiv de contestație prevăzut de art. 318 alin. 1 teza a II-a din Codul d e procedură civilă.
Prin cererea de recurs, la punctul 13, recurenții - pârâți și au criticat decizia civilă nr. 690 din 20 mai 2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în apel și sub aspectul greșitei aplicări a legii în cea ce privește soluționarea excepției de litispendență a prezentei cauze cu dosarul nr. 6055/2000, aflat în rejudecarea fondului după casare în baza deciziei civile nr. 1369 din 03 aprilie 2003, pronunțate în dosarul nr. 3667/2002 a Curții Supreme de Justiție - Secția Civilă, însă acest motiv nu a fost pus în discuția părților și nici nu a fost soluționat de instanța de recurs.
Autoarea reclamantului, a promovat la Tribunalul București - Secția a IV- Civilă, în contradictoriu cu Primăria Municipiului B - Direcția Generală a Administrației Fondului Imobiliar și Herăstrău Nord, o cerere de chemare în judecată, înregistrată cu nr. 6055/2000, având ca obiect: "să se constate că imobilul din B, sector 1,-, a fost preluat fără titlu și în mod abuziv; să se constate valabilitatea neîntreruptă a dreptului de proprietate al defunctei asupra imobilului și calitatea de moștenitor a reclamantei față de defunctă cu privire la imobil și obligarea pârâtelor să lase în deplină proprietate și posesie imobilul". Cererea a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentința civilă nr. 102 din 30 ianuarie 2002.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta a formulat apel, ce a fost admis de către Curtea de Apel București - Secția a IV Civilă prin decizia civilă nr. 205 din 20 mai 2002, pronunțată în dosarul nr. 1248/2002. Prin aceeași decizie, a fost schimbată sentința atacată și au fost obligate pârâtele să lase în deplină proprietate și posesie imobilul, cu excepția apartamentelor înstrăinate conform Legii nr. 112/1995.
Prin decizia civilă nr. 1369 din 03 aprilie 2003, pronunțată în dosarul nr. 3667/2002, Curtea Supremă de Justiție - Secția Civilă, a admis recursul declarat de Municipiul B împotriva deciziei din apel, a casat decizia din apel și sentința de fond, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 1
Contestatorii au arătat că nu știu ce s-a întâmplat în fond după casare și în eventualele căi de atac, deși au solicitat instanței administrarea de probe, însă evident că dacă dosarul este încă pe rol, ceea ce este foarte posibil, este absolut necesar să se administreze probe în acest sens, întrucât cauza, obiectul și părțile cauzei sunt identice, iar în raport de dispozițiile art. 163 Cod de procedură civilă, excepția litispendenței este întemeiată și împiedică judecarea simultană a două cauze identice.
La judecarea recursului, nu a fost discutat în contradictoriu motivul de recurs privind greșită soluționare a excepției de litispendență de către instanța de apel, și nici nu a fost soluționat de instanța de recurs, situație în care recurenții - pârâții sunt vătămați, întrucât de soluționarea acestui motiv a depins însăși soluția asupra recursului, și anume casarea deciziei pentru că nu se pot judeca simultan două cauze de constatare a valabilității neîntrerupte a dreptului de proprietate asupra imobilului în discuție.
Greșită soluționare a excepției a fost subsumată motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, fără însă a se confunda cu motivul de recurs privind aplicarea Legii nr. 10/2001, deși temeiul de drept este același.
Recursul a fost respins de instanța de recurs cu majoritate de voturi, cu motivarea că în virtutea principiului disponibilității instanța de fond a fost investită cu judecarea unei cereri în revendicare întemeiate pe dispozițiile art. 480 Cod civil, motiv pentru care Legea nr. 10/2001 cu modificările ulterioare nu este aplicabilă.
Din considerentele deciziei rezultă în mod clar că instanța de recurs nu a judecat motivul invocat la punctul 7 din cererea de recurs privind aplicarea greșită a legii în soluționarea excepției de litispendență.
La data de 04 noiembrie 2009 formulat întâmpinare intimatul reclamant.
În motivare, a arătat că, astfel cum reiese din motivele de recurs formulate de contestatorii, singurul motiv de recurs pe care aceștia și-au întemeiat cererea de recurs a fost pronunțarea de către instanța de apel a unei hotărâri "cu încălcarea esențială a dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 10/2001 privind situația juridică a unor imobile preluate abuziv în perioada martie 1945 - decembrie 1989 astfel cum a fost interpretată de Înalta Curte de Casație și Justiție a României în recursul în interesul legii, și cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 480 și următoarele din Codul civil, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă".
Prin urmare, în virtutea efectului devolutiv al recursului formulat de recurenții - pârâți, instanța de recurs a analizat aplicarea corectă a legii de către instanța de apel.
Toate cele 13 subpuncte indicate de recurenți au fost subscrise motivului de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, constituind argumente în susținerea nelegalității deciziei pronunțate de instanța de apel, și nu constituie în sine, în mod independent, motive de recurs.
Contestatorii nu au investit instanța de recurs cu un motiv distinct de recurs în ceea ce privește analiza pronunțării instanței de apel cu privire la excepția de litispendență, contestatorilor pârâți sunt cei cărora le-a revenit la momentul judecății recursului prezentarea motivelor de recurs pe care au înțeles să le formuleze, și drept urmare nu pot să invoce propria lor culpă drept motiv de critică a deciziei de recurs.
, în ceea ce privește excepția de litispendență, a arătat că, așa cum rezultă din încheierea pronunțată în ședința publică din 16 martie 2005, de către Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr. 3122/2003, suspendarea cauzei s-a încuviințat la cererea reclamantei, autoarea intimatului (mama sa).
Suspendarea a fost încuviințată în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001 și, pe cale de consecință, termenul de perimare urma să se calculeze de la momentul soluționării cererii acestora de restituire pe cale administrativă.
Astfel cum reiese din înscrisurile administrate la fondul cauzei, Municipiul B prin Primarul General a emis dispoziția de restituire la 27 decembrie 2005, și prin urmare, termenul de un an s-a împlinit la 27 decembrie 2006.
Având în vedere prevederile art. 248 alin. 1 teza 1 Cod de procedură civilă: "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an", și în special prevederea "se perimă de drept", consideră că excepția de litispendență nu-și are întemeiere de drept și, prin urmare, a solicitat să se respingă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 320 Cod procedură civilă.
Examinând motivele de contestație, față de decizia atacată și în conformitate cu dispozițiile art. 318 teza a II-a Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Cu privire la condițiile de admisibilitate ale căii extraordinare de atac cu care a fost învestită, Curtea are în vedere că cel de-al doilea motiv de contestație în anulare prevăzut de art. 318 Cod procedură civilă se referă la omisiunea cercetării unui motiv de casare.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, exprimate, de exemplu, în hotărârea nr. 4/2005, încauza Albina împotriva României: "Curtea reamintește că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, 2004-I, și Hotărârea Van der împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria A, nr. 288, p. 19, paragraful 59]".
Curtea a mai arătat că: "într-adevăr obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea, precitată, paragraful 81; Hotărârea Van der, precitată, p. 20, paragraful 61; Hotărârea Ruiz, precitată, paragraful 29; a se vedea, de asemenea, Decizia și împotriva Franței, Cererea nr. 40.490/98, 2000-IX)". Totuși, "noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sasă fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse".
Interpretând dispozițiile art. 318 teza a II-a Cod procedură civilă prin prisma jurisprudenței instanței europene, rezultă că este necesar ca instanța de recurs să răspundă, expres sau cel puțin implicit, la fiecare argument decisiv invocat de către parte. Pe cale de consecință, nu este suficient să se un răspuns numai unei părți din problemele puse în discuție de către recurent, atunci când acestea se regăsesc grupate alături de alte chestiuni pe considerentul că s-ar încadra în aceeași categorie de aspecte de nelegalitate ale hotărârii atacate în cuprinsul clasificării legale prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.
În aceste condiții, constatând că prin decizia civilă nr. 923/28.05.2009 pronunțată în dosarul nr- (2656/2008), instanța de recurs a omis să analizeze motivul invocat de către recurenți privind greșita respingere a excepției de litispendență de către instanțele de fond, argument distinct de cel al raportului dintre legea generală și legea specială în materia imobilelor preluate abuziv în perioada martie 1945-decembrie 1989, Curtea reține admisibilitatea contestației în anulare cu care a fost învestită.
II. Pe cale de consecință, Curtea ca proceda laanalizarea motivului de recurs a cărui cercetare a fost omisă. Numai în ipoteza în care critica respectivă ar fi găsită și întemeiată, s-ar putea dispune anularea hotărârii care face obiectul contestației și schimbarea soluției în limitele motivului admis. În caz contrar, s-ar putea ajunge la anularea hotărârii irevocabile a instanței de recurs ce a examinat și respins celălalt motiv de recurs ca neîntemeiat, situație în care în rejudecarea recursului nu s-ar mai putea opune autoritatea de lucru judecat, și s-ar deschide astfel posibilitatea formulării unei aprecieri diferite asupra aceleiași chestiuni de drept de către instanța care soluționează contestația în anulare, la rândul său printr-o hotărâre irevocabilă. Or, o asemenea concluzie nu poate fi admisă, fiind contrară rațiunii art. 318 teze a II-a Cod procedură civilă, care limitează competența acestei din urmă instanțe la cercetarea motivului omis.
Potrivit art. 163 alin. 1 Cod procedură civilă, nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte înaintea mai multor instanțe. Dacă totuși au fost introduse mai multe cereri de chemare în judecată ce se caracterizează prin tripla identitate de elemente, se va putea invoca excepția de litispendență.
Din considerentele sentinței civile nr. 102/30.01.2002 pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr. 6055/2000 și ale deciziei civile nr. 205/20.05.2002 pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr. 1248/2002 s-a reținut că prin cererea înregistrată la data de 23.10.2000 pe rolul Tribunalului București, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului B - și Herăstrău Nord, să se constate că imobilul din B,-, sector 1, fost preluat fără titlu și în mod abuziv; să se constate valabilitatea neîntreruptă a dreptului de proprietate al defunctei asupra imobilului în litigiu și calitatea de moștenitor a reclamantei față de defunctă cu privire la imobil și obligarea pârâtelor să lase în deplină proprietate și posesie imobilul.
Prin sentința civilă nr. 102/30.- pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr. 6055/2000, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 205/20.05.2002 pronunțată în dosarul nr. 1248/2002, Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul formulat de reclamanta, a schimbat în parte sentința atacată, a obligat pârâtele să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul, cu excepția apartamentelor înstrăinate conform Legii 112/1995 și a respins cererea pentru lipsa calității procesuale pasive în privința acestor apartamente. Se constată astfel că instanța nu s-a a considerat constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului situat în B,-, sector 1, ca fiind un capăt de cerere distinct și, ca atare, nu s-a pronunțat separat asupra acestuia.
Soluția instanței de apel nu a fost atacată cu recurs sub acest aspect de către partea interesată, respectiv și de către reclamantă, așa cum rezultă din decizia nr. 1369/3.04.2003 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție - Secția Civilă în dosarul nr. 3667/2002, intrând astfel în puterea lucrului judecat.
Din acest motiv, precum și în considerarea principiului neagravării situației recurentului Municipiul B în propria cale de atac, prevăzut de art. 315 alin. 4 Cod procedură civilă, în cadrul rejudecării care formează obiectul dosarului nr. 3122/2003 al Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, instanța nu este învestită și cu soluționarea unui capăt de cerere distinct privind constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului în litigiu.
Pe cale de consecință, se constată că nu este întrunită situația premisă impusă de art. 163 alin. 1 Cod procedură civilă a existenței unei alte cereri cu același obiect, care să fie întemeiată pe aceeași cauză și a cărei judecată să aibă loc între aceleași părți.
Prin urmare, prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii respingând prin încheierea din 27.06.2007 excepția de litispendență invocată de către pârâți, iar instanța de apel a procedat corect înlăturând motivul de apel care viza această chestiune.
Față de aceste considerente, reținând că motivul de recurs a cărui cercetare a fost omisă de către instanța de recurs nu este întemeiat, în temeiul art. 318 Cod procedură civilă, Curtea urmează ă respingă contestația în anulare ca nefondată.
De asemenea, va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimatul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii și împotriva deciziei civile nr. 923 din 28 mai 2009, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și Municipiul B, prin Primarul General, ca nefondată.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimatul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red./Tehnodact. /
2 ex./24.02.2010
-3.-;;
Președinte:Fănica PenaJudecători:Fănica Pena, Cristina Nica, Mariana Haralambe
