Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 87/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 87/
Ședința publică din 16 aprilie 2008
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Irina Bondoc
Grefier - - -
Pe rol, pronunțarea apelurilor civile formulate de:
apelanta pârâtă și intimată COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME, cu sediul în C, Port, Gara Maritimă;
II.apelanta reclamantă și intimată "", cu sediul în C, Port, 15, Clădirea Administrativă RO,.3;
împotriva sentinței civile nr.1912, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 16 octombrie 2007, în dosarul nr-, având ca obiectpretenții.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 09 aprilie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată, pentru a da părților posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 16 aprilie 2008, pentru când:
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la 21.03.2007, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Compania Națională Administrația Porturilor Maritime C pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată la plata sumei de 399.256,88 lei reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea recursului declarat de ambele părți împotriva deciziei civile nr. 61/26.05.2006 a Curții de Apel Iași și cheltuieli cu notificarea nr. 75/14.02.2007 adresată pârâtei prin, la plata dobânzii legale aferente sumei de la punctul 1, cu începere de la data notificării, respectiv 24.02.2007, și până la data achitării efective a datoriei, și la plata cheltuielilor de judecată din prezenta cauză.
În motivarea acțiunii s-a arătat că între părți a existat un litigiu comercial, soluționat prin decizia civilă nr.3718/21.11.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost admis recursul declarat de pârâta SC SA - reclamanta din prezenta cauză - împotriva deciziei civile nr. 61/26.05.2005 a Curții de Apel Iași și s-a constatat că recurenta și-a rezervat dreptul de a cere cheltuieli de judecată pe calea unei acțiuni separate.
Urmare a admiterii recursului, pârâta a dobândit calitatea de parte căzută în pretenții, iar pentru recuperarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea căii extraordinare de atac reclamanta a declanșat procedura concilierii prealabile; la data de 14.02.2007 pârâta a fost pusă în întârziere cu privire la obligația de plată a sumei de 399.256,88 lei - reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru, onorariu avocat, cheltuieli de deplasare și cheltuieli efectuate pentru notificare - dar a refuzat să achite sumele pretinse, astfel că datorează și dobânzi aferente debitului principal.
Pârâta SA Cas olicitat prin întâmpinare admiterea în parte a cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată și respingerea celei privind dobânda legală, ca neîntemeiată.
S-a arătat că cererea de recurs a SC SA a fost admisă numai în proporție de 2,35% și că în calculul cheltuielilor de judecată au fost incluse sume de bani care depășesc cu mult munca îndeplinită de avocați - și care, pe cale de consecință, se impun a fi diminuate conform art. 274 alin. 3 din Codul d e procedură civilă - sau care nu au legătură cu cauza, nefiind efectuate de reclamantă cu ocazia judecării recursului.
Prin cerere reconvențională s-a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 100.197, 78 lei reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea recursului înregistrat sub nr- pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și compensarea acestei sume cu cheltuielile de judecată ce urmează a fi acordate acesteia din urmă.
Prin încheierea de ședință din 17.05.2007 Tribunalul Constanța - secția comercială - a constatat natura civilă a cauzei și a dispus trimiterea dosarului la secția civilă a aceleiași instanțe.
Cauza a fost înregistrată la secția civilă a Tribunalului Constanța sub nr-.
Prin sentința civilă nr.1912/16.10.2007 Tribunalul Constanțaa admis în parte acțiunea, a obligat pârâta la plata către reclamanta a sumei de 187.699,68 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarul - (nr.vechi 3008/2005) și la dobânda legală aferentă sumei datorate, de la data pronunțării hotărârii și până la executarea obligației de plată a creanței principale.
A respins restul pretențiilor reclamantei și cererea reconvențională ca nefondate și a obligat pârâta la plata către reclamanta a sumei de 9.593,31 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat și taxă judiciară de timbru.
La pronunțarea hotărârii s-a avut în vedere că prin decizia civilă nr. 3718 din 21.11.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 61 din 25.05.2005 a Curții de Apel Iași, cu consecința modificării în parte a deciziei recurate, s-a respins recursul formulat de C împotriva aceleiași decizii și s-a luat act că pentru cheltuielile de judecată părțile și-au rezervat dreptul la acțiune separată.
În raport de soluția pronunțată de instanța de control judiciar, pârâta din prezenta cauză a devenit "parte căzută în pretenții", în sensul art. 274 din Codul d e procedură civilă, care consacră principiul potrivit căruia părții ale cărei pretenții sau apărări au fost admise trebuie să i se acorde cheltuielile de judecată efectuate și dovedite; pe cale de consecință, pârâta are obligația de a acoperi cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă pentru că se află în culpă procesuală.
A mai reținut tribunalul că, atâta timp cât prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție recursul reclamantei a fost admis, modificarea în tot sau în parte a hotărârii atacate este lipsită de relevanță sub aspectul diminuării cheltuielilor de judecată efectuate în calea de atac a recursului.
S-a respins ca neîntemeiată și susținerea referitoare la cuantumul ridicat al onorariului de avocat motivat de faptul că, pe de o parte, contractul dintre avocat și clientul său este guvernat de Legea nr.51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat care, fiind lege specială, are prioritate la aplicare, iar pe de altă parte, întrucât chestiunea măririi sau a reducerii cheltuielilor de judecată putea face obiect al discuțiilor doar în situația în care părțile ar fi solicitat cheltuielile de judecată cu ocazia dezbaterilor în fond, instanța de control judiciar fiind singura în măsură să aprecieze asupra complexității litigiului și a muncii depuse de apărători.
Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată s-a reținut că poate cuprinde doar acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care a câștigat procesul, în timpul și în legătură cu acel litigiu și că, în raport de aceste condiții, cheltuielile necesare pe care le-a suportat recurenta în calea de atac a recursului sunt cele privind taxa judiciară de timbru în valoare de 32.827 lei, onorariu de avocat în valoare de 154.617,55 lei și cheltuieli de deplasare în valoare de 245,13 lei.
A fost respinsă solicitarea privind plata onorariului de succes în suma de 211.437,70 lei și plata cheltuielilor ulterioare soluționării recursului - cu motivarea că aceste cheltuieli nu au fost efectuate de reclamantă în calea de atac a recursului.
Legat de dobânda legală aferentă debitului principal s-a reținut că, potrivit art. 1088 Cod civil, dobânzile datorate în cazul obligațiilor ce au ca obiect o sumă de bani au caracter de daune interese, care se particularizează prin faptul că sunt stabilite prin lege și constituie un mijloc de constrângere a debitorului în vederea executării obligației, precum și un instrument menit să acopere prejudiciul suferit de creditor. Prin urmare, cum solicitarea reclamantei a fost constatată întemeiată, pârâta a fost obligată la plata dobânzii legale aferentă debitului principal, calculată de la data pronunțării hotărârii și până la executarea obligației.
Cererea reconvențională a fost respinsă cu motivarea că pârâta nu demonstrează calitatea de parte câștigătoare, care să-i confere dreptul de a solicita plata cheltuielilor de judecată efectuate în calea de atac, pentru că recursul declarat de aceasta împotriva deciziei civile a Curții de Apel Iașia fost respins de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Făcând aplicarea art.274 și 276 din Codul d e procedură civilă, instanța a acordat reclamantei numai o parte din cheltuielile de judecată, corespunzător pretențiilor admise, și a reținut că ambele părți sunt în culpă procesuală, cel care a câștigat pentru că a solicitat mai mult decât i se datora, iar cel care a pierdut pentru că a provocat procesul.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta și pârâta
Reclamanta a criticat soluția instanței de fond sub următoarele aspecte:
- greșita soluționare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea fondului prezentului litigiu, în sensul că instanța a micșorat cuantumul sumei pretinsă cu acest titlu de la 19.186,62 lei la 9593,31 lei fără a arăta modul de calcul și categoria de cheltuieli supusă reducerii; cum suma achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru nu poate fi micșorată, iar aceasta a avut un cuantum de 8186,62 lei, s-a concluzionat că onorariul avocatului a fost redus la suma de 1406,69 lei.
A susținut apelanta că aplicarea unei asemenea reduceri nu a fost justificată în considerentele hotărârii, că dispozițiile art.246 din Codul d e procedură civilă, indicate de tribunal, nu au incidență în privința compensării cheltuielilor de judecată și că, în măsura în care textul la care s-a făcut referire este art.276 din același cod, a fost greșit aplicat pentru că în cauză nu s-a pronunțat o admitere parțială a pretențiilor părților, ci doar admiterea parțială a pretențiilor reclamantei, ori această soluție nu conduce în mod automat la aplicarea regulii prevăzută de art.276 din Codul d e procedură civilă.
- încălcarea prevederilor art.1079 și 1088 alin.2 din Codul civil, prin greșita determinare a momentului de la care curge dobânda aferentă debitului principal.
Sub acest aspect s-a arătat că, deși dobânda este datorată de la data punerii în întârziere prin notificare - iar în speță s-a făcut dovada notificării pârâtei conform art.1079 din Codul civil - sau de la data cererii de chemare în judecată, conform art.1088 alin.2 din același cod, tribunalul a acordat nejustificat aceste daune doar de la data pronunțării hotărârii atacate.
- excluderea onorariului de succes este nelegală câtă vreme achitarea acestuia a fost dovedită cu înscrisuri, caracterul lui rezonabil rezultă din raportarea cuantumului său la valoarea totală a litigiului, iar necesitatea plății lui este demonstrată de faptul, în caz contrar, nu ar fi existat posibilitatea încheierii contractului de asistență juridică, care justifică succesul în soluționarea procesului anterior.
Apelul pârâtei Cav izat cuantumul sumei acordate reclamantei prin hotărârea instanței de fond, atât cu titlu de onorariu de avocat, cât și cu titlu de taxă judiciară de timbru.
Sub primul aspect s-a arătat că nu toate sumele reprezentând onorariu de avocat au legătură directă cu dosarul nr.3008/2005 al, în sensul că parte din acestea, respectiv suma de 20.798 lei, a fost achitată în dosarul nr.60/2006 al, care a avut un alt obiect și a fost soluționat de completul de 9 judecători al acestei instanțe, iar prin hotărârea pronunțată s-a rezolvat și cererea referitoare la cheltuielile de judecată.
În ceea ce privește cuantumul taxei judiciare de timbru apelanta pârâtă a arătat că prin decizia civilă nr.3718/2005 a, pretențiile reclamantei au fost admise doar în proporție de 2,35%, respectiv în limita sumei de 265.533,66 lei reprezentând redevențe, nu și pentru despăgubirile aferente valorii de circulație a investiției, în sumă de 5.999.259,52 lei, care au fost menținute ca atare, și că, pe cale de consecință, se impunea și reducerea corespunzătoare a cheltuielilor de judecată datorate de pârâtă.
A invocat pârâta apelantă și existența unei erori de calcul, în susținerea căreia a arătat că din cumularea sumelor menționate în considerentele hotărârii atacate rezultă un cuantum total de 187.689,68 lei, ori suma la plata căreia a fost obligată prin dispozitiv este de 187.699,68 lei, cu 10 lei mai mult decât cea justificată în motivare.
Prin precizările depuse anterior primului termen de judecată apelanta pârâtă a arătat că, fiind dovedită culpa procesuală comună a părților litigiului în faza recursului, se impune, pe de o parte, ca din totalul cheltuielilor pretinse prin acțiune să fie dedusă suma de 20.798 lei, care nu are legătură cu dosarul nr. 3008/2005 al, iar pe de altă parte, diminuarea cheltuielilor de judecată proporțional cu pretențiile admise în recurs.
Prin cererea înregistrată la 13.03.2008 apelanta reclamantă a formulat cerere de restituire a sumei de 938,50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în apel și nedatorată.
În justificarea acestei solicitări s-a arătat că suma totală contestată prin apelul reclamantei este în cuantum de 312.310,32 lei, din care 211.557,20 lei pretenții civile neacordate de instanța de fond și 100.753,12 lei dobândă legală. Taxa judiciară de timbru aferentă acestei sume este de 6309,62 lei, respectiv 3154,81 lei în apel, iar suma plătită cu acest titlu în apel este de 4093,50 lei, cu 938,50 lei mai mult decât cea datorată.
Prin concluzii scrise părțile au reiterat, în esență, susținerile formulate în cuprinsul cererilor de apel.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în raport cu criticile formulate, instanța reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile înscrise în art.274 Codul d e procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Principiul ce rezultă din dispozițiile legale menționate, care are la bază culpa procesuală, precum și unicitatea procesului civil, impune ca în cuantumul cheltuielilor de judecată să fie incluse toate cheltuielile făcute cu procesul, în toate fazele acestuia, indiferent cu ce titlu, necesar fiind ca partea care le cere să fi triumfat, în final, în proces.
Astfel, cheltuielile de judecată vor cuprinde pe cele făcute cu taxele de timbru și de procedură, plata expertizelor și despăgubirea martorilor.
Totodată, ele vor include orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut, dar dintre aceste cheltuieli se vor acorda numai cele strict necesare pentru buna desfășurare a procesului.
În speță, din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că prin sentința civilă nr.915/E/02.12.2004 a Tribunalului Iași au fost admise în parte acțiunea formulată de Administrația Porturilor Maritime C împotriva pârâtei (din acel dosar) și cererea reconvențională formulată de aceasta din urmă, s-au reziliat contractul de concesiune intervenit între părți și actele adiționale la acesta, s-a respins cererea privind plata redevențelor și a penalităților, a fost obligată Administrația Porturilor Maritime C la plata sumei de 13.339.844,20 lei reprezentând contravaloarea investiției efectuată de, s-a respins cererea de restituire a redevențelor deja achitate și cererea de chemare în garanție a Statului Român, iar reclamanta a fost obligată la 137,89 lei cheltuieli de judecată.
Apelul declarat împotriva acestei sentințe de Administrația Porturilor Maritime Caf ost admis de Curtea de Apel Iași prin decizia civilă nr.61/26.05.2005, prin care a fost schimbată în parte hotărârea atacată, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 90.478,25 USD redevență restantă pentru perioada octombrie 2000 - 15 martie 2002 și a obligării reclamantei la plata contravalorii investiției efectuată, de 2.501.051 USD, cu consecința păstrării celorlalte dispoziții.
Hotărârea din apel a fost atacată cu recurs de ambele părți, iar prin decizia nr.3718/21.11.2006 a admis recursul, a modificat în parte hotărârea atacată - în sensul că a respins cererea de obligare a pârâtei recurente la plata redevențelor pe perioada octombrie 2000 - 15 martie 2002 - a menținut restul dispozițiilor și a respins recursul declarat împotriva aceleiași decizii de Administrația Porturilor Maritime Totodată, a luat act că pentru cheltuielile de judecată părțile și-au rezervat dreptul la acțiune separată.
Din cele ce preced rezultă că pretențiile recunoscute reclamantei din acțiunea de față prin decizia au un cuantum de 90.478,25 USD și reprezintă c/val redevențelor la care aceasta fusese obligată prin decizia nr.61/2005 a Curții de Apel Iași.
Taxa judiciară de timbru aferentă acestei sume, singura pentru care pârâta din speța de față a căzut în pretenții în instanța de recurs, este de 5855,6 lei (raportată la cursul al dolarului american de la data soluționării recursului), iar în raport de prevederile art.276 din Codul d e procedură civilă, numai această sumă putea fi acordată reclamantei (recurentă în dosarul în care s-a făcut plata cheltuielilor de judecată) cu titlu de taxă judiciară de timbru în recurs deoarece, atunci când pretențiile ce formează obiectul litigiului sunt admise numai parțial, instanța nu poate să acorde celui care a câștigat procesul decât o parte din cheltuielile de judecată, proporțional cu pretențiile admise.
Lucrările dosarului confirmă și existența erorii de calcul invocată de apelanta C pentru că între totalul sumelor menționate în considerentele sentinței atacate cu titlu de taxă judiciară de timbru, onorariu avocat și cheltuieli de deplasare și suma la care apelanta pârâtă a fost obligată, cu același titlu, prin dispozitivul hotărârii există, într-adevăr, o diferență de 10 lei.
În ceea ce privește suma de 20.798 lei - achitată cu titlu de onorariu avocat în dosarul nr- al - se constată că în mod corect a fost inclusă în cuantumul cheltuielilor de judecată datorate de Administrația Porturilor Maritime C deoarece, deși plata a fost efectuată într-un alt dosar al instanței supreme, este în legătură cu recursul soluționat prin decizia nr.3718 din 21.11.2006, mai exact a reprezentat c/val asistenței juridice acordată reclamantei în recursul declarat de companie împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate invocată de aceasta în dosarul nr.3008/2005 al aceleiași instanțe.
Acordarea sumei de 211.437,70 lei, care reprezintă onorariul de succes achitat de reclamantă în temeiul contractului de asistență juridică nr.371/24.11.2005, a fost în mod corect respinsă de tribunal.
Din interpretarea art.134 alin.6 din Statutul profesiei de avocat - care prevede că "avocatul are dreptul ca în completarea onorariului fixat să solicite și să obțină și un onorariu de succes, cu titlu complementar, în funcție de rezultat sau de serviciul furnizat" - rezultă în mod precis caracterul complementar al onorariului de succes, dar și caracterul substanțial și, pe cale de consecință, extrem de oneros al acestuia, rezultat din faptul că se stabilește împreună cu onorariul orar sau fix convenit de părți.
Caracterul complementar al acestui tip de onorariu implică, prin definiție, un acord între avocat și client, intervenit înainte de soluționarea definitivă a procesului, și-l supune, sub aspect procesual, prevederilor art.274 alin.3 din Codul d e procedură civilă, care stabilesc modul de calcul a sumei datorate cu titlu de cheltuieli de judecată de către cel care a căzut în pretenții și reglementează posibilitatea diminuării acestor cheltuieli atunci când sunt nepotrivit de mari "față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat".
Deși la baza acordării cheltuielilor de judecată se află principiul răspunderii civile delictuale, în conformitate cu care reparațiunea trebuie să fie integrală, în contextul abordărilor referitoare la aplicarea art.274 alin.3 din Codul d e procedură civilă doctrina a subliniat, pe bună dreptate, că dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită, ca orice drept subiectiv civil, este susceptibil de a fi exercitat abuziv; prin urmare, atunci când constată că cel care a câștigat procesul a săvârșit un abuz de drept, instanța are posibilitatea să-l oblige pe cel care a căzut în pretenții să suporte numai o parte din suma ce reprezintă onorariul de avocat plătit de partea adversă.
Deci judecătorul are posibilitatea ca, în cazuri temeinic justificate, să dispună reducerea cheltuielilor de judecată în raport cu echitatea ori cu activitatea depusă de avocat, această soluție fiind conformă, prin raportarea sa la echitate, prevederilor art.6 din Convenția Europeană a drepturilor omului - pentru că dreptul la un proces echitabil implică și o lichidare corespunzătoare a cheltuielilor de judecată, respectiv recunoașterea doar a acelor cheltuieli care au corespuns unor necesități procesuale rezonabile, nu și a celor care sunt rezultatul unui exercițiu abuziv al dreptului la apărare.
Cum onorariul de succes achitat de apelanta reclamantă avocatului său depășește, prin cuantumul la care a fost convenit, limitele unei necesități procesuale rezonabile, el reprezintă un exercițiu abuziv al dreptului la apărare, iar recunoașterea sa prin hotărâre judecătorească este lipsită de legitimare.
Nefondată este și critica referitoare la data de la care Compania Națională C datorează dobânda legală aferentă debitului principal pentru că recunoașterea despăgubirilor moratorii datorate în caz de neexecutare a unei obligații de a da o sumă de bani este condiționată de existența unei creanțe certe, a cărei existență nu a fost dovedită în cauză; cuantumul sumei pretinsă de reclamantă prin notificare și cererea de chemare în judecată cu titlu de cheltuieli de judecată a fost contestat de pârâta-debitoare C - determinarea prejudiciului creat prin culpa procesuală a companiei realizându-se abia prin hotărârea instanței de fond - iar în acest context, în mod corect a apreciat tribunalul că dobânda legală aferentă cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în dosarul nr.3008/2005 al se impune a fi acordată de la data pronunțării hotărârii sale.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată achitate de reclamantă la instanța de fond se reține că tribunalul în mod greșit a stabilit că acestea au un cuantum de numai 9593,31 lei câtă vreme în cauză nu s-a făcut aplicarea art.274 alin.3 din Codul d e procedură civilă, iar compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părți nu putea opera, dat fiind că cererea reconvențională a pârâtei a fost respinsă în tot; prin urmare, cum onorariul de avocat dovedit prin înscrisurile dosarului este în cuantum de 11.000 lei, iar taxa judiciară de timbru aferentă pretențiilor admise este de 3185,62 lei, se constată că suma datorată de pârâta apelantă cu titlu de cheltuieli de judecată aferente fondului litigiului de față este de 14.185,62 lei.
Considerentele expuse conduc la concluzia că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art.274 din Codul d e procedură civilă și că aceasta impune admiterea apelurilor și reformarea hotărârii atacate sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în dosarul nr.3008/2005 al și în dosarul instanței de fond.
Având în vedere că taxa judiciară de timbru achitată de reclamantă în apel este superioară cuantumului legal datorat conform art.2 alin.1 coroborat cu art.11 alin.1 din Legea nr.146/1997, la cererea acesteia și conform art.23 alin.1 lit.b din actul normativ menționat, instanța va dispune restituirea către, cu acest titlu, a sumei de 938,5 lei.
Conform art.274 alin.1 din Codul d e procedură civilă, apelanta reclamantă va fi obligată la 434,59 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile civile formulate de:
apelanta pârâtă și intimată COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME, cu sediul în C, Port, Gara Maritimă;
II.apelanta reclamantă și intimată "", cu sediul în C, Port, 15, Clădirea Administrativă RO,.3;
împotriva sentinței civile nr.1912, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 16 octombrie 2007, în dosarul nr-, având ca obiectpretenții.
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că obligă pârâta reclamantă către reclamanta pârâtă la 181.844,08 lei cheltuieli de judecată aferente dosarului nr- al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Obligă pârâta-reclamantă către reclamanta pârâtă la 14.185,68 lei cheltuieli de judecată aferente la instanța de fond în dosarul nr- al Tribunalului Constanța.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Dispune restituirea către a sumei de 938,5 lei reprezentând taxă timbru nedatorată, achitată în apel.
Obligă apelanta către apelanta la 434,59 lei cheltuieli de judecată în apel reprezentând taxă timbru.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, Grefier,
- - - - - -
Red.hot.jud.fond -
Red.dec./tehnored.jud./11.06.2008
Gref.AB/6 ex./13.06.2008
Emis 2 com.
azi,13.06.2008
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Irina Bondoc
