Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 976/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(178/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.976
Ședința publică de la 5 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Fănica Pena
JUDECĂTOR 2: Cristina Nica
JUDECĂTOR 3: Mariana Haralambe
GREFIER - - -
Pe rol se află pronunțarea recursului declarat de recurenta-reclamantă-pârâtă, împotriva deciziei civile nr.1071 A din 24.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât-reclamant.
are ca obiect - revendicare imobiliară.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 25.05.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea la 01.06.2009, apoi la 05.06.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Asupra recursului din prezenta cauză;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 06.11.2006, sub nr-, pe rolul Judecătoriei Sectorului 6, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta, solicitând obligarea acesteia să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 421 mp, situat în B,- A, sector 6, precum și obligarea acesteia să desființeze construcția ridicată cu rea credință pe terenul proprietatea sa.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este proprietara terenului în suprafață de 421 mp, situat în B,- A ( fost-), sector 6, teren care în prezent este ocupat de pârâtă. Reclamanta a arătat că a dobândit dreptul de proprietate prin moștenire de la sora sa, conform certificatului de moștenitor nr. 57/30.06.2006 emis de BNP. La rândul său, sora sa, a dobândit o cotă din teren prin moștenire de la mama sa, conform certificatului de moștenitor nr. 102/04.06.2001 emis de BNP, iar cealaltă cotă prin moștenire de la tatăl său,. Aceștia, la rândul lor, au dobândit terenul în timpul căsătoriei, conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 52199/775/28.11.1956 de notariatul de Stat al Raionului G D, terenul fiind stăpânit continuu de familia sa din anul 1956 și folosit pentru grădinărit, reclamanta achitând în mod continuu impozit către stat, în calitate de proprietar. Pârâta, care locuia la nr. 171, s-a oferit să ajute familia reclamantei la activitățile de exploatare a terenului și să îi asigure paza, motiv pentru care a fost desființat gardul despărțitor dintre proprietățile părților. A arătat reclamanta că, în anul 1989, pârâta, profitând de faptul că sora acesteia a plecat în străinătate, a pus stăpânire pe teren, ocupându-l în întregime, edificând chiar o construcție prin extinderea construcției deținute la nr. 171. În momentul în care reclamanta a verificat situația de fapt actuală și a pretins să îi fie eliberat terenul, a constatat că i s-a opus o hotărâre judecătorească de uzucapiune. Se arată că pârâta în mod fraudulos s-a judecat cu Primăria Sectorului 6, deși cunoștea foarte bine cine este adevăratul proprietar și astfel hotărârea nu poate constitui pentru pârâtă titlu valabil care să justifice păstrarea terenului.
În drept, au fost invocate prevederile art. 494 Cod civil.
La termenul din 15.02.2007, reclamanta a formulat o cerere modificatoare, prin care a arătat că înțelege să se judece cu.
Pe cale de cerere reconvențională, pârâtul-reclamant a solicitat constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în B, Bd. - -, 173, sector 6, compus din teren de 421 mp.
În motivarea cererii reconvenționale, s-a arătat că în anul 1956, bunica sa, a cumpărat ca bun comun în timpul căsătoriei de la numiții și un teren viran de 530,10 mp, pe care se afla casa nouă, construită de cumpărătoare, iar terenul vecin imobilului cumpărat de bunica pârâtului a fost în permanență neocupat și nefolosit. Terenul a fost îngrădit începând cu 1966, odată cu construcția autostrăzii B - Pitești, când s-a realizat un nou aliniament al proprietăților și toți proprietarii riverani au fost obligați de primărie să ocupe spațiul până la noul trotuar realizat odată cu bulevardul. A mai precizat pârâtul că prin sentința civilă nr. 3810/31.03.1998 a Judecătoriei Sectorului 6, s-a admis acțiunea mamei sale împotriva pârâților și Primăria Sector 6 și s-a constatat că reclamanta a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 627 mp din- C, sector 6.
În anul 2003, mama pârâtului a decedat, pârâtul fiind unicul său moștenitor, iar prin sentința civilă nr. 2433/2004 a Judecătoriei Sector 4, s-a constatat că pârâtul-reclamant a dobândit dreptul de proprietate asupra construcției edificate pe terenul în litigiu prin accesiune imobiliară.
Reclamanta-pârâtă a formulat întâmpinare la cererea reconvențională, prin care a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, s-a arătat în esență că autorii pârâtului nu s-au considerat niciodată proprietari ai terenului de la nr. 173, după cum rezultă chiar din afirmațiile pârâtului-reclamant, ocupând terenul ca simpli detentori precari, la solicitarea primăriei.
Prin sentința civilă nr. 8366/ 20.12.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6, în dosar nr-,a fost respinsă cererea principală ca neîntemeiată, a fost admisă cererea reconvențională și s-a constatat că pârâtul-reclamant a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 421 mp ce a format obiectul actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 52199/28.11.1956 situat în B,- A, sector 6 (în prezent- C, sector 6).
În motivarea sentinței, s-a reținut că deși terenul revendicat de reclamantă și ocupat de autorii pârâtului și ulterior de acesta, apare sub două numere poștale, respectiv 173 și 171, este evident că acest teren a fost ocupat de autorii pârâtului în urmă cu mai mult de 30 de ani. Conform probelor administrate, se reține că pârâtul-reclamant a făcut dovada că el și autorii săi au exercitat o posesie utilă timp de mai mult de 30 de ani asupra terenului în suprafață de 421 mp ce a format obiectul actului de vânzare-cumpărare nr. 52199/775/28.11.1956, fiind întrunite condițiile pentru a opera joncțiunea posesiilor. S-a reținut că reclamanta invocă un titlu de proprietate, respectiv actul de vânzare-cumpărare nr. 52199/775/28.11.1956, în timp ce pârâtul opune dreptul său de proprietate dobândit prin uzucapiune, care este o probă absolută a dreptului de proprietate.
Împotriva acestei sentințe, la data de 04.02.2008, a declarat apel reclamanta-pârâtă, solicitând modificarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și respingerii cererii reconvenționale ca neîntemeiată; în subsidiar, se solicită desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pentru dovedirea motivelor de apel, apelanta a solicitat proba cu 2 martori, probă ce a fost respinsă de instanță ca neutilă cauzei, cu motivarea că nu se arată împrejurarea care justifică readministrarea acestei probe în apel față de cea deja administrată de instanța de fond.
Analizând cauza de față prin prisma motivelor de apel invocate de apelantă sau puse în discuție din oficiu, precum și a probelor administrate, tribunalul a reținut următoarele:
Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 52199/775 din 28.11.1956 de Notariatul de Stat B Raion Gh. D, autorii reclamantei numitul și soția sa au dobândit de la numiții, și, dreptul de proprietate asupra unui teren viran în suprafață de 421 mp, situat în B, Raionul Gh. D,-, cu Intrarea -.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 372/1961, emis de Notariatul de Stat Local Sector 5, numita a dobândit prin succesiunea defunctului cota indiviză de din terenul dobândit de defunct în timpul căsătoriei cu soția, iar conform certificatului de moștenitor suplimentar nr. 102/04.06.2001, emis de Notarul public, numita a dobândit prin succesiunea defunctei și cealaltă cotă de din dreptul de proprietate asupra terenului.
Conform certificatului de moștenitor nr. 37/30.06.2006, reclamanta a dobândit prin succesiunea surorii sale, dreptul de proprietate asupra acestui teren.
Pe de altă parte, prin actul de vânzare-cumpărare nr. 4291/604 din 03.10.1956, numita a dobândit de la numiții și dreptul de proprietate asupra unui teren viran de 530,10 mp, pe care se află casa construită de cumpărătoare situat în B - Militari, Raionul Gh. D,- cu Str. -.
Prin sentința civilă nr. 3810/31.03.1998, pronunțată de Judecătoria Sector 6, fost admisă acțiunea reclamantei împotriva pârâtelor și Primăria Sectorului 6 și s-a constatat că reclamanta a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 627 mp situat în- C, sector 6. După decesul numitei, posesia terenului a fost continuată de pârâtul-reclamant.
Conform raportului de expertiză întocmit în cauză, terenul revendicat de reclamantă face parte din această suprafață de teren de 627 mp, menționată în sentința civilă de mai sus.
În ceea ce privește primul motiv de apel, referitor la faptul că atât pârâtul, cât și autorii lui au fost detentori precari, iar nu posesori, tribunalul a constatat că din declarațiile martorilor audiați de către prima instanță, reiese că acest motiv de apel este nefondat.
Astfel, martorii propuși de apelantă nu au putut dovedi posesia continuă a reclamante-pârâte, iar cu atât mai puțin faptul că pârâtul-reclamant nu a fost posesor; acești martori, așa cum a reținut prima instanță, au vizitat fiecare terenul revendicat doar o singură dată, unul în urmă cu 4 ani, iar celălalt în urmă cu 20 de ani, astfel încât declarațiile acestora nu sunt relevante sub aspectul exercitării prerogativelor dreptului de proprietate de către niciuna dintre părți.
În schimb, martorii propuși de pârâtul-reclamant au arătat că doar familia pârâtului a stăpânit terenul în ultimii zeci de ani și nici o altă persoană nu a pretins drepturi de proprietate asupra acestuia în acest interval de timp.
Sentința de uzucapiune dată în contradictoriu cu și Primăria Sectorului 6 nu este opozabilă reclamantei, acesta fiind și motivul pentru care pârâtul-reclamant a formulat o cerere reconvențională cu acest obiect. Faptul în sine de a chema în judecată o altă persoană decât cea care era titularul dreptului de proprietate dedus judecății nu reprezintă în sine o împrejurare care să vicieze posesia pârâtului, cât timp procedura de judecată este publică, iar posesia ca și element material presupune cu totul alte fapte decât cel de a exercita acțiuni în judecată. Astfel, nu se poate reține caracterul "ascuns" al posesiei prin judecarea cu o altă persoană.
În ceea ce privește incidentul din 1981, deși apelanta nu a indicat în mod expres, se constată că aceasta a avut în vedere aspectul relatat de martorul, și anume faptul că sora reclamantei a sunat la ușa pârâtului și acesta a ieșit și i-a comunicat că i-a luat terenul prin uzucapiune.
Cu privire la acest incident, nu poate fi reținut ca o recunoaștere din partea pârâtului a dreptului de proprietate al reclamantei, pentru a determina o întrerupere a posesiei, cât timp o astfel de recunoaștere trebuie să fie clară, neechivocă și certă. Or, declarația acestui martor nu a fost coroborată cu nici un alt mijloc de probă, motiv pentru care nu se poate reține certitudinea unei astfel de "recunoașteri", mai ales că din modul de relatare al martorului și din modul de consemnare al declarației nu reiese intenția pârâtului ca prin acest mod de exprimare să recunoască dreptul reclamantei asupra terenului, ci dimpotrivă, aceea de a nega acest drept.
Cu privire la anul 2001, nu se indică în ce constă această întrerupere a posesie.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 297 Cod procedură civilă, tribunalul a respins apelul declarat ca nefondat, prin decizia civilă nr. 1071A/24.09.2008, pronunță de Secția a III-a Civilă a Tribunalului București.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, reclamanta-pârâtă-apelantă a formulat recurs, criticând-o sub aspectul nelegalității, deoarece decizia pronunțată în apel este dată ci încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 al.2 Cod procedură civilă, devenind incidente dispozițiile art. 304 al.5 Cod procedură civilă.
Tribunalul Bucureștia pronunțat o hotărâre nulă, ca urmare a încălcării principiului fundamental al rolului activ al judecătorului în soluționarea apelului formulat de recurentă.
Potrivit art.129 al.5 Cod procedură civilă "Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloace legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc".
Potrivit art.292 Cod procedură civilă: "Părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel d e alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate de prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri. În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță".
Iar potrivit art.295 Cod procedură civilă "Instanța va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art.292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei".
Având în vedere că apelul este o cale devolutivă de atac și potrivit art.292 și 295 Cod procedură civilă, proba cu martori este admisibilă, iar, pe de altă parte, recurenta a promovat, prin însăși motivele de apel, necesitatea administrării probei cu martori, prin respingerea probatoriului solicitat, instanța a dat dovadă de lipsă de rol activ, pronunțând o hotărâre nulă, cu încălcarea dispozițiilor art.105 al.2 Cod procedură civilă.
Astfel, deși instanța a respins proba cu martori, a reținut totuși că declarația martorului nu se coroborează cu alt mijloc de probă în ce privește aspectele declarate de acesta.
Nerespectarea principiilor fundamentale ale procesului civil, atrage nulitatea actelor de procedură, nulitate virtuală care determină casarea hotărârii.
Hotărârea pronunțată de instanța de apel este dată cu încălcarea dispozițiilor art.304 pct.7 Cod procedură civilă, hotărârea nefiind motivată și conținând motive contradictorii.
În condițiile în care prima instanță a respins proba cu martori a cărei necesitate a învederat-o atât prin motivele de apel, cât și în fața instanței, totuși a reținut că declarația martorului, prin care acesta a învederat că autorii intimatului au recunoscut, la nivelul anului 1981, calitatea de proprietar a recurentei, nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.
De asemenea, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivului subsidiar de apel pe care l-a formulat. Hotărârea a fost dată și cu încălcarea dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, greșit reținându-se că în cauză a intervenit prescripția achizitivă de 30 de ani, în favoarea intimatului, prin joncțiunea posesiilor, pentru că nu a existat posesie, ci doar detenția precară, nefiind îndeplinite nici condițiile utilității și neîntreruperii posesiei.
A solicitat, în consecință, admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, instanței de apel, fiind încălcate formele de procedură prevăzute de art. 105 al.2 Cod procedură civilă și fiind necesară administrării de probe noi.
Și-a întemeiat recursul, pe art.304 pct. 5, 7 și 9 Cod procedură civilă.
A timbrat în mod corespunzător, recursul, conform art.3 și 11 din Legea nr. 146/1997 și art.3 din nr.OG 32/1995.
Intimatul pârât-reclamant a formulat, conform art.308 al.2 Cod procedură civilă, întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, deoarece instanța de apel a respins cererea apelantei de audiere de martori, ca neutilă cauzei, deoarece apelanta nu a motivat împrejurarea care ar justifica readministrarea acestei probe în apel față de cea deja administrată de instanța de fond. Declarația recurentei că ar fi motivat prin cererea de apel necesitatea administrării probei cu martori nu este susținută nici măcar de conținutul cererii de apel în care singura mențiune la această solicitare se rezumă la simpla solicitare de administrare a probei cu martori și înscrisuri. În plus, intimata nu a înțeles să se audieze un martor, ci a solicitat instanței să aibă în vedere o declarație dată de o persoană în fața unui avocat.
Nu poate fi reținută culpa instanței de apel relativă la îndeplinirea de acte cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent care trebuie declarate nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit o vătămare ce nu se poate înlătura prin anularea lor. De altfel, conform prevederilor art. 295 al.2 Cod procedură civilă, instanța de apel va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, dacă apreciază că sunt necesare pentru soluționarea cauzei.
Nu poate fi asimilat modul de apreciere al instanței de apel cu privire la administrarea probatorului cu îndeplinirea de acte cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent prevăzută de art.105 alin.2 Cod procedură civilă.
Referitor la cel de-al doilea și al treilea motiv de recurs, a considerat că acestea sunt nefondate și a solicitat respingerea lor.
Și-a întemeiat întâmpinarea, pe prevederile art.115-118 Cod procedură civilă.
La data de 27.04.2009, recurenta a invocat și motivul de ordine publică al nelegalei constituiri a completului care a pronunțat sentința de fond, învederând în acest sens, excepția de nulitate a hotărârii de fond, deoarece ar fi fost pronunțată de un alt complet decât cel care a judecat cauza, nefiind respectat principiul continuității. A arătat că probele au fost administrate de un judecător, dezbaterile s-au purtat în fața altuia, iar pronunțarea hotărârii s-a făcut de un al treilea judecător. A depus practică judiciară în susținerea acestui motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.2 Cod procedură civilă.
În recurs s-au administrat probe noi, conform art.305 Cod procedură civilă, cu privire la motivul de ordine publică enunțat, depunându-se o adresă nr.79IP/21.05.2009 a Judecătoriei Sectorului 6 B, planificarea permanentă, procesul-verbal nr.82/13.12.2007, certificat de concediu medical și extrase ECRIS.
Curtea de APEL BUCUREȘTI s-a constatat legal sesizată și competentă material să judece prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 Cod procedură Civilă și ale art. 299 Cod procedură civilă.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul prezent ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
Motivul de ordine publică invocat de recurentă, prevăzut de art.304 pct.2 Cod procedură civilă, privește situația când: "Casarea unor hotărâri se poate cere 2. când hotărârea s-a dat de alți judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii".
Acest motiv de recurs este incident în ipoteza în care, după începerea dezbaterii în fond, a intervenit o schimbare în compunerea completului de judecată, precum și atunci când o astfel de schimbare apare după închiderea dezbaterilor, astfel că judecătorii care dau hotărârea sunt alții decât cei care au participat la dezbaterile judiciare asupra fondului.
Numele judecătorilor care au luat parte la judecată, precum și semnăturile acestora rezultă din cuprinsul hotărârii și al încheierilor premergătoare, art. 261 pct. 1 și 6, art. 258 alin. (1)].
Este sancționată prin acest motiv de recurs, nerespectarea principiului continuității.
Totodată, acest motiv de recurs vizează numai judecătorii care alcătuiesc completul de judecată, nu și grefierul de ședință,
Motivul fiind unul de ordine publică, admiterea recursului pe acest temei obligă la casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței care a pronunțat-
În cauză, motivul este nefondat, pentru că din probele administrate în recurs, anterior enunțate, coroborate cu încheierea de dezbateri din 13.12.2007 și sentința civilă nr.8366/2007, rezultă că judecătorul care a prezidat dezbaterile, este și judecătorul care a pronunțat și redactat hotărârea. Doamna magistrat a fost desemnată ca președinte al completului, ca urmare a îmbolnăvirii magistratului ce judecase până atunci, cauza.
Or, principiul continuității presupune că hotărârea trebuie să fie pronunțată de judecătorii în fața cărora părțile au pus concluzii, condiție care s-a îndeplinit în cauză, conform și art.260 al.2 Cod procedură civilă. Principiul continuității nu impune în mod obligatoriu ca judecătorul care a administrat probele să se pronunțe în cauză, deși este de dorit o astfel de situație. Condiția minim necesară impusă de principiul invocat, este ca judecătorul în fața căruia au avut loc dezbaterile asupra fondului, să se pronunțe asupra cauzei. Pentru aceste considerente, excepția nulității hotărârii de fond și motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.2 Cod procedură civilă, sunt nefondate.
În ce privește celălalt motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.5 Cod procedură civilă, Curtea constată:
1. Sub un prim aspect, se reține că recursul prezintă câteva atribute importante, care sunt de natură să îi confere întreaga sa fizionomie, astfel cum a fost ea concepută de către legiuitor.
În mod incontestabil, primul și cel mai important atribut al recursului este acela de a constituio cale extraordinară de atac. Această calificare a recursului este oferită chiar de Codul d e procedură civilă, prin situarea sa topografică în Capitolul I din Titlul V, consacrat căilor extraordinare de atac, al Cărții II. exigențelor firești ale unei căi extraordinare de atac, recursul a fost pus la dispoziția părțilornumai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 304.pr.civ. și care, în principiu, vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita astfel doar asupra problemelor de drept discutate în speță. Legiuitorul a avut în vedere împrejurarea că părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului, atât în fapt, cât și în drept, în apel.
Un alt atribut important al recursului care interesează din perspectiva prezentei cauze, este acela de a constituio cale de atac nedevolutivă. Dacă specific etapei apelului este devoluțiunea care, în limitele fixate de apelant prin motivele de apel, înseamnă o analiză a sentinței atât sub aspectul nelegalității, cât și al netemeiniciei, putându-se stabili, pe baza probatoriului administrat, o altă situație de fapt decât cea reținută de prima instanță, și la care să se aplice dispozițiile legale incidente, în recurs se realizează un control asupra hotărârii atacate, fără posibilitatea de a se administra, ca regulă, probe noi și fără a fi antrenată o rejudecare în fond a pricinii, în ansamblul ei.
Având în vedere aceste elemente caracteristice ale căii de atac în discuție, instanța învestită cu soluționarea recursului nu poate analiza legalitatea hotărârii atacate decât exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 304.pr.civ. fără a putea verifica alte aspecte în afara celor enumerate de textul de lege respectiv.
De asemenea, simpla nemulțumire a părții de hotărârea pronunțată nu este suficientă, recurentul fiind obligat să își sprijine recursul pe cel puțin unul din motivele prevăzute de lege.
Pe cale de consecință, instanța de recurs trebuie să analizeze în prealabil încadrarea criticilor formulate de parte împotriva hotărârii pronunțate în apel, într-unul din cazurile expres și limitativ enunțate de lege, în speță cel prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
2. C de-al cincilea motiv de recurs se referă la pronunțarea unei hotărâri date cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 al.2 Cod procedură civilă.
Critica privind respingerea probei cu martori aduce în discuție modul de aplicare a dispozițiilor procedurale referitoare la încuviințarea probei testimoniale, ceea ce permite încadrarea ei în cazul de casare prevăzut de art.304 pct.5 Cod procedură civilă.
Conform art.105 Cod procedură civilă: "Actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent sunt nule. Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie".
îndeplinirii actelor cu neobservarea formelor legale are în vedere situațiile în care instanța fie nu recurge la textele de lege aplicabile speței, fie recurge, dar ori le încalcă, în litera sau spiritul lor, ori le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă, ori cu totul eronată. Întrucât textul de lege face distincție, motivul de recurs vizează încălcarea legii de drept procesual.
Prin concept, motivul de recursnu includedeci și cazurile în care greșeala instanței ar fi săvârșită în legătură cu premisa minoră a silogismului judiciar, și anumereținerea situației de fapt, ca urmare a aprecierii probelor administrate în cauză.
Referitor la înțelesul sintagmei"îndeplinirea actelor cu neobservarea formelor legale"trebuie să se țină seama și că există texte de lege care conferă judecătorului o putere de apreciere, dându-i posibilitatea de a lua sau de a nu lua o anumită măsură. În asemenea situații, măsurile nu pot fi însă dispuse în mod discreționar, ci trebuie să fie justificate de motive pertinente și suficiente. Depășirea acestei limite, întrucât nu realizează unbilanț rezonabilal elementelor pertinente ale cauzei în procesul decizional, care este impus întotdeauna, expres sau implicit, de normele juridice incidente, constituie o încălcare a legii și, ca atare, este supusă controlului instanței de recurs. Aceasta înseamnă că, în realitate, instanțele de fond beneficiază în aceste cazuri, numai de o anumitămarjă de apreciere.
3. Raportând aceste considerații la motivele de recurs invocate în prezenta cauză, Curtea constată, referitor la motivul de recurs privind modul de soluționare a cererii din apel, a reclamantei privind administrarea probei testimoniale, care să aibă ca obiectiv stabilirea faptului că nici autorii pârâtului și nici pârâtul nu au calitatea de posesori, ci de simpli detentori precari, că aceștia au recunoscut în numeroase rânduri că nu sunt proprietarii terenului și că sunt constructori de rea-credință, cerere formulată inițial cu această motivare, prin motivele de apel (filele 17, 18 dosar apel) și, ulterior, la termenul din 24.09.2008, că instanța de apel a respins-o cu justificarea că apelanta nu a motivat împrejurarea care justifică readministrarea acesteia în apel, față de cea deja administrată la instanța de fond (fila 29 verso dosar apel).
Potrivit art.167 al.1 Cod procedură civilă:"Dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să aducă dezlegarea pricinii, afară de cazul când ar fi primejdie ca ele să se piardă prin întârziere".
Instanța a depășit însă, limitele marjei sale de apreciere, dat fiind că, potrivit reglementării cuprinse în art.292 al.1 și art.295 al.2 Cod procedură civilă: "Părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel d e alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât de cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri"și
"Instanța va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei",apelul fiind devolutiv, părțile pot produce în a doua instanță, probe pe care anterior le-au socotit inutile la prima instanță, astfel încât nu le-au mai propus instanței. Așadar, efectul devolutiv al apelului are consecințe și asupra probelor care pot fi administrate în apel, instanța putând încuviința completarea probelor administrate la prima instanță, fără a fi condiționată de a se justifica nesolicitarea lor în fața primei instanțe și solicitarea lor pentru prima dată în apel. Criteriile încuviințării rămân și în apel, acelea care radiază din art.167 Cod procedură civilă: pertinență, concludență și utilitatea și nu criteriul folosit de tribunal în prezenta cauză, al justificării solicitării readministrării în apel, față de administrarea deja de probe în fața primei instanțe.
Cu atât mai mult, se impunea a fi încuviințată proba testimonială, cu cât obiectul uneia dintre cererile deduse judecății, era constatarea uzucapiunii, de esența soluționării unei astfel de cereri, fiind proba testimonială. De asemenea, principiul egalității de tratament juridic impunea aceeași soluție, a încuviințării probei testimoniale, cât timp la instanța de fond, pentru reclamantă s-a încuviințat proba cu doi martori, în timp ce pentru pârât, proba cu 3 martori.
Vătămarea cauzată apelantei, prin respingerea acestei probe, a constituit-o pronunțarea unei soluții de respingere a apelului său, care tindea la reformarea sentinței de fond, tocmai pe considerentul că martorii propuși de reclamantă și audiați de prima instanță, nu au putut dovedi posesia continuă a reclamantei, împrejurarea că pârâtul-reclamant nu a fost posesor sau că pârâtul ar fi recunoscut dreptul reclamantei asupra imobilului (paginile 8, 9 ale deciziei recurate).
În condițiile arătate, instanța putea încuviința proba cu martori astfel cum a fost solicitată sau cenzurând numărul acestora și putea să pronunțe hotărârea sa, prin evaluarea coborativă a tuturor probelor administrate la fond și în apel.
Față de aceste considerente și reținând că instanța de apel a respins cererea de propunere probe, cu încălcarea prevederilor art.167 Cod procedură civilă, art.292 al.1 Cod procedură civilă, cauzând astfel, o vătămare recurentei care nu poate fi înlăturată în prezenta cale de atac a recursului, ca urmare a inadmisibilității probei cu martori în recurs, conform art.305 Cod procedură civilă, Curtea urmează ca, în baza art.312 Cod procedură civilă, să admită recursul, să caseze decizia recurată și să trimită cauza spre rejudecare tribunalului, constatând că devine inutilă analiza celorlalte motive de recurs invocate, față de soluția dispusă cu privire la primul motiv de recurs invocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă-pârâtă, cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat, cu sediul în B,-,. 5, sector 1, împotriva deciziei civile nr.1071 A din 24.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât-reclamant domiciliat în. - -, nr. 171, Sector 6.
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului, la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /13.07.2009
Tehnodact. / 2 ex./07.09.2009/
- Secția a III-a Civ. -;
Jud. Sectorului 6. - Civ. -.
Președinte:Fănica PenaJudecători:Fănica Pena, Cristina Nica, Mariana Haralambe
