Speta Legea 10/2001. Decizia 349/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1011/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECȚIA A III-A CIVILĂ
SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.349
Ședința publică de la 04.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Claudiu Marius Toma
JUDECĂTOR 2: Sorina Gabriela Prepeliță
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea apelului promovat de apelantul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile 164/06.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant.
Obiectul pricinii - Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă apelantul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, prin consilier juridic, în baza delegației pe care o depune, personal intimatul - reclamant și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2008, emisă de Baroul București - Cabinet Individual (fila 24 dosarul Tribunalul București - Secția a III-a Civilă).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri prealabile, acordă cuvântul în susținerea și respectiv combaterea recursului.
Apelantul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, prin consilier juridic, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
Invocă dispozițiile art.22 din Legea nr.10/2001 și titlul VII din Legea nr.247/2005, susținând că, termenul de 60 zile prevăzut de Legea nr.10/2001 este un termen de recomandare.
Intimata - reclamantă, prin avocat, solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii apelate ca temeinică și legală.
Arată că, în opinia sa, termenul de 60 zile prevăzut de dispozițiile Legii nr.10/2001 este un termen imperativ și nu de recomandare.
CURTEA
Asupra apelului de față, deliberând reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 160 din 06 februarie 2009, Tribunalul București - Secția a III a Civilă a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu Municipiul B prin Primarul General; a obligat pârâtul la restituirea terenului situat în B-, sector 6 în suprafață de 293 mp. astfel cum a fost identificat prin expertiză tehnică efectuată în cauză de expert și în planul de situație - anexa 1 la raport; a obligat pârâtul să emită dispoziție cu propunere de acordare de despăgubiri ce vor fi stabilite în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 pentru restul terenului situat în B,-, imposibil de restituit în natură, teren având suprafața de 227 mp.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul B prin Primarul General solicitând să se dispună restituirea în natură a terenului în suprafață de 500 mp. situat în B,-, sector 6, ce face obiectul notificării nr. 2483 din 14 noiembrie 2001, iar în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă să se acorde despăgubiri.
În motivarea cererii s-a arătat că imobilul a aparținut numitei (fostă ) care l-a dobândit prin actul de partaj autentificat sub nr. 39614 din 12 noiembrie 1928, moștenitorii acesteia, Ofițeru, și Lipsa, solicitând restituirea în natură a imobilului în baza Legii nr. 10/2001.
Reclamantul a arătat că a cumpărat drepturile succesorale ale celor arătați mai sus, prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 651 din 10 mai 2006.
Imobilul a fost preluat de către stat prin Decretul de expropriere nr. 232 din 10 aprilie 1973, în baza căruia s-a emis decizia nr. 646 fostului Comitet executiva Consiliului Popular al Municipiului
Pârâtul nu a soluționat notificarea nr. 2483 din 14 noiembrie 2001 în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, dispoziții imperative cu privire la modalitatea de răspuns la notificare și la termenul în care trebuie să se răspundă.
Reclamantul a apreciat că pârâtul a adoptat o conduită culpabilă și l-a lipsit de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege, situație în care apreciază că pot fi reținute în cauză argumentele din Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20 din 19 martie 2007 de soluționare a unui recurs în interesul legii.
A mai arătat, reclamantul că a formulat și o acțiune în revendicare asupra imobilului în litigiu, care a fost respinsă irevocabil, ca inadmisibilă, pentru motivul că nu s-a urmat calea legii speciale - Legea nr. 10/2001.
În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat următoarele:
Prin notificarea nr. 2483 din 14 noiembrie 2001, Lipșa și au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în B,-, sector 6, compus din teren în suprafață de 500 mp. și construcție, solicitarea fiind făcută în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
Ulterior, notificatorii au încheiat cu reclamantul un contract de vânzare de drepturi succesorale autentificat sub nr. 651 din 10 mai 2006, prin care vânzătorii au vândut toate drepturile succesorale derivând din succesiunile autorilor lor asupra terenului în suprafață totală de 500 mp. situat în B,-, sector 6, teren ce a fost expropriat, iar construcția existență pe acesta demolată.
În baza acestui contract, reclamantul a formulat prezenta acțiune prin care a solicitat în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a terenului de mai sus, iar în cazul în care restituirea nu mai este posibilă, acordarea de despăgubiri prin echivalent.
În raport de apărările formulate de pârât prin întâmpinare, tribunalul a avut în vedere faptul că prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20 din 19 martie 2007, s-a admis recursul în interesul legii referitor la aplicarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, iar potrivit acestei decizii va reține că instanța judecătorească poate dispune ea însăși, în mod direct, restituirea în natură a imobilului, atât în cazul în care constată nelegalitatea sau netemeinicia dispoziției emise de unitatea deținătoare a imobilului, cât și în cazul în care unitatea deținătoare nu s-a pronunțat în termenul prevăzut de lege printr-o dispoziție motivată cu privire la pretențiile reclamantului care a uzat de procedurile de restituire reglementate de lege.
Această concluzie a instanței este confirmată și de faptul că pe rolul instanțelor judecătorești a existat și dosarul nr-, având ca obiect revendicarea imobilului ce face obiectul prezentei cereri, soluția irevocabilă fiind aceea a respingerii acțiunii în revendicare ca inadmisibilă pentru motivul că nu s-a urmat calea legii speciale, și anume Legea nr. 10/2001.
Prin urmare, tribunalul a constatat că prezenta cerere formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, urmează a fi soluționată în raport de prevederile acestei legi, cu privire la respectarea de către reclamant a cerințelor privind calitatea de persoană îndreptățită, formularea notificării în termenul legal, dovedirea dreptului de proprietate și posibilitatea restituirii în natură.
Tribunalul a reținut că, potrivit art. 25 alin. 1 ( fost 23 în forma anterioară modificării Legii 10 prin Legea nr. 247/2005 și OUG nr. 209/2005 ) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată, Primarului General al Municipiului B, ca reprezentant al unității deținătoare a imobilului amintit, îi incumba obligația de a pronunța asupra cererii reclamantului formulate pe calea respectivei notificări, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare. Însă pârâtul nu s-a pronunțat asupra notificării în cauză (nefiind depusă nici o dovadă în acest sens) cu toate că termenul de 60 de zile, socotit de la înregistrarea notificării, ce este prevăzut de art. 25 (fost 23) din Legea nr. 10/2001 s-a împlinit. Acest termen se poate calcula pornind de la două date de referință, în funcție de specificul fiecărui caz în parte data înregistrării notificării (în ipoteza în care toate înscrisurile doveditoare necesare soluție prin notificării au fost depuse odată cu aceasta) sau data la care au fost depuse toate înscrisurile doveditoare menționate anterior.
Este incontestabil că Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată, permite, după cum reiese din analiza coroborata a art. 22 și 23, depunerea înscrisurilor doveditoare până la data soluționării notificării. Această dispoziție are însă caracter de favoare pentru reclamant, oferindu-i posibilitatea de a completa materialul probator adus în sprijinul cererii lui chiar și după introducerea acesteia, mergându-se până la momentul soluționării ei. Însă această dispoziție de favoare pentru reclamant nu poate fi invocată de pârât ca un motiv al nesoluționării cererii reclamantului, căci altfel respectiva dispoziție ar fi golită de conținut, sau mai bine zis, dintr-un beneficiu acordat reclamantului ar fi transformată într-o obligație, într-un impediment plasat în calea soluționării cererii adresate pârâtului. Evident o asemenea denaturare a scopului și spiritului actului normativ în discuție nu era posibilă.
Articolul 24 al Legii nr. 10/2001, prevede că în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. În aplicarea acestor prevederi, și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus preluarea abuzivă a imobilului, este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.
Tribunalul a reținut că în cauză, reclamantul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, cu mențiunea că toate aceste constatări vizează pe vânzătorii de drepturi succesorale care au încheiat contractul de vânzare.
Astfel, tribunalul a avut în vedere adresa nr. 48693 din 28 noiembrie 2008, prin care se arată că notificarea formulată de către, Ofițeru, Lipșa și, cu privire la restituirea în natură a imobilului situat în B,-, sector 6, nu a fost soluționată până la emiterea adresei, întrucât trebuie completată cu următoarele acte: certificate de moștenitor de pe urma autorilor până la persoanele notificatoare, sentința penală nr. 599/1964 și copii de pe actele de identitate ale notificatoarei Ofițeru.
Instanța a constatat că actele de care se face vorbire în adresa menționată au fost anexate cererii de chemare în judecată, reclamantul depunând la dosar actul de partaj autentificat sub nr. 39614 din 12 noiembrie 1928, prin care a primit în posesie suprafața de 500 mp. aceasta căsătorindu-se cu conform extrasului din registrul de căsătorie aflat la fila 19 din dosar fond.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 49 din 10 mai 2006, a decedat la data de 07 ianuarie 1982, în calitate de moștenitori rămânând, și.
a decedat la data de 20 ianuarie 1990 rămânând ca moștenitori și, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 810 din 11 iunie 1992.
La rândul lor și, respectiv au decedat, respectiv la 15 iulie 1996 și 30 iunie 1999, rămânând în calitate de moștenitori, Lipșă, și Ofițeru, conform certificatelor de moștenitor nr. 89/1998 și 207/1999.
Prin urmare, tribunalul a constatat că notificatorii au făcut dovada calității de moștenitori de pe urma autorilor lor, prin certificatele de moștenitori menționate mai sus, astfel că prima cerință din adresa emisă de Primăria Municipiului Baf ost satisfăcută.
Imobilul solicitat în baza Legii nr. 10/2001, a fost expropriat în baza Decretului nr. 232/1973, la poziția 40 din lista anexă la decret, figurând și, cu terenul situat în B,-, sector 7, suprafața terenului expropriat fiind de 568 mp. iar a construcției de 82 mp.
Prin decizia nr. 646 din 21 mai 1973, s-a dispus trecerea în administrarea a terenurilor expropriate care au aparținut celor prevăzuți în tabelul anexă, la Decretul nr. 232 din 10 aprilie 1973.
În cauză deși s-a solicitat sentința penală nr. 599/1964, tribunalul a constatat că aceasta nu este concludentă, întrucât imobilul în litigiu are situația juridică rezultată din expunerile de mai sus, trecând în proprietatea statului în baza Decretului de expropriere și nu în baza sentinței penale solicitate de unitatea deținătoare.
În ceea ce privește copiile actului de identitate pentru notificatoarea Ofițeru, tribunalul a constatat că în dosarul constituit ca urmare a notificării se află copia seria - nr. -, și prin urmare solicitarea pârâtului în acest sens era de prisos. De altfel, instanța a reținut că notificatorii au depus copii de pe actele de identitate ale fiecăruia dintre ei.
În ceea ce privește posibilitatea restituirii în natură a terenului în litigiu, instanța a reținut concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, prin care a fost identificat terenul situat în- și s-a constatat că acesta este afectat în partea de vest pe o suprafață de 227 mp. de amenajării de utilitate publică (trotuare, stradă și linie de tramvai), iar terenul rămas liber reprezintă 293 mp. expertul concluzionând că această suprafață poate fi restituită în natură.
Având în vedere situația de fapt reținută și în considerarea dispozițiilor legale enunțate, constatând că pârâtul nu a dat curs notificării adresate de persoanele îndreptățite, în termenul stabilit de lege, așadar nu s-a pronunțat prin decizie sau dispoziție motivată, astfel cum prevede art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, instanța, văzând și dispozițiile art. 1073 și următoarele Cod civil, a admis acțiunea și a obligat pârâtul să răspundă la notificare în conformitate cu dispozițiile anterior amintite.
Tribunalul a constatat că există posibilitatea restituirii în natură pentru o parte din terenul solicitat prin notificare, respectiv pentru suprafața de 293 mp. care nu este afectat de amenajări de utilitate publică, astfel cum sunt acestea prevăzute de art. 10.3 din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001, astfel că, în baza art. 10, art. 22 și următoarele din Legea nr. 10/2001, a obligat pârâtul la restituirea acestei suprafețe de teren, astfel cum a fost identificat prin expertiza tehnică efectuată în cauză și în planul de situație anexat la raport.
Instanța a avut în vedere prevederile art. 10 alin. 1 și 2 și art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, care nu mai dau posibilitatea acordării de despăgubiri în echivalent bănesc, posibilitate prevăzută în vechea reglementare a Legii nr. 10/2001, ci unitatea deținătoare poate propune acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, ce reglementează regimul stabiliri și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv cu respectarea dispozițiilor acestui titlu, în ceea ce privește instituția abilitată să stabilească valoarea echivalentă a imobilului preluat de către stat și nerestituit în natură.
Prin urmare, tribunalul a obligat pârâtul să emită dispoziția cu propunere de acordare de despăgubiri ce vor fi stabilite în condițiile de mai sus, pentru terenul imposibil de restituit în natură în suprafață de 287 mp.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Municipiul B prin Primarul General.
În esență a motivat apelul în sensul că, termenul de 60 de zile de soluționarea notificării este de recomandare, că nu s-au administrat toate probele lămuritoare în ce privește neafectarea terenului litigios de elemente de sistematizare și utilitate publică (filele 3 - 4 dosar curte).
Apelul este nefondat.
Referitor la termenul de 60 de zile considerat de apelant ca fiind de recomandare pentru soluționarea notificării, în toate formele de la apariția Legii nr. 10/2001 și până la ultima notificare prin Legea nr. 1/2009 și ultimele Norme de aplicare a acestei legi nu reiese această concluzie.
Este adevărat că, cele 60 de zile față de numărul mare de notificări nu poate fi respectat, dar natura termenului nu poate fi schimbat și apelanta, trebuie să soluționeze notificarea în cele 60 de zile prevăzute de lege.
Celelalte critici, sunt de ordin general, atâta timp cât la baza restituirii și soluționării cauzei a stat o expertiză, probă (în care aceste aspecte puteau fi lămurite prin formularea unor observații) care este edificatoare și răspunde chiar motivelor de apel.
Așa cum sunt formulate în scris, motivele de apel sunt neîntemeiate iar sentința apelată este legală și temeinică.
Ca atare, cum motivele de apel nu pot fi primite, fiind neîntemeiate, apelul, conform art. 296 Cod de procedură civilă va fi respins ca nefondat.
Văzând și art. 298 Cod de procedură civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul - pârât Municipiul B prin Primarul General cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 164 din 06 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant domiciliat în B,-,. 110,. 2. 1,. 29, sector 5,c a nefondat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04 iunie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
- - - - - - - -
Red.
.
4ex./01.07.2009
-3.-
Președinte:Claudiu Marius TomaJudecători:Claudiu Marius Toma, Sorina Gabriela Prepeliță
