Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 98/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 98/A/2009
Ședința publică de la 15 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară vicePREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară
JUDECĂTOR 2: Mihaela Florentina
Grefier
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de reclamanta Română Unită cu - Cugir II împotriva sentinței civile nr. 1486/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr-.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare, se prezintă avocat pentru apelanta pârâtă Română Unită cu - Cugir II, lipsă fiind avocat apărător al intimatei reclamante Ortodoxă Română Cugir III.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită și împrejurarea că nu s-au depus înscrisuri noi.
Avocat depune în fața instanței răspuns la întâmpinarea depusă de intimată.
Instanța lasă cauza la a doua strigare pentru a se prezenta în instanță și apărătorul părții intimate.
La reluarea cauzei și apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru apelanta pârâtă Română Unită cu - Cugir II și avocat pentru intimata reclamantă Ortodoxă Română Cugir III.
Instanța înmânează apărătorului intimatei pârâte un exemplar din răspunsul la întâmpinare depus la acest termen.
Părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat sau probe de administrat, împrejurare față de care instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat pentru apelanta reclamantă Română Unită cu - Cugir II, solicită pe cale de excepție, respingerea excepțiilor invocate de intimată prin întâmpinare, ca nelegale și netemeinicie. Atât excepția puterii de lucru judecat cât și excepția lipsei calității procesuale active au fost respinse de către prima instanță, iar pârâta nu a înțeles să atace cu apel soluția în condițiile prev. de art. 282 Cod pr. civ.
-//-
Pe fondul cauzei, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii instanței de fond cu consecința admiterii acțiunii de revendicare și rectificare de CF cu toate capetele de cerere formulate, întrucât au fost proprietari ai imobilului în litigiu. Cu cheltuieli de judecată.
Avocat pentru intimata pârâtă Ortodoxă Română Cugir III susține că excepțiile invocate sunt întemeiate. Cu privire la excepția autorității de lucru judecat învederează decizia civilă 712/2005 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar 5101/2005 prin care a fost soluționată irevocabil acțiunea civilă formulată de reclamantă împotriva pârâtei cu aceleași capete de cerere. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active, arată că reclamanta nu a fost proprietar al imobilului în litigiu întrucât a luat ființă în anul 2001, iar preluarea fiind făcută înainte de anul 1989 de la proprietarul tabular Română Unită.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea apelului ca neîntemeiat, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, pentru considerentele formulate prin întâmpinare. Arată că titlul de proprietate al pârâtei se bazează pe un act normativ care și-a produs efectele, iar pentru imobilul în discuție reclamanta a primit în schimb un alt imobil.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată la 14.05.2008 pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr-, reclamanta Română Unită cu - Cugir II a chemat în judecată pârâta Ortodoxă Română Cugir III, solicitând să fie obligată pârâta să-i recunoască reclamantei dreptul de proprietate asupra imobilului bisericii greco-catolice Cugir, înscris în CF 481 Cugir, nr. top 864, dispunându-se restabilirea situației anterioare de carte funciară, întrucât titlul pârâtei, respectiv încheierea nr. 1258/1948, este nul de drept în urma abrogării Decretului nr. 358/1948.
Pârâta a invocat excepția autorității de lucru judecat și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.
Prin sentința civilă nr. 1486/2008, au fost respinse aceste excepții, s-a respins pe fond acțiunea, iar reclamanta a fost obligată la cheltuieli de judecată în sumă de 1200 lei în favoarea pârâtei.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin acțiunea civilă care a făcut obiectuldosarului nr. 4206/2003al Judecătoriei Alba Iulia,reclamanta Bisericii Române Unită cu Cugira chemat în judecată pârâta Ortodoxă Română Cugir III solicitând să se constate că întabularea dreptului de proprietate al pârâtei asupra mai multor imobile, între care și cel înscris în CF 481 Cugir, nr. top 864 Cugir, s-a făcut fără just titlu și să se dispună restabilirea situației anterioare.
-//-
Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Constituție, art. 34, 35 din Decretul Lege nr. 115/1938, art. 37 alin 4 din Decretul Lege 177/1948 și art. 480 Cod civil.
Acțiunea a fost soluționată prin decizia civilă nr. 625/A/2005 a Curții de APEL ALBA IULIA, care a statuat asupra validității titlului pârâtei.
În acțiunea dinprezenta cauză,reclamanta Română Unită cu - Cugir IIa chemat în judecată pârâta Ortodoxă Română Cugir III, solicitând recunoașterea dreptului său de proprietate asupra imobilului înscris în CF 481 Cugir, nr. top 864, invocând drept temei juridic art. 3 din Decretul Lege nr. 126/1990, modificat prin Legea nr. 182/2005 și art. 36 din Legea 7/1996.
Analizând cele două cereri în raport de dispozițiile art. 1201 Cod civil, prima instanță a reținut că nu există triplă identitate, sub aspectul părților, astfel că excepția autorității de lucru judecat nu este întemeiată.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, instanța de fond a apreciat că aceasta și-a justificat calitatea și interesul în promovarea acțiunii pe calitatea sa de continuator al Bisericii Unite cu -.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că nu poate fi înlăturat efectul de opozabilitate a deciziei civile nr. 625/A/2005 a Curții de APEL ALBA IULIA și că această hotărâre nu poate fi ignorată de terți, sub motiv că nu au participat la proces.
Reclamanta nu a făcut dovada unei alte realități juridice decât cea statuată prin hotărârile pronunțate în procesul anterior, astfel că aceasta nu poate ignora și încălca efectele acestor hotărâri judecătorești prin care titlul pârâtei a fost confirmat.
S-a mai reținut că reclamanta din prezenta cauză, la fel ca și reclamanta din procesul anterior, a formulat pretenții în calitate de continuator al Bisericii - Cugir, iar apărările sunt circumscrise acelorași temeiuri și argumente juridice invocate în prima acțiune, fără însă a fi făcută dovada contrară celor statuate prin hotărârile pronunțate anterior.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, care a solicitat schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii principale.
În expunerea motivelor, reclamanta susține că nu îi poate fi opus efectul de opozabilitate a deciziei civile nr. 625/A/2005 a Curții de APEL ALBA IULIA, întrucât litigiul anterior a fost unul de natură patrimonială care a privit în mod strict părțile din acel dosar. Ca atare, soluția pronunțată prin decizia menționată nu este opozabilă reclamantei, care este entitate juridică distinctă, ce figurează în schema de organizare a de L, aprobată la Secretariatul de Stat pentru Culte sub nr. 1695/2007.
Reclamanta arată, de asemenea, că prin Legea nr. 489/2006, s-a abrogat Decretul 177/1948, iar Decretul Lege 126/1990 a fost radical modificat prin Legea nr. 182/2005.
-//-
Apelanta consideră că prin abrogarea Decretului 177/1948, argumentele privind disproporția dintre numărul credincioșilor de religie greco - catolică și ortodoxă din Cugir, nu sunt opozabile reclamantei. Aceasta deoarece, Română Unită cu - este recunoscută expres, neavând relevanță numărul credincioșilor. Conform dispozițiilor Legii nr. 489/2006, cultele sunt egale în fața legii și a autorităților, indiferent de numărul credincioșilor. Ca atare, statul nu poate interveni în administrarea patrimoniului acestor culte și nici nu poate legifera transporturi de patrimoniu, în afara modalității prevăzute de Codul Civil.
Se mai susține că prin apariția Legii nr. 182/2005, s-a modificat procedura specială de dialog cu partea ortodoxă, astfel că nici din acest punct de vedere, situația de la momentul pronunțării deciziei civile nr. 712/2005 nu mai poate fi opusă reclamantei.
Pe fondul cauzei, apelanta arată că este continuatoarea proprietarei tabulare a imobilului în litigiu, care a fost trecut abuziv în proprietatea pârâtei în baza Decretului 358/1948. Aceasta susține că de la data abrogării Decretului 358/1948, prin Decretul 9/1989, pârâta folosește fără niciun titlu imobilul.
În conformitate cu prevederile Decretului Lege nr. 126/1990, reclamanta a convocat-o pe pârâtă la dialog, prin adresa nr. 9/2008 și, față de refuzul acesteia de a restitui imobilul, a fost promovată cererea de față, potrivit art. 3 alin 2 din Decretul Lege nr. 126/1990.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția puterii de lucru judecat, raportat la art. 163, 166 Cod procedură civilă și art. 1201 cod civil și excepția lipsei calității procesuale active a apelantei, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiat a apelului și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate în limitele stabilite de art. 295 proc. civ. Curtea reține următoarele:
Cele două excepții invocate de intimata pârâtă prin întâmpinare au fost ridicate și în fața primei instanțe, iar prin sentința civilă nr. 1486/2008, aceste excepții au fost analizate și respinse, instanța de fond reținând că reclamanta a făcut dovada calității sale procesuale și că nu sunt îndeplinite cerințele art. 166. proc. civ. și art. 1201 Cod civil în ce privește identitatea părților.
Hotărârea primei instanțe nu a fost criticată sub aceste aspecte, astfel că, raportat la dispozițiile art. 295 alin 1. proc. civ. Curtea nu poate analiza stabilirea stării de fapt și aplicarea legii, decât în limitele cererii de apel. Ca atare, în ce privește soluționarea celor două excepții, hotărârea primei instanțe a trecut în puterea lucrului judecat și nu mai poate fi supusă controlului sub acest aspect.
În ce privește apelul reclamantei, Curtea constată că prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt și dispozițiile legale incidente.
-//-
Astfel, conform înscrierilor din CF 481 Cugir, asupra imobilului cu nr. top 864 Cugir, biserică în intravilan, a fost proprietar - din Cugir până în 1948, când s-a înscris dreptul de proprietate al Bisericii Ortodoxe Române din Cugir.
Prin Decretul Lege nr. 126/1990 a fost recunoscută oficial Român Unită cu - și s-a reglementat procedura de stabilire a situației juridice a lăcașurilor de cult preluate de Ortodoxă Română.
-//-
În temeiul acestor dispoziții legale, a fost demarat încă din 2001, dialogul între cele două biserici pentru rezolvarea situației imobilului în litigiu, fiind încheiatprocesul verbal din 03.05.2001(fila 65 - dosar 1018/2005 Curtea de APEL ALBA IULIA ). La aceste discuții a participat Română Unită cu - Cugir, în calitate de succesoare a proprietarei tabulare.
La dialog, reprezentanții Bisericii Ortodoxe au propus construirea unei noi biserici de către partea catolică.
În urma acestui dialogului purtat de cele două comisii, prinhotărârea nr. 70/13.06.2001, Consiliul Local Cugir a decis darea în administrarea Episcopiei Române Unită cu - L, Cugir, a unei suprafețe de teren, pe durata construcției (fila 26 - dosar 4206/2003 - Judecătoria Alba Iulia ).
În baza acestei hotărâri, - Cugir, prin reprezentant preot, obțineautorizația de construire nr. 45/10.134 din 31.08.2001,pentru construirea unui locaș de cult.
Conform certificatului de înregistrare fiscală (fila 52 dosar fond9 și a adresei nr. 881/2008 a Episcopiei Române Unită cu - L (fila 80 dosar fond),reclamanta Română Unită cu - Cugir II a fost reînființată la 26.11.2001,respectiv după ce diferendul asupra imobilului în litigiu fusese soluționat în sensul construirii unui nou locaș de cult pentru greco-catolică. Reclamanta este reprezentată de aceeași persoană, preotul, care a reprezentat și - Cugir, parte în dosar nr. 4206/2003.
În aceste condiții, chiar dacă reclamanta este continuatoarea proprietarei tabulare a imobilului în litigiu, actele întocmite până la înființarea sa îi sunt opozabile.
Prin decizia civilă nr. 625/A/2005 a Curții de APEL ALBA IULIA, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 712/2005 a aceleiași instanțe, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că diferendul dintre cele două culte cu privire la imobil a fost rezolvat în conformitate cu dispozițiile Decretului Lege nr. 126/1990, având în vedere și raportul dintre credincioșii ortodoxi și cei greco-catolici.
-//-
Ca urmare, în mod corect, prima instanță a reținut că aceste hotărâri judecătorești îi sunt opozabile reclamantei, în condițiile în care nu a făcut dovada unei alte realități juridice decât cea statuată prin deciziile menționate.
În ce privește modificarea Decretului Lege nr. 126/1990 prin Legea nr. 182/2005, se constată că această modificare vizează art. 3 alin 2 din decret, care stabilește posibilitatea părții interesate de a promova acțiune în justiție, dacă este nemulțumită de rezultatul dialogului între comisii. Aceste dispoziții nu schimbă însă cu nimic cele statuate prin cele două decizii, deoarece prin decizia civilă nr. 379/A/2004, dată în dosar nr. 1018/2004, Curtea de APEL ALBA IULIAa reținut că existența procedurii speciale reglementate de art. 3 din Decretul Lege nr. 126/1990 (modificat la data pronunțării acestei decizii), nu închide persoanei interesate dreptul de a se adresa și instanței de judecată, raportat la art. 6 din CEDO și la art. 21 alin 4 din Constituția României. Ca urmare, s-a constatat tocmai ceea ce a modificat ulterior Legea 182/2005, respectiv accesul la acțiune în justiție pe calea dreptului comun.
Nici împrejurarea că prin Legea nr. 489/2006 a fost abrogat Decretul 177/1948 nu este de natură a înlătura opozabilitatea celor două decizii pronunțate în 2005 de Curtea de APEL ALBA IULIA. Prin aceste hotărâri s-a reținut că procedura administrativă prevăzută de Decr.- Lg. nr. 126/1990 a fost urmată de cele două biserici, iar diferendul privind imobilul în litigiu a fost rezolvat pe cale amiabilă. Aceste realități nu au fost răsturnate de reclamantă prin nicio probă.
De altfel, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile Decr.- Lg. nr. 126/1990, iar aceste dispoziții au fost analizate cu prilejul pronunțării deciziei civile nr. 625/A/2005.
Concluzionând, instanța reține că modificările legislative intervenite după pronunțarea deciziei civile nr. 625/A/2005, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 712/2005, nu sunt de natură a înlătura efectele de opozabilitate a acestor hotărâri judecătorești, în condițiile în care nu s-a făcut dovada contrară celor statuate prin aceste hotărâri. Așa cum s-a reținut prin cele două decizii, situația imobilului în litigiu a fost rezolvată între cele două culte pe cale amiabilă încă din 2001, înainte ca reclamanta să fi fost reînființată, astfel că această situație îi este opozabilă și ea nu mai poate fi repusă în discuție, decât cu încălcarea principiului securității raporturilor juridic, ceea ce contravine jurisprudenței CEDO.
În consecință, susținerile apelantei privind îndreptățirea sa la restituirea imobilului în litigiu nu sunt fondate, câtă vreme, așa cum s-a reținut, situația acestui imobil a fost soluționată în baza Decr.- Lg. nr. 126/1990.
Practica judiciară invocată de apelantă nu este incidentă în cauză, întrucât vizează situații de fapt diferite.
-//-
(continuarea deciziei civile 98/A/2009 dată în dosar -)
Pentru toate aceste considerente, Curtea privește ca nefondat apelul de față, urmând ca în baza art. 296. proc. civ. să fie respins.
Nu vor fi acordate cheltuieli de judecată, întrucât, deși intimata le-a solicitat, nu a făcut dovada acestora.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamanta Română Unită cu - Cugir II împotriva sentinței civile nr. 1486/2008 pronunțată de Tribunalul Alba.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică 15.05.2009.
Președinte, - - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
tehnored. /4 ex/15.06.2009
jud. fond:
Președinte:Cristina Gheorghina Nagy NicoarăJudecători:Cristina Gheorghina Nagy Nicoară, Mihaela Florentina