Legea 112/1995. Decizia 529/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 529
Ședința publică de la 11 Iunie 2008
PREȘEDINTE: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
JUDECĂTOR 2: Nela Drăguț
Judecător: - - -
Grefier: -
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta, împotriva deciziei civile nr. 138 din 19 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, G și intimatul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN S M - COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII 112/1995, având ca obiect legea 112/1995.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenta pârâtă, reprezentată de avocat, intimatul reclamant, reprezentat de procurator, lipsind intimatul reclamant G și intimatul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN S M - COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII 112/1995.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care;
Procurator, pentru intimatul reclamant, a depus la dosar întâmpinare în 2 exemplare și copie după notificarea formulată de intimatul reclamant.
Avocat, pentru recurenta pârâtă, a învederat instanței că nu dorește să i se comunice un exemplar după întâmpinarea depusă de reprezentantului intimatului reclamant și nu solicită acordarea unui termen de judecată în acest sens, apreciind cauza în stare de soluționare.
Instanța a luat act de faptul că apărătorul recurentei pârâte nu dorește să i se comunice un exemplar după întâmpinarea depusă de reprezentantului intimatului reclamant și nu solicită acordarea unui termen de judecată în acest sens.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurenta pârâtă, a pus concluzii de admiterea recursului potrivit motivelor formulate în scris și susținute oral, casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei pentru judecarea apelului; cu cheltuieli de judecată.
Procurator, pentru intimatul reclamant, a depus la dosar concluzii scrise, solicitând instanței respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Satu - M sub nr. 2311 din 10.04.2003, reclamanții și au chemat în judecată Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr.112/1995 și pe pârâta, solicitând anularea hotărârii nr. 196 din 01.11.1996, precum și a actului de intabulare în nr. 868- sat, comuna, județul S -
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că hotărârea contestată este nelegală, pentru că pârâta nu putea să primească în natură imobilele ce au aparținut proprietarului inițial, prin redobândirea dreptului de proprietate în temeiul Legii 112/1995.
S-a mai arătat că pârâta este succesoarea testamentară a defunctei, care a fost soția lui, acesta din urmă, ca fiu al proprietarului tabular inițial.
Imobilele au fost expropriate prin Decretul - Lege nr. 83/1949, astfel că ele nu se aflau în masa succesorală a antecesoarei pârâtei, decedată la 3 iulie 1987, iar pârâta nu este succesoare legală după.
Prin sentința civilă nr.3699 din 4.09.2003, Judecătoria Satu - Mad eclinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu - M, stabilind că obiectul litigiului îl constituie o acțiune în temeiul Legii nr.10/2001.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Satu - M sub nr.4547/2003, iar prin sentința civilă nr. 371/D/24.11.2003 s-a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Satu -M, stabilindu-se că obiectul litigiului îl constituie o plângere în temeiul Legii nr.112/1995, și nu o contestație pe temeiul Legii nr. 10/2001.
-se un conflict negativ de competență, Curtea de Apel Oradea,a pronunțat sentința civilă nr.2/12.01.2004, în dosarul nr. 144/2004, prin care a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu -M, reținând că litigiul este întemeiat pe prevederile Legii nr.10/2001.
Tribunalul Satu - M, prin sentința civilă nr. 127/D din 5.04.2004, pronunțată în dosarul nr. 827/2004, a respins plângerea formulată de reclamanți în temeiul Legii nr.112/1995, ca prescrisă.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții, cauza fiind strămutată la Curtea de APEL CRAIOVA, care prin decizia civilă nr. 1001 din 6.04.2005 a respins apelul.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru că instanța nu le-a admis acțiunea și nu a fost anulată hotărârea nr. 196/1996.
Prin decizia nr. 6332 din 28 iunie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr- s-a admis recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei nr. 1001 din 6.04.2005 a Curții de APEL CRAIOVA - Secția Civilă, s-a casat decizia atacată precum și sentința nr. 127 D din 5.04.2004 a Tribunalului Satu -M și a fost trimisă cauza pentru soluționare Judecătoriei Craiova.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Reclamanții au depus precizare, prin care au solicitat ca pârâta să fie obligată la plata sumei de 25.300.000 lei vechi cu dobânda aferentă la zi, ce reprezintă cheltuielile de judecată pe care le-au achitat acesteia conform sentinței civile nr. 127/D/5.04.2004 a Tribunalului Satu Mare și a sentinței civile nr. 1001 /06 aprilie 2006 Curții de APEL CRAIOVA.
Pârâta Comisia Județeană pentru aplicarea Legii 112/1995 din cadrul Consiliului Județean SMa depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr.11375 din 12.09.2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, a fost respinsă plângerea formulată de reclamanți, reținându-se că pentru imobilul situat în comuna, sat, județul, S-M, a formulat cerere de restituire în natură în baza Legii 112/1995, numai pârâta, în calitate de moștenitor testamentar al celor doi autori, fără reclamanți.
S-a mai reținut că, deși Hotărârea nr.196/1996 a Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr.112/1995 nu a fost comunicată petenților, termenul de 30 de zile pentru contestarea acesteia a început să curgă din anul 1997, când pârâta a înscris dreptul de proprietate asupra imobilului în cauză în cartea funciară, astfel că dreptul material la acțiune este prescris și acțiunea respinsă ca tardiv formulată.
La data de 5 octombrie 2007, pârâta a formulat cerere de completare dispozitiv, solicitând ca în contradictoriu cu reclamanții și G și cu pârâtul Consiliul județean S M - Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr.112/1995 să se dispună completarea dispozitivului sentinței civile nr. 11375/12.09.2007, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-.
A motivat că prin sentința mai sus - menționată s-a respins plângerea formulată de reclamanții G și dar, deși pârâta a solicitat obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată efectuate, instanța a omis să se pronunțe asupra acestei cereri.
Prin sentința civilă de la 13955 din 24.10.2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, a fost admisă cererea formulată de pârâta, dispunându-se completarea dispozitivului sentinței civile nr.11375/12.09.2007, în sensul că se va adăuga "obligă reclamanții către pârâta la plata sumei de 1500 lei RON, cheltuieli de judecată".
Împotriva sentinței civile nr.11375 din 12.09.2007 au declarat apel reclamanții, susținând că soluția dată este nelegală și netemeinică, arătând că între părți a existat judecată pe CF 671 si 672,de când au apărut legile proprietății, pârâta neavând vocație succesorală față de si, pentru a putea dobândi în proprietate casa și terenurile acestora.
Apelanții au arătat că sunt nepoții de frate ai lui, care a formulat notificare în baza Legii nr.10/2001, iar instanța a reținut greșit ca sunt moștenitorii lui, și că nu s-a luat în considerare decizia nr.6332/2005 a ICCJ și nu s-a dispus restituirea sumei de 25.300.000 lei de către.
Prin decizia civilă nr.138 din 19 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis apelul declarat de reclamanții și G, au fost desființate ambele sentințe civile și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că prima instanță a soluționat cauza prin admiterea excepției tardivității formulării acțiunii, ca urmare a interpretării extensive a dispozițiilor deciziei nr.6332/2006 a ICCJ, unde se precizează că în cauză este vorba despre o acțiune în temeiul Legii nr.112/1995.
Că, distincția între procedura contestației formulată în 30 de zile împotriva hotărârii Comisiei de aplicare a Legii nr.112/1995, prevăzută pentru părțile implicate în restituirea imobilului conforma acestei legi și acțiunea în nulitate promovată de un terț este consacrată în doctrină și jurisprudență, nefiind negat dreptul terțului care se consideră vătămat de un astfel de act, să-l atace în instanță.
Cât privește dreptul terțului vătămat, se recunoaște dreptul acestuia și prin alte legi aplicabile, ca: Legea nr.18/1991 și Legea nr.10/2001.
Față de aceste argumente, considerând că greșit cauza a fost soluționată pe excepția tardivității, s-a făcut aplicarea art. 297 Cod pr. civilă și s-a admis apelul, cu consecința desființării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Împotriva deciziei, în termen legal a declarat recurs pârâta, susținând că este nelegală.
În motivele de recurs, pârâta a invocat,în esență, că:
- instanța de apel a încălcat prin decizia pronunțată autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr.6332 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărâre în care se dispusese clar că obiectul litigiului îl reprezintă anularea hotărârii nr.196/1996 a Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr.112/1995 și este o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 18 alin. 1 din Legea nr.112/1995;
- că, s-a încălcat principiul disponibilității părților și s-a modificat obiectul acțiunii, după bunul plac, deci s-a modificat unilateral obiectul și cauza procesului, încălcându-se astfel grav dispozițiile art. 129 alin. 6 Cod pr. civilă;
- că, nu s-au cercetat cele două excepții procesuale absolute și peremptorii invocate, lipsa calității procesuale active a reclamanților și lipsa de interes a acestora.
În cauză, reclamanții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului.
Recursul este fondat.
Reclamanții și au investit Judecătoria Satu M cu o acțiune având ca obiect anularea Hotărârii nr.196 din 01 noiembrie 1996, precum și a actului de intabulare în CF nr.868 - sat, comuna, județul S M, în contradictoriu cu pârâtele și Comisia Județeană de aplicare a Legii nr.112/1995.
-se conflictul negativ de competență între Judecătoria Satu M și Tribunalul Satu M, Curtea de Apel Oradeaa pronunțat sentința civilă nr.2/2004, prin care a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu M.
Prin sentința civilă nr.127/D/5.04.2004 Tribunalul Satu Ma respins plângerea reclamanților în temeiul Legii nr.112/1995, ca fiind prescrisă, iar apelul declarat împotriva acestei sentințe fost înregistrat la Curtea de Apel Oradea, soluționarea acestuia fiind strămutată la Curtea de APEL CRAIOVA.
Prin decizia civilă nr.1001 din 6.04.2005 a Secției Civile a Curții de APEL CRAIOVA, a fost respins apelul reclamanților, decizia fiind recurată de reclamanți.
Prin decizia civilă nr.6332/28.06.2006 a ICCJ, a fost admis recursul reclamanților, casată decizia Curții de APEL CRAIOVA și sentința nr.127 D din 5.04.2004 a Tribunalului Satu M și trimisă cauza spre soluționare Judecătoriei Craiova.
Prin decizia ICCJ s-a stabilit că obiectul acțiunii care a declanșat litigiul de față îl constituie anularea Hotărârii nr.196/01.11.1996 a Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr.112/1995, prin care s-au restituit în natură pârâtei mai multe imobile situate în satul, comuna, județul S M și chiar dacă reclamanții nu și-au întemeiat în drept acțiunea, este evident că ea s-a formulat în temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr.112/1995.
S-a statuat de asemenea, că acțiunea a fost calificată corect, dar competnțșa materială stabilită prin lege a fost încălcată, deoarece judecătoria esyte competentă în primăinstanță să judece o acțiune în temeiul Legii nr.112/1995.
Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Craiova sub nr.21130/C/2006, a fost finalizat prin sentința civilă nr.13955/2002 pronunțată de Judecătoria Craiova, a fost admisă cererea formulată de pârâta și s-a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr.11375/2.09.2007, în sensul că s-a adăugat " obligă reclamanții către pârâtă la plata sumei de 1500 lei RON cheltuieli de judecată."
Sentințele sunt apelate și prin decizia supusă prezentului recurs, au fost desființate ambele sentințe civile și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Este întemeiată prima critică a recurentei, în sensul că s-au nesocotit dispozițiile deciziei ICCJ prin care s-a stabilit clar competența de soluționare a cauzei și anume, art. 18 alin.1 din Legea nr.112/1995, reținându-se greșit de instanța de apel interpretarea extensivă a dispozițiilor deciziei civile nr.6332/2006 a, fiindcă dispozițiile acesteia sunt obligatorii, fiind vorba de normele de competență materială.
Și criticile privind încălcarea principiului disponibilității și omisiunea cercetării celor două excepții procesuale invocate de pârâtă, reprezintă împrejurări care prefigurează motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod pr. civilă.
În consecință, recursul este întemeiat și, în conformitate cu art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă urmează a fi admis, a se casa decizia și a se trimite cauza la Tribunalul Dolj pentru rejudecarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de formulat de pârâta, împotriva deciziei civile nr. 138 din 19 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, G și intimatul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN S M - COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII 112/1995.
Casează decizia și trimite cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul Dolj.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
- -
Grefier,
Red.Judec.-
Tehn./4 ex.
01.07.2008
Jud.apel
Președinte:Mihaela Loredana Nicolau AlexandroiuJudecători:Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu, Nela Drăguț