Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 136/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 136/
Ședința publică din 20 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
Grefier - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚAa fost reprezentat de procuror
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelant reclamant DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, cu sediul în B,-, sector 1 - împotriva sentinței civile nr. 279/C din 03.03.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, cu domiciliul în localitatea Nord,-, județ C, având ca obiect -limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. pr.civ.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei învederând că apelul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și se solicită judecata cauzei în lipsă, conform art. 242 pct. 2 Cod proc. civilă.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, învederează instanței că nu are cereri prealabile de formulat, apreciind dosarul în stare de judecată.
Instanța, fiind lămurită asupra cauzei, în temeiul art. 150 Cod pr. civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Având cuvântul, reprezentantul Parchetului pune concluzii de respingere a apelului declarat de Direcția Generală de Pașapoarte, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii, întrucât din materialul probator nu rezultă că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 38 din Legea 248/2005, pentru a se dispune împotriva intimatului pârât măsura restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate. Intimatul pârât a fost returnat din Danemarca pentru că lucra fără forme legale, fără a se indica elementele de fapt care să conducă la concluzia că prin activitatea pe care o desfășura, ar aduce atingere gravă intereselor României sau ar fi pus în pericol siguranța publică a statului danez. Faptul că, intimatul pârât nu avea drept la muncă, nu i se poate imputa dreptul la libera circulație în străinătate,
Instanța rămâne în pronunțare asupra soluției în apel.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Din analiza lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr-, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Danemarca a pârâtului, pentru o perioadă de cel mulat 3 ani.
În motivarea cererii s-a arătat că pârâtul a fost îndepărtat din Danemarca la data de 18.10.2007, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin Legea nr.66/2000, fiind astfel incidente în cauză prevederile art.38 lit. a din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, text care reglementează posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație.
În drept, au fost invocate prevederile art.5, 38,39 din Legea nr.248/2005; s-a solicitat judecarea cauzei chiar și în lipsă.
Pentru dovedirea acțiunii s-a solicitat proba cu înscrisuri; s-au anexat la cererii copii certificate ale: declarația olografă dată de pârât la momentul returnării și talonul întocmit de către organele poliției de frontieră.
Pârâtul deși s-a prezentat în fața instanței, nu a formulat întâmpinare și nu a propus probe în apărare; a precizat că motivul repatrierii a fost acela că lucra fără forme legale și că nu suferit nicio condamnare pentru fapte de natură penală.
Prin sentința civilă nr. 279/3.03.2009 Tribunalul Constanțaa respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în esență, că potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție un alt membru al Uniunii Europene poate adopta o legislație care permite restrângerea dreptului unui resortisant de a se deplasa pe teritoriul unui alt stat membru, în special pentru motivul că a fost returnat anterior din acest stat pentru că se afla acolo în situația de "ședere ilegală", cu condiția că, pe de o parte, conduita acestui resortisant să reprezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății și, pe de altă parte, măsura restrictivă avută în vedere să fie aptă să garanteze realizarea obiectivului pe care îl urmărește și să nu depășească cadrul a ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia.
Raportând situația de fapt constatată în cauză la prevederile normelor comunitare și interpretarea dată acestora de Curtea de Justiție a Comunităților Europene, prima instanță a constatat că nu s-a făcut dovada și nu se poate reține în sarcina pârâtei nici un comportament care să se încadreze într-o conduită personală de natură a prezenta o amenințare reală și suficient de serioasă care să afecteze interesele fundamentale ale societății în România și de altfel nici în statul din care a fost returnat.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel Direcția Generală de pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:
- Dreptul la liberă circulație este un drept fundamental consacrat la nivel constituțional în art. 25, însă nu este un drept absolut, condițiile exercitării sale fiind stabilite prin lege - inclusiv prin art. 5 din Legea nr. 248/2005 care prevede între obligațiile pe care le are au cetățenii români pe perioada șederii lor în străinătate și pe aceea de a respecta legislația statului în care se află și scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra sau de a rămâne pe teritoriul acestui stat, în condițiile stabilite prin legislația acestui stat sau prin tratatele internaționale, încheiate cu România.
- Prima instanță în mod greșit a respins ca nefondată acțiunea reclamantei,
în condițiile în care s-a dovedit că pârâtul a fost returnat din Danemarca la data de 18.10.2007, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat, conform talonului întocmit de lucrătorul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
Măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație pe teritoriul Danemarcei are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în acel stat. Acest scop este circumscris unui scop mult mai important, manifestat la nivel național și anume asigurarea unei îngrădiri pentru România care să-i confere capacitatea de a se integra și raporta la normele Uniunii Europene.
Analizând legalitatea hotărârii apelate în raport cu criticile reclamantei se constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Legea nr. 248/2005 prevede ca unică condiție pentru luarea măsurii de limitare a exercițiului dreptului la libera circulație a cetățenilor români, readmisia dintr-un stat cu care România are acord de readmisie. Odată cu semnarea actului de aderare a României la Uniunea Europeană, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 al. 2 și 4 din Constituția României, potrivit căreia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu cu prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispozițiilor art. 207 al. 1 și 2 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi și obligații, iar față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004.
Potrivit legislației europene în materie, dreptul la libera circulație nu este un drept absolut, însă conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, și garanție națională, sau sănătate publică. În alin. (2) textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe comportamentul celui în cauză.
În acest sens, în legătură cu interpretarea art. 27 din Directiva 2004/38/CE, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit prin hotărârea din 10.07.2008 (cauza C-33/07 în procedura Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte B contra G ) următoarele: "art. 18 CE și art. 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la libera circulație și șederea pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora nu se opun unei reglementări naționale care permite restrângerea dreptului unui resortisant al unui stat membru de a se deplasa pe teritoriul unui alt stat membru, în special pentru motivul că a fost returnat anterior din acest stat pentru că se afla în situația de "ședere ilegală", cu condiția ca, pe de o parte, conduita acestui resortisant să reprezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății și, pe de altă parte, măsura restrictivă avută în vedere să fie aptă să garanteze realizarea obiectivului pe care îl urmărește și să nu depășească cadrul a ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia. Îi revine instanței de trimitere sarcina să verifice dacă acesta este cazul în cauză cu a cărei soluționare este sesizată".
Prin urmare, conform jurisprudenței constante a Curții Europene de Justiției o procedură automată de expulzare determinată de împrejurarea că o persoană nu a prezentat dovezi care să ateste îndeplinirea condițiilor materiale necesare sau pentru că nu a respectat obligația de a-și notifica prezența pe teritoriul altui stat al Uniunii nu respectă criteriul proporționalității, fiind o măsură excesivă în raport cu gravitatea faptelor mai sus arătate.
Dreptul cetățenilor statelor membre de a pătrunde pe teritoriul altui stat membru nu poate fi limitat decât în cazul în care prezența sau comportamentul său constituie o amenințare reală și suficient de serioasă la adresa ordinii publice a statului respectiv, iar această decizie a statelor membre trebuie să fie dispusă numai în urma evaluării fiecărui caz în parte, iar nu pe considerente generale ( 36/75, Ministerul Afacerilor Interne).
În speță se reține că reclamantul nu a făcut dovada, că în sarcina pârâtului s-ar putea reține un comportament care să se încadreze într-o conduită personală de natură a prezenta o amenințare reală și suficient de serioasă care să afecteze interesele fundamentale ale societății în statul din care a fost returnat - Danemarca, sau în România.
Pârâtul a fost returnat din Danemarca pe motiv că locuia în această țară fără forme legale. În declarația depusă la dosar, pârâtul a arătat că a părăsit România pentru a munci în Danemarca, unde ulterior a fost descoperit că lucra fără forme legale în construcții. După o reținere de 2 zile, a fost expulzat în România fără a exista o judecată la instanțele daneze, hotărârea de expulzare fiind luată de organele de poliție.
Simpla existență a unei măsuri de expulzare dispusă de un alt stat membru nu poate fundamenta măsura limitării dreptului la libera circulației, în lipsa unor probe din care să rezulte că pârâtul prezintă un pericol real și suficient de serios la adresa ordinii publice a statului din care a fost expulzat - Danemarca.
Pentru considerentele expuse în baza art. 296.pr.civ. se va respinge apelul reclamantei, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelant reclamant DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, cu sediul în B,-, sector 1 - împotriva sentinței civile nr. 279/C din 03.03.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, cu domiciliul în localitatea Nord,-, județ C, ca nefondat.
Definitivă.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud.fond -
Red.dec.jud./25.05.2009
Tehnored.gref./7 ex./25.05.2009
Emis 5 com./26.05.2009
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici
