Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 135/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.135/
Ședința publică din 20 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
Grefier - -
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelantul reclamant, domiciliat în C,-, județ C - împotriva sentinței civile nr. 1258/C din 10.11.2008 pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL COMUNEI și COMUNA PRIN PRIMAR, cu sediul în comuna Comana,-, județ C, având ca obiect -contestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns apelantul reclamant, prin avocat, potrivit împuternicirii avocațiale seria -, nr. -/31.03.2009 (fila 13), lipsind intimații pârâții Primarul Comunei Comana și Comuna Comana prin Primar.
Procedura este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod proc. civilă.
Prezentul apel este declarat în termen, motivat și scutit de plata
taxei judiciare de timbru, conform disp. art. 51 din Legea nr. 10/2001.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că, prin fax, la data de 18.05.2009, intimații pârâții au depus întâmpinare, 2 exemplare.
Instanța comunică un exemplar de pe întâmpinare către apărătorul apelantului reclamant.
Apărătorul apelantului reclamant, având cuvântul, învederează că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării până la intrarea completului de judecată.
Instanța, având în vedere că nu sunt motive de amânare, fiind lămurită asupra cauzei, în temeiul art. 150 Cod proc. civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul apelantului reclamant asupra apelului
Având cuvântul, apărătorul apelantului reclamant învederează că hotărârea primei instanțe este nelegală pentru următoarele motive:
1. Prin cererea introductivă s-a invocat excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 192/2004 emisă de Primar, însă instanța de fond nu a pus în discuția contradictorie a părților această excepție și nici nu s-a pronunțat asupra incidentului.
2. Cu privire la tardivitatea formulării cererii în anulare, la instanța de fond s-a arătat că decizia contestată nu a fost primită personal de reclamant, acesta locuind cu ginerele său. De derularea procedurilor judiciare s-a ocupat un nepot al reclamantului, care nu a primit mandat în acest sens. Ulterior, în data de 18.06.2008 ginerele reclamantului i-a relatat acestuia faptul că s-a emis o dispoziție de către Primăria Comana, precum și demersurile făcute de nepot, astfel că data de 18.06.2008 este data la care reclamantul a luat cunoștință de dispoziția Primarului. În dovedirea acestui aspect, s-a solicita administrarea de probe, respectiv dovada de primire a dispoziției cu semnătura reclamantului, interogatoriul pârâților și audierea reclamantului. Instanța de fond a respins probatoriul.
3. În ceea ce privește, excepția autorității de lucru judecat, arată că în dosarul nr. 933/2004 obiectul cererii a fost "restituirea unor suprafețe de teren", iar în speța de față s-a solicitat a se recunoaște reclamantului calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii. Acest capăt de cerere, nu este identic și nici nu poate fi asimilat cu obiectul cererii soluționate în dosarul nr. 933/2004. La pag. 4 din sentință se precizează explicit "cererea de chemare în judecată neavând un capăt de cerere distinct prin care să se solicite despăgubirii pentru construcție instanța nu se poate pronunța asupra acestei chestiuni". Or, prin precizările depuse la dosar s-a solicitat "plata în echivalent (despăgubiri bănești) conform notificării nr. 280/23.07.2001", capăt de cerere care nu se regăsește în obiectul sentinței 1093/2005. Astfel că, în speță nu există autoritate de lucru judecat, obiectul cererii fiind diferit.
În concluzie, solicită admiterea apelului, pentru motivele expuse pe larg în scris, casarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru a se pronunța și asupra incidentului procedural(excepția de nelegalitate).
Instanța rămâne în pronunțare asupra soluției în apel.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea depusă la 23 iunie 2008 reclamantul a solicitat instanței să stabilească, în contradictoriu cu pârâții Primarul comunei Comana și Comuna Comana, calitatea sa de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001 și să se dispună anularea deciziei nr. 192/2004 emisă de către Primarul comunei Comana.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că dispoziția nr. 192/2001 nu i s-a transmis reclamantului pentru a lua cunoștință de conținutul său și pentru a putea efectua demersurile necesare în vederea acordării măsurilor reparatorii aferente imobilului preluat în mod abuziv în proprietatea statului.
A susținut că dispoziția contestată este nelegală și a precizat că excepția de nelegalitate trebuie verificatăîn temeiul art. 4 din Legea nr. 262/2007 de modificare a Legii contenciosului administrativ și a art. 44 din Constituție și art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Arată că dispoziția contestată a fost abuziv emisă, prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale, respectiv prin încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului și prin încălcarea dreptului că de a dispune de bunurile sale. Pentru analiza excepției de nelegalitate a solicitat sesizarea instanței de contencios administrativ.
Pârâtul Primarul comunei Comana a solicitat, prin întâmpinare, respingerea acțiunii și a invocat excepția autorității de lucru judecat motivat de împrejurarea că reclamantul a mai formulat o cerere având același obiect și aceeași cauză.
Prin sentința civilă nr. 1258 din 10.11.2008 Tribunalul Constanțaa respins ca tardiv formulată cererea privind anularea dispoziției nr. 192/25.05.2004 și pentru autoritate de lucru judecat cererea privind recunoașterea calității reclamantului de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamantul a mai solicitat anularea dispoziției emisă de Primarul comunei Comana în dosarul nr. 933/2004 al Tribunalului Constanța și că a doua contestație a fost formulată cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul care a susținut, în esență, că instanța nu a soluționat excepția de nelegalitate invocată în legătură cu Dispoziția nr. 192/2004 emisă de Primarul Comunei Comana și întemeiată pe dispozițiile art. 4 din Legea nr. 262/2007 a contenciosului administrativ, că instanța a apreciat greșit că a fot tardiv introdusă contestația câtă vreme petentul, în vârstă de 93 de ani, a fost bolnav în perioada comunicării dispoziției contestate și nu a luat cunoștință de dispoziția contestată. De asemenea, susține apelantul că instanța de fond a admis nelegal excepția autorității de lucru judecat în cererea privind constatarea calității de persoană îndreptățită a contestatorului, între dosarul care face obiectul judecății de față și dosarul nr. 933/2004 neexistând identitate de obiect: calitatea de persoană îndreptățită nu a constituit obiectul primului dosar iar instanța de atunci nu s-a pronunțat asupra unei astfel de cereri.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate în raport cu criticile formulate de contestator, instanța constată că apelul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea care face obiectul cauzei de față, formulată la 23 iunie 2008, petentul a solicitat instanței recunoașterea calității de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și anularea deciziei nr. 192/2004 emisă de Primarul Comunei Comana prin care i s-a respins notificarea de restituire a imobilului din sat Comana, preluat de Stat, notificare formulată în condițiile Legii nr. 10/2001.
Este real că printr-un răspuns la notificarea formulată de pârâtul Primarul Comunei Comana, prin care acesta invoca excepția autorității de lucru judecat, contestatorul a invocat caracterul de act administrativ unilateral al deciziei nr. 192/2004 și a susținut că anularea deciziei poate fi dispusă de o instanță de contencios administrativ, dar caracterul nelegal al deciziei emise, conform susținerilor contestatorului, "prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale, în speță a dreptului de proprietate", nu a fost invocată ca o excepție de nelegalitate formulată în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 554/2004 modificată prin Legea nr. 262/2007, ci pentru a justifica lipsa identității de cauză între procesele față de care pârâtul invocase autoritatea de lucru judecat.
Fiind prin urmare invocată ca o apărare în justificarea lipsei identității de cauză în cererea de anulare a deciziei nr. 192/2004, în mod corect instanța nu s-a considerat investită cu soluționarea excepției de nelegalitate și nu a pus în discuție suspendarea cauzei și sesizarea instanței de contencios administrativ.
În plus, se reține că nici nu putea fi sesizată instanța de contencios administrativ cu soluționarea excepției de nelegalitate a deciziei nr. 192/2004 deoarece, potrivit art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară. Decizia de respingere a notificării emisă în temeiul legii speciale, Legea nr. 10/2001, poate fi atacată potrivit prevederilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 astfel că acest act, chiar dacă ar avea caracterul unui act administrativ individual, este exclus controlului instanței de contencios administrativ.
Cu privire la critica privind respingerea ca tardiv formulată a cererii de anulare a dispoziției primarului, instanța reține că este neîntemeiată.
Instanța nu poate reține motivul vârstei înaintate ca justificare suficientă pentru repunerea reclamantului în termenul de contestatție. Deși se admite ipoteza ca o vârstă de 93 de ani să poată determina unele incapacități fizice, locomotorii și chiar psihice ale persoanei, în speța de față contestatorul nu a prezentat nici un act medical care să ateste existența, în cazul său, a unor asemenea incapacități care ar fi putut fi de natură să îl împiedice să formuleze personal contestație împotriva deciziei. De altfel, nu se poate accepta apărarea reclamantului cu privire la neformularea contestației în termenul legal din cauza vârstei înaintate pentru că, față de data emiterii deciziei, 25 aprilie 2004, la data formulării actualei contestații, iunie 2008, vârsta contestatorului era și mai înaintată.
Se reține în același timp că tardivitatea contestației s-a raportat și la faptul că împotriva aceleiași decizii emisă de Primarul Comunei Comana contestatorul a mai formulat o contestație, depusă la instanță la 24 iunie 2004, în termenul legal de 30 de zile, contestație care a fost soluționată parcurgând toate ciclurile procesuale - fond, apel, recurs. În procedura desfășurată în fața Tribunalului Constanța, a Curții de APEL CONSTANȚA și a Înaltei Curți de Casație și Justiție contestatorul a figurat personal, nu prin mandatar, așa cum susține în apel și a fost reprezentat de un avocat care, în virtutea prevederilor Legii nr. 51/1995 a avocaților, a confirmat identitatea părții cu care a încheiat contractul de asistență juridică, respectiv cu persoana reprezentată, dl..
Verificând dosarul nr. 933/2004 în care a fost contestată prima oară decizia nr. 192/2004 instanța constată că au fost depuse acte personale ale contestatorului, respectiv acte de stare civilă, acte medicale, la care nu puteau avea acces alte persoane fără știrea și fără consimțământul contestatorului. Prin urmare, instanța apreciază că nu sunt întemeiate susținerile privind formularea primei contestații de o persoană care a acționat în numele contestatorului fără ca acesta să știe și fără mandat din partea sa.
Instanța nu poate admite nici critica referitoare la excepția autorității de lucru judecat.
Așa cum corect a reținut instanța de fond, într-o procedură declanșată conform prevederilor Legii nr. 10/2001, unitatea emitentă a dispoziției/deciziei sau instanța de judecată sesizată cu verificarea actului emis stabilește, de la început, dacă notificatorul are calitatea de persoană îndreptățită, respectiv dacă acesta are calitatea de proprietar sau moștenitor al proprietarului și dacă bunul pe care îl solicită a fost preluat din proprietatea sa, în condițiile prevăzute de actul normativ reparator.
Prin urmare, calitatea de persoană îndreptățită, cu cele două componente arătate, nu trebuie formulată ca o cerere distinctă pentru că verificarea ei se face în mod obligatoriu și prealabil verificării celorlalte condiții prevăzute de lege. De aceea, raportat la sentința nr. 1093/06.07.2005 pronunțată de Tribunalul Constanța, irevocabilă prin respingerea ca tardiv a apelului și prin respingerea recursului, prin care s-a stabilit că reclamantul "nu face dovada dreptului de proprietate asupra a 3000 mp teren și asupra construcției revendicate", problema calității de persoană îndreptățită a reclamantului a fost soluționată, soluția având autoritatea de lucru judecat recunoscută prin art. 1201 cod civil și art. 166 din Codul d e procedură civilă.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul reclamant, domiciliat în C,-, județ C - împotriva sentinței civile nr. 1258/C din 10.11.2008 pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL COMUNEI și COMUNA PRIN PRIMAR, cu sediul în comuna Comana,-, județ C, ca nefondat.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2009.
Ptr.Președinte, Judecător,
- - - -
aflată în concediu de odihnă,
potrivit dispozițiilor art. 261(2)
Cod procedură civilă, semnează
Președinte instanță,
Grefier,
- -
Jud.fond -
Red.dec.jud./29.07.2009
Tehnored.disp.gref./5ex./30.07.2009
Emis 3 com./30.07.2009
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici