Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 137/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.137/
Ședința publică din 20 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
Grefier - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚAa fost reprezentat de procuror
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelant reclamant DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, cu sediul în B,-, sector 1 - împotriva sentinței civile nr. 276/C din 02.03.2009, pronunță în de Tribunalul Constanța dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, cu domiciliul în localitatea Nord,-, județ C, având ca obiect -limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. pr.civ.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei învederând că apelul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și se solicită judecata cauzei în lipsă, conform art. 242 pct. 2 Cod proc. civilă.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, învederează instanței că nu are cereri prealabile de formulat, apreciind dosarul în stare de judecată.
Instanța, fiind lămurită asupra cauzei, în temeiul art. 150 Cod proc. civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Având cuvântul, reprezentantul Parchetului pune concluzii de respingere a apelului declarat de Direcția Generală de Pașapoarte, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii. Se motivează de instanța de fond că disp. Legii nr. 248/2005 prevăd posibilitatea luării măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulației în străinătate pentru o perioadă de cel mult trei ani în cazul persoanelor care au fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat. Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, prevederile comunitare au prioritate. Dreptul la libera circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva nr. 2004/38/CE/29.04.2004 a Parlamentului European. Prin probatoriul administrat nu s-a făcut dovada că prezența intimatul pârât pe teritoriul Danemarcei ar aduce atingere gravă intereselor României sau ar fi pus în pericol siguranța publică sau sănătatea publică a statului danez. Faptul că nu avea loc de muncă, nu i se poate imputa dreptul la libera circulație în străinătate.
Instanța rămâne în pronunțare asupra soluției în apel.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea adresată Tribunalului Constanta și înregistrată sub nr- reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte Bas olicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Danemarca a paratului.
În motivarea cererii s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Danemarca la data de 24.08.2007, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, pentru nerespectarea condițiilor legale de intrare și ședere pârâtului pe teritoriul unei țări străine, fiind astfel incidente în cauză prevederile art.38 lit.a din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români in străinătate, text care reglementează posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la libera circulație.
Au fost depuse la dosar, în copii, înscrisuri constând în declarația olografă dată de pârât la momentul returnări și talonul de returnare.
Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță, nu a formulat întâmpinare si nu a propus probe în apărare.
Prin sentința civilă nr.2104 din 26.11.2007, Tribunalul Constanțaa declinat cauza în favoarea Tribunalului București, iar această instanță prin sentința civilă nr.543 din 17.03.2008 a declinat la rândul său cauza în favoarea Tribunalului Constanța.
Investită cu soluționarea conflictului negativ de competență, prin decizia nr.7146 din 17.11.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.
Prin sentința civilă nr. 279/3.03.2009 Tribunalul Constanțaa respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în materia dreptului la liberă circulație, în concursul dintre Legea nr. 248/2005 și normele comunitare instituite prin Directiva nr. 2004/38/CE, legislația comunitară are prioritate în conformitate cu art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României.
Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă conform art.27 din directivă restricționarea libertății de circulației și de ședere poate fi dispusă numai pentru motive temeinice care privesc ordinea publică, siguranța publică sau sănătatea publică iar măsura luată trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze numai pe conduita persoanei în cauză.
În speță, a reținut tribunalul, conform talonului întocmit în punctul de trecere al frontieră, anexat cererii de chemare în judecată, pârâtul a fost returnat din Danemarca la data de 24.08.2007, pe motiv de ședere ilegală, motiv care nu se încadrează în cele limitativ prevăzute de Directiva 2004/38/CE.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, susținând că nelegal a fost respinsă cererea față de pârâtul, care a fost returnat din Danemarca la data de 24.08.2007, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat, ratificat prin Legea nr. 66/2000, deși art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 prevede că poate fi instituită împotriva cetățeanului român o asemenea restricție, fără a fi condiționată de verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea.
Susține apelanta că, deși dreptul cetățenilor români la liberă circulație este garantat prin art. 25 din Constituție și prin art. 2 la Protocolul Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, libertatea circulației nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea condițiilor stabilite de lege. Arată astfel că Legea nr. 248/2005 reprezintă o adaptare a normelor interne la principiile instituite la nivel comunitar și că dispozițiile art. 38 din lege nu încalcă dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație și ședere a cetățenilor Uniunii Europene, prevăzute de Directiva 2004/38/CE.
Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în alt stat este posibilă, potrivit art. 5 din Legea nr. 248/2205, în cazul în care, pe perioada șederii lor în străinătate, aceștia nu respectă legislația statului în care se află și scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra și a rămâne pe teritoriul acelui stat. Susține că măsura restrângerii dreptului pârâtului la liberă circulație pe teritoriul Danemarcei are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în acest stat.
Analizând legalitatea hotărârii apelate în raport cu criticile reclamantei se constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Legea nr. 248/2005 este un act normativ adoptat anterior aderării României la Uniunea Europeană, astfel încât în situația în care, după aderare, există un conflict între norma juridică internă și normele comunitate, aplicabilitate au normele comunitare conform art. 148 alin. (2) și alin. (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispozițiilorart. 307alin. (1) și alin. (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării, care au generat drepturi și obligații. Față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată aplicare, iar legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară.
Or, dreptul la libertatea de circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat deart. 18din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptatăDirectiva 2004/38/CEa Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conformart. 27din Directiva nr. 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Șiart. 6din Tratatul privind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate deConvențiapentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În acest sens, în legătură cu interpretarea art. 27 din Directiva 2004/38/CE, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit prin hotărârea din 10.07.2008 (cauza C-33/07 în procedura Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte B contra G ) următoarele: "art. 18 CE și art. 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la libera circulație și șederea pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora nu se opun unei reglementări naționale care permite restrângerea dreptului unui resortisant al unui stat membru de a se deplasa pe teritoriul unui alt stat membru, în special pentru motivul că a fost returnat anterior din acest stat pentru că se afla în situația de "ședere ilegală", cu condiția ca, pe de o parte, conduita acestui resortisant să reprezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății și, pe de altă parte, măsura restrictivă avută în vedere să fie aptă să garanteze realizarea obiectivului pe care îl urmărește și să nu depășească cadrul a ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia. Îi revine instanței de trimitere sarcina să verifice dacă acesta este cazul în cauză cu a cărei soluționare este sesizată".
Prin urmare, conform jurisprudenței constante a Curții Europene de Justiției o procedură automată de expulzare determinată de împrejurarea că o persoană nu a prezentat dovezi care să ateste îndeplinirea condițiilor materiale necesare sau pentru că nu a respectat obligația de a-și notifica prezența pe teritoriul altui stat al Uniunii nu respectă criteriul proporționalității, fiind o măsură excesivă în raport cu gravitatea faptelor mai sus arătate.
Dreptul cetățenilor statelor membre de a pătrunde pe teritoriul altui stat membru nu poate fi limitat decât în cazul în care prezența sau comportamentul său constituie o amenințare reală și suficient de serioasă la adresa ordinii publice a statului respectiv, iar această decizie a statelor membre trebuie să fie dispusă numai în urma evaluării fiecărui caz în parte, iar nu pe considerente generale ( 36/75, Ministerul Afacerilor Interne).
În speță se reține că reclamantul nu a făcut dovada, că în sarcina pârâtului s-ar putea reține un comportament care să se încadreze într-o conduită personală de natură a prezenta o amenințare reală și suficient de serioasă care să afecteze interesele fundamentale ale societății în statul din care a fost returnat - Danemarca, sau în România.
Pârâtul a fost returnat din Danemarca pe motiv că locuia în această țară fără forme legale. În declarația depusă la dosar, pârâtul a arătat că a părăsit România pentru a munci în Danemarca, unde ulterior a fost reținut pentru că avea interdicție pe teritoriul danez și apoi a fost expulzat în România fără a exista o judecată la instanțele daneze.
Simpla existență a unei măsuri de expulzare dispusă de un alt stat membru nu poate fundamenta măsura limitării dreptului la libera circulației, în lipsa unor probe din care să rezulte că pârâtul prezintă un pericol real și suficient de serios la adresa ordinii publice a statului din care a fost expulzat - Danemarca.
Pentru considerentele expuse în baza art. 296.pr.civ. se va respinge apelul reclamantei, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelant reclamant DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, cu sediul în B,-, sector 1 - împotriva sentinței civile nr. 276/C din 02.03.2009, pronunță în de Tribunalul Constanța dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, cu domiciliul în localitatea Nord,-, județ C, ca nefondat.
Definitivă.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud.fond -
Red.dec.jud./02.07.2009
Tehnored.disp.gref./7 ex./02.07.2009
Emis 5 com./02.07.2009
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici
