Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 147/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.147/
Ședința publică din 03 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă
Grefier - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanțaa fost reprezentat de procuror
S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelantul reclamant MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR - DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, cu sediul în B,-, sector 1 - împotriva sentinței civile nr. 344/C din 17.03.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, domiciliată în Sat -, comuna -,-, județ C, având ca obiect -limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul grefierului de ședință, după care;
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, învederează instanței că nu are cereri prealabile de formulat, apreciind dosarul în stare de judecată.
Instanța, fiind lămurită asupra cauzei, în temeiul art. 150 Cod pr. civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public - procuror, solicită respingerea apelului declarat de Direcția Generală de Pașapoarte, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea 248/2005 și Directiva 2004/38/CE a Parlamentului Europene și a Consiliului. Intimata pârâtă a fost returnată din Belgia pentru că nu avea permis de lucru, fără a se indica elementele de fapt care să conducă la concluzia că prin activitatea pe care o desfășura, ar fi pus în pericol ordinea și siguranța publică a statului belgian.
Instanța rămâne în pronunțare asupra soluției în apel.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 26.02.2009, reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE Bas olicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Belgia a pârâtei, pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
În motivarea cererii s-a arătat că din documentele înaintate de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, pârâtei i-a fost întocmit de către lucrătorii o notă datată 24.10.2008 pe care au făcut mențiunea,returnată și care a fost însoțită de o declarație dată de pârâtă ca urmare a măsurilor dispuse de către autoritățile belgiene.
S-a precizata că România a încheiat cu Belgia Acordul de readmisie ratificat prin nr.HG 825/1995, publicat în Monitorul Oficial nr. 241/1995, care prin art. 1 alin. 1 prevede că:,Fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul statului său, la cererea celeilalte părți contractante și fără formalități, orice persoană care - nu mai îndeplinește cerințele privind șederea, aplicabile pe teritoriul statului părții contractante solicitante.
S-a apreciat că astfel devin incidente în cauză prevederile art. 5 și art. 38 lit. a din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, text care reglementează posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație.
În drept,au fost invocate prevederile art.5, 38 și 39 din Legea nr.248/2005.
Pârâta, legal citată, nu s-a prezentat în instanță.
Prin sentința civilă nr. 344 din 17 martie 2009 Tribunalul Constanțaa respins ca nefondată acțiunea reclamantei Direcția Generală de Pașapoarte.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut din înscrisurile depuse de reclamantă că față de pârâta -, născută la data de 14.04.1988 în mun. C, fiica lui - și, având domiciliul în sat -, comuna -,-, jud. C, s-a dispus de către autoritățile belgiene un ordin de returnare a cetățeanului român la 22.10.2008, în considerarea art. 7 alin. 1 al Legii belgiene din 15.12.1980 privind accesul pe teritoriu, șederea, stabilirea și expulzarea străinilor, modificată în 1996, precum și a faptului că pârâta este cetățean al unui stat UE care trebuie să dețină permis de muncă în perioada de tranziție de la 01.01.2007 la 31.12.2008 prevăzută de art. 23 al Actului privind condițiile de aderare a noilor Membre.
S-a reținut, astfel, că reclamanta,nu deține permis de muncă, dar că era în curs de a lucra, existând un risc ca această persoană să-și continue comportamentul ilegal.
În declarația depusă la dosar, pârâta a arătat că a părăsit România prin în direcția, însă după două săptămâni a luat avionul spre, unde a locuit tip de o săptămână, după care s-a reîntors în Spania, unde a rămas ca turist până la 20.10.2008.
Ulterior a plecat din nou la, iar la 22.10.2008, în urma unui control efectuat de poliția belgiană a fost identificată și dusă la sediul autorității, după aceea dispunându-se măsura de returnare în România.
Potrivit art. 38 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani numai în condițiile și cu privire la următoarele categorii de persoane:
a) cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat;
b) cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.
Dar, de la 01.01.2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, devin aplicabile normele comunitare care statuează asupra principiului liberei circulații a persoanelor și conferă drepturile și libertățile cetățenilor statelor membre de a circula în mod neîngrădit pe teritoriilor acestor.
În acest sens, în aplicarea prevederilor art. 38 din Legea nr. 248/2005 trebuie avute în vedere și prevederile art.18 din Tratatul de instituire a Comunității Europene și articolul 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, pe care instanțele judecătorești din România sunt obligate să le aplice.
În legătură cu interpretarea acestor prevederi, Curtea de Justiție a Comunităților Europene s-a pronunțat în cauza C-33/07 în procedura Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte B contra G prin hotărârea din 10 iulie 2008, stabilind că: "articolul 18 CE și articolul 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE nu se opun unei reglementări naționale care permite restrângerea dreptului unui resortisant al unui stat membru de a se deplasa pe teritoriul unui alt stat membru, în special pentru motivul că a fost returnat anterior din acest stat pentru că se afla acolo în situație de "ședere ilegală",cu condiția ca, pe de o parte, conduita acestui resortisant să reprezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății și, pe de altă parte, măsura restrictivă avută în vedere să fie aptă să garanteze realizarea obiectivului pe care îl urmăreșteși să nu depășească cadrul a ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia. Îi revine instanței de trimitere sarcina să verifice dacă acesta este cazul în cauza cu a cărei soluționare este sesizată".
Astfel, pârâta este cetățean al Uniunii în temeiul articolului 17 alineatul (1) CE și, prin urmare, are posibilitatea de a se prevala, inclusiv față de statul membru de origine, de drepturile aferente unui astfel de statut și în special de dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, astfel cum a fost conferit prin articolul 18 CE.
Dreptul la liberă circulație include atât dreptul cetățenilor Uniunii Europene de a intra într-un alt stat membru decât cel de origine, cât și dreptul de a-l părăsi. El nu este unul necondiționat, ci poate fi supus limitărilor și condițiilor prevăzute prin tratat, precum și prin dispozițiile adoptate pentru punerea sa în aplicare.
Ori, în speță, limitările și condițiile care decurg în special din articolul 27 alineatul (1) din Directiva 2004/38, dispoziție care permite statelor membre să restrângă libertatea de circulație a cetățenilor Uniunii sau a membrilor familiilor acestora în special pentru motive de ordine publică sau de siguranță publică, nu sunt aplicabile în ce privește situația pârâtei, în condițiile în care prezența sau comportamentul său nu a constituit o amenințare reală și suficient de serioasă la adresa ordinii publice a statului belgian.
Faptul că aceasta se afla pe teritoriul belgian,fără permis de muncă și că ordinul de returnare a fost dispus în considerarea acestui simplu element, nu permite analizarea cererii de restrângere a liberei circulații ca fiind raportată la condițiile reținute în hotărârea CJCE mai sus-citată ca necesare în evaluarea unei asemenea măsuri.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor care a susținut că acceptând ideea că fiecare stat membru al Uniunii Europene este liber să stabilească cerințele de ordine publică și de siguranță publică, în conformitate cu nevoile naționale, care pot de la un stat la altul și de la o perioadă la alta, prin faptul returnării cetățeanului român, autoritățile belgiene au considerat prezența pârâtei pe teritoriul lor ca fiind o amenințare la adresa ordinii publice.
Susține că și în condițiile actuale, în care România este stat membru al Uniunii Europene, se aplică art. 38 și 39 din Legea nr. 248/2005, care nu sunt norme temporare și câtă vreme ele nu au fost modificate sau abrogate trebuie să fie aplicate și după 01.01.2007.
Măsura restrângerii libertății de circulație a cetățenilor uniunii și a membrilor de familie poate fi dispusă potrivit Protocolului Adițional nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care reglementează în paragrafele 3 și 4 restrângerile la care poate fi supus dreptul la libera circulație, dar și în baza art. 25 din Constituția României și a Legii nr. 248/2005.
Consideră apelanta că este justificat și caracterul proporțional al măsurii prin faptul că măsura de interzicere a dreptului pârâtei de a se afla pe teritoriul Belgiei poate avea ca efect "responsabilizarea pârâtei în a conștientiza respectarea unor condiții legale pe teritoriul unor străine".
Analizând legalitatea hotărârii apelate în raport cu criticile reclamantei se constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Legea nr. 248/2005 este un act normativ adoptat anterior aderării României la Uniunea Europeană, astfel încât în situația în care, după aderare, există un conflict între norma juridică internă și normele comunitate, aplicabilitate au normele comunitare conform art. 148 alin. (2) și alin. (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispozițiilorart. 307alin. (1) și alin. (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării, care au generat drepturi și obligații. Față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată aplicare, iar legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară.
Or, dreptul la libertatea de circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat deart. 18din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptatăDirectiva 2004/38/CEa Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conformart. 27din Directiva nr. 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Șiart. 6din Tratatul privind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate deConvențiapentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În acest sens, în legătură cu interpretarea art. 27 din Directiva 2004/38/CE, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit, prin hotărârea din 10.07.2008 (cauza C-33/07 în procedura Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte B contra G ) următoarele: "art. 18 CE și art. 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la libera circulație și șederea pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora nu se opun unei reglementări naționale care permite restrângerea dreptului unui resortisant al unui stat membru de a se deplasa pe teritoriul unui alt stat membru, în special pentru motivul că a fost returnat anterior din acest stat pentru că se afla în situația de "ședere ilegală", cu condiția ca, pe de o parte, conduita acestui resortisant să reprezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății și, pe de altă parte, măsura restrictivă avută în vedere să fie aptă să garanteze realizarea obiectivului pe care îl urmărește și să nu depășească cadrul a ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia. Îi revine instanței de trimitere sarcina să verifice dacă acesta este cazul în cauză cu a cărei soluționare este sesizată".
Prin urmare, conform jurisprudenței constante a Curții Europene de Justiției o procedură automată de expulzare determinată de împrejurarea că o persoană nu a prezentat dovezi care să ateste îndeplinirea condițiilor materiale necesare sau pentru că nu a respectat obligația de a-și notifica prezența pe teritoriul altui stat al Uniunii nu respectă criteriul proporționalității, fiind o măsură excesivă în raport cu gravitatea faptelor mai sus arătate.
Dreptul cetățenilor statelor membre de a pătrunde pe teritoriul altui stat membru nu poate fi limitat decât în cazul în care prezența sau comportamentul său constituie o amenințare reală și suficient de gravă la adresa ordinii publice a statului respectiv, iar această decizie a statelor membre trebuie să fie dispusă numai în urma evaluării fiecărui caz în parte, iar nu pe considerente generale ( 36/75, Ministerul Afacerilor Interne).
În speță se reține că reclamantul nu a făcut dovada, că în sarcina pârâtei s-ar putea reține un comportament care să se încadreze într-o conduită personală de natură a prezenta o amenințare reală și suficient de serioasă care să afecteze interesele fundamentale ale societății în statul din care a fost returnată - Belgia - sau în România.
Pârâta a fost returnată din Belgia pe motiv că era în curs de a lucra fără permis și că exista un risc ca aceasta să-și continue comportamentul ilegal. În declarația depusă la dosar, pârâta a arătat că a fost depistată după 2 zile de la intrarea în Belgia luându-se măsura returnării pentru că nu deținea documente legale de ședere.
Simpla existență a unei măsuri de expulzare dispusă de un alt stat membru nu poate fundamenta măsura limitării dreptului la libera circulației, în lipsa unor probe din care să rezulte că pârâta prezintă un pericol real și suficient de serios la adresa ordinii publice a statului din care a fost expulzată - Belgia. Măsura restrângerii unui drept fundamental nu poate fi justificată nici de "necesitatea responsabilizării pârâtei în a conștientiza respectarea unor condiții legale pe teritoriul unor străine", pentru că măsura ar fi în acest caz disproporționată și ar încălca echilibrul care trebuie păstrat între cerințele de asigurare a ordinii și siguranței publice și necesitatea respectării drepturilor fundamentale ale persoanei.
Pentru considerentele expuse în baza art. 296.pr.civ. se va respinge apelul reclamantei, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelant reclamant DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, cu sediul în B,-, sector 1 - împotriva sentinței civile nr. 344/C din 17.03.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, domiciliată în Sat -, comuna -,-, județ C, ca nefondat.
Definitivă.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 iunie 2009.
Președinte, Ptr. Judecător,
- - - -
aflată în, semnează
conf. disp. art. 261(2) pr.civ.
Președinte Instanță
-
Grefier,
- -
Jud.fond -
Red.dec.jud./15.07.2009
Tehnored.gref./7 ex./17.07.2009
Emis 5 com./17.07.2009
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă
