Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 15/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ NR. 15/
Ședința publică din 21 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
Grefier - -
cu participarea reprezentantului Ministerului Public
Procuror
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE DIN CADRUL MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR B, cu sediul în B,-, sector 2 - împotriva sentinței civile nr. 1363/C din 21.11.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, domiciliată în municipiul,-, județ C, având ca obiect -limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, conform disp. art. 87 și urm. pr.civ.
Grefierul se referă asupra cauzei învederând că, prezentul apel este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru, solicitându-se judecata în lipsă, conf. disp. art. 242 pct. 2.pr.civ. Totodată, arată că prin serviciul registratură, la data de 15.01.2009, apelanta reclamantă Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor Bad epus adresa nr. -/05.01.2009 prin care aduce la cunoștința instanței demersurilor efectuate pentru obținerea oricăror alte documente privind returnarea pârâtei
Întrebat fiindde instanțăreprezentantul Ministerului Public învederează că nu mai are alte cererii și solicită cuvântul asupra apelului.
Instanța având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și luând act că prin cererea de apel s-a solicitat judecata în lipsă, acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public asupra apelului.
Reprezentantul Ministerului Public, procuror, având cuvântul, învederează că era obligația reclamantului să probeze acțiunea în drept și în fapt.
Totodată, arată că practica de justiție a Curții Europene a statut că dreptul cetățenilor statelor membre de a pătrunde pe teritoriul altui stat membru, nu poate fi limitat, decât atunci când conduita persoanei respective constituie o amenințare reală și gravă la adresa ordini publice a statului respectiv, situație în care statele membre își pot întemeia decizia de a limita dreptul la libera circulație, numai după o atentă evaluare a fiecărui caz în parte și nu pe considerente generale. Apelantul reclamant trebuia să facă dovada acestei conduite socialmente periculoasă a pârâtei.
În concluzie, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului.
Instanța rămâne în pronunțare asupra soluționării apelului.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr-, petenta Direcția Generală de Pașapoarte B, a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Austria pentru o perioadă de cel mult 3 ani în ceea ce privește pe pârâta.
În motivare s-a arătat că pârâta a fost returnată din Austria în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară. A mai arătat că în cauză sunt incidente prevederile art. 38 lit. a și art. 39 al.1 din Legea nr. 248/2005 și că România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală și de a-și consolida poziția de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, iar prezența, fără respectarea condițiilor legale de intrare și ședere, a pârâtei (ca și a altor persoane aflate în situații similare) pe teritoriul altor state ar dovedi exact contrariul, cu repercusiuni negative asupra tratamentului aplicat cetățenilor români.
S-a depus copia certificată a talonului de intrare în țară și a unei declarații a pârâtei.
La cererea instanței de a se formula precizări cu privire la comportamentul personal al pârâtei care ar fi de natură a pune în evidență pericolul pe care îl prezintă aceasta pentru ordinea publică, reclamanta a comunicat instanței că a făcut demersurile necesare pentru obținerea altor documente referitoare la returnarea pârâtei urmând a le înainta, fără a face însă nici un fel de alte precizări și fără a depune înscrisuri suplimentare în probațiune, deși Tribunalul a solicitat aceste precizări la termenul din 15.09.2008 și la termenul din 10.10.2008.
Prin sentința civilă nr. 1363/21.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a respins ca nefondată acțiunea reclamantului.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în esență, că potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție un alt membru al Uniunii Europene poate adopta o legislație care permite restrângerea dreptului unui resortisant de a se deplasa pe teritoriul unui alt stat membru, în special pentru motivul că a fost returnat anterior din acest stat pentru că se afla acolo în situația de "ședere ilegală", cu condiția că, pe de o parte, conduita acestui resortisant să reprezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății și, pe de altă parte, măsura restrictivă avută în vedere să fie aptă să garanteze realizarea obiectivului pe care îl urmărește și să nu depășească cadrul a ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia.
Raportând situația de fapt constatată în cauză la prevederile normelor comunitare și interpretarea dată acestora de Curtea de Justiție a Comunităților Europene, prima instanță a constatat că nu s-a făcut dovada și nu se poate reține în sarcina pârâtei nici un comportament care să se încadreze într-o conduită personală de natură a prezenta o amenințare reală și suficient de serioasă care să afecteze interesele fundamentale ale societății în România și de altfel nici în statul din care a fost returnat.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel Direcția Generală de pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:
- Dreptul la liberă circulație este un drept fundamental consacrat la nivel constituțional în art. 25, însă nu este un drept absolut, condițiile exercitării sale fiind stabilite prin lege - inclusiv prin art. 5 din Legea nr. 248/2005 care prevede între obligațiile pe care le are au cetățenii români pe perioada șederii lor în străinătate și pe aceea de a respecta legislația statului în care se află și scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra sau de a rămâne pe teritoriul acestui stat, în condițiile stabilite prin legislația acestui stat sau prin tratatele internaționale, încheiate cu România.
- Prima instanță în mod greșit a respins ca nefondată acțiunea reclamantei,
în condițiile în care s-a dovedit că pârâta a fost returnată din Austria la data de 5.07.2008, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat, conform talonului întocmit de lucrătorul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
Măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație pe teritoriul Austriei are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în acel stat. Acest scop este circumscris unui scop mult mai important, manifestat la nivel național și anume asigurarea unei îngrădiri pentru România care să-i confere capacitatea de a se integra și raporta la normele Uniunii Europene.
Analizând legalitatea hotărârii apelate în raport cu criticile reclamantei se constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Legea nr. 248/2005 prevede ca unică condiție pentru luarea măsurii de limitare a exercițiului dreptului la libera circulație a cetățenilor români, readmisia dintr-un stat cu care România are acord de readmisie. Odată cu semnarea actului de aderare a României la Uniunea Europeană, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 al. 2 și 4 din Constituția României, potrivit căreia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu cu prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispozițiilor art. 207 al. 1 și 2 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi și obligații, iar față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004.
Potrivit legislației europene în materie, dreptul la libera circulație nu este un drept absolut, însă conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, și garanție națională, sau sănătate publică. În alin. (2) textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe comportamentul celui în cauză.
În acest sens, în legătură cu interpretarea art. 27 din Directiva 2004/38/CE, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit prin hotărârea din 10.07.2008 (cauza C-33/07 în procedura Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte B contra G ) următoarele: "art. 18 CE și art. 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la libera circulație și șederea pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora nu se opun unei reglementări naționale care permite restrângerea dreptului unui resortisant al unui stat membru de a se deplasa pe teritoriul unui alt stat membru, în special pentru motivul că a fost returnat anterior din acest stat pentru că se afla în situația de "ședere ilegală", cu condiția ca, pe de o parte, conduita acestui resortisant să reprezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății și, pe de altă parte, măsura restrictivă avută în vedere să fie aptă să garanteze realizarea obiectivului pe care îl urmărește și să nu depășească cadrul a ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia. Îi revine instanței de trimitere sarcina să verifice dacă acesta este cazul în cauză cu a cărei soluționare este sesizată".
Prin urmare, conform jurisprudenței constante a Curții Europene de Justiției o procedură automată de expulzare determinată de împrejurarea că o persoană nu a prezentat dovezi care să ateste îndeplinirea condițiilor materiale necesare sau pentru că nu a respectat obligația de a-și notifica prezența pe teritoriul altui stat al Uniunii nu respectă criteriul proporționalității, fiind o măsură excesivă în raport cu gravitatea faptelor mai sus arătate.
Dreptul cetățenilor statelor membre de a pătrunde pe teritoriul altui stat membru nu poate fi limitat decât în cazul în care prezența sau comportamentul său constituie o amenințare reală și suficient de serioasă la adresa ordinii publice a statului respectiv, iar această decizie a statelor membre trebuie să fie dispusă numai în urma evaluării fiecărui caz în parte, iar nu pe considerente generale ( 36/75, Ministerul Afacerilor Interne).
În speță se reține că reclamantul nu a făcut dovada, că în sarcina pârâtei s-ar putea reține un comportament care să se încadreze într-o conduită personală de natură a prezenta o amenințare reală și suficient de serioasă care să afecteze interesele fundamentale ale societății în statul din care a fost returnată - Austria, sau în România.
Simpla existență a unei măsuri de expulzare dispusă de un alt stat membru nu poate fundamenta măsura limitării dreptului la libera circulației, în lipsa unor probe din care să rezulte că pârâta prezintă un pericol real și suficient de serios la adresa ordinii publice a statului din care a fost expulzată - Austria.
Pentru considerentele expuse în baza art. 296.pr.civ. se va respinge apelul reclamantei, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE DIN CADRUL MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR B, cu sediul în B,-, sector 2 - împotriva sentinței civile nr. 1363/C din 21.11.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârâtă, domiciliată în municipiul,-, județ C, ca nefondat.
Definitivă.
Cu recurs în 5 zile de comunicare.
Pronunțată în ședință, astăzi, 21 Ianuarie 2009.
Președinte, Ptr. Judecător,
- - - -,
aflat în concediu de odihnă
cf.art.261(2) pr.civ. semnează
PREȘEDINTE INSTANȚĂ
-
Grefier,
- -
Jud.fond -
Red.dec.jud.-/27.01.2009
Tehnored.gref./4ex./02.02.2009
Emis 5 com./03.02.2009
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici
