Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 179/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 179/A/2008

Ședința publică de la 07 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Mărginean

JUDECĂTOR 2: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară vicepreședinte

Grefier -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin

Procuror

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva sentinței civile nr. 1389/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită, iar apelantul reclamant a înaintat cu adresă taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 ( 21). În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantului Parchetului.

Reprezentantul Parchetului pune concluzii de respingere ca nefondat a apelului declarat de reclamanta Direcția de Pașapoarte, menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca legală și temeinică.

Susține că nu se impune în cauză restricționarea dreptului la liberă circulație a pârâtului.

Față de actele dosarului și cele expuse, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului civil de față;

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr-, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte Bas olicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în statele Uniunii Europene pentru o perioadă de cel mult 3 ani pârâtului.

În motivarea acțiunii s-a susținut că intimatul a fost returnat din

-//-

Franța în baza Deciziei nr. 2008/196 prin care se menționează că este obligat să părăsească teritoriul francez pentru ședere ilegală, decizie emisă în baza Acordului de Readmisie încheiat de România cu această țară, situație în care sunt aplicabile disp. art. 38 lit. a din Legea 248/2005 modificată și completată de OG 5/2006.

Prin sentința civilă nr. 1389/2008 Tribunalul Albaa respins acțiunea civilă formulată de reclamanta Direcția de Pașapoarte împotriva pârâtului.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut și motivat următoarele:

Art. 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord, însă, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.

Această prioritate este stabilită de art. 148 alin 2 și alin 4 din Constituția României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.

Conform disp. art. 307 alin 1 și alin 2 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toată măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării, care au generat drepturi și obligații. Față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată aplicare, iar legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară.

Or, dreptul la libertatea de circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38//CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004.

Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii Europene și a membrilor lor de familie poate fi dispusă numai pentru motivele de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. În alineatul (2) textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Și art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană statuează că drepturile

-//-

fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Prin urmare, deși calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat un acord de readmisie, așa cum susține petenta.

Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, iar prevederile Legii 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară, deoarece dispozițiile de drept comunitar sunt de imediată aplicare.

Măsura care se cere a fi luată față de pârât este disproporționată în raport cu scopul urmărit și încalcă astfel dreptul la liberă circulație.

Intimatul a fost returnat din Franța pentru ședere ilegală, fără să fie judecat și condamnat pentru săvârșirea vreunei fapte penale.

De aceea, față de art. 27 alin (2) din Directiva nr. 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, prin restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului doar pentru motivul șederii ilegale în Franța, nu se respectă principiul proporționalității cu scopul legitim urmărit, împrejurare față de care acțiunea a fost respinsă.

Împotriva acestei sentinței a declarat apel petenta Direcția Generală de Pașapoarte B criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În expunerea criticilor se arată că intimatul a fost returnat din Franța la 09.09.2008 și readmis în țară în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, acord care se aplică, evident, când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat.

Articolele 38 și 39 din Legea 248/2005 nu au o aplicabilitate temporară și nu au fost modificate prin nici un alt act normativ, nu există nici un impediment legal ca aceste texte să nu fie aplicate începând cu data de 01.01.2007. Aceasta cu atât mai mult cu cât prin Decizia nr. 685/2007, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 lit. a din Legea 248/2005.

Se mai arată de către apelantă că Protocolul nr. 4 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului garantează dreptul la liberă circulație, însă sunt prevăzute restrângerile acestui drept în paragrafele 3 și 4, condiții care în speță sunt îndeplinite.

Intimatul nu a depus întâmpinare.

În apel nu s-a solicitat încuviințarea și administrarea de probe.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și

-//-

având în vedere dispozițiile art. 295 Cod procedură civilă, Curtea constată apelul nefondat pentru următoarele considerente:

În mod corect instanța de fond a interpretat și aplicat dispozițiile legale incidente în cauză.

În prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru ca instanța să ia măsura extremă a restrângerii dreptului la liberă circulație a cetățenilor români potrivit dispozițiilor art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005.

Normele comunitare, reținute corect de instanța de fond, respectiv art. 18 din Tratatul Instituind Comunitățile Europene, art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE prevăd în mod limitativ situațiile care permit o astfel de măsură și anume afectarea ordinii publice, a siguranței sau a sănătății publice.

Corect a reținut instanța de fond ca măsură ce se cere a fi luată față de pârât este disproporționată față de scopul urmărit și încalcă astfel dreptul la liberă circulație instituit atât de Constituția României în art. 145 alin 2 și 4 cât și de art. 18 din Tratatul Instituirii Comunității Europene, intimatul fiind cetățean al Uniunii Europene.

De altfel, prin Hotărârea pronunțată la data de 10 iulie 2008 în cauza C-33/2007, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a decis că art. 18 și art. 27 din Directiva 2004/38/CE nu se opune unei reglementări naționale care permite restrângerea dreptului unui resortisant al unui stat membru de a se deplasa pe teritoriul unui alt stat membru, în special pentru motivul că a fost returnat anterior de acest stat pentru că se afla acolo în situație de "ședere ilegală", cu condiția ca, pe de o parte, conduita acestui resortisant să reprezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății și, pe de altă parte, norma restrictivă avută în vedere să fie aptă să garanteze realizarea obiectivului pe care îl urmărește și să nu depășească cadrul a ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia.

În prezenta cauză nu s-a făcut dovada conduitei intimatului ca fiind suficient de gravă și care să constituie o amenințare reală și prezentă la adresa unui interes fundamental al societății, astfel încât este disproporționată față de obiectivul urmărit.

Susținerile apelantei în sensul că în speță sunt îndeplinite și cerințele limitărilor instituite de Protocolul nr. 4 Adițional la CEDO nu pot fi primite atâta timp cât limitările aduse dreptului la libera circulație în țară și în străinătate garantate la art. 2 trebuie să aibă caracter necesar într-o societate democratică, necesitate raportată la existența unei proporționalități între scopul urmărit și mijloacele folosite pentru realizarea lui, ceea ce în speță este exclus.

Pentru considerentele expuse, Curtea, față de dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat prezentul apel.

Pentru aceste motive,

-//-

(continuarea deciziei civile nr. 179/A/2008 dată în dosar nr-)

În numele legii

DECIDE

Respinge apelul declarat de către reclamanta Direcția de Pașapoarte împotriva sentinței civile nr. 1389/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-

Definitivă.

Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 7.11.2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- - - -

Grefier,

-

Red.

Tehnored. 5 ex/17.11. 2008

- -

Președinte:Daniela Mărginean
Judecători:Daniela Mărginean, Cristina Gheorghina Nagy Nicoară

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 179/2008. Curtea de Apel Alba Iulia