Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 196/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 196/A/2009
Ședința publică 10 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Alina Rodina
- - - JUDECĂTOR 2: Denisa Băldean
JUDECĂTOR:
- - - vicepreședinte al Curții
GREFIER:
- -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE B împotriva sentinței civile nr. 220/F din 29 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, privind și pe pârâtul și pe PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate (Legea nr. 248/2005).
La apelul nominal se prezintă reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, procuror, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 9 iunie 2009, pârâtul-intimat a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
Nefiind cereri în probațiune sau excepții, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ pune concluzii în sensul respingerii apelului ca nefondat, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței apelate.
CURTEA
Reține că prin sentința civilă nr.220/F din 29 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița Ns -a respins cererea formulată de DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE împotriva pârâtului născut la data de 13.11.1957, CNP -, pentru limitarea exercitării dreptului la liberă circulație în Belgia.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că pârâtul a fost returnat din Belgia la data de 16.10.2008 în baza Acordului de readmisie încheiat între România cu această țară, ratificat prin Hotărârea Guvernului nr. 825/1995.
Din cuprinsul înscrisului intitulat "declarație" dată de pârât în punctul de trecere al frontierei, rezultă că pârâtul a părăsit țara la data de 27 septembrie 2008 prin punctul de frontieră.
La data de 14 octombrie 2008, în urma unui control de rutină efectuat de autoritățile belgiene s-a dispus returnarea pârâtului în România, măsură pusă în aplicare la data de 16 octombrie 2008, fără ca pârâtul să fi fost judecat și condamnat pentru comiterea vreunei fapte penale.
Este real faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005, cu modificările și completările ulterioare, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de C mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana. Luarea acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere și analizare a dovezilor administrate în cauză.
Legea nr. 248/2005 nu stabilește că prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.
Tribunalul a reținut că în legislația primară, art. 18.1. TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa. Totodată, a reținut că în legislația secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește prin art. 27 că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Și art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Prin urmare, deși calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, restrângerea trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005, trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară, de imediată aplicare.
Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.
Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.
Normele internaționale menționate prevăd, în mod expres și limitativ situațiile în care se poate restrânge libertatea de circulație a persoanelor, afectarea ordinii publice, a siguranței publice sau a sănătății publice, apreciate în funcție de conduita proprie a persoanei în cauză, pe când norma internă cuprinsă în art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea restrângerii dreptului la liberă circulație dacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat membru al Uniunii pe baza unui acord de readmisie, fără nicio distincție în ceea ce privește conduita persoanei în cauză, respectiv dacă prezența acesteia în statul din care a fost returnată prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică a acelui stat.
S-a constatat că norma internă este parțial incompatibilă cu normele internaționale în materie aplicabile raportului juridic dedus judecății, în măsura în care permite restrângerea dreptului la liberă circulație a cetățenilor români care au fost returnați dintr-un stat membru al Uniunii, în baza unui acord de readmisie, în alte situații decât acelea în care prezența cetățenilor români în statul din care au fost returnați ar constitui o amenințare la ordinea publică, securitatea publică sau sănătatea publică a acelui stat.
Ca atare, norma internă trebuie aplicată doar atunci când se referă la restrângerea dreptului la liberă circulație a persoanelor în condiții ce lezează ordinea, siguranța sau sănătatea publică, pentru fapte sau situații ce au condus la încălcări grave ale ordinii, siguranței sau sănătății publice.
Tribunalul a reținut că nu a fost administrată de către reclamantă nici o dovadă în sensul unei conduite a pârâtului care să se constituie într-o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, de natură a aduce atingere ordinii publice, securității publice ori sănătății publice a statului din care a fost returnat.
De asemenea, s-a reținut ca fiind real faptul că actele depuse de pârât în apărarea sa (ordin de deplasare nr. 6/2008 și certificat privind legislația aplicabilă) nu sunt relevante, deoarece ordinul de deplasare atestă o ieșire ulterioară datei înscrisă de pârât în propria declarație ca fiind data părăsirii teritoriului României (27 septembrie 2008), iar certificatul privind legislația fiscală aplicabilă privește o perioadă ulterioară returnării în țară (1.12.2008-28.02.2009). S-a apreciat că simpla nerespectare a condițiilor prevăzute de legea din Belgia referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul său a unui cetățean al unui alt stat membru al Uniunii Europene nu poate fi încadrată în categoria faptelor de natură a aduce atingere ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice, pentru a se putea admite acțiunea cu care reclamanta a învestit instanța.
Întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169. civ. incidența vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă nr. 38/2004/CEE, singurele dovezi fiind declarația pârâtului și talonul de îmbarcare spre România, acte din care nu rezultă că pârâtul prezintă vreun pericol pentru ordinea, securitatea sau sănătatea publică, tribunalul în baza considerentelor exprimate și a textelor legale invocate a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, solicitând schimbarea în tot a hotărârii apelate și admiterea cererii de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație în Belgia pentru C mult 3 ani a pârâtului.
În motivarea apelului s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Belgia la data de 16.10.2008, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat, conform talonului întocmit de lucrătorul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
În temeiul dispozițiilor art.38 lit.a din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, restricția poate fi instituită împotriva cetățeanului român returnat în baza unui acord de readmisie, fără a fi condiționată de verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea.
Prevederile acordului de readmisie încheiat între România și Belgia stabilesc ca fiecare parte contractantă să readmită pe teritoriul său, la cererea celeilalte părți contractante și fără formalități, a oricărei persoane care nu îndeplinește sau nu mai îndeplinește cerințele privind șederea, aplicabile pe teritoriul statului părții contractante solicitante. Acest acord are la bază dorința de a înlesni readmisia persoanelor aflate în situație ilegală, în spirit de colaborare și în scopul asigurării unei mai bune aplicări a dispozițiilor privind circulația persoanelor
Arată că măsura reglementată prin art.38 lit.a, se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute în art.53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că "problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern", așa cum se arată în motivarea Deciziilor Curții Constituționale nr. 855/28.l1.2006, nr.901/05.12.2006 (referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.38 lit.a), art.39 alin.6 din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate).
Pentru aceste considerente a fost elaborată Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor omâni în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, care asigură "implementarea atât a prevederilor constituționale, cât și a art.29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a arl.12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și a art.2 din Protocolul nr.4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale "
Art. 25 din Constituție prevede că "Dreptul la libera circulație, în țară și străinătate, este garantat. Legea stabilește condițiile exercitării acestui drept". Astfel, consideră că libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea unor condiții stabilite prin lege. Or, aceste reguli sunt strict reglementate în cuprinsul Legii nr. 248/2005, astfel: " români care îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege, le este garantat dreptul de a călători în străinătate, de a emigra și de a reveni oricând în țară ".
De asemenea, Protocolul Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale garantează, la art.2, dreptul la libera circulație în țară și în străinătate. Această garanție poate suporta anumite restricții, reglementate chiar de documentul internațional invocat. Astfel, în paragraful 4 al art.2, se prevede că. drepturile recunoscute în paragraful 1 pot, de asemenea, în anumite zone determinate, să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică. "
Susține că prin restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație, conform dispozițiilor art.38 din Legea nr.248/2005, nu se încalcă dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație și ședere a cetățenilor Uniunii Europene, drept reglementat prin Directiva 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora. Prin acest act normativ nu s-a înlăturat dreptul statelor membre de a stabili măsuri restrictive pentru proprii cetățeni, aspect ce se desprinde din cuprinsul art.3, potrivit căruia, Directiva "se aplică oricărui cetățean al Uniunii care se deplasează sau își are reședința într-un stat membru, altul decât C al cărui resortisant este -".Mai arată că dreptul la liberă circulație este un drept fundamental consacrat la nivel constituțional în art.25, însă nu este un drept absolut, condițiile exercitării sale fiind stabilite prin lege inclusiv prin art.5 din Legea nr.248/2005, care prevede între obligațiile pe care le au cetățenii români pe perioada șederii lor în străinătate și pe aceea de a respecta legislația statului în care se află și scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra sau de a rămâne pe teritoriul acestui stat, în condițiile stabilite prin legislația acestui stat sau prin documentele internaționale încheiate cu România. Nerespectarea obligațiilor cuprinse în art.5 poate determina returnarea persoanei dintr-un stat membru în baza unui acord de readmisie și astfel situația persoanei returnate intră sub incidența Legii nr.248/2005, care prevede posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în statul respectiv.
Susține că pârâtul, pe lângă îndeplinirea condițiilor de călătorie în străinătate prevăzute prin Legea nr.248/2005, trebuie să îndeplinească și alte obligații, stabilite de statele în care călătorește și în care, eventual, a dobândit dreptul la muncă. Returnarea unui cetățean român dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în baza unui acord de readmisie, se aplică atunci când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat membru, de către cetățeanul român, cu privire la care se dispune returnarea.
Consideră că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație pe teritoriul Belgiei are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în acel stat. Acest scop este circumscris unui scop mult mai important, manifestat la nivel național, și anume asigurarea unei imagini pentru România care să-i confere capacitatea de a se integra și raporta la normele Uniunii Europene; în acest sens, prevenirea migrației ilegale reprezintă o cerință asumată de statul nostru care se continuă și după momentul aderării, astfel încât apreciază că în mod greșit, instanța a reținut că nu rezultă împrejurările care ar trebui avute în vedere pentru a se dispune împotriva pârâtului măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate.
În raport cu aceste circumstanțe, consideră că, prin acțiunea introdusă, a respectat norma edictată de legiuitorul național în apărarea unui interes general al Statului Român și în baza unei obligații asumate de țara noastră, prin acorduri internaționale, de a stopa migrația ilegală. Măsura returnării este de natură să facă dovada deplină că acesta nu a respectat condițiile de intrare și de ședere în Belgia în momentul verificărilor efectuate de către autoritățile franceze competente. Fiind în culpă pentru nerespectarea condițiilor de călătorie în străinătate, pârâtul trebuie să suporte consecințele faptelor sale. Măsura restrângerii apare astfel ca fiind pe deplin justificată, urmând ca, la stabilirea perioadei pentru care exercitarea dreptului fundamental la libera circulație va fi limitat, să fie avut în vedere faptul că această măsură trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și că, prin această măsură, nu se poate aduce atingere existenței dreptului.
Examinând apelul și actele dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin Hotărârea din 10 iulie 2008 pronunțată în Cauza 33/2007, a statuat în sensul că " Articolul 18 CE și articolul 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE nu se opun unei reglementări naționale care permite restrângerea dreptului unui resortisant al unui stat membru de a se deplasa pe teritoriul unui alt stat membru, în special pentru motivul că a fost returnat anterior din acest stat pentru că se afla acolo în situație de "ședere ilegală", cu condiția ca, pe de o parte, conduita acestui resortisant să reprezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății și, pe de altă parte, măsura restrictivă avută în vedere să fie aptă să garanteze realizarea obiectivului pe care îl urmărește și să nu depășească cadrul a ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia. Îi revine instanței de trimitere sarcina să verifice dacă acesta este cazul în cauza cu a cărei soluționare este sesizată."
Așadar, printr-o hotărâre preliminară, cu valoare de precedent judiciar, CJCE a stabilit că simpla returnare a unui resortisant de pe teritoriul altui stat nu este suficientă pentru a justifica luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație, ci este necesară verificarea de către instanța națională a întrunirii a două condiții cumulative, și anume, una ce vizează conduita personală a resortisantului, care trebuie să reprezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, iar cealaltă ce vizează finalitatea măsurii, întrucât ea trebuie să fie aptă să realizeze obiectivul urmărit, cu respectarea principiului proporționalității.
Interesul fundamental al societății, așa cum rezultă din motivarea curții și din jurisprudența sa în această materie, se referă la ordinea publică a statului membru care adoptă măsura respectivă, măsura neputându-se întemeia exclusiv pe motive invocate de un alt stat membru în scopul de a justifica o decizie de expulzare (pct.25 din hotărâre).
Din motivarea apelului rezultă că, în speță, pârâtul nu a respectat condițiile de intrare și de ședere în Belgia în momentul verificărilor efectuate de către autoritățile competente, fiind în culpă pentru nerespectarea condițiilor de călătorie în străinătate, respectiv pentru simplul motiv al șederii fără a avea drept de muncă.
Curtea constată că în ce privește conduita pârâtului, în cauză nu s-a făcut dovada că acesta ar reprezenta o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, nici în ceea ce privește statul din care a fost returnat și cu atât mai puțin în ceea ce privește statul român, al cărui resortisant este.
Referitor la problema migrației ilegale a forței de muncă, privită ca o amenințare la adresa societății, Curtea constată că nu poate fi stabilită vreo proporționalitate între conduita pârâtului și măsura restrângerii dreptului la liberă circulație, respectiv la durata ei, câtă vreme autoritățile belgiene nu au administrat nici o probă privind condițiile în care a muncit pârâtul, sub aspectul duratei și remunerației încasate, neexistând o dovadă certă în acest sens. Cum pârâtul nu a încălcat ordinea publică, siguranța publică ori sănătatea publică ale acestui stat, negăsindu-se în situația de excepție reglementată de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, acestuia nu i se poate interzice dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul Belgiei.
Așa fiind, în baza considerentelor mai sus expuse, în temeiul art. 282, 296.proc.civ. Curtea va respinge ca nefondat prezentul apel, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE împotriva sentinței civile nr. 220/F din 29 aprilie 2009 Tribunalului Bistrița -N pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este definitivă.
Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 10 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - -
Red.
Dact. Sz. /4ex.
16.06.2009
Președinte:Alina RodinaJudecători:Alina Rodina, Denisa Băldean
