Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 2/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2/A/2009

Ședința publică de la 09 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară vicePREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară

JUDECĂTOR 2: Augustin Mândroc

Grefier: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin:

Procuror:

Pe rol se află soluționarea apelul declarat de către INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR DIN MINISTERUL INTERNELOR ȘI REVORMEI ADMINISTRATIVE B împotriva sentinței civile nr. 911/29.09.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în doar nr-, în contradictoriu cu intimat, având ca obiect limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare a fost îndeplinită în data de 31.12.2008, apelul este motivat, timbrat (fila 13), iar apelantul solicită judecarea cauzei în lipsă.

Instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului și față de cererea formulată de către apelant în conformitate cu art. 242 Cod procedură civilă de judecare a cauzei în lipsă, constată încheiată faza probatorie, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public.

Reprezentanta Ministerului Public, procuror, având cuvântul, solicită instanței respingerea apelului de față apreciind că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, fiind interpretată și aplicată legea în spiritul dreptului european.

Instanța, față de actele și lucrările dosarului și cele expuse de reprezentanta Ministerului Public, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului civil de față,

Prin Sentința Civilă nr. 911/29 septembrie 2008 Tribunalului Sibiu, pronunțată în dosar nr-, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, împotriva pârâtului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că pârâtul a intrat în Italia și a fost expulzat pentru conduită necorespunzătoare. Această conduită nu rezultă, nu este explicată și nici dovedită în actele de expulzare întocmite de guvernul italian, doar din declarația pârâtului (fila 5 dosar fond) rezultând că a lucrat fără forme legale.

La 28.08.2008 a fost returnat în România.

Prin Legea nr. 248/2005 legiuitorul român a reglementat regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, regim care trebuie analizat și în concordanță cu art. 2 pct. 2 din Protocolul adițional nr. 4 la CEDO și cu dispozițiile Directivei Parlamentului Consiliului Europei nr. 2004/38 din 29 aprilie 2004. Interpretarea coroborată a acestor acte normative se impune cu atât mai mult cu cât Legea nr. 248/2005 este anterioară datei de 01.01.2007.

Conform art. 38 din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani numai în condițiile și cu privire la următoarele categorii de persoane:

a) cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat;

b) cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.

europene care au fost indicate anterior prevăd că orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa, iar restrângerea dreptului fundamental la liberă circulație poate fi luată doar dacă este necesară pentru asigurarea securității naționale, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori protejarea libertății altora.

În plus, pentru aplicarea unor măsuri de restrângere a dreptului fundamental la libera circulație este necesar a fi respectat principiul proporționalității întemeiat pe comportamentul individual al persoanei în cauză care trebuie să reprezinte o amenințare reală, actuală și suficient de gravă pentru un interes fundamental al societății.

Ori, în cauză nu s-au dovedit aceste aspecte. Măsura restrângerii unui drept fundamental al unui cetățean este una excepțională care trebuie dispusă numai dacă sunt îndeplinite strict cerințele legale. Niciuna dintre actele depuse de reclamantă nu arată că pârâtul, prin activitatea pe care a desfășurat-o sau urmează aod esfășura în străinătate, ar fi adus atingere gravă a intereselor României sau relațiilor bilaterale dintre România și statul din care a fost returnat.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivarea apelului a susținut că instanța de fond a încălcat dispozițiile Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate - art. 38 lit. b și

Că în speță pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei la 28 august 2008 și că din documentele depuse rezultă că pe timpul șederii pârâtul a avut un comportament antisocial, încălcând ordinea și siguranța publică, comportamentul său constituind o amenințare, concretă, efectivă și gravă la adresa demnității umane.

Că potrivit art. 27 din Directiva 2004/38/CE restricționarea liberei circulații poate fi restrânsă pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică.

A mai fost invocat și art. 1 alin 1 din Acordul dintre România și Italia privind readmisia persoanelor aflate în stare ilegală.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate cât și din oficiu în baza art. 295 Cod procedură civilă se constată că aceasta este legală și temeinică.

Potrivit art. 1191 Cod civil, cel ce face o afirmație în fața instanței, acesta trebuie să o dovedească.

Ceea ce nu este contestat este faptul că pârâtul a fost în Italia și că la data de 28 august 2008 acesta a fost returnat în România. Din nici una din probele dosarului, atât la instanța de fond cât și în apel nu rezultă că acesta să fi avut o comportare care să aducă atingere ordinii de drept, siguranței naționale sau sănătății publice a Italiene.

Prin Legea nr. 248/2005 legiuitorul român a reglementat regimul liberei circulații a cetățenilor săi în străinătate, regim ce trebuie analizat în concordanță cu art. 2 pct. 2 la Protocolul adițional nr. 4 la CEDO și cu dispozițiile Directivei Parlamentului Consiliului Europei nr. 2004/38/29 aprilie 2004.

În aceste condiții orice persoană a statelor Uniunii Europene este liberă să circule pe teritoriul acestora cu condiția să nu aducă atingere ordinii publice, siguranței naționale sau sănătății publice a statului pe teritoriul căruia se află.

Este adevărat că între România și Italia există un acord de readmisie, însă readmisia are loc numai atunci când sunt încălcate unul din cele trei obiective arătate mai sus.

Cum în speță nu s-a făcut dovada unor atari încălcări de către pârât, apelul se privește a fi neîntemeiat, urmând ca în baza art. 296 Cod procedură civilă, să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,


ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de Inspectoratul Național Pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative B împotriva Sentinței Civile nr. 911/29 septembrie 2008 Tribunalului Sibiu, pronunțată în dosar nr-.

(continuarea deciziei nr. 2/A/2009 din dosar nr-)

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 9 Ianuarie 2009.

Președinte,

- - - -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored. 4 ex/ 09 Ianuarie 2009

Jud. fond:

Președinte:Cristina Gheorghina Nagy Nicoară
Judecători:Cristina Gheorghina Nagy Nicoară, Augustin Mândroc

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 2/2009. Curtea de Apel Alba Iulia