Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 24/2010. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 24

Ședința publică de la 24 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristiana Angelescu

JUDECĂTOR 2: Viorica Olariu

Grefier: - -

S-a luat în examinare cererea de apel formulată de Direcția Generală de Pașapoarte din ministerul Administrației și internelor împotriva sentinței civile nr. 2036 din 22 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui, în contradictoriu cu intimatul, reprezentant Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, având ca obiect Legea nr. 248/2005.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă procuror pentru Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, lipsă fiind reprezentantul apelantei Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor și intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este la al doilea termen de judecată; se solicită judecata în lipsă; apelanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor a depus prin serviciul de registratură înscrisurile solicitate de instanță.

Procuror pentru Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI arată că a luat cunoștință de conținutul înscrisurilor depuse la dosar de apelanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța consideră apelul în stare de judecată și văzând că apelanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat judecarea cauzei și în lipsă acordă cuvântul la dezbateri reprezentantului Ministerului Public.

Procuror pentru Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI având cuvântul, pune concluzii de admitere a apelului declarat de Direcția Generală de Pașapoarte, apreciind că sentința Tribunalului Vaslui este nelegală și netemeinică.

Susține că din probatoriul administrat în cauză rezultă că pârâtul reprezintă un pericol public nu numai pentru Belgia, dar și pentru Franța, țară din care a fost expulzat de cinci ori.

Solicită admiterea apelului, desființarea sentinței Tribunalului Vaslui și a se dispune restrângerea exercitării dreptului la libera circulație pentru intimatul deocamdată pentru Belgia pe o perioadă de 3 ani.

Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,

CURTEA DE APEL:

Asupra apelului civil de față;

Prin sentința civilă 2036 din 22.09.2009 a Tribunalului Vasluis - respins acțiunea formulată de Direcția Generală de Pașapoarte în contradictoriu cu .

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că:

Direcția Generală de Pașapoarte Bas olicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Belgia pentru o perioadă de cel mult 3 ani pentru petentul ca urmare a returnării acestuia din Belgia în conformitate cu Acordul de readmisie încheiat cu acest stat.

Libertatea de circulație a cetățenilor români nu este absolută, ea trebuie să se desfășoare cu respectarea cerințelor legii speciale la care trimite art. 25 alin. 1 teza a II-a din Constituie.

Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește însă, că prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.

Directiva nr. 38/2004/CE stabilește prin art. 27 că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Prin nr.OUG102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre și Spațiul Economic European, aprobată prin Legea 260/2005 și care a intrat în vigoare la data aderării României la a fost transpusă Directiva 38/2004/CE.

Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.

Deoarece reclamanta nu a dovedit incidența motivelor din cauzele de limitare prevăzute de Directivă, tribunalul constată că acțiunea formulată este neîntemeiată și o va respinge.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel Direcția Generală de Pașapoarte B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, deoarece returnarea unui cetățean român dintr-un stat membru UE și readmisia acestuia în țară în baza unui Acord de readmisie, se aplică evident când s- încălcat ordinea juridică interioară respectivului stat de către cetățeanul român cu privire la care se solicită returnarea și că potrivit documentelor întocmite de autoritățile din Belgia cu privire la pârât rezultă că respectivul este arestat în flagrant delict, este susceptibil de a fi acuzat de distrugere, încât reținerea instanței de fond că nu s-a făcut dovada incidenței motivelor de limitări prevăzute de Directivă este greșită.

Apelul de față este nefondat.

Verificând actele și lucrările dosarului, instanța de apel reține că:

Dreptul la libertate de circulație pe teritoriul statelor membre a UE este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului.

Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor UE și a membrilor lor de familie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică.

În alin. 2 textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză.

Prin urmare, deși calitatea de membru a UE nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că persoana a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmise, așa cum susține apelanta.

Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE iar prevederile Legii 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară.

Pârâtul intimat a fost returnat din Belgia ca urmare a faptului că a fost reținut de poliția zonei, fiind susceptibil da a fi acuzat de distrugere, fără însă ca acesta să fi fost judecat sau condamnat pentru săvârșirea vreunei fapte penale.

Prin urmare, simpla arestare a pârâtului ca putând "compromite ordinea publică", fiind susceptibil de a fi acuzat de distrugere, așa cum se menționează în ordinul de părăsire a teritoriului de către autoritățile belgiene, nu respectă principiul proporționalității cu scopul legitim urmărit, nefiind dovedite incidența dispozițiile art. 27 din Directiva 2004/38/CE în cauza de față, așa cum, de altfel, în mod corect și legal a stabilit instanța de fond.

Pentru toate aceste considerente, raportate la motivele de apel invocate, potrivit art. 297 Cod procedură civilă urmează a se respinge apelul formulat de Direcția Generală Pașapoarte împotriva sentinței civile 2036 din 22.09.2009 a Tribunalului Vaslui pe care va păstra.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat Pașapoarte B împotriva sentinței civile 2036 din 22.09.2009 a Tribunalului Vaslui pe care o păstrează.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 24.02.2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - - -

Red.

Tehnored.

02 ex.

19.03.2010

Tribunalul Vaslui

Jud.

Președinte:Cristiana Angelescu
Judecători:Cristiana Angelescu, Viorica Olariu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 24/2010. Curtea de Apel Iasi