Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 30/2010. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 30/
Ședința publică din 16 februarie 2010
PREȘEDINTE: Maria Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Claudia Rohnean
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor B împotriva sentinței civile nr. 493/26.11.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect limitarea exercitării dreptului de liberă circulație în străinătate.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Din partea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a prezentat procuror.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei după care, verificând actele și lucrările dosarului, se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, și, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în apel.
Reprezentanta Ministerului Public, pune concluzii de admitere a apelului, cu consecința schimbării în parte a hotărârii apelate, în sensul de a se dispune restrângerea exercitării dreptului la libera circulație a pârâtului pentru o perioadă de un an, de la data pronunțării hotărârii primei instanțe.
R E A,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad sub nr- din 13 noiembrie 2009, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat instanței restrângerea dreptului la liberă circulație a pârâtului, pe o perioadă de cel mult 3 ani.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Franța la data de 02.10.2009, în baza Acordului de readmisie dintre România și această țară, aprobat prin nr.HG278/1994 publicată în Monitorul Oficial nr. 170/1994, invocând prevederile art.38 lit.a) din Legea nr.248/2005, conform cărora restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoanele care au fost returnate dintr-un stat străin pe baza unui acord de readmisie încheiat de România cu acel stat. Făcând trimitere la problemele legate de integrarea României în Uniunea Europeană, și necesitatea Statului Român de a proba capacitatea sa în stoparea imigrației ilegale, reclamanta a invocat și prevederile art. 5 lit. a din Legea nr.248/2005.
Pârâtul nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat la judecarea cauzei.
Prin sentința civilă nr. 493/26.11.2009 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Arada admis cererea formulată de Direcția Generală de Pașapoarte B, în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect restrângere drept de liberă circulație și a dispus restrângerea exercitării dreptului la libera circulație pentru o perioadă de un an de zile, respectiv până la data de 02.10.2010, în Franța.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut în esență că, pârâtul a fost returnat din Franța la data de 02.10.2009, în baza Acordului de readmisie dintre Guvernul României și Guvernul Franței, aprobat prin nr.HG278/1994, întrucât pârâtul a ieșit din România la data de 26.08.2009, prin vama Nădlac, cu destinația Franța, unde a stat în caravană, s-a ocupat cu vânzarea ziarelor, iar la data de 30.09.2009 a fost reținut și apoi, returnat de autoritățile franceze pe motiv că se declară inactiv pe teritoriul francez, nu poate dovedi că are resurse sau mijloace de subzistență personale, suficiente și se află în situația completă de dependență în raport cu sistemul de asigurări sociale francez, neavând o asigurare de sănătate în Franța sau în țara sa de origine.
S-a reținut că din procesul-verbal de consemnare a declarației pârâtului rezultă, că acesta a ieșit din țară, la data de 26.08.2009, prin vama Nădlac, cu destinația Franța, unde a locuit la caravană în, și s-a ocupat de vânzarea ziarelor, iar in data de 30.09.2009 a fost reținut de autoritățile franceze, fiind, ulterior returnat.
Tribunalul a apreciat ca incidente în cauză dispozițiile art. 3, art. 38 și respectiv ale art. 5 alin.3 din Legea nr. 248/2005 conform cărora, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate reprezintă interdicția temporară de a călători în anumite state, dispusă de autoritățile competente române în condițiile prezentei legi, iar potrivit dispozițiilor art.38 alin.1 lit. a) din același act normativ, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.
Raportat la dispozițiile legale menționate și la probatoriul administrat în cauză, tribunalul a admis cererea și a dispus restrângerea exercitării dreptului pârâtului la libera circulație pentru o perioadă de un an de zile, respectiv până la data de 02.10.2010 în Franța.
În termen, împotriva sentinței civile nr. 493 din 26.11.2009 pronunțată de tribunalul Arad, a declarat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor B, solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul ca măsura restângerii dreptului la libera circulație a pârâtului să opereze de la data pronunțării sentinței instanței de fond, respectiv de la data de 26.11.2009, în conformitate cu dispozițiile art. 39 din Legea nr. 248/2005, text potrivit căruia momentul de la care hotărârea devine eficientă este cel al pronunțării hotărârii, respectiv, pentru viitor și nu anterior, de la data sesizării instanței.
În susținerea apelului, reclamanta a invocat decizia civilă nr. 5865/15.10.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în aceeași materie.
Intimatul, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.
Examinând apelul prin prisma motivelor invocate de reclamantă, raportat la dispozițiile art.39 din Legea nr.248/2005, Curtea constată că este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Dispunându-se îngrădirea dreptului la liberă circulație a pârâtului, pe o perioadă de 1 an, începând cu data investirii instanței (02.10.2009), a fost încălcat principiul neretroactivității, prin aceea că s-au recunoscut efecte juridice unei măsuri înainte de adoptarea sa pe cale jurisdicțională.
Astfel, în intervalul cuprins între data formulării cererii de chemare în judecată și cea a pronunțării hotărârii, pârâtul nu a fost supus vreunei restricții în ce privește libera sa circulație, pentru a se putea considera că măsura a devenit efectivă din momentul în care a fost solicitată.
Cum, măsura are caracter judiciar (este dispusă de către instanță, conform art.39 din Legea nr.248/2005, pe baza probelor administrate), momentul de la care devine eficientă este acela al pronunțării, în absența unei dispoziții legale contrare care să lege acest moment, prin posibilitatea instituirii unei măsuri provizorii, de exemplu pentru parcursul desfășurării judecății de o altă dată (cum ar fi aceea a investirii instanței).
În consecință, soluția instanței de fond care a stabilit că îngrădirea dreptului la liberă circulație a intimatului - pârât să se facă începând cu data formulării cererii de chemare în judecată este eronată, impunând efecte retroactive unei măsuri care nu poate deveni eficientă decât în strânsă legătură cu momentul executării hotărârii (respectiv data pronunțării hotărârii).
Având în vedere considerentele arătate, Curtea va admite apelul reclamantei Direcția Generală de Pașapoarte B și va schimba în parte sentința civilă, dispunând ca măsura restrângerii dreptului de la liberă circulație a pârâtului să se facă începând cu data pronunțării hotărârii, respectiv 26.11.2009.
Va menține în rest dispozițiile sentinței civile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor B împotriva sentinței civile nr. 493/26.11.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul.
Schimbă în parte sentința civilă atacată, în sensul că:
Dispune restrângerea exercitării dreptului la libera circulație a pârâtului pentru o perioadă de un an, de la data pronunțării sentinței civile nr. 493/26.11.2009.
Menține în rest dispozițiile sentinței civile atacate.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 16 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red. /23.02.2010
Tehnored. 7 ex./ 24.02.2010
Prima instanță:
PREZENTA SE:
reclamanta - Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului
Administrației și Internelor B, str. - nr. 29, Sector 1
pârâți -, str. - nr. 27, jud.
- Inspectoratul General al Poliției de Frontieră B, str. -
-. 2-4, Sector 6, cp.060
- Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența
Pașapoartelor simple A, str. - nr. 17-21, cp.-
- Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara
Președinte:Maria LăpădatJudecători:Maria Lăpădat, Claudia Rohnean