Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 341/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1150/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 341
Ședința publică de la 1.06.2009.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Adriana Bînă
JUDECĂTOR 2: Ioana Buzea
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, din cadrul MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, împotriva sentinței civile nr. 435 din 23.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât.
are ca obiect - limitarea exercitării dreptului la liberă circulație.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 1 iunie 2009, taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de instanță prin rezoluția de primire a dosarului, fiind aplicat și un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, pe care instanța le anulează.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat și nici cereri prealabile de formulat, față de împrejurarea că apelanta a solicitat judecarea pricinii în conformitate cu dispozițiile art. 242 din Codul d e procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere că din actele și lucrările dosarului, rezultă că intimatul a săvârșit pe teritoriul Germaniei fapte de o anumită gravitate, de natură să aducă atingere sănătății sau ordinii publice, ori securității statului, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate în sensul admiterii acțiunii și, pe cale de consecință, să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în ceea ce îl privește pe intimatul pârât pe o perioadă ce urmează a fi apreciată de instanța de judecată.
CURTEA,
Prin cererea formulată la 11.02.2009 și înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a civilă sub nr-, Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună restrângerea dreptului la liberă circulație pe o perioadă de cel mult 3 ani în Germania pentru pârâtul.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Germania la data de 4.11.2008 în baza Convenției încheiate între Ministerul d e Interne al României și Ministerul d e Interne din Germania încheiat în 1992, care la art. 2 prevede că" Fără formalități deosebite, autoritățile române vor prelua cetățenii români care se află ilegal pe teritoriul Germania și pe care autoritățile germane intenționează să ii returneze, chiar și atunci când nu sunt în posesia unui pașaport valabil sau al unui buletin de identitate, în măsura în care se dovedește sau apare verosimil că aceste persoane au cetățenie română.
În declarația dată de către pârât la punctul de trecere al frontierei acesta menționează că a fost reținut de autoritățile germane pentru comiterea infracțiunii de furt, fapt pentru care a fost judecat și condamnat la 6 ani și 6 luni de închisoare, pedeapsă din care s-a executat 4 ani și 6 luni.
Reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.5,38,39 din Legea nr.248/2005.
Deși legal citat, pârâtul nu s-a prezentat pentru soluționarea cauzei.
Prin sentința civilă nr.435 din 23.03.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins, ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanta a prezentat instanței o declarație dată de pârât la punctul de trecere a frontierei, în care acesta a declarat că în Germania a fost reținut de autoritățile germane pentru furt, fiind judecat și condamnat la 6 ani și 6 luni de închisoare, din care a executat 4 ani și 6 luni.
Pârâtul a fost returnat din Germania în România la data de 04.11.2008, în baza acordului din 1992 semnat între Ministerele de Interne al României și al Germaniei.
În drept, instanța a reținut că potrivit art.38 alin.1 din legea nr.248/2005 Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani, numai în condițiile și cu privire la următoarele categorii de persoane: a) cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat, în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat; b) cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat".
În conformitate cu dispozițiile art.39 alin.1 din Legea nr.248/2005, măsura se dispune de tribunal la solicitarea reclamantei, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana. Așadar această măsură nu operează de drept ca urmare a returnării, ci este în competenta instanțelor judecătorești, să aprecieze și să analizeze probele administrate în cauză și să decidă dacă această măsură este necesară sau nu.
În plus, pentru restrângerea dreptului la liberă circulație în statele membre ale Uniunii Europene, cum este și cauza de față (Germania), în conformitate cu dispozițiile art.20 din Constituție, se vor aplica cu prioritate reglementările comunitare în materie, și apoi reglementările din dreptul intern. Concret, restrângerea dreptului la liberă circulație este reglementat pentru statele membre ale Uniunii Europene de Directiva nr. 38/2004/CE prin care s-a modificat Regulamentul CEE nr. 1612/68. În art. 27 din Directiva 38/2004/CE se prevede că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, de securitate publică sau sănătate publică.
Se mai prevede că măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică trebuie să respecte principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză, condamnările anterioare nejustificând în sine luarea acestei măsuri. Conduita persoanei trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, neluându-se în considerare motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală.
Coroborând dispozițiile comunitare cu reglementarea națională cuprinsă în art.38 din legea nr.248 /200, restrângerea dreptului la liberă circulație pe teritoriul Germaniei se poate dispune de către tribunal numai în măsura în care persoana cu privire la care se solicită luarea măsurii a fost returnată și numai pentru motive de ordine publică, sănătate publică sau securitate publică.
În cauză, deși sarcina probei îi revenea, Direcția Generală de Pașapoarte nu a probat motivele de ordine publică, sănătate publică sau securitate publică care să conducă la necesitatea luării acestei măsuri. Mai mult, chiar referirile la infracțiunea pe care pârâtul a săvârșit-o pe teritoriul Germaniei rezultă din declarația dată de acesta în fața poliției de frontieră, iar nu din actele pe care reclamanta ar fi trebuit să le administreze în fața instanței. În plus, din lucrările dosarului nu rezultă nici motivul pentru care pârâtul a fot returnat din Germania.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate și admiterea cererii de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație în Germania a pârâtului.
În motivarea apelului, reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Germania la data de 04.11.2008, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat, conform talonului întocmit de lucrătorul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. Astfel autoritățile române au luat act de măsura dispusă de autoritățile austriece, fără a putea cenzura returnarea intimatei-pârâte.
De altfel în declarația dată de către acesta la punctul de trecere al frontierei, pârâtul recunoaște faptul că a fost reținut de către autoritățile germane pentru comiterea infracțiunii de furt, fapt pentru care a fost judecat și condamnat la 6 ani și 6 luni de închisoare, pedeapsă din care a executat 4 ani și 6 luni.
Astfel prin comportamentul său pârâtul a încălcat ordinea juridică a statului respectiv.
În temeiul dispozițiilor art.38 lit.(a) din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, restricția poate fi instituită împotriva cetățeanului român returnat în baza unui acord de readmisie, fără a fi condiționată de verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea.
Mai mult, chiar prevederile Convenției de readmisie încheiat între Ministerul d e Interne din România și cel din Germania, stabilesc ca fiecare parte contractantă să readmită pe teritoriul statului său, la cererea celeilalte părți contractante și fără formalități, orice persoană care nu a îndeplinit condițiile de intrare sau nu mai îndeplinește cerințele privind șederea, aplicabile pe teritoriul statului părții contractante solicitante. Acest acord are la bază dorința de a înlesni readmisia persoanelor aflate în situație ilegală, în spirit de colaborare și în scopul asigurării unei mai bune aplicări a dispozițiilor privind circulația persoanelor.
Măsura reglementată prin art.38 lit.a, se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute în art.53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că "problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern", așa cum se arată în motivarea Deciziilor Curții Constituționale nr.855/28.11.2006, nr.901/05.12.2006 (referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.38 lit.a), art.39 alin.6 din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate).
Pentru aceste considerente a fost elaborată Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată cu nr.OG5/2006, care asigură "implementarea atât a prevederilor constituționale, cât și a art.29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a art.12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și a art.2 din Protocolul nr.4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale".
Art.25 din Constituție prevede că "Dreptul la libera circulație, în țară și străinătate, este garantat. Legea stabilește condițiile exercitării acestui drept". Astfel, consideră reclamanta, că libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea unor condiții stabilite prin lege. Or, aceste reguli sunt strict reglementate în cuprinsul Legii nr.248/2005, astfel: " români care îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege, le este garantat dreptul de a călători în străinătate, de a emigra și de a reveni oricând în țară ".
De asemenea, Protocolul Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale garantează, la art.2, dreptul la libera circulație în țară și în străinătate. Această garanție poate suporta anumite restricții, reglementate chiar de documentul internațional invocat. Astfel, în paragraful 4 al art.2, se prevede că "drepturile recunoscute în paragraful 1 pot, de asemenea, în anumite zone determinate, să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică".
Prevederile legale invocate demonstrează preocuparea autorităților române de a adapta normele interne la principiile instituite la nivel comunitar astfel încât acest act normativ (Legea nr.248/2005) să fie aplicabil și după momentul aderării. Acolo unde s-a urmărit ca, după data de 01.01.2007, să nu mai fie aplicabil, actul normativ a indicat în mod expres acest lucru, de exemplu art.52 din lege.
Prin restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație, conform dispozițiilor art.38 din Legea nr.248/2005, nu se încalcă dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație și ședere a cetățenilor Uniunii Europene, drept reglementat prin Directiva 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora. Prin acest act normativ nu s-a înlăturat dreptul statelor membre de a stabili măsuri restrictive pentru proprii cetățeni, aspect ce se desprinde din cuprinsul art.3, potrivit căruia, Directiva "se aplică oricărui cetățean al Uniunii care se deplasează sau își are reședința într-un stat membru, altul decât cel al cărui resortisant este (.. )".
Dreptul la liberă circulație este un drept fundamental consacrat la nivel constituțional în art.25, însă nu este un drept absolut, condițiile exercitării sale fiind stabilite prin lege - inclusiv prin art.5 din Legea nr.248/2005 care prevede între obligațiile pe care le au cetățenii români pe perioada șederii lor în străinătate și pe aceea de a respecta legislația statului în care se află și scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra sau de a rămâne pe teritoriul acestui stat, în condițiile stabilite prin legislația acestui stat sau prin documentele internaționale încheiate cu România. Nerespectarea obligațiilor cuprinse în art.5 poate determina returnarea persoanei dintr-un stat membru în baza unui acord de readmisie și astfel situația persoanei returnate intră sub incidența Legii nr.248/2005, care prevede posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în statul respectiv.
Pârâtul, pe lângă îndeplinirea condițiilor de călătorie în străinătate prevăzute prin Legea nr.248/2005, trebuie să îndeplinească și alte obligații, stabilite de statele în care călătorește și în care, eventual, a dobândit dreptul la muncă. Returnarea unui cetățean român dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în baza unui acord de readmisie, se aplică, evident, atunci când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat membru, de către cetățeanul român, cu privire la care se dispune returnarea.
Reclamanta consideră că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație pe teritoriul Germaniei are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în acel stat. Acest scop este circumscris unui scop mult mai important, manifestat la nivel național, și anume asigurarea unei imagini pentru România care să-i confere capacitatea de a se integra și raporta la normele Uniunii Europene; în acest sens, prevenirea migrației ilegale reprezintă o cerință asumată de statul nostru care se continuă și după momentul aderării.
În acest context, în mod greșit, instanța a apreciat că nu rezultă împrejurările care ar trebui avute în vedere pentru a se dispune împotriva pârâtului măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate.
În raport cu aceste circumstanțe, reclamanta arată că, prin acțiunea introdusă, Direcția Generală de Pașapoarte a respectat norma edictată de legiuitorul național, în apărarea unui interes general al statului român și în baza unei obligații asumate de țara noastră, prin acorduri internaționale, de a stopa migrația ilegală, dispozițiile art.2 al Protocolului nr.4 și nu a încălcat alte dispoziții comunitare în materie.
Măsura returnării este de natură să facă dovada deplină că acesta nu a respectat condițiile de intrare și de ședere în Germania în momentul verificărilor efectuate de către autoritățile germane competente. Fiind în culpă pentru nerespectarea condițiilor de călătorie în străinătate, pârâtul trebuie să suporte consecințele faptelor sale. Măsura restrângerii apare astfel ca fiind pe deplin justificată, urmând ca, la stabilirea perioadei pentru care exercitarea dreptului fundamental la libera circulație va fi limitat, să fie avut în vedere faptul că această măsură trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și că, prin această măsură, nu se poate aduce atingere existenței dreptului.
Analizând sentința apelată, criticile formulate și dispozițiile legale incidente în speță, Curtea reține că apelul nu este nefondat și urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Intimatul - pârât a fost returnat din Germania la data de 04.11.2008, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, fiind reținut de organele de poliție germane pentru comiterea infracțiunii de furt, fapt pentru care a fost judecat și condamnat la 6 ani și 6 luni de închisoare, pedeapsă din care a executat 4 ani și 6 luni.
Exercitarea dreptului la liberă circulație presupune respectarea legislației statului român și a tratatelor și convențiilor internaționale la care România este parte.
Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate, reprezentând o interdicție - temporară - de a călători în anumite state ce se aplică cetățenilor români în condiții expres prevăzute de lege, impune instanței întreprinderea unei analize riguroase a îndeplinirii acestor cerințe ce constituie o garanție a respectării unui drept fundamental al cetățenilor, consacrat ca atare de art. 25 din Constituția României.
Pe de altă parte, cererea trebuie examinată prin prisma ansamblului normelor ce constituie ordinea juridică instituită la nivelul Uniunii Europene pe care România ca stat membru, începând cu data de 1.01.2007, trebuie să o respecte, cu atât mai mult cu cât această ordine are ca principii fundamentale supremația dreptului comunitar, efectul direct al acestuia și obligația de a nu aplica dreptul național contrar legislației comunitare.
În acest sens, art.234 din Tratatul Comunității Europene prevede că dispozițiile acestuia nu aduc atingere drepturilor și obligațiilor care rezultă din convențiile încheiate anterior intrării sale în vigoare încheiate de statele membre, dar în măsura în care aceste convenții nu sunt compatibile cu tratatul, statele membre trebuie să recurgă la toate mijloacele corespunzătoare pentru a elimina incompatibilitățile constatate.
Potrivit normelor cuprinse în Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, cetățenii Uniunii ar trebui să beneficieze de dreptul de ședere în statul membru gazdă pentru o perioadă de cel mult trei luni, fără a face obiectul nici unei condiții sau formalități, alta decât cerința de a deține o carte de identitate valabilă sau un pașaport valabil - drept fundamental.
De asemenea, potrivit art. 4 alin.1 și 2 din directiva susmenționată, "toți cetățenii Uniunii care dețin cărți de identitate valabile sau pașapoarte valabile și membrii familiei acestora care nu au cetățenia unui stat membru și care dețin pașapoarte valabile au dreptul de a părăsi teritoriul unui stat membru pentru a se deplasa în alt stat membru", fără a li se putea impune acestor persoane "vize de ieșire și nici alte formalități echivalente".
Pe de altă parte, art.27 alin.1 prevede că "statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică", în paragraful al doilea precizându-se în acest sens că măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză", iar "condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri".
Curtea reține că Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, este pe deplin aplicabilă în cauza de față, având în vedere incompatibilitatea normelor cuprinse în aceasta cu cele prevăzute de art. 38 lit. a din Legea nr.248/2005 care prevede posibilitatea restrângerii dreptului la liberă circulație doar "dacă persoana a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat de România și acel stat" - fără a distinge dacă acea persoană prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguranța publică sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat - și, respectiv, faptul că până la data de 1 ianuarie 2007 dispozițiile Directivei nu au fost transpuse în dreptul intern, legislația română relevantă nefiind modificată sub aspectul examinat.
În raport de efectul direct al directivei comunitare, din normele căreia rezultă fără echivoc împrejurarea că autoritățile unui alt stat au dispus expulzarea pârâtei nu este prin ea însăși suficientă pentru ca tribunalul să interzică dreptul la liberă circulație a unui cetățean român pe teritoriul acelui stat, libertatea de circulație sub acest aspect neputând fi îngrădită decât dacă situația invocată de reclamantă prin cererea sa poate fi încadrată într-una dintre cele trei cazuri ce constituie excepții de la principiul liberei circulații a persoanelor; din actele depuse de reclamantă în susținerea cererii sale că nu s-a dovedit în speță existența nici uneia dintre cazurile de excepție arătate.
Astfel, reclamanta a invocat doar nerespectarea condițiilor prevăzute de legea unui alt stat referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul acestuia a unui cetățean român, fără a administra nicio probă concludentă cu privire la conduita pârâtului din care să reiasă că încălcarea condițiilor impuse de legea străină ar constitui o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.
Pe de altă parte, existența Acordului de readmisie încheiat cu statul român impune acestuia din urmă doar obligația de a readmite cetățenii săi care au fost expulzați de către celălalt stat parte la acord, dar nu poate justifica, față de cele reținute anterior, luarea unor măsuri de restrângere a libertății de circulație a persoanelor returnate din statul respectiv.
Pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE împotriva sentinței civile nr.435 din 23.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta - reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE din cadrul MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR cu sediul în B,-, sector 1 împotriva sentinței civile nr. 435 din 23.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - pârât cu domiciliul în B,-,.18,.1,.6,.22, sector 6.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Tehnodact.
Ex.6/18.06.2009
Tribunalul Ialomița -
Președinte:Daniela Adriana BînăJudecători:Daniela Adriana Bînă, Ioana Buzea
