Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 35/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
COMPLETUL - I/a/
DECIZIA CIVILĂ NR. 35/2009 -
Ședința publică din 3 martie 2009
PREȘEDINTE: Roman Florica R - - judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Pantea Viorel
- - - - grefier
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE DIN MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE cu sediul în B,-, sector 1, în contradictoriu cu intimatul pârât domiciliat în O,-, - 1,. C,. 4,. 50, județul B și intimatul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 381 din 26 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: restrângerea dreptului la liberă circulație în baza Legii nr. 248/2005.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă părțile.
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA este reprezentat de doamna procuror.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că apelul este scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar, după care:
Nefiind probe ori cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și în consecință, a se dispune restrângerea dreptului la liberă circulație în statele membre ale Uniunii Europene în ceea ce-l privește pe intimatul pârât.
CURTEA DE APEL,
Constată că, prin sentința civilă nr. 381 din 26 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B în contradictoriu cu pârâții și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 30.06.2008, pârâtul a fost returnat din Franța în baza dosarului de readmisie încheiat de România cu Franța la data de 30.06.2008, aprobat prin nr.HG 278/1994.
În acest sens a fost emisă decizia prefectului nr. 91 FP 08099 din cadrul Prefecturii, prin care s-a dispus returnarea pârâtului, întrucât acesta a fost condamnat pe 8.01.2008 de către Tribunalul Corecționar din la un an de închisoare pentru deținere, import, transport neautorizat stupefiante, teoretic import nedeclarat de mărfuri interzise.
Potrivit art. 25 din Constituția României, dreptul cetățeanului român la libera circulație este garantat.
Este adevărat faptul că liberatatea circulației cetățenilor români nu este absolută, ea trebuie să se desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale și speciale la care face trimitere art. 25 alin. 1 din Constituție.
Art. 18.1 din prevede că orice cetățean al uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul statelor membre sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.
De asemenea, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CF a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004, privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, stabilește prin art. 27 că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la libera circulație poate fi impusă numai pentru motive de ordine publică, de securitate publică sau sănătate publică.
În contextul acestor reglemetări comunitare, având în vedere și dispozițiile art. 52 din Legea nr. 248/2005, tribunalul a reținut că instituția restrângerii dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în statele Uniunii Europene a operat doar până la data de 31.12.2006, dată de la care sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație.
Prin urmare, cum reclamanta nu a probat incidența vreunuia din cazurile prevăzute de directivă, cererea a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe, în termen a formulat apel Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor, care a solicitat admiterea acestuia, schimbarea sentinței și admiterea cererii cum a fost formulată.
În motivarea apelului s-a susținut că între România și Franța există Acord de readmisie, în baza căruia numitul a fost returnat, iar această returnare nu poate fi cenzurată potrivit acordului susinvocat.
Și Legea nr. 248/2005 prevede că restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi dispusă până la o perioadă de 3 ani, cu privire la o persoană care a fost returnată în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.
În speță, numitul a fost returnat pentru că a fost condamnat la un an de închisoare de Tribunalul Corecțional din, pentru deținere, import și transport neautorizat de stupefiante, măsura cerută în prezentul dosar se impune față de acesta pentru apărarea ordinii publice, potrivit art. 53 din Constituție, care reglementează expres și limitativ cazurile în care pot fi îngrădite drepturile fundamentale ale cetățenilor români.
Analizând sentința apelată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea constată că aceasta este esențial nelegală și netemeinică, pentru următoarele considerente:
Articolul 3 din Protocolul Convenției Europene a Drepturilor Omului statuează că restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitate națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.
Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, la data de 1 ianuarie 2007, restrângerea libertății de circulație a cetățenilor români - deveniți conform articolului 17 din Tratatul Comunității Europene cetățeni ai Uniunii Europene - nu se mai poate face decât cu respectarea reglementărilor comunitare în domeniu și anume a Directivei nr. 38/2004 și a Regulamentului nr. 1612/1968.
În același context, prezintă relevanță dispozițiile Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, act care prin articolul 2 statuează că cetățenia Uniunii conferă fiecărui cetățean al Uniunii un drept fundamental și individual la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și a măsurilor adoptate în scopul aplicării acestuia, iar la articolul 22 prevede că "Tratatul permite introducerea de restrângeri ale dreptului de liberă circulație și de ședere liberă pentru motive ce țin de ordinea publică, siguranță publică sau sănătatea publică".
Numitul a fost condamnat de Tribunalul Corecțional din la data de 8 ianuarie 2008, la un an de închisoare, pentru deținere, import, transport neautorizat de stupefiante, trafic, import nedeclarat de mărfuri interzise, comportamentul său constituind tulburarea ordinii publice.
Așa fiind, apreciem că în speță sunt incidente dispozițiile art. 22 din Directiva nr. 2004/38/CE, care permite restrângerea dreptului de circulație a cetățenilor europeni pentru motive ce țin de ordinea publică, șederea susnumitului în Franța, după condamnarea acestuia, prezintă pericol pentru ordinea publică a statului francez, motiv pentru care se impune restrângerea dreptului la liberă circulație a acestuia.
Față de aceste considerente, constatând că pârâtul nu și-a respectat obligațiile civice pe perioada șederii sale într-un stat membru al Uniunii Europene, a pus în pericol ordinea publică a statului respectiv, în baza art. 38 din Legea nr. 248/2005, se va dispune restrângerea exercitării dreptului de liberă circulație a pârâtului pe perioadă de un an de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, pe teritoriul Franței.
Așa fiind, în baza art. 296 Cod de procedură civilă se va admite apelul Direcției Generale de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, se va schimba în tot sentința de fond și se va admite cererea reclamantei în sensul mai sus arătat.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat apelul civil declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE DIN MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE cu sediul în B,-, sector 1, în contradictoriu cu intimatul pârât domiciliat în O,-, - 1,. C,. 4,. 50, județul B și intimatul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 381 din 26 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o schimbă în totalitate în sensul că:
Admite cererea formulată de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE DIN MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE în contradictoriu cu intimatul pârât și în consecință:
Dispune restrângerea dreptului de liberă circulație a numitului pe teritoriul Franței, timp de 1 an, începând cu data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de azi, 3 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
R - - - - -
red.R
jud.fond.
dact.
5 ex./11.03.2009.
- 3 com. /
- DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE DIN MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI
ADMINISTRATIVE - B,-, sector 1,
- - O,-, - 1,. C,. 4,. 50, județul B,
- PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA - O,-, județul
B,
Președinte:Roman FloricaJudecători:Roman Florica, Pantea Viorel, Chivari Alexandrina