Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 433/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1423/2009)
Complet vacanță
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECȚIA A III-A CIVILĂ
SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.433
Ședința publică de la 08.07.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Claudiu Marius Toma
JUDECĂTOR 2: Mirela Vișan
GREFIER: - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureștia fost reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea apelului promovat de apelanta - reclamantă MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR - DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, împotriva sentinței civile nr.704/15.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât -.
Obiectul cauzei - limitarea exercitării dreptului la liberă circulație.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns apelanta - reclamantă MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR - DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE și intimatul - pârât -.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul de către grefierul de ședință, care învederează că, prin serviciul registratură - fax -, la data de 07.07.2009, apelanta - reclamanta, a făcut dovada achitării taxei judiciare, în cuantum de 4 lei, cu OP nr. 1642/07.07.2009 și timbru judiciar de 0,15 lei, precum i s-a pus în vedere prin rezoluția administrativă, iar, la orele 11,07, prin poștă, a fost depus și originalul timbrajului.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile, constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului, întrucât nu s-a făcut dovada din care să rezulte că pârâtul, prin comportamentul său, a adus atingere ordinii publice și prezintă pericol social pentru statul Italian.
CURTEA
Asupra apelului de față, deliberând reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.704 din 15.05.2009, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de către reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte în contradictoriu cu pârâtul.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată la data de 30.03.2009, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună restrângerea dreptului la liberă circulație pentru o perioadă de cel mult 3 ani în Italia.
de returnare și declarația olografă a pârâtului dată în punctul de trecere a frontierei, în temeiul măsurii de îndepărtare dispusă de autoritățile italiene materializează nerespectarea legislației statului străin de către pârât.
În motivarea cererii reclamanta a susținut că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 11.03.2009, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin Legea nr.173/1997 și că îi sunt aplicabile dispozițiile art.38 lit.a din Legea nr.248/2005.
Din ansamblul probator administrat în cauză, tribunalul a reținut că acțiunea, formulată ulterior integrării României în Uniunea Europeană, la data de 01.01.2007, are ca obiect restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație pentru pârât având în vedere că acesta a fost returnat în baza acordului de readmisie încheiat de România.
În baza unui astfel de acord de readmisie fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul său, la cererea celeilalte părți contractante și fără alte formalități, oricare persoană care nu îndeplinește condițiile necesare pentru intrare sau care nu mai întrunește cerințele pentru șederea pe teritoriul părții contractante solicitante, dacă s-a stabilit sau este prezumat că aceasta este cetățean al părții contractante solicitante.
În prezenta cauză, nu se arăta expres care cerințe nu au fost îndeplinite pentru șederea pârâtului pe teritoriul statului.
După data de 01.01.2007, în baza art. 18 și 39 TCE, (dispoziții legale comunitare ce pot fi invocate și reținute ca aplicabile în cauză în virtutea principiului efectului direct al dreptului comunitar) libera circulație a persoanelor este asigurată în interiorul Comunității Europene, fiecare cetățean al Uniunii, având dreptul de a circula și a de a domicilia în mod liber pe teritoriul statelor membre, fiind suspus limitărilor și condițiilor prevăzute de Tratat și de măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a acestuia.
Libertatea de circulație implică, sub rezerva limitărilor pe motive de ordine publică, securitate publică ori sănătate publică, printre alte coordonate, deplasarea în mod liber pe teritoriul statelor membre în scopul angajării, precum și șederea într-un stat membru pentru scop de angajare potrivit prevederilor ce cârmuiesc angajarea naționalilor acelui stat, stabilite prin lege, regulament ori acțiune administrativă.
În prezenta cauză nu s-au administrat probe din care să rezulte contrariul celor reținute mai sus, pârâtul fiind returnat în România pe motiv de ședere ilegală așa cum rezultă din talonul de returnare anexat la dosar.
Libera circulație a persoanelor poate fi îngrădită pentru motive de ordine publică, de securitate publică ori de sănătate publică.
Directiva nr- a Consiliului Europei detaliază motivele restrictive pentru libera circulație a persoanelor, iar măsurile atrase în consecință, trebuie să fie întemeiate exclusiv pe comportamentul individual al persoanei în cauză, pedepsele penale anterioare neputând constitui prin ele însele motive pentru luarea unor astfel de măsuri.
În concepția Curții Europene de Justiție expresia "sub rezerva limitărilor justificate pe motive de ordine publică, privește nu numai prevederile legislative adoptate de fiecare stat membru spre a limita în cadrul teritoriului său libertatea de circulație și de ședere pentru resortisanții altor state membre, ci și deciziile individuale luate în aplicarea unor astfel de prevederi legislative.
Dar chiar așa fiind, Curtea a considerat, totuși, că măsurile de restrângere a dreptului de ședere nu pot fi impuse de un alt stat membru resortisanților altui stat membru care sunt supuși prevederilor Tratatului, cu excepția cazurilor și împrejurărilor în care astfel de măsuri pot fi aplicate resortisanților statului interesat.
și (sau) aplicarea conceptului de "ordine publică" aparține în primul rând legilor și tribunalelor naționale, fapt care face posibile acțiuni abuzive ale statelor membre în aprecierea situațiilor ce constituie motive justificative de limitare a libertății de circulație.
Simpla neîndeplinire de către un resortisant al unui stat membru a formalităților privind intrarea, circulația și șederea străinilor nu este de așa natură încât să constituie în sine o condiție care amenință ordinea publică și securitatea publică și nu poate deci, prin ea însăși să justifice o măsură ordonând expulzarea și detențiunea temporară în acest scop.
Oricum, recurgerea de către autoritățile publice la acest concept în măsură să se justifice restricții asupra liberei circulații a persoanelor, care să fie sub incidența dreptului comunitar, presupune, în orice caz, existența, în plus față de tulburarea ordinii sociale pe care orice încălcare a legii o implică, a unei amenințări suficiente și într-adevăr serioase la cerințele de ordine publică afectând unul dintre interesele fundamentale ale societății.
Față de acest criteriu - a arătat Curtea - nici un stat nu poate să reclame că o anumită conduită a unei persoane ar îndeplini această probă dacă el nu ia măsuri represive contra unor comportamente similare în care ar fi implicați propriii resortisanți spre a se asigura egalitatea de tratament (nediscriminarea).
Invocarea de către reclamantă a dispozițiilor art.5 din Legea nr.248/2005, care reglementează obligațiile generale ale cetățenilor români pe perioada șederii în străinătate, în raport de faptul că pârâta a fost returnată în România pentru nerespectarea dispozițiilor legale în materie de vize, este lipsită de relevanță în contextul actual, în condițiile în care, așa cum s-a arătat mai sus, nu s-a dovedit în cauză existența unor motive de ordine publică de securitate publică, ori de sănătate publică, sau existența interesului public într-o societate democratică, pentru a se justifica o măsură restrictivă a libertăților democratice.
Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate, reprezentând o interdicție - temporară - de a călători în anumite state ce se aplică cetățenilor români în condiții expres prevăzute de lege, impune instanței întreprinderea unei analize riguroase a îndeplinirii acestor cerințe ce constituie o garanție a respectării unui drept fundamental al cetățenilor, consacrat ca atare de art.25 din Constituția României.
Pe de altă parte, cererea trebuie examinată prin prisma ansamblului normelor ce constituie ordinea juridică instituită la nivelul Uniunii Europene pe care România ca stat membru, începând cu data de 1.01.2007, trebuie să o respecte, cu atât mai mult cu cât această ordine are ca principii fundamentale supremația dreptului comunitar, efectul direct al acestuia și obligația de a nu aplica dreptul național contrar legislației comunitare.
In acest sens, art.234 din Tratatul Comunității Europene prevede că dispozițiile acestuia nu aduc atingere drepturilor și obligațiilor care rezultă din convențiile încheiate anterior intrării sale în vigoare încheiate de statele membre, dar în măsura în care aceste convenții nu sunt compatibile cu tratatul, statele membre trebuie să recurgă la toate mijloacele corespunzătoare pentru a elimina incompatibilitățile constatate.
Potrivit normelor cuprinse în Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, cetățenii Uniunii ar trebui să beneficieze de dreptul de ședere în statul membru gazdă pentru o perioadă de cel mult trei luni, fără a face obiectul nici unei condiții sau formalități, alta decât cerința de a deține o carte de identitate valabilă sau un pașaport valabil - dreptul fundamental.
De asemenea, potrivit art. 4 alin.1 și 2 din directiva sus-menționată, "toți cetățenii Uniunii care dețin cărți de identitate valabile sau pașapoarte valabile și membrii familiei acestora care nu au cetățenia unui stat membru și care dețin pașapoarte valabile au dreptul de a părăsi teritoriul unui stat membru pentru a se deplasa în alt stat membru", fără a li se putea impune acestor persoane "vize de ieșire și nici alte formalități echivalente".
Pe de altă parte, art.27 alin.1 prevede că "statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică", în paragraful al doilea precizându-se în acest sens că măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză", iar "condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri".
Tribunalul a constatat prealabil că Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, este pe deplin aplicabilă în cauza de față, având în vedere incompatibilitatea normelor cuprinse în aceasta cu cele prevăzute de art.38 lit. a din Legea nr.248/2005 care prevede posibilitatea restrângerii dreptului la liberă circulație doar "dacă persoana a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat de România și acel stat" - fără a distinge dacă acea persoană prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguranța publică sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat - și, respectiv, faptul că până la data de 1 ianuarie 2007 dispozițiile Directivei nu au fost transpuse în dreptul intern, legislația română relevantă nefiind modificată sub aspectul examinat.
În raport de efectul direct al directivei comunitare, din normele căreia rezultă fără echivoc împrejurarea că autoritățile unui alt stat au dispus expulzarea pârâtului nu este prin ea însăși suficientă pentru ca tribunalul să interzică dreptul la liberă circulație a unui cetățean român pe teritoriul acelui stat, libertatea de circulație sub acest aspect neputând fi îngrădită decât dacă situația invocată de reclamantă prin cererea sa poate fi încadrată într-unul dintre cele trei cazuri ce constituie excepții de la principiul liberei circulații a persoanelor, tribunalul a reținut că nu s-a dovedit în speță existența niciunuia dintre cazurile de excepție arătate.
Astfel, reclamanta a invocat doar nerespectarea condițiilor prevăzute de legea unui alt stat referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul acestuia a unui cetățean român, fără a administra nicio probă concludentă cu privire la conduita pârâtului din care să reiasă că încălcarea condițiilor impuse de legea străină ar constitui o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.
Pe de altă parte, existența acordului bilateral de readmisie încheiat cu statul român impune acestuia din urmă doar obligația de a readmite cetățenii săi care au fost expulzați de către celălalt stat parte la acord, dar nu poate justifica, față de cele reținute anterior, luarea unor măsuri de restrângere a libertății de circulație a persoanelor returnate din statul respectiv.
Or, în lipsa altor probe concludente, tribunalul nu a dat curs solicitării formulate de reclamantă prin prezenta acțiune, o soluție contrară putând aduce o atingere gravă unui drept fundamental al unei persoane, fără a se putea stabili că această ingerință este conformă prevederilor legale invocate și că este necesară într-o societate democratică.
În consecință, văzând dispozițiile art.38 - 39 din Legea nr-248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor în străinătate, tribunalul a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
În esență, s-a motivat apelul în sensul că numitul a fost returnat din Italia la 11.03.2009 în baza acordului de readmisie (fiind încălcat art.38 lit.a din Legea nr.248/2005), iar măsura returnării a demonstrat că cetățeanul nu a respectat condițiile de intrare și ședere în Italia (filele 3-5 dosar apel).
Apelul este nefondat.
Așa cu, rezultă din considerentele sentinței apelate nu s-a făcut dovada că nu a adus atingere motivelor de ordine publică sau securitate publică, precum și sănătate publică sau bunelor moravuri ale statului Italian.
Faptul că nu a respectat condițiile de intrare sau de ședere în Italia, potrivit normelor dreptului comunitar, nu conduce automat la restrângerea dreptului la liberă circulație a cetățenilor Uniunii Europene.
De altfel, sub acest aspect motivarea sentinței apelate, este laborioasă, clară și corectă, fiind legală și temeinică.
Fără a mai relua cu alți termeni, motivarea primei instanțe, se reține că motivele de apel așa cum au fost formulate în scris, nu pot fi primite.
Ca atare, cum motivele de apel sunt neîntemeiate, potrivit art.296 Cod procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.298 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE DIN CADRUL MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.704 din 15.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât, domiciliat în B,-.-.B,.4,.55, sector 3.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 08.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Tehnodact.
Ex.6/20.07.2009
Secția a III-a Civ. -
Președinte:Claudiu Marius TomaJudecători:Claudiu Marius Toma, Mirela Vișan
