Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 439/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(1733/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR. 439
Ședința publică de la 19 august 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Nica
JUDECĂTOR 2: Singh Ioana
GREFIER - - -
***** *****
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de d-na procuror.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelanta-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE din MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE împotriva sentinței civile nr. 758 din 19.05.2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă.
are ca obiect limitarea exercitării dreptului la liberă circulație.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă apelanta-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE DIN MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și intimata-pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței faptul că apelanta-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE DIN MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei, consemnată în ordinul de plată nr. 1851/17.08.2009 pe care o depune la dosar și a aplicat timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei, conform rezoluției de la dosar.
Se mai învederează și faptul că apelanta-reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentantul Ministerului Public declară că nu mai are alte cereri de solicitat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat și probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea apelului.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 17.04.2009 pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr-, reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE a solicitat, în contradictoriu cu pârâta, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Belgia al pârâtei, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, fără cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 758/19.05.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE în contradictoriu cu pârâta.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 04.02.2009 pârâta a fost returnată de autoritățile din Belgia pentru tentativă de furt din rafturi pe teritoriul acestui stat, împrejurare care rezultă din înscrisurile depuse la dosar, între care și declarația olografă dată la data menționată de pârâtă.
Cererea reclamantei a fost întemeiată pe Legea nr. 248/20.07.2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, astfel cum a fost completată și modificată prin nr.OG 5/2006, mai precis pe prevederile art. 38 lit. a și art.39, dispoziții care au fost însă apreciate de tribunal a fi contrare libertății de circulație a persoanelor și dreptului de stabilire al acestora, consacrate de art. 39-42 și art. 43-48 din TCE (legislație comunitară primară) și Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene (legislație comunitară secundară), dispozițiile legii interne fiind ca atare înlăturate de la aplicare, iar dreptul comunitar primind aplicare directă (conform principiilor stabilite prin hotărârile Curții de Justiție a Comunității Europene Enel și Finanze dello Stato ).
Legislația comunitară arătată mai sus prevede restricții ale libertății de circulație doar pentru două situații, strict delimitate și constituind excepții de la regula libertății, respectiv: 1 - angajările în serviciul public/exercitarea unor activități care, într-un anume stat membru, sunt legate de exercitarea, chiar ocazional, a autorității publice (restricție prevăzută de legislația primară, cu referire la libertatea de circulație a lucrătorilor) și 2 - motive de ordine publică, securitate publică și sănătate publică (restricție prevăzută și de legislația secundară).
Reclamanta a indicat ca motiv al limităriinecesitatea stopării migrației ilegale,motiv care nu se încadrează în sfera de aplicare a primei excepții și nici în ultima teză a celei de a doua excepții (sănătatea publică); în consecință, rămâne a se analiza în ce măsură limitarea solicitată s-ar putea încadra ca motiv de ordine și securitate publică.
Sub acest aspect, în literatura de specialitate (bazată pe jurisprudența Curții de Justiție a Comunității Europene), s-a arătat cămăsurile constând în limitarea libertății de circulație trebuie să se bazeze exclusiv pe conduita personală a individului în cauză (care trebuie să prezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de serioasă la adresa unui interes fundamental al societății) nefiind acceptate justificări care nu iau în considerare particularitățile cazului sau care se bazează pe considerente de prevenire generală.
S-a subliniat în consecință că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității care, după cum s-a arătat, se analizează întotdeauna prin raportare la conduita personală a individului în cauză (în cauza C 348/1996, Proceduri penale, a arătat că nici măcar condamnările penale anterioare nu pot constitui, doar prin ele însele, un motiv de limitare justificat din punctul de vedere al dreptului comunitar al libertății de circulație).
Totodată, în cauza C 36/75, Rutili Ministerul Afacerilor Interne, aceeași instanță comunitară a subliniat că, deși statele membre continuă, în principiu, să fie libere să își determine cerințele ordinii publice prin prisma propriilor interese naționale,conceptul de ordine publică trebuie interpretat cu strictețe, mai ales acolo unde este folosit pentru a justifica derogări de la libertatea de circulație, astfel încât trebuie acordată atenție, atât regulilor de drept material, cât și normelor de procedură prin care statele membre își exercită prerogativele;s-a subliniat în consecință că nu pot fi impuse restricții privind dreptul unui cetățean al oricărui stat membru de a intra pe teritoriul oricărui alt stat membru, de a locui acolo și de a se muta în orice loc, cu excepția cazului în care prezența sau comportamentul său constituie o amenințare adevărată și suficient de serioasă la adresa ordinii publice statului respectiv, astfel încât statele membre au obligația de a-și întemeia deciziile pe evaluarea fiecărui caz în parte a unei persoane aflate sub protecția legislației comunitare, iar nu pe considerații generale.
Depunerea talonului de returnare și a declarației pârâtei, în care acesta nu recunoaște încălcarea vreunei legi, cu atât mai mult faptul că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, nu pot constitui dovezi ale pericolului social care să justifice luarea unei măsuri grave - cum este restrângerea dreptului la liberă circulație.
Totodată, raportând aceste considerente teoretice la situația speței de față, tribunalul a observat că dreptul intern contravine dreptului comunitar, impunând aplicarea unei restricții bazate exclusiv pe considerații de ordin general (stoparea migrației), fără luarea în considerare a niciunui motiv referitor la conduita individuală a persoanei cu privire la care se solicită aplicarea restricției (în condițiile în care, după cum s-a arătat anterior, nici măcar condamnările penale anterioare nu pot justifica prin ele însele aplicarea limitării).
Față de considerentele arătate, constatând că legea internă contravine legislației comunitare, iar situația speței de față nu se încadrează nici în situațiile de excepție care reglementează ca justificate limitările dreptului la liberă circulație, tribunalul, în baza art. 39 alin. 3 din Legea nr.248/2005 a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri la data de 29.06.2009 a declarat apel DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la 23.07.2009.
În motivare a arătat că pârâtul a fost returnat din Belgia la data de 20.01.2009, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat, conform talonului întocmit de lucrătorul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. Astfel, autoritățile române au luat act de măsura dispusă de autoritățile belgiene, fără a putea cenzura returnarea intimatului-pârât.
În decizia de returnare a numitei, emisă de autoritățile belgiene, se precizează că pârâta a fost arestată pentruinfracțiunea de furt; că "există risc de nouă atingere la adresa ordinii publice". De asemenea, din declarația dată de inculpată în punctul de trecere al frontierei reiese că aceasta "a fost returnată din Belgia pe motivul"lipsei documentelor".
Apelanta reclamantă a mai arătat că în mod evidentfurtul se încadrează în conceptul de ordine publică,ecuritate publică. și aplicarea conceptului de ordine publică aparține legilor și tribunalelor naționale.
În temeiul dispozițiilor art. 38 lit. (a) din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, restricția poate fi instituită împotriva cetățeanului român returnat în baza unui acord de readmisie, fără a fi condiționată de verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea.
Măsura reglementată prin art. 38 lit. a se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute în art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că "problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern", așa cum se arată în motivarea Deciziilor Curții Constituționale nr. 855/28.11.2006, nr. 901/05.12.2006 (referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 lit. a), art. 39 alin. 6 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate). Pentru aceste considerente a fost elaborată Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată cu nr.OG 5/2006, care asigură "implementarea atât a prevederilor constituționale, cât și a art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale".
Art. 25 din Constituție prevede că"Dreptul la libera circulație, în țară și străinătate, este garantat. Legea stabilește condițiile exercitării acestui drept".Astfel, libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea unor condiții stabilite prin lege. Or, aceste reguli sunt strict reglementate în cuprinsul Legii nr. 248/2005, astfel:" români care îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege, le este garantat dreptul de a călători în străinătate, de a emigra și de a reveni oricând în țară".
De asemenea, Protocolul Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale garantează, la art. 2, dreptul la libera circulație în țară și în străinătate. Această garanție poate suporta anumite restricții, reglementate chiar de documentul internațional invocat. Astfel, în paragraful 4 al art. 2, se prevede că "drepturile recunoscute în paragraful1pot, de asemenea, în anumite zone determinate, să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică. "
Prevederile legale invocate demonstrează preocuparea autorităților române de a adapta normele interne la principiile instituite la nivel comunitar astfel încât acest act normativ (Legea nr. 248/2005) să fie aplicabil și după momentul aderării. Acolo unde s-a urmărit ca, după data de 01.01.2007, să nu mai fie aplicabil, actul normativ a indicat în mod expres acest lucru, de exemplu art. 52 din lege.
Prin restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație, conform dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 248/2005, nu se încalcă dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație și ședere a cetățenilor Uniunii Europene, drept reglementat prin Directiva 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora. Prin acest act normativ nu s-a înlăturat dreptul statelor membre de a stabili măsuri restrictive pentru proprii cetățeni, aspect ce se desprinde din cuprinsul art. 3, potrivit căruia, Directiva"se aplică oricărui cetățean al Uniunii care se deplasează sau își are reședința într-un stat membru, altul decât cel al cărui resortisant este(. )".
Dreptul la liberă circulație este un drept fundamental consacrat la nivel constituțional în art. 25, însă nu este un drept absolut, condițiile exercitării sale fiind stabilite prin lege - inclusiv prin art. 5 din Legea nr. 248/2005 care prevede între obligațiile pe care le au cetățenii români pe perioada șederii lor în străinătate și pe aceea de a respecta legislația statului în care se află și scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra sau de a rămâne pe teritoriul acestui stat, în condițiile stabilite prin legislația acestui stat sau prin documentele internaționale încheiate cu România. Nerespectarea obligațiilor cuprinse în art. 5 poate determina returnarea persoanei dintr-un stat membru în baza unui acord de readmisie și astfel situația persoanei returnate intră sub incidența Legii nr. 248/2005, care prevede posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în statul respectiv.
Pârâtul, pe lângă îndeplinirea condițiilor de călătorie în străinătate prevăzute prin Legea nr. 248/2005, trebuie să îndeplinească și alte obligații, stabilite de statele în care călătorește și în care, eventual, a dobândit dreptul la muncă. Returnarea unui cetățean român dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în baza unui acord de readmisie, se aplică, evident, atunci când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat membru, de către cetățeanul român, cu privire la care se dispune returnarea.
Măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație pe teritoriul Belgiei are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în aceI stat. Acest scop este circumscris unui scop mult mai important, manifestat la nivel național, și anume asigurarea unei imagini pentru România care să-i confere capacitatea de a se integra și raporta la normele Uniunii Europene; în acest sens, prevenirea migrației ilegale reprezintă o cerință asumată de statul nostru care se continuă și după momentul aderării.
În acest context, în mod greșit, instanța a apreciat că nu rezultă împrejurările care ar trebui avute în vedere pentru a se dispune împotriva pârâtului măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate.
În raport cu aceste circumstanțe, apelanta reclamantă consideră că, prin acțiunea introdusă, a respectat norma edictată de legiuitorul național în apărarea unui interes general al statului român și în baza unei obligații asumate de țara noastră, prin acorduri internaționale, de a stopa migrația ilegală, dispozițiile art. 2 al Protocolului nr. 4 și nu a încălcat alte dispoziții comunitare în materie.
Măsura returnării este de natură să facă dovada deplină că acesta nu a respectat condițiile de intrare și de ședere în Belgia în momentul verificărilor efectuate de către autoritățile belgiene competente. Fiind în culpă pentru nerespectarea condițiilor de călătorie în străinătate, pârâtul trebuie să suporte consecințele faptelor sale. Măsura restrângerii apare astfel ca fiind pe deplin justificată, urmând ca, la stabilirea perioadei pentru care exercitarea dreptului fundamental la libera circulație va fi limitat, să fie avut în vedere faptul că această măsură trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și că, prin această măsură, nu se poate aduce atingere existenței dreptului.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 295 alin. 1.pr.civ. Curtea reține următoarele:
În baza Acordului de Readmisie încheiat între România și această țară, pârâta a fost returnată din Belgia la data de 4.02.2009, măsura fiind luată prin Ordinul de părăsire a teritoriului cu decizie de returnare la frontieră și decizie de privare de libertate în acest sens, emis de Ministrul politicii de migrațiune și azil la la data de 30.01.2009. Măsura a fost justificată prin faptul că pârâta s-a făcut vinovată de flagrant delict de furt din rafturi, apreciindu-se că există un risc de nouă atingere la adresa ordinii publice, întrucât s-a reținut că respectiva persoană a comis deja aceleași fapte și a fost repatriată pe 20.01.2009.
În cuprinsul declarației date de pârâtă la data repatrierii, aceasta a arătat și că a locuit în orașul o perioadă de 7 zile fără documente legale.
II. De la data de 1.01.2007, când România a devenit membră a Uniunii Europene, trebuie aplicate cu prioritate prevederile din Tratatul de instituire a Comunității Europene. La fel ca toți cetățenii Uniunii, cetățenii români se bucură de drepturile și obligațiile prevăzute de TCE, inclusiv de dreptul la liberă circulație, care constituie una din libertățile fundamentale, deoarece Comunitatea în viziunea dreptului comunitar presupune existența unui spațiu fără frontiere interne.
Fiind vorba de raporturi juridice în sfera comunitară, în virtutea principiului priorității, regulile de drept comunitar fac inoperante orice reguli de drept național în vigoare, în măsura în care ar fi contrare, în această categorie intrând și dispozițiile Legii nr. 248/2005 sau acordurile cu membre care stabilesc alte restrângeri ale exercițiului dreptului la liberă circulație decât cele permise de legislația comunitară.
Regulile de drept comunitar sunt nu numai cele cuprinse în izvoarele primare, cum sunt tratatele de instituire a Comunităților Europene și tratatele de modificare a acestora, ci și cele cuprinse în izvoarele secundare, respectiv cele adoptate de instituțiile comunitare în scopul aplicării prevederilor tratatului, în această categorie intrând și directivele.
În consecință, în interpretarea art. 39 alin. 1 și 3 din Tratat: "Libera circulație a muncitorilor este garantată în cadrul Comunității. -. Această circulație liberă va atrage dreptul, sub rezerva limitărilor justificate de considerente de politică publică, securitate publică și sănătate publică, de a -" nu se poate face abstracție de Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind dreptul la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii famiilor acesteia, ca act comunitar emis în aplicarea acestuia, transpusă prin nr.OUG 102/2005. Cu alte cuvinte, nu pot fi admise limitări ale exercițiului dreptului la liberă circulație care nu sunt reglementate prin directiva în discuție și nici luarea unor măsuri în acest sens în alte condiții decât cele prevăzute în cuprinsul său, pe calea unei interpretări neoficiale a art. 39 alin. 3 din TCE.
Prin urmare, în analizarea temeiniciei cererii de chemare în judecată trebuie avute în vedere nu atât prevederile Legii nr. 248/2007 și cele ale acordului bileteral de readmisie, cât, mai ales, normele de drept comunitar, care au prioritate.
În acest sens,Curtea Europeana de Justiție, singura instituție care are potrivit art. 234 alin. 1 TCE competența de a pronunța hotărâri preliminare cu privire la interpretarea acestui tratat, precum și cu privire la valabilitatea și interpretarea actelor instituțiilor Comunității, a decis, încauza C 33-07 (2007/C 140/10) - Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte B contra G, că dreptul comunitar nu se opune legislației naționale care permite limitarea dreptului unui cetățean din acel stat membru de a se deplasa pe teritoriul unui alt stat membru, în speță pentru că a fost repatriat din acest stat membru pentru motivul ca se afla acolo în situație de "ședere ilegală", cu condiția îndeplinirii anumitor cerințe. Pe de o parte,conduita acestui cetățean trebuie să reprezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. Pe de altă parte, este necesar ca măsura restrictivă să poată garanta realizarea obiectivului și să nu fie mai mult decât necesarul pentru atingerea acestuia.
III. Astfel, trebuie stabilit dacă faptele pârâtei, săvârșite pe teritoriul Belgiei, constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, care să justifice restrângerea unui drept fundamental al acesteia.
1. Sub un prim aspect, cât priveștenerespectarea formalităților legale privind intrarea, circulația și sejurul, la care s-a referit pârâta în declarația din 4.02.2009, Curtea Europeană de Justiție a arătat încauza 48/75că: "Dreptul resortisanților unui stat membru de a intra pe teritoriul unui alt stat membru și dreptul de sedere sunt conferite direct oricărei persoane care intră în sfera de aplicare a dreptului comunitar prin tratat - în special articolele 48, 52 si 59 - sau, după caz, dispozițiile adoptate pentru punerea în aplicare a acestuia, indiferent de permisul de ședere eliberat de statul gazdă", precum și că: "simpla neîndeplinire de catre resortisantul unui stat membru a formalitatilor referitoare la accesul, deplasarea și șederea străinilor nu poate constitui ca atare un comportament care să ameninte ordinea și siguranța publică și nu ar putea, prin urmare, în sine, să justifice o masură de expulzare sau o detenție provizorie pentru o asemenea măsură".
Cu alte cuvinte, s-a apreciat că luarea unei măsuri de expulzare exclusiv pentru nedeținerea unui permis de ședere nu constituie o măsură conformă dreptului comunitar.
Mai mult decât atât, raportat la perioada de ședere pe teritoriul Belgiei de 7 zile, recunoscută de către pârâtă, sunt incidente prevederile art. 6 alin. 1 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului: "Cetățenii Uniunii au dreptul de ședere pe teritoriul altui stat membru pe o perioadă de cel mult trei luni fără nicio altă condiție sau formalitate în afara cerinței de a deține o carte de identitate valabilă sau un pașaport valabil".
2. Cât privește motivul de returnare a pârâtei la frontieră invocat de către autoritățile belgiene, Curtea reține, în primul rând, că în cauză nu s-a probat existența unor hotărâri judecătorești definitve de condamnare pentru cele două fapte de furt, iar în ordinul emis de Ministrul belgian al politicii de migrațiune și azil la data de 30.01.2009 nici nu se face referire la asemenea hotărâri. Or, potrivit art. 23 alin. 11 din Constituție: "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată". În același sens, la nivel internațional, în art. 6 alin. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se prevede că: "Orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită".
Mai mult decât atât, presupunând că prezumția de nevinovăție a pârâtei a fost răsturnată cu respectarea cerințelor legale, trebuie avut în vedere faptul că, eferitor laexistența unor condamnări penale, în cauza 30/77 împotriva lui Pierre, Curtea Europeană de Justiție a statuat asupra problemei dacă "din formularea articolului 3 alineatul (2) din Directiva 64/221 - dispoziție reluată prin art. 27 alin. 2 din Directiva 2004/38/CE -, și anume că existența unor condamnări penale nu poate constitui în mod automat un temei pentru aplicarea unor măsuri de ordine publică sau de siguranță publică, rezultă că existența unor condamnari penale nu poate fi reținută decât în masura în care aceste condamnări arată o tendință actuală sau viitoare de a acționa într-un mod contrar ordinii sau siguranței publice" și asupra înțelesului sintagmei în mod automatde la articolul 3 alineatul (2) din Directiva CEE 64/221".
În acest sens, Curtea a arătat că: "Prin această întrebare, în conformitate cu termenii deciziei de trimitere, se încearcă să se stabilească dacă, astfel cum susținea inculpatul în fața instanței naționale, "existența unor condamnări penale nu poate fi reținută decât în măsura în care aceste condamnari arată o tendință actuală sau viitoare de a acționa într-un mod contrar ordinii sau siguranței publice" sau, dimpotrivă, astfel cum a susținut acuzarea, aceasta înseamnă că "în cazul în care tribunalul nu poate propune expulzarea pentru motive de ordine publica bazându-se pe simpla existența a unei condamnări, acesta are dreptul de a ține seama de comportamentul din trecut al acuzatului care a stat la baza condamnării.
Formularea articolului 3 alineatul (2) din directivă, conform căruia "existența unor condamnări penale nu poate constitui în mod automat temei pentru aplicarea unor măsuri de ordine publică sau de siguranță publică" trebuie interpretată ca solicitând autorităților naționale o apreciere specifică, atât din punct de vedere al intereselor inerente protejării ordinii publice, care nu coincide în mod necesar cu aprecierile care au stat la baza condamnării penale.
Rezultă din aceasta că existenta unei condamnari penale nu poate fi reținută decât în măsura în care circumstanțele care au determinat această condamnare arată existența unui comportament personal care constituie o amenințare actuală pentru ordinea publică.
Deși, în general, constatarea unei amenințări de acest tip implică, pentru persoana în cauza, existența unei tendințe de a păstra acest comportament pe viitor, este posibil ca numai comportamentul din trecut să constituie o asemenea amenințare pentru ordinea publică.
Este de competența autorităților și, după caz, a instanțelor nationale să hotărască, în fiecare speță, ținând seama de condiția juridică specială a persoanelor care intra sub incidența dreptului comunitar și de caracterul fundamental al principiului liberei circulatii a persoanelor".
Prin aceeași hotărâre, Curtea Europeană de Justiție a răspuns și la întrebarea dacătermenul "ordine publică"(public policy) utilizat la articolul 48 alineatul (3) trebuie interpretat ca incluzând rațiunile de stat (reasons of ), chiar și atunci când nu există o amenintare la adresa și ordinii publice (breach of the public peace or order) sau, într-un sens mai restrâns, ca incluzând noțiunea de amenințare la adresa, ordinii și siguranței publice (threatened breach of the public peace, order or security) sau dimpotrivă într-un sens mai larg.
S-a arătat astfel că: "În hotarârea din 4 decembrie 1974 (cauza 41/74, 1974, p. 1351), Curtea a subliniat că noțiunea de ordine publică în context comunitar și, în special, ca justificare a unei derogări de la principiul fundamental al liberei circulații a lucrătorilor trebuie înteleasă în mod
strict, astfel încât sfera sa de aplicare nu ar putea fi determinată unilateral de către fiecare dintre statele membre fără controlul institutiilor comunitare.
În aceeași hotărâre, s-a mai constatat că împrejurarile specifice care ar putea justifica recurgerea la noțiunea de ordinea publica pot de la o țară la alta și de la o perioadă la alta și, prin urmare, este necesar să li se recunoască, în această privință, autorităților naționale competente o marjă de apreciere în limitele impuse de tratat și de dispozițiile adoptate pentru aplicarea acestuia.
În măsura în care poate justifica anumite restricții pentru libera circulație a persoanelor care intră sub incidența dreptului comunitar, recurgerea autorității nationale la noțiunea de ordine publică presupune, în orice caz, existența, în afară de perturbarea ordinii sociale pe care o implică orice încălcare a legii, a unei amenințări reale și suficient de grave care afectează un interes fundamental al societății".
Aplicând în speța de față principiile dezvoltate în hotărârile menționate anterior de Curtea Europeană, se constată că, și în condițiile în care s-ar admite că săvârșirea a două infracțiuni de furt din rafturi demonstrează existența unei tendințe a pârâtei de a păstra un anumit comportament pe viitor, nu s-ar putea reține că acest comportament ar constitui o amenințare actuală, reală și suficient de gravă care să afecteze un interes fundamental al societății belgiene.
Raportat la definiția dată de noțiunii de "ordine publică", va fi înlăturată și susținerea apelantei reclamante în sensul că măsura solicitată urmărește un scop legitim, conform art. 39 alin. 3 din Tratat.
Față de aceste considerente, reținând că hotărârea atacată este temeinică și legală, în temeiul art. 296.pr.civ. Curtea urmează să respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE din MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 758 din 19.05.2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă, domiciliată în B,--4,. 1, sector 1.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.08.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
- -
Red.
.,
5 ex./ 03.09.2009
TB-4 -
Președinte:Cristina NicaJudecători:Cristina Nica, Singh Ioana
