Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 663/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1787/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.663
Ședința publică de la 08.12.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 2: Simona Gina Pietreanu
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanta-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE DIN MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, împotriva sentinței civile nr.794 din 25.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât.
Cauza are ca obiect - limitarea exercitării dreptului la liberă circulație.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că s-a depus, prin serviciul registratură, din partea apelantei-reclamante dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, precum și faptul că aceasta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Reprezentantul Ministerului Public învederează Curții că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu sunt alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată, având în vedere că intimatul-pârât a suferit o condamnare, pe teritoriul statului spaniol, de 6 ani, pentru săvârșirea unei infracțiunii de înșelăciune cu carduri bancare, care a constituit un pericol grav pentru ordinea și siguranța publică a acestui stat.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată Ia data de 12.03.2009 și înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a civilă sub nr.9824/-, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună restrângerea exercitării dreptului Ia liberă circulație pe o perioadă de cel mult 3 ani în Spania pentru pârâtul.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în data de 29.10.2009 lucrătorii au întocmit pe numele pârâtului înscrisul intitulat Talon pe care s-a făcut mențiunea returnat din Spania, însoțit de declarația acestuia, ca urmare a măsurii dispuse de autoritățile din Spania.
Reclamanta a invocat, în susținerea cererii, aplicabilitatea prevederilor art.38 lit.a din Legea nr.248/2005, completată prin OG nr.5/2006, text reprodus de reclamanta în cerere, precum și Acordul de readmisie ratificat prin Legea nr.45/1997, publicata în Monitorul Oficial nr.58/1997.
Deși legal citat, pârâtul nu s-a prezentat pentru soluționarea cauzei și nu a depus la dosar întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.794 din 25.05.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta a prezentat instanței o declarație dată de pârât la punctul de trecere a frontierei, în data de 29.10.2009, în care acesta a declarat că a fost reținut de poliția spaniolă și acuzat de înșelăciune prin card-uri bancare și condamnat la șase ani de închisoare fiind eliberat în data de 29.10.2008.
Pârâtul a fost returnat din Spania, în România, la data de 29.10.2008, în baza acordului de readmisie ratificat prin Legea nr.45/1997.
În drept, prima instanță a reținut că potrivit art.38 alin.1 din Legea nr.248/2005 "restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani, numai în condițiile și cu privire la următoarele categorii de persoane: a) cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat, în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat; b) cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat".
În conformitate cu dispozițiile art.39 alin.1 din Legea nr.248/2005, măsura se dispune de tribunal la solicitarea reclamantei, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana. Așadar această măsură nu operează de drept ca urmare a returnării, ci este în competența instanțelor judecătorești, să aprecieze și să analizeze probele administrate în cauză și să decidă dacă această măsură este necesară sau nu.
În plus, pentru restrângerea dreptului la liberă circulație în statele membre ale Uniunii Europene, cum este și cauza de față (Spania), în conformitate cu dispozițiile art.20 din Constituție, se vor aplica cu prioritate reglementările comunitare în materie, și apoi reglementările din dreptul intern. Concret, restrângerea dreptului la liberă circulație este reglementat pentru statele membre ale Uniunii Europene de Directiva nr.38/2004/CE prin care s-a modificat Regulamentul CEE nr.1612/68. În art.27 din Directiva 38/2004/CE se prevede că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, de securitate publică sau sănătate publică, precum și că măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică trebuie să respecte principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză, condamnările anterioare nejustificând în sine luarea acestei măsuri. Conduita persoanei trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, neluându-se în considerare motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală
Coroborând dispozițiile comunitare cu reglementarea națională cuprinsă în art.38 din Legea nr.248/2005, restrângerea dreptului la liberă circulație pe teritoriul Spaniei se poate dispune de către tribunal numai în măsura în care persoana cu privire la care se solicită luarea măsurii a fost returnată și numai pentru motive de ordine publică, sănătate publică sau securitate publică.
În cauză, deși sarcina probei îi revenea, Direcției Generale de Pașapoarte nu a probat motivele de ordine publică, sănătate publică sau securitate publică care să conducă la necesitatea luării acestei măsuri. Mai mult, chiar referirile la infracțiunea pe care pârâtul a săvârșit-o pe teritoriul Spaniei rezultă din declarația dată de aceasta în fața poliției de frontieră, iar nu din actele pe care reclamanta ar fi trebuit să le administreze în fața instanței. În plus, din lucrările dosarului nu rezultă nici motivul pentru care pârâtul a fost returnat din Spania, după ce acesta își executase pedeapsa.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, reclamanta a formulat apel, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și pe fond, admiterea cererii de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului în Spania pentru cel mult 3 ani.
În dezvoltarea motivelor de apel, reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Spania la data de 29.10.2008, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat, conform talonului întocmit de lucrătorul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. Astfel autoritățile române au luat act de măsura dispusă de autoritățile spaniole, fără a putea cenzura returnarea intimatului-pârât.
și aplicarea conceptului de ordine publică aparține legilor și tribunalelor naționale.
În temeiul dispozițiilor art38.(a) din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, restricția poate fi instituită împotriva cetățeanului român returnat în baza unui acord de readmisie, fără a fi condiționată de verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea.
Mai mult, chiar prevederile acordului de readmisie încheiat între România și Spania, stabilesc că "Fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul său, la cererea celeilalte părți contractante și fără formalități, oricare persoană care nu îndeplinește condițiile necesare pentru intrare sau nu mai întrunește cerințele pentru șederea pe teritoriul părții contractante solicitante, dacă s-a stabilit sau este prezumat că acesta este cetățean al părții contractante".
Acest acord are la bază dorința de a înlesni readmisia persoanelor aflate în situație ilegală, în spirit de colaborare și în scopul asigurării unei mai bune aplicări a dispozițiilor privind circulația persoanelor.
Măsura reglementată prin art.38 lit.a, se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute în art.53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că "problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern", așa cum se arată în motivarea Deciziilor Curții Constituționale nr.855/28.11.2006, nr.901/05.12.2006. Pentru aceste considerente a fost elaborată Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, care asigură "implementarea atât a prevederilor constituționale, cât și a art.29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a art.12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și a art.2 din Protocolul nr.4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale".
Art.25 din Constituție prevede că "Dreptul la libera circulație, în țară și străinătate, este garantat. Legea stabilește condițiile exercitării acestui drept". Astfel, apelanta consideră că libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea unor condiții stabilite prin lege. Or, aceste reguli sunt strict reglementate în cuprinsul Legii nr.248/2005, astfel: "cetățenilor români care îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege, le este garantat dreptul de a călători în străinătate, de a emigra și de a reveni oricând în țară".
De asemenea, Protocolul Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale garantează, la art.2, dreptul la libera circulație în țară și în străinătate. Această garanție poate suporta anumite restricții, reglementate chiar de documentul internațional invocat. Astfel, în paragraful 4 al art.2, se prevede că "drepturile recunoscute în paragraful 1 pot, de asemenea, în anumite zone determinate, să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege. sunt justificate de interesul public într-o societate democratică. "
Prevederile legale invocate demonstrează preocuparea autorităților române de a adapta normele interne la principiile instituite la nivel comunitar astfel încât acest act normativ (Legea nr.248/2005) să fie aplicabil și după momentul aderării. Acolo unde s-a urmărit ca, după data de 01.01.2007, să nu mai fie aplicabil, actul normativ a indicat în mod expres acest lucru, de exemplu art.2 din lege.
Prin restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație, conform dispozițiilor art.38 din Legea nr.248/2005, nu se încalcă dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație și ședere a cetățenilor Uniunii Europene, drept reglementat prin Directiva 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora. Prin acest act normativ nu s-a înlăturat dreptul statelor membre de a stabili măsuri restrictive pentru proprii cetățeni, aspect ce se desprinde din cuprinsul art.3, potrivit căruia, Directiva "se aplică oricărui cetățean al Uniunii care se deplasează sau își are reședința într-un stat membru, altul decât cel al cărui resortisant este (. )".
Dreptul la liberă circulație este un drept fundamental consacrat la nivel constituțional în art.25, însă nu este un drept absolut, condițiile exercitării sale fiind stabilite prin lege - inclusiv prin art.5 din Legea nr.248/2005 care prevede între obligațiile pe care le au cetățenii români pe perioada șederii lor în străinătate și pe aceea de a respecta legislația statului în care se află și scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra sau de a rămâne pe teritoriul acestui stat, în condițiile stabilite prin legislația acestui stat sau prin documentele internaționale încheiate cu România. Nerespectarea obligațiilor cuprinse în art.5 poate determina returnarea persoanei dintr-un stat membru în baza unui acord de readmisie și astfel situația persoanei returnate intră sub incidența Legii nr.248/2005, care prevede posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în statul respectiv.
Pârâtul, pe lângă îndeplinirea condițiilor de călătorie în străinătate prevăzute prin Legea nr.248/2005, trebuie să îndeplinească și alte obligații, stabilite de statele în care călătorește și în care, eventual, a dobândit dreptul la muncă. Returnarea unui cetățean român dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în baza unui acord de readmisie, se aplică, evident, atunci când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat membru, de către cetățeanul român, cu privire la care se dispune returnarea.
Apelanta consideră că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație pe teritoriul Spaniei are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în acel stat. Acest scop este circumscris unui scop mult mai important, manifestat la nivel național, și anume asigurarea unei imagini pentru România care să-i confere capacitatea de a se integra și raporta la normele Uniunii Europene; în acest sens, prevenirea migrației ilegale reprezintă o cerință asumată de statul nostru care se continuă și după momentul aderării.
În acest context, în mod greșit, instanța a apreciat că nu rezultă împrejurările care ar trebui avute în vedere pentru a se dispune împotriva pârâtului măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate.
În raport cu aceste circumstanțe, apelanta - reclamantă consideră că, prin acțiunea introdusă, a respectat norma edictată de legiuitorul național, în apărarea unui interes general al statului român și în baza unei obligații asumate de țara noastră, prin acorduri internaționale, de a stopa migrația ilegală, dispozițiile art.2 al Protocolului nr.4 și nu a încălcat alte dispoziții comunitare în materie.
Măsura returnării este de natură să facă dovada deplină că acesta nu a respectat condițiile de intrare și de ședere în Spania în momentul verificărilor efectuate de către autoritățile spaniole competente. Fiind în culpă pentru nerespectarea condițiilor de călătorie în străinătate, pârâtul trebuie să suporte consecințele faptelor sale. Măsura restrângerii apare astfel ca fiind pe deplin justificată, urmând ca, la stabilirea perioadei pentru care exercitarea dreptului fundamental la libera circulație va fi limitat, să fie avut în vedere faptul că această măsură trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și că, prin această măsură, nu se poate aduce o atingere a existenței dreptului.
Apelanta a mai arătat că însuși pârâtul a declarat că a comis infracțiunea de înșelăciune prin carduri bancare, fiind reținut la data de 21.04.2004 de poliția spaniolă, acuzat de înșelăciune, judecat și condamnat la șase ani închisoare și eliberat la data de 29.10.2008.
La data de 18.08.2009, intimatul - pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului declarat de reclamantă și menținerea sentinței civile apelate ca fiind temeinică și legală.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că soluția instanței de fond este temeinică și legală, întrucât și el, ca orice cetățean al unui stat European are dreptul la libera circulație,drept consacrat nu numai de legile UE dar și de Constituția României în art.25, așa cum recunoaște însăși apelanta în motivele de apel. . aceasta consideră în mod subiectiv că libertatea cetățenilor nu este un drept absolut, interpretând legile în vigoare într-o accepțiune cu totul lipsită de temei juridic, ignorând principiul de dreptubi lex non distinguit,nec uos distinguire debemus.
De altfel, intimatul arată că și-a ispășit pedeapsa pentru care a fost condamnat în Spania, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune cu un grad scăzut de pericol social. Dacă instanța străină ar fi considerat ca a săvârșit o gravă infracțiune, ar fi instituit chiar statul spaniol interdicție de a avea acces pe teritoriul sau. Prin urmare nu există temeiuri legale sau convenționale care să îi impună restricții la libera circulație în Spania.
În motivarea sa, apelanta solicita restrângerea dreptului la libera circulație "pentru prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în Spania". În această motivare, apelanta se bazează pe simple supoziții că poate cândva, intimatul va săvârși din nou o infracțiune, cerând să i se aplice o sancțiune pentru o faptă pe care nu a săvârșit-
In toate motivele de apel se face referire la dreptul de liberă circulație - drept garantat pentru orice cetățean al unei tari Europene - numai intimatul neputându-se prevala de acest drept.
Așa cum în mod temeinic și legal instanța de fond a considerat că nu rezultă împrejurările care ar trebui avute în vedere pentru a se dispune împotriva intimatului măsura restrângerii dreptului la libera circulație în străinătate, respectându-i în acest fel libertatea individuală, mai ales că și-a ispășit pedeapsa aplicată de legea spaniolă care este destul de exigentă. Chiar apelanta recunoaște în motivele de apel că măsura limitării dreptului la libera circulație "nu poate aduce atingere existentei dreptului" fiind vorba despre un drept fundamental, consacrat de toate legislațiile țărilor membre a UE.
Cererea de apel a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei achitată cu ordinul de plată nr.2708/20.11.2008 eliberat de Trezoreria Sectorului 4 B; s-a aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, susținerile părților și dispozițiile legale incidente în speță, Curtea reține că apelul este fondat și urmează să-l admită pentru următoarele considerente:
Intimatul a fost expulzat din Spania la data de 29.10.2008 în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu acel stat, conform talonului de returnare aflat la fila 4 din dosarul Tribunalului București; măsura de îndepărtate a intimatului de pe teritoriul Spaniei a fost dispusă, conform Acordului de readmisie pentru motive urgente de siguranță publică.
De altfel, din declarația intimatului dată la data de 29.10.2008 a rezultat că acesta a recunoscut că, pe perioada în care s-a aflat pe teritoriul Spaniei, a săvârșit infracțiuni de înșelăciune prin carduri bancare pentru care a fost condamnat precum și că a executat pedeapsa ce i-a fost aplicată.
Prin urmare, s-a făcut dovada că, pe teritoriul Spaniei, intimatul a avut un comportament care constituie o amenințare concretă, efectivă și gravă la adresa demnității umane, a drepturilor fundamentale ale persoanei și a integrității publice.
Curtea reține că restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate, reprezentând o interdicție - temporară - de a călători în anumite state ce se aplică cetățenilor români în condiții expres prevăzute de lege, impune instanței întreprinderea unei analize riguroase a îndeplinirii acestor cerințe ce constituie o garanție a respectării unui drept fundamental al cetățenilor, consacrat ca atare de art. 25 din Constituția României.
Pe de altă parte, cererea trebuie examinată prin prisma ansamblului normelor ce constituie ordinea juridică instituită la nivelul Uniunii Europene pe care România ca stat membru, începând cu data de 1.01.2007, trebuie să o respecte, cu atât mai mult cu cât această ordine are ca principii fundamentale supremația dreptului comunitar, efectul direct al acestuia și obligația de a nu aplica dreptul național contrar legislației comunitare.
În acest sens, art.234 din Tratatul Comunității Europene prevede că dispozițiile acestuia nu aduc atingere drepturilor și obligațiilor care rezultă din convențiile încheiate anterior intrării sale în vigoare încheiate de statele membre, dar în măsura în care aceste convenții nu sunt compatibile cu tratatul, statele membre trebuie să recurgă la toate mijloacele corespunzătoare pentru a elimina incompatibilitățile constatate.
Potrivit normelor cuprinse în Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, cetățenii Uniunii ar trebui să beneficieze de dreptul de ședere în statul membru gazdă pentru o perioadă de cel mult trei luni, fără a face obiectul nici unei condiții sau formalități, alta decât cerința de a deține o carte de identitate valabilă sau un pașaport valabil - drept fundamental.
De asemenea, potrivit art. 4 alin.1 și 2 din directiva susmenționată, "toți cetățenii Uniunii care dețin cărți de identitate valabile sau pașapoarte valabile și membrii familiei acestora care nu au cetățenia unui stat membru și care dețin pașapoarte valabile au dreptul de a părăsi teritoriul unui stat membru pentru a se deplasa în alt stat membru", fără a li se putea impune acestor persoane "vize de ieșire și nici alte formalități echivalente".
Pe de altă parte, art.27 alin.1 prevede că "statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică", în paragraful al doilea precizându-se în acest sens că măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză", iar "condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri".
Așa cum a reținut și Tribunalul, Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, este pe deplin aplicabilă în cauza de față, având în vedere incompatibilitatea normelor cuprinse în aceasta cu cele prevăzute de art. 38 lit. a din Legea nr.248/2005 care prevăd posibilitatea restrângerii dreptului la liberă circulație doar "dacă persoana a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat de România și acel stat" - fără a distinge dacă acea persoană prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguranța publică sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat - și, respectiv, faptul că până la data de 1 ianuarie 2007 dispozițiile Directivei nu au fost transpuse în dreptul intern, legislația română relevantă nefiind modificată sub aspectul examinat.
În speță s-a făcut dovada că situația invocată de apelanta - reclamantă se încadrează într-unul din cele trei cazuri de excepție de la principiul liberei circulației a persoanelor respectiv s-a făcut dovada că prezența intimatului - pârât constituie o amenințare reală și suficient de gravă la adresa ordinii publice din Spania, astfel că se impune restrângerea libertății de circulație a intimatului - pârât pe teritoriul Spaniei, pe o perioadă de 3 ani.
Prin urmare, Curtea în temeiul dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă, va admite apelul, va schimba sentința apelată în sensul că va admite cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta - reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE DIN MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE cu sediul în B,-, sector 1 împotriva sentinței civile nr.794 din 25.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât cu domiciliul în B, str.G-, nr.38, sector 5.
Schimbă sentința civilă apelată în sensul că admite cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Dispune restrângerea dreptului la liberă circulație al pârâtului pe teritoriul Spaniei, pe o perioadă de 3 ani.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnodact.
Ex.7/07.01.2019
Secția a IV-a Civ. -
Președinte:Bianca Elena ȚăndărescuJudecători:Bianca Elena Țăndărescu, Simona Gina Pietreanu
