Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 67/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.67
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA -IE 2009
PREȘEDINTE: Grosu Valerica Niculina judecător
- - - - - judecător
GREFIER - POLITIC &&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre examinare, cu participarea reprezentantului legal al Ministerului Public procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, apelul civil formulat de apelantul-reclamant MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR - DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE B, împotriva sentinței civile nr.181/C din 17.03.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, învederând instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Compartiment Arhivă, la data de 09.06.2009, o copie a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar și se precizează că s-au înaintat și originalele în data de 5.06.2009, iar la data de 10.06.2009 s-a depus originalul taxei judiciare de timbru în cuantum de 8 lei și timbrul judiciar în cuantum de 0,3 lei, după care:
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind chestiuni prealabile, instanța având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul pe fond solicită respingerea apelului ca nefondat, arătând că intimatul nu a încălcat nicio dispoziție legală privind ordinea publică.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
Asupra apelului civil de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr- din data de 10.03.2009, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte Bas olicitat în temeiul art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Belgia, pe o perioadă de cel mult trei ani, în privința pârâtului, CNP -.
În motivare, reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Belgia la data de 8.01.2009, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin nr.HG 825/1995. Potrivit acestui acord, fiecare parte contractantă va readmite pe teritoriul statului său, la cererea celeilalte părți contractante, fără formalități, orice persoană care nu mai îndeplinește cerințele privind șederea, aplicabile pe teritoriul statului părții contractante solicitante. În temeiul dispozițiilor art. 38 litera a din Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată cu nr.OG 5/2006, restrângerea exercitării dreptului la libera circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult trei ani, cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.
Conform art. 5 din legea menționată, pe perioada șederii lor în străinătate, cetățenii români au următoarele obligații:
a) să respecte legislația României și să nu desfășoare activități de natură să compromită imaginea României ori care să contravină obligațiilor asumate de România prin documente internaționale;
b) să respecte legislația statului în care se află, precum și scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra și, după caz, de a rămâne pe teritoriul statului respectiv, în condițiile stabilite prin legislația acestuia sau prin documentele internaționale încheiate cu România.
Din documentele întocmite de către autoritățile din Belgia cu privire la pârât, rezultă că acesta era în curs de a lucra fără permis și exista un risc ca acesta să-și continue comportamentul ilegal. Întrucât România trebuie să-și probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală, iar prezența pârâtului, fără respectarea condițiilor legale de intrare și de ședere, pe teritoriul unor străine ar dovedi exact contrariul, cu consecința unor repercusiuni negative asupra tratamentului aplicat, în materie de vize, cetățenilor români, s-a solicitat admiterea acțiunii. Măsura solicitată o consideră necesară față de dispozițiile art. 2 al. 3 din Protocolul adițional nr. 4 la CEDO, pentru protejarea unor valori ca securitatea națională, siguranța publică, ordinea publică, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății și a moralei, protejarea drepturilor și libertăților altora.
În dovedire, reclamanta a depus în copie talonul întocmit la data de 8.01.2009, ordin de părăsire a teritoriului cu decizie de returnare la frontieră și privare de libertate în acest sens, emis de autoritățile belgiene la data de 6.01.2009, precum și o declarație olografă dată de pârât.
Pârâtul s-a prezentat în instanță și a solicitat respingerea cererii, motivat de faptul că nu i s-a reproșat decât că a muncit fără forme legale în Belgia, nesăvârșind vreo infracțiune care să ateste că prezența sa ar reprezenta un pericol pentru respectiva țară.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că acțiunea formulată este neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente:
Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă în condițiile prevăzute de art. 38, 39 și 52 din Legea nr. 248/2005. Această măsură, potrivit art. 38 lit. a, poate fi dispusă cu privire la o persoană care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat. Însă dat fiind faptul că se solicită restrângerea dreptului la libera circulație cu privire la o țară ce aparține Uniunii Europene, trebuie cercetate și identificate eventualele ipoteze de conflict între dreptul intern și dreptul comunitar, aplicând fie norma internă conformă cu dreptul comunitar, fie dreptul comunitar, în mod imediat, direct și prevalent, integrat automat sau transpus în sistemul național de drept.
În scopul aplicării corecte a normei de drept incidente, instanța este obligată să stabilească faptele care au determinat returnarea persoanei în cauză și să examineze faptele și măsura cerută, prin prisma raportului de proporționalitate, neputându-se dispune automat această măsură, de la lege, fără o apreciere a circumstanțelor specifice fiecărui caz, în privința tuturor persoanelor returnate în baza unui acord de readmisie.
Analizând situația concretă a pârâtului din prezenta speță, instanța a constatat că singurul fapt care i se impută este acela că ar fi lucrat fără a deține permis de muncă. Această situație de fapt nu este însă de natură a aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și Belgia, așa cum cere textul de lege. rticolul 18 CE și articolul 27 din Directiva 2004/38 impun pentru limitarea acestui drept al persoanei condiția ca, pe de o parte, conduita resortisantului pârât să reprezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății și, pe de altă parte, măsura restrictivă avută în vedere să fie aptă să garanteze realizarea obiectivului pe care îl urmărește și să nu depășească cadrul a ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia.
Privită în acest context, fapta pârâtului nu întrunește condițiile pentru a putea fi considerată o amenințare gravă la adresa unui interes fundamental al societății, cu atât mai mult cu cât Actul privind condițiile de aderare a noilor Membre, invocat de autoritățile belgiene în decizia pronunțată, stipulează obligativitatea deținerii unui astfel de permis de muncă în perioada de tranziție, care însă a expirat la data de 31.12.2008. Mai mult decât atât, măsura restrictivă solicitată ar trebui să fie necesară și să respecte criteriul proporționalității, criterii care în cauză nu ar fi îndeplinite, dată fiind gravitatea mult redusă a faptei pârâtului.
Pentru toate aceste considerente, instanța a respins solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile mai sus menționate a declarat în termen legal apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B, în care, în esență s-au invocat următoarele:
Subscrisa a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Belgia și nu în toate statele membre ale Uniunii Europene, astfel cum susține instanța de fond în dispozitivul sentinței susmenționate.
Returnarea unui cetățean român dintr-un stat membru UE, și readmisia acestuia în țară în baza unui Acord de readmisie, se aplică evident când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat de către cetățeanul român cu privire la care se solicită returnarea.
Este adevărat că în acordurile de readmisie încheiate de România cu diferite nu se menționează nici o obligație pentru statul român ca ulterior readmisiei cetățeanului român returnat, să restrângă dreptul la liberă circulație al respectivului cetățean român, însă, nu este mai puțin adevărat că o atare obligație este expres stipulată prin Legea nr. 248/2005 în art. 38 și urm. care constituie dreptul intern în materie și care vine să complinească acordurile de readmisie încheiate de România cu diferite, și care facilitează totodată finalitatea practică a aplicării acestor acorduri de readmisie.
Chiar și în condițiile actuale în care România este stat membru al Uniunii Europene, cetățenii români, dobândind statutul de cetățeni ai Uniunii Europene, trebuie să-și exercite toate drepturile și obligațiile ce izvorăsc din aceasta, în acord cu legislația actuală și a obligațiilor asumate de România în calitate de stat membru al Uniunii Europene.
Așa cum se poate observa, art.38 și 39 din Legea nr.248/2005 nu au o aplicabilitate temporară, nu au fost modificate prin nici un alt act normativ și nu există nici un impediment legal ca aceste texte să nu fie aplicate începând cu 01.01.2007.
Mai mult, obligațiile prevăzute în Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, trebuiesc respectate de către toți cetățenii români, indiferent în ce scop călătoresc în străinătate.
Protocolul Adițional nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale garantează la art. 2, dreptul la liberă circulație în țară și străinătate. însă această garanție suportă anumite restricții, reglementate chiar de documentul internațional invocat. Astfel, după ce în paragrafele 1 și 2 ale art. 2 din Protocolul nr. 4 se garantează libertatea de circulație a unei persoane aflată legal pe teritoriul unui stat, înăuntrul acestui teritoriu și respectiv libertatea de circulație între, în paragrafele 3 și 4 se reglementează restrângerile la care poate fi supus dreptul la libera circulație, ceea ce înseamnă că dreptul în discuție nu are un caracter absolut, putând cunoaște anumite limitări în cazurile și condițiile prevăzute de paragrafele 3 și 4 din art. 2 al Protocolului nr. 4 la.
Cerințele limitărilor reglementate de Protocolul nr. 4 se referă la prevederea lor de către lege și la existența unui scop legitim pe care să-1 urmărească privind securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția drepturilor și libertăților altora; în plus, aceste limitări trebuie să aibă și caracter necesar într-o societate democratică, necesitate raportată la existența unei proporționalități între scopul urmărit prin aplicarea limitărilor și mijloacele folosite pentru realizarea lui.
Referitor la cerința ca măsura de restrângere să fie prevăzută de lege, apreciem că aceasta înseamnă nu numai ca măsura să aibă o bază legală în dreptul intern, ci și ca legea aplicabilă să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în privința efectelor sale.
4 vizează restrângeri aplicabile în "zone determinate", pentru rațiuni de "interes public într-o societate democratică".
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței, apelul se apreciază nefondat pentru cele ce succed:
Pârâtul a fost returnat din Belgia în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, acord ratificat prin HG825/1995.
În acest caz sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.38 alin.1 lit. a din Legea 248/2005. Fiind îndeplinite condițiile prevăzute de text, rămâne instanței dreptul de a aprecia asupra oportunității măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație precum și durata (până la 3 ani).
De altfel, în cadrul contenciosului constituțional (decizia 901 din 5 decembrie 2006 ) s-a constatat coerența articolului 38 din Legea 248/2005 cu dispozițiile constituției:
"Cu privire la art.38, Curtea reține că măsura dispusă de textul de lege criticat se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute în art.53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern. Pentru aceste considerente a fost elaborată această lege, care asigură implementarea atât a prevederilor constituționale, cât și a art.13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a art.12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și aart.2 din Protocolul nr.4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale".
Directiva 2004/38/CE/29 aprilie 2004, nu vine în contradicție cu Legea 248/2005 pentru a aprecia asupra întâietății acesteia.
Trebuie remarcat că această Directivă nu îngrădește dreptul de intrare și de ședere al cetățeanului român pe teritoriul altui stat, din UE, decât pentru motive ce țin de ordine publică, siguranța publică sau sănătatea publică.
Totodată, conform art.6 (din Cap. III) a acestei directive dreptul de ședere al cetățeanului român este limitat, fără nicio altă condiție sau formalitate, cu excepția deținerii cărții de identitate sau a pașaportului, la trei luni.
În baza acordului de readmisie cetățeanul român care nu a respectat aceste obligații este sancționat.
Numai căsancțiunearestrângerii dreptului la liberă circulațieeste aplicatănu de statul "gazdă" cide statul român.
În aceasta constă esența litigiului dedus judecății.
Statul român, ca o necesitate de apărare a raporturilor cu statele membre, inclusiv în ceea ce privește migrarea forței de muncă, își sancționează propriii cetățeni.
Conduita acestora trebuie îndreptată, corectată, în sensul respectării normelor care privesc dreptul de ședere pe teritoriul statelor gazdă. . în speță,nu s-a făcut dovada că, pe fond măsura se impune, din probatoriul administrat nerezultând ca paratul-intimat ar fi o persoana care a prejudiciat in vreun fel statul gazda.
Față de cele mai sus reținute, Curtea de Apel va respinge apelul, în temeiul art.296 Cod procedură civilă potrivit dispozitivului prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
E:
Respinge ca nefondat apelul civil formulat de apelantul-reclamant MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR - DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE B, împotriva sentinței civile nr.181/C din 17.03.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 2: Petrina Manuela Aștefănesei
- --- - ---
GREFIER,
POLITIC
Red.
Red.
Tehn.- / 4 ex.
15.06.2009
Președinte:Grosu Valerica NiculinaJudecători:Grosu Valerica Niculina, Petrina Manuela Aștefănesei
