Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 89/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 89
Ședința publică din data de 29 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Constanța Pană C -
JUDECĂTOR 2: Adriana Maria Radu
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE din cadrul Ministerului Administrației și Internelor cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 310 din 18 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâtul domiciliat în B,-, județul
Apel scutit de taxa judiciară de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit apelanta reclamantă Direcția Generală de Pașapoarte și intimatul pârât.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Grefierul expune referatul cauzei în cadrul căruia învederează că apelanta reclamantă a solicitat judecarea în lipsă.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul arată că alte cereri nu mai are de formulat solicitând cuvântul în fond.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului Parchetului.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 28.01.2009 sub nr.543/114 reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a chemat in judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca, prin sentința ce va pronunța, să dispună restrângerea drepturilor pârâtului la liberă circulație în Suedia pentru o perioada de cel mult 3 ani.
În motivarea cererii s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Suedia la data de 02.02.2009 în baza Acordului de Readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin Legea 642/2001, publicată in M Of. nr- pentru ședere ilegală, așa cum rezultă și din declarația pârâtului.
Reclamanta a mai arătat că se impune stoparea migrației ilegale, astfel încât solicită admiterea acțiunii fundamentată pe prevederile art. 38 lit.a din Legea 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată cu nr.OG 5/2006, conform căreia "restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat"
Reclamanta a depus la dosar acte.
Pârâtul, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 310 din 18 martie 2009, tribunalul a respins sesizarea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte în contradictoriu cu pârâtul.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, în baza declarației scrisă și semnată personal de pârât, existentă la fila 5 dosar, acesta a părăsit România prin Punctul de Frontieră Otopeni la data de 16.06.2007 cu avionul, ajungând în Suedia unde o perioadă de un an de zile a jucat fotbal la echipa FF din divizia a doua, până când a fost reținut timp de două zile în urma unui control de rutină pe motiv de ședere ilegală. La data de 02.02.2009 a fost returnat în Romania, pentru ședere ilegală. A precizat că nu a fost judecat sau condamnat.
În conformitate cu prevederile art.5 lit.a din Legea 248/2005 modificată și completată cu OG nr. 5/2006: " Pe perioada șederii lor în străinătate, cetățenii români au următoarele obligații: a) să respecte legislația României și să nu desfășoare activități de natură să compromită imaginea României ori să contravină obligațiilor asumate de România prin documente internaționale; b) să respecte legislația statului în care se află, precum și scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra și, după caz, de a rămâne pe teritoriul statului respectiv, în condițiile stabilite prin legislația acestuia sau prin documentele internaționale încheiate cu România"
A mai reținut instanța că, referitor la compatibilitatea normei interne cu cea comunitară, în ceea ce privește excepția de la principiul libertății cetățeanului român de a ieși din țară în scopul de a călători pe teritoriul Suediei, se constată că, potrivit art 38 lit.a din legea internă nr.248/2005, "restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani - cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat."; în schimb, art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede că " statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și ai membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, aceste motive neputând fi invocate în scopuri economice".
Astfel, norma comunitară prevede în mod limitativ doar 3 situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor: afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice, pe când norma internă prevede posibilitatea restrângerii dreptului la liberă circulație dacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie, fără a se face nici o distincție în ceea ce privește persoana cetățeanului în cauză, respectiv dacă aceasta prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat.
În aceste condiții, instanța a constatat că norma internă prevede o categorie mai largă de situații posibile când se poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație, în raport cu categoria situațiilor de excepție prevăzute de norma internațională, consecința firească fiind aceea că norma internă este parțial incompatibilă cu norma comunitară, în ceea ce privește alte excepții la libera circulație a persoanelor decât cele ce vizează ordinea, siguranța sau sănătatea publică.
În ceea ce privește problema identificării normei aplicabile în cazul de față, respectiv norma internă sau norma comunitară, instanța a făcut aplicarea principiilor dreptului comunitar, astfel cum au fost ele stabilite în jurisprudența Curții Europene de Justiție, reținând că " atunci când dispozițiile unei directive apar, din punctul de vedere al conținutului lor, ca fiind necondiționate și suficient de precise, aceste dispoziții pot fi invocate, în absența unor măsuri de transpunere în termenul stabilit, împotriva oricărei dispoziții de drept intern neconforme cu directiva, sau dacă sunt de natură să definească drepturi pe care particularii pot să le invoce împotriva statului"
Examinând conținutul dispozițiilor art.27 din Directivă, instanța a constatat că acestea stabilesc intr-un mod precis și lipsit de echivoc cele 3 excepții de la principiul liberei circulații a persoanelor.
De asemenea, examinând conținutul Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, instanța a constatat că România avea obligația ca până la data de 1.01.2007 să transpună dispozițiile Directivei în dreptul intern, obligație ce nu a fost însă îndeplinită, Legea nr.248/2005 nefiind până în prezent modificată și armonizată cu dispozițiile cuprinse în Directivă.
În aceste condiții, instanța a făcut aplicarea efectului direct al Directivei la situația de fapt din prezenta speță și, în considerarea principiului supremației dreptului comunitar, a constatat că norma aplicabilă în prezentul litigiu, în care se solicită restrângerea dreptului la liberă circulație a unui cetățean român, este norma comunitară, respectiv art. 27 și următoarele din Directivă.
Referitor la aplicarea normei juridice comunitare la situația de fapt din speța dedusă judecății, instanța a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea dreptului pârâtului la liberă circulație pe teritoriul Suediei, motivând cererea exclusiv pe considerentul că pârâtul a fost returnat de pe teritoriul acestui stat în baza unui acord de readmisie. Actele depuse în dovedirea cererii nu atestă o altă situație de fapt decât aceea că paratul ar fi încălcat dreptul de ședere pe teritoriul acestui stat- aspect ce rezultă din declarația dată de acesta la intrarea in țară.
Prin raportare la aceste dispozițiile legale, instanța a apreciat că simpla nerespectare a condițiilor prevăzute de legea statului de pe teritoriul căruia a fost returnat, referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul său a unui cetățean român nu poate fi încadrată în sfera noțiunilor de ordine, siguranță sau sănătate publică, pentru a se putea admite acțiunea de față.
A avut în vedere tribunalul că, atâta timp cât prin acțiune nu s-au invocat și alte circumstanțe reale sau personale referitoare la conduita pârâtului, instanța nu poate să rețină în niciun caz că simpla încălcare de către acesta a termenului de ședere ar constitui "o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății", mai ales în condițiile în care Directiva dispune că "nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală" și "condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri" de restrângere a libertății de circulație.
Cu privire la eventuala incidență a dispozițiilor art.307 din Tratatul CE, instanța a reținut că, potrivit acestui text de lege " Dispozițiile prezentului tratat nu aduc atingere drepturilor și obligațiilor care rezultă din convențiile încheiate anterior intrării în vigoare a prezentului tratat între unul sau mai multe state membre pe de o parte și unul sau mai multe state terțe pe de altă parte.
În măsura în care aceste convenții nu sunt compatibile cu prezentul tratat, statul sau statele membre în cauză recurg la toate mijloacele corespunzătoare pentru a elimina incompatibilitățile constatate. La nevoie, statele membre își acordă reciproc sprijin în vederea atingerii acestui scop și adoptă, dacă este cazul, o poziție comună.
În aplicarea convențiilor menționate la primul paragraf, statele membre iau în considerare faptul că avantajele consimțite prin prezentul tratat de fiecare dintre statele membre fac parte integrantă din instituirea comunității și, din această cauză, sunt inseparabil legate de crearea instituțiilor comune, de atribuirea de competențe în favoarea acestora și de acordarea acelorași avantaje de către toate celelalte state membre".
Curtea Europeana de Justiție a interpretat acest articol în sensul că: "Instanța națională, atunci când sesizează existența unei incompatibilități între Tratat si un acord bilateral, poate evita aceasta prin interpretarea acordului într-o manieră cât mai largă și în conformitate cu dreptul internațional, în așa fel încât interpretarea să fie congruentă cu dreptul comunitar".
În primul rând instanța constată că, Convenția dintre România și Suedia privind readmisia persoanelor aflate in situație ilegală nu reglementează obligații specifice în sarcina României privind luarea unor măsuri de restrângere a libertății de circulație a persoanelor care au fost returnate din Suedia.
În al doilea rând, chiar dacă ar fi existat o astfel de convenție bilaterală prin care România și-ar fi asumat obligația de a interzice libertatea de circulație unui cetățean român pe teritoriul unui stat membru UE din care a fost expulzat, o astfel de convenție ar fi trebuit interpretată și aplicată în sensul dispozițiilor art. 234 alin 3 din Tratat, respectiv prin apelarea la toate mijloacele corespunzătoare pentru eliminarea incompatibilităților, ținând cont că fiecare dintre statele membre fac parte integrantă din instituția Comunității și, din aceasta cauză, sunt inseparabil legate de crearea instituțiilor comune.
Or, unul dintre aceste "mijloace" îl poate constitui chiar atitudinea instanței de judecată care poate refuza aplicarea normelor incompatibile tratatului, atâta vreme cât statul nu și-a îndeplinit obligația pozitivă de a reacționa în termen util pentru eliminarea unor astfel de incompatibilități.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de apel apelanta a arătat că, pârâtul a fost returnat din Suedia în baza unui acord de readmisie încheiat de România cu acest stat, fără ca autoritățile române să poată cenzura returnarea acestuia.
A mai precizat apelanta că Centrul de Cooperare Internațională i-a comunicat,fără alte documente faptul că intimatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de răpire și tâlhărie și i s-a interzis intrarea pe teritoriul Suediei până la data de 10.03.2013.
Pe de altă parte dispozițiile art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005,prevederile acordului de readmisie încheiat de România cu Suedia, aprobat prin Legea nr. 642/2001, art. 25 din Constituție, Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale demonstrează preocuparea autorităților române de a adapta normele interne la principiile instituite la nivel comunitar, astfel încât legea nr. 248/2005 să fie aplicabilă și după momentul aderării.
Totodată, prin restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație prin art.38 din Legea nr. 248/2005 nu se încalcă dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație și ședere a cetățenilor Uniunii Europene, drept reglementat prin Directiva 2004/38/CE, prin aceasta nefiind înlăturat dreptul statelor membre de a stabili măsuri restrictive pentru proprii cetățeni.
Pe de altă parte, dreptul al liberă circulație este un drept fundamental, dar nu este absolut, condițiile exercitării sale fiind stabilite prin lege, inclusiv art. 5 din legea nr. 248/2005, nerespectarea condițiilor cuprinse în acesta putând determina returnarea persoanei dintr-un stat membru în baza unui acord de readmisie, cu posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în statul respectiv.
A mai precizat apelanta că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație pe teritoriul Suediei are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii juridice a acelui stat, scop circumscris unuia mult mai important și anume asigurarea unei imagini a României prin care i se confere capacitatea de a se integra, context în care instanța a apreciat în mod greșit ca nu există împrejurări care să fie avute în vedere la luarea măsurii.
Curtea, analizând cererea de apel prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente reține următoarele:
Reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a investit la data de 10.03.2009 Tribunalul Buzău cu o cerere având ca obiect restrângerea exercițiului la liberă circulație în Suedia pe o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtului.
La data de 01.01.2007 România a devenit stat membru al Uniunii Europene.
Așadar, la soluționarea speței trebuie avută în vedere și ordinea juridică instituită la nivelul comunității europene, relevanță prezentând în litigiu dedus judecății normele ce consacră principiul fundamental al liberei circulații a persoanelor.
Sub aspectul raportului dintre legislația comunitară și legislația națională sunt aplicabile principiile de interpretare stabilite de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și anume: principiul efectului direct, supremația dreptului comunitar și principiul neaplicării dreptului național contrar dreptului comunitar așa cum în mod corect a reținut și prima instanță.
În ceea ce privește norma juridică comunitară acesta este dată de Directiva 2004/38/CEE.
În cuprinsul acesteia se prevede în mod limitativ doar trei situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor și anume ordinea publică, siguranța publică și sănătatea publică, față de norma națională care instituie posibilitatea restrângerii dreptului la liberă circulație dacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie încheiat de România cu acel stat fără a face nici o distincție în ceea ce privește persoana cetățeanului în cauză, respectiv dacă acesta prezintă sau nu pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat.
Deci, între norma juridică internă și cea comunitară există incompatibilitate în ceea ce privește excepțiile de la libera circulație a persoanelor, motivul de apel potrivit căruia prin restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație prin art.38 din Legea nr. 248/2005 nu se încalcă dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație și ședere a cetățenilor Uniunii Europene, drept reglementat prin Directiva 2004/38/CE, prin aceasta nefiind înlăturat dreptul statelor membre de a stabili măsuri restrictive pentru proprii cetățeni, fiind nefondat.
Pe de altă parte, Curtea reține că România avea obligația de a transpune dispozițiile Directivei în dreptul intern până la data de 01.01.2007, obligație pe care nu a îndeplinit-o, Legea națională - nr. 248/2005 - nefiind modificată și armonizată în raport de cea comunitară.
Într-o atare situație potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, atunci când dispozițiile unei Directive apar din punct de vedere al conținutului lor ca fiind necondiționate și suficient de precise, aceste dispoziții pot fi invocate în absența unor măsuri de transpunere în termenul stabilit împotriva oricărei dispoziții de drept intern neconforme cu directiva sau dacă sunt de natură să definească drepturi pe care pot să le invoce împotriva statului".
Așadar motivele de apel potrivit cu care nerespectarea obligațiilor cuprinse în art. 5 din legea internă permite returnarea în baza unui acord de readmisie, și astfel situația persoanei returnate intră sub incidența Legii nr. 248/2005, care prevede posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație, precum și cel privind scopul restrângerii sunt de asemenea nefondate.
În ceea ce privește susținerea apelantei din cuprinsul cererii de apel în sensul că Centrul de Cooperare Internațională i-a comunicat,fără alte documente faptul că intimatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de răpire și tâlhărie și i s-a interzis intrarea pe teritoriul Suediei până la data de 10.03.2013, aceasta nu este dovedită în nici un mod, simpla afirmație neputând fundamenta o soluție de reformare a hotărârii de primă instanță.
Pentru toate considerentele arătate și având în vedere dispozițiile art. 296 Cod pr. civ. Curtea urmează să respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE din cadrul Ministerului Administrației și Internelor cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 310 din 18 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâtul domiciliat în B,-, județul B, ca nefondat.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red
7 ex/05.05.2009
nr- Tribunalul Buzău
-
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Constanța PanăJudecători:Constanța Pană, Adriana Maria Radu
