Modificări acte constitutive persoane juridice. Decizia 2244/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2244/R/2009

Ședința publică din 28 octombrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos

--- -

JUDECĂTORI: Marta Carmen Vitos, Tania Antoaneta Nistor

--- -

-

GREFIER:

TARȚA

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul CLUBUL SPORTIV ARTS - prin președinte, împotriva sentinței civile nr. 120/CC din 1 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâții AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU SPORT și FEDERAȚIA ROMÂNĂ DE - prin președinte, având ca obiect modificări acte constitutive persoane juridice - anularea hotărârii generale a federației.

Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 21 octombrie 2009, a cărei încheiere de ședință face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 120/CC/1.07.2009 a Tribunalului Clujs -a admis excepția tardivității și s- constatat că cererea formulată de petentul Clubul Sportiv Marțial Arts prin președinte în contradictoriu cu intimata Federația Române de - C, este tardiv formulată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut următoarele:

Cererea a fost înregistrată la data de 19.02.2009.

Potrivit art. 23 alin. 2 din OG 26/2000, hotărârile adunării generale pot fi atacate de oricare membru care nu a luat parte la adunarea generală, ori a votat împotrivă, în termen de 15 zile de la data când a luat cunoștință despre hotărâre sau data când a avut loc ședința, după caz.

Așa cum rezultă din susținerile consemnate în încheierile de ședință, reprezentantul federației a arătat că nu se emit hotărâri ale Adunării generale ci se încheie doar procese-verbale de ședință.

Procesul-verbal al adunării generale din 29.11.2008 nu a fost comunicat petentului întrucât la nivelul federației s-a hotărât cu mai mult timp în urmă ca toate actele care privesc activitatea federației să fie postate pe site-ul acesteia.

Același reprezentant a arătat că reprezentantul petentei nu a fost prezent la data de 29.11.2008 la lucrările adunării generale.

Reprezentantul petentei a confirmat neparticiparea sa la adunarea generală, a susținut că procesul-verbal nu i-a fost comunicat și că, despre excluderea clubului a luat cunoștință după data de 01.01.2009, în urma unei convorbiri telefonice cu un alt sportiv.

Pârâta a depus la dosar extras de pe site-ul federației conform căruia, procesul-verbal al adunării generale din 29.11.2008 a fost postat pe site la 01.12.2008.

Cererea petentului a fost înregistrată mult după termenul de afișare pe site a procesului-verbal dar și la un interval mult prea mare față de data precizată de petent referitor la momentul la care a luat cunoștință despre excluderea clubului, adică " după 01.01.2009".

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul, solicitând casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond. S-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată pe fond și în recurs.

În motivarea recursului, s-a arătat că greșit a reținut tribunalul incidența excepției tardivității în condițiile în care pârâta nu a făcut dovada comunicării hotărârii adunării generale prin care reclamantul a fost exclus din cadrul Federației Române de -

Recurentul arată că a luat la cunoștință de măsura excluderii întâmplător, în luna februarie și nu după 1.01.2009, cum este menționat în sentință.

Data postării procesului verbal pe internet nu este relevantă, întrucât poate fi modificată oricând.

Prin întâmpinarea formulată s- solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Corect a reținut prima instanță incidența excepției tardivității în raport de disp. art. 23 alin. 2 din OG nr. 26/2000.

Deși recurentul afirmă că data postării unei informații pe site-ul federației poate fi modificată după bunul plac al reprezentantului intimatei, întrucât el îl gestionează, aceasta afirmație va fi înlăturată.

Intimata făcut dovada afișării pe site procesului verbal al adunării generale al FR - din 29.11.2008 la data de 1.12.2008, iar această afirmație poate fi verificată de orice persoană, prin accesarea site-ului.

poate fi regăsită prin căutarea în arhiva info pe anul 2008 de pe site-ul federației, iar afirmația potrivit căreia cel care gestionează site-ul poate modifica oricând datele la care au fost postate anumite informații, nu este dovedită.

Reprezentantul intimatei nu avea nici un interes dovedit de recurent să modifice data postării procesului verbal.

Întrucât modalitatea de aducere la cunoștință a diverselor acte, hotărâri, etc. prin afișare pe site a fost decisă în urmă cu mai mult timp în cadrul federației, iar această modalitate de informare este accesibilă atât tuturor membrilor federației, cât și terțelor persoane, recurentul avea posibilitatea și interesul de a verifica informațiile postate. Faptul că nu a manifestat interes în a verifica la intervale rezonabile de timp ultimele informații legate de activitatea federației, în condițiile în care știa că modalitatea de postare pe site constituie mijlocul de aducere la cunoștință a tuturor actelor și măsurilor adoptate în cadrul federației, constituie o lipsă de diligență care nu este scuzabilă și nu poate fi invocată de recurent ca motiv de repunere în termenul de contestare hotărârii.

Pentru aceste motive, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ. recursul va fi respins ca nefondat.

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod proc.civ. recurentul va fi obligat să plătească intimatei FEDERAȚIA ROMÂNĂ DE - suma de 2629,59 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat ( 33).

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul CLUBUL SPORTIV ARTS împotriva sentinței civile nr. 120/CC din 1 iulie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Obligă numitul recurent să plătească intimatei FEDERAȚIA ROMÂNĂ DE - suma de 2629,59 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - TARȚA

Red. MV dact. GC

5 ex/17.11.2009

Jud.fond.

Președinte:Marta Carmen Vitos
Judecători:Marta Carmen Vitos, Tania Antoaneta Nistor

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Modificări acte constitutive persoane juridice. Decizia 2244/2009. Curtea de Apel Cluj