Obligația de a face. Decizia 1558/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1558/R/2008
Ședința publică din 8 iulie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Adrian Repede
- -
JUDECĂTORI: Adrian Repede, Gabriella Purja Marta Carmen
- - - vicepreședinte al instanței
- -
GREFIER:
TARȚA
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției și Tribunalul Sălaj, împotriva sentinței civile nr. 718 din 14 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, privind și pe reclamanta, precum și pe pârâta Curtea de Apel Cluj, având ca obiect litigiu de muncă - obligația de a face.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutiti de la plata taxelor judiciare de timbrui și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriile de recurs, recurenții au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit prevederilor art. 242 alin. 2 Cod proc. civ. (filele 2 verso, 5 și 7 verso).
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 718 din 14 aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, s-a admis acțiunea reclamantei formulată împotriva pârâților Tribunalul Sălaj, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință pârâții au fost obligați la plata către reclamantă a unui ajutor bănesc egal cu un salariu mediu pe unitate, reactualizat în funcție de rata inflației de la data de la care era datorat și până la data plății efective.
S-au respins ca nefondate excepțiile necompetenței materiale a instanței, și lipsa calității procesuale pasive, excepții invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Instanța este competentă material să soluționeze cauza deoarece reclamanta nu contestă modul de stabilire a drepturilor salariale inițial stabilite prin OG27/2006,ci starea de discriminare prin neacordarea unui drept constând în ajutorul bănesc egal cu un salariu de bază, pentru nașterea unui copil, reglementat de norme juridice de dreptul muncii.
Apoi, conform art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, în calitatea reclamantei de persoană discriminată aceasta are dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun.
În acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și art. 295 Codul Muncii - care instituie aplicabilitatea Codului Muncii și în raporturile de muncă ale reclamantei - precum și dispozițiile art.5 din Codul Muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.
Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă deoarece, potrivit Legii nr.500/2002, a nr.HG 208/2005 și a nr.HG 386/2007, acest minister coordonează acțiunile care sunt de responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bancar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din nr.OG22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002, în temeiul cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în baza titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Acesta presupune majorarea cheltuielilor, care se realizează printr-un proiect de rectificare propus de ordonatorul principal de credite și care se include în proiectul de lege de rectificare întocmit de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Prin art.51 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007- 2010 nr.2895/21 din 29 decembrie 2006, publicat în Monitorul Oficial nr.5, partea a- V- din 29 ianuarie 2007 s-a stipulat că în afara ajutoarelor prevăzute de lege, la care au dreptul salariații vor beneficia printre altele de un salariu mediu pe unitate, plătit de aceasta mamei, pentru nașterea fiecărui copil, dacă mama nu este salariată, soțul acesteia va beneficiază de plata unui salariu mediu pe unitate.
Reclamanta a dat naștere copilului la data de 21 august 2007, deci în cauză sunt incidente dispozițiile art.51 CCM la nivel național pe anii 2007-2010.
Reclamanta a avut la data nașterii și are și în continuare calitatea de magistrat, deci pentru nașterea unui copil poate solicita un ajutor bănesc egal cu un salariu mediu pe unitate și nu un salariu de bază cum prevedea vechea reglementare.
Acest drept, are menirea să asigure o protecție specială femeilor care dau naștere unui copil, deci și celor care au calitatea de magistrat, Este prevăzut într-o reglementare specială și se referă la toate femeile care dau naștere unui copil, fără deosebire de funcție și locul de muncă, deci susținerea pârâtei că trebuia să se prevadă expres femeile Magistrat nu este legală.
Potrivit dispozițiilor art.3 alin.1 lit.a din CCM pe anii 2007-2010, clauzele contractuale, în cazul contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile din țară, indiferent de forma de capital social, deci și instituțiile publice.
Trebuie subliniat că dreptul la ajutor bănesc, ce face obiectul prezentei acțiuni nu are caracter permanent, ci se acordă pentru o situație specială, pentru naștere de copil.
Cu privire la întinderea efectelor contractului colectiv de muncă la nivel național, sunt relevante în cauză dispozițiile art.241 alin.1 lit.d din Codul Muncii, care prevăd că clauzele acestui contract produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară.
Apoi dispozițiile art. 295 alin.2 din Codul Muncii prevăd că, prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
Coroborând dispozițiile din CCM la nivel național cu prevederile din Codul Muncii și cele din Legea nr. 303/2004 privind statul judecătorilor și procurorilor, se constată că dispozițiile care reglementează ajutorul bănesc pentru caz de naștere a unui copil, nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă ale magistraților.
Câtă vreme reclamanta nu a beneficiat de ajutorul pentru nașterea unui copil, pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie specială, aceasta se află într-o situație de discriminare, de excludere de la exercitarea unui drept special acordat într-o situație specială.
Starea de discriminare a apărut datorită nerespectării prevederilor legale.
Astfel, prin art.2 alin.3 din CCM la nivel național pe anii 2007-2010 s-a stabilit obligația ca la angajare și la stabilirea drepturilor individuale, angajatorii să respecte dispozițiile legale în vigoare privind aplicarea principiului egalității de tratament față de toți salariații fără discriminări.
Discriminarea de tratament este menționată de legislația internă și internațională.
Constituția României la art.16 prevede că cetățenii sunt egali în fața legii fără privilegii și fără discriminări.
Art. 2 alin.1 din G nr.137/2000, definește discriminarea ca fiind, orice deosebire, excludere, restricție sau preferință. care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului. sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Dispozițiile art.5 alin.1 prevăd că în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Pe plan internațional, garantarea nediscriminării salariaților este asigurată prin Convenția OIM nr.100/1951 asupra egalității de remunerare, Convenția OIM nr.111/1958 privind discriminarea în domeniul forței de muncă, Convenția OIM nr.10/1952 privind securitatea socială, Regulamentul nr.883/2004 a Consiliului Europei, acte juridice care obligă statele membre să prevadă în legislația internă standarde ale protecției persoanei împotriva discriminării, inclusiv asigurarea unui cadru protector copilului nou născut și familiei din care face parte.
De asemenea, Convenția M nr. 183/2000 privind protecția maternității cuprinde norme juridice imperative cu scopul de a proteja egalitatea tuturor femeilor care muncesc.
Relevante sunt și Directiva Consiliului nr.86/378/CEE privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei în regimurile profesionale de securitate socială, care, la art.5, prevede că principiul egalității de tratament implică absența oricărei discriminări, fie direct, fie indirect, cu referire în special la starea civilă sau familială mai ales în privința, printre altele, a calculului prestațiilor inclusiv prestațiilor suplimentare datorate soțului/ soției sau persoanelor aflate în întreținere, precum și condițiilor ce privesc durata și menținerea dreptului la prestații, precum și Directiva Consiliului 86/613/CEE privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei precum și protecția maternității, care, la art.8, prevede stabilirea unor prestații în bani pentru perioada gravidității sau maternității.
Pe plan intern s-au adoptat mai multe acte normative care reglementează protecția specială acordată mamei și copilului.
Prin art.2 din Legea nr.47/2006 privind sistemul național de asistență socială se instituie obligația statului și a societății civile de a interveni pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare sau permanente ale unor situații care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităților.
OUG nr.96/2003 privind protecția maternității la locurile de muncă reglementează măsuri de protecție socială pentru salariatele gravide și mame, lăuze sau care alăptează.
Are relevanță în cauză și Legea nr.319/2006 a securității și sănătății în muncă, OUG. nr.148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, care cuprind principii în sensul stabilirii de măsuri de protecție a mamei și copilului.
Aceste prevederi speciale și-au găsit consacrarea și concretizarea și în dispozițiile art.51 din CCM la nivel național cu privire la ajutorul bănesc acordat femeilor pentru nașterea unui copil, care se aplică, așa cum detaliat s-a arătat tuturor femeilor, inclusiv femeilor care au calitatea profesională de magistrat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S și MINISTERUL JUSTIȚIEI.
TRIBUNALUL SĂLAJ, prin recursul său solicită admiterea recursului și respingerea ca nefondată a acțiunii reclamantei.
Arată că sentința este nelegală și netemeinică deoarece sistemul de salarizare al magistraților este reglementat prin dispozițiile OG27/20906, aprobată prin Legea nr.45/2007, acte normative în care dreptul pretins de reclamantă nu este prevăzut.
Pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate ca netemeinică și nelegală, admiterea excepțiilor necompetenței materiale a Tribunalului Sălaj și lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Consideră criticabilă sentința pronunțată deoarece instanța era obligată să-și verifice din oficiu competența în materie, deoarece conform art.36 din G nr.27/2006 "personalul salarizat potrivit prezentei ordonanțe de urgență, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării la organele de conducere ale Ministerului Justiției, PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ Înalta Curte de Casație și Justiție și ale Direcției Naționale Anticorupție. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunțate sunt irevocabile".
Referitor la lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor arată că între acest minister și Ministerul Justiției nu există nici o obligație de plată pentru drepturi salariale ce reprezintă creșteri salariale pe care Ministerul Justiției ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorând din contractul de muncă.
Fondurile pentru plata acestor drepturi sunt asigurate din bugetul Ministerului Justiției și nicidecum din cel al Ministerului Economiei și Finanțelor.
MINISTERUL JUSTIȚIEI, prin recursul său arată că cererea de chemare în judecată are ca obiect o acțiune privind obligația de a da, respectiv obligarea pârâților la repararea pagubelor cauzate prin discriminare însă, conform dispozițiilor legale, Ministerul Justiției nu are nici o atribuție în acest sens, nu are atribuții de legiferare, ci doar de aplicare a legilor în vigoare, singura autoritate legislativă fiind Parlamentul României.
Arată că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
OG nr.137/2000 nu are în vedere modul de reglementare a unor relații sociale prin lege ori alte acte normative, în sensul acestei ordonanțe nu se poate vorbi despre discriminare.
În conformitate cu dispozițiile art.12 alin.1 din Legea nr.130/1996 privind contractele colective de muncă republicată: (1) Contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale".
Drepturile salariale și de altă natură cuvenite personalului din sistemul justiției (auxiliar de specialitate, funcționarilor publici și magistraților) sunt stabilite prin dispozițiile legale specifice, astfel că prevederile unui contract de muncă încheiat la nivel național nu pot institui în sarcina autorităților publice obligații privind plata în favoarea angajaților a unor drepturi nereglementate în legislația specifică.
Analizând sentința în raport de motivele de recurs invocate de pârâți, Curtea reține următoarele:
Este adevărat că potrivit Contractului Colectiv de Muncă la nivel național pe anii 2007-2010 la art.51 lit.c se prevede că, în afara de ajutoarele prevăzute de lege, la care au dreptul salariații vor mai beneficia printre altele de un salariu mediu pe unitate, plătit de aceasta mamei, pentru nașterea fiecărui copil.
În cazul din speță, reclamanta la data de 21 august 2007 dat naștere unui copil.
Reclamanta ocupă funcția de judecător în cadrul Tribunalului Sălaj, așadar, fiind angaja unei instituții publice.
Aliniatul 2 al art.3 din Contractul Colectiv de Muncă arătat mai sus, mai prevede însă că, contractele colective de muncă se pot încheia și pentru instituțiile publice însă prin aceste contracte nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Așadar prin dispozițiile arătate se prevede clar inaplicabilitatea în condițiile în care prin lege este stabilit dreptul și cuantumul acestuia pentru salariat.
Reclamanta în calitate de magistrat-judecător, beneficiază de un sistem de salarizare reglementat de dispozițiile nr.OG27/2006 aprobată prin Legea nr.45/2007, iar dreptul pretins prin acțiune nu este prevăzut în actul normativ arătat, astfel că din acest punct de vedere acțiunea reclamantei nu putea fi admisă așa cum greșit a procedat tribunalul.
Reclamanta a mai invocat în susținerea acțiunii sale faptul că și Codul muncii (Legea 53/2003) în art.241 alin.1 lit.d prevede faptul că, clauzele ar produce efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară, în cazul contractului de muncă la nivel național.
În primul rând este de reținut susținerea greșită a reclamantei, făcută în acțiune, că Tribunalul Sălaj ar avea calitatea de angajator, între cele două părți neexistând încheiat vreun contract individual de muncă.
Mai mult, trebuie reținut faptul că dispozițiile art.241 muncii nu pot fi interpretate în sensul dorit de reclamantă, întrucât sistemul de numire al magistraților reglementat printr-o lege specială, Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, iar sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice se stabilește prin lege respectiv drepturile salariale pentru personalul din autoritățile publice nu pot forma obiectul unor negocieri colective.
În acest context trebuie conchis că situația reclamantei nu se include în nici unul dintre criteriile de discriminare astfel cum acestea sunt reglementate de art.2 din nr.OG137/2000.
De altfel, în susținerea considerentelor de mai sus vin și noile dispoziții adoptate prin Ordonanța de Urgență nr.75 din 11.06.2008, care la art.V prevede că Ordonanța de Guvern nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare după alin.2 al art.19 se va completa cu alin.3 care prevede că "sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră în competența de soluționare a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Așa fiind, raportat la considerentele de mai sus, Curtea văzând și dispozițiile art.299 și 312.proc.civ. va admite recursurile pârâților și va modifica sentința în sensul că va respinge ca nefondată acțiunea reclamantei.
Este de remarcat faptul că în motivele de recurs, pârâții au invocat faptul că nici tribunalul nu ar fi fost competent material să soluționeze cauza iar Ministerul Economiei și Finanțelor nu ar avea calitate procesuală pasivă.
Aceste excepții au fost însă corect soluționate de către instanța de fond, reținând că obiectul cauzei nu constă în contestarea modului de stabilire a drepturilor salariale ale reclamantei sens în care ar fi aplicabile dispozițiile art.36 din nr.OUG27/2006 ci constă în obligația acordării de către pârâți a unui ajutor bănesc egal cu un salariu de bază, pentru nașterea unui copil, drept neprevăzut în legea salarizării magistraților.
La fel în ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, în mod corect s-a apreciat că, această excepție nu poate fi primită în condițiile în care acest minister potrivit Legii 500/2002, a nr.HG208/2005, HG386/2007 precum și a nr.OG22/2003 aprobată prin Legea nr.288/2002 coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bancar, răspunde de elaborarea proiectelor bugetului de stat, aprobă bugetele pentru executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în baza titlurilor executorii.
Așadar, doar pentru considerentele de fond analizate recursul va fi admis în sensul arătat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâții, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S și MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 718 din 14.04.2008 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în sensul că respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta pentru drepturi de asigurări sociale.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 8 iulie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - TARȚA
Red.
Dact.Sz./3 ex.
17.07.2008
Președinte:Adrian RepedeJudecători:Adrian Repede, Gabriella Purja Marta Carmen
