Obligația de a face. Decizia 213/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 213/CM
Ședința publică din data de 1 aprilie 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Jelena Zalman
- - -
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de reclamantul, domiciliat în C,-, -. 3, județul C, împotriva sentinței civile nr. 2267 din 12 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtăSC SA, cu sediul în B,-, sector 2, având ca obiect conflict de muncă - obligația de a face (eliberare adeverință salarizare).
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant, personal și intimata pârâtă SC SA B prin dl. avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. - din 1.04.2008, depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termenul legal, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul intimatei pârâte depune întâmpinare la recurs și comunică un exemplar al acesteia și recurentului reclamant.
Întrebat fiind, recurentul reclamant arată că nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării comunicate la acest termen, dorind să se judece la acest termen.
Apărătorul intimatului reclamant învederează că nu are acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act că nu sunt înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurentul reclamant, având cuvântul asupra recursului, învederează că în perioada 1987 - 1997, în calitate de angajat al SC SA, a fost detașat de către aceasta la cererea SC SA, întreprindere de stat română,
acționară într-o societate de comerț exterior cu capital mixt româno-ă, cu sediul în, însă, în toată această perioadă, nu și-a pierdut calitatea de salariat al intimatei pârâte. Mai arată că nu se încadrează în art. 6 alin. 2 din nr.HG 547/1990 ci în alin. 1 al acestui articol. Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și recunoașterea perioadei de detașare ca fiind vechime în muncă având în vedere că pe această perioadă nu și-a pierdut calitatea de salariat al intimatei pârâte.
Apărătorul intimatei pârâte, având cuvântul asupra recursului, învederează că recurentul reclamant a lucrat în străinătate cu contract individual de muncă încheiat între acesta, în nume personal și o societate româno-ă, contractele de muncă nefiind încheiate prin intermediul intimatei pârâte sau prin intermediul SC SA. Pe toată perioada detașării intimata pârâtă nu a figurat ca angajator al recurentului reclamant. Mai arată că pentru ca perioada în care recurentul reclamant a lucrat în străinătate să-i fie recunoscută ca vechime în muncă, acesta avea obligația de a-și plăti singur contribuțiile la asigurările sociale în România. De asemenea, mai arată că pe toată perioada cât recurentul a lucrat în străinătate, acesta a achitat contribuția la fondul de pensii în Libia, însă, sumele au fost virate în fondul local. Totodată, mai arată că recurentul avea posibilitatea să transfere lunar în țară contribuțiile la asigurări sociale de stat pentru a putea beneficia în România de o pensie în care să fie inclusă și perioada lucrată în străinătate, însă, nu procedat în consecință. Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică. Totodată, arată că nu solicită obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată întrucât la acest termen nu este în măsură să depună dovada achitării acestora.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Curtea, cu privire la recursul civil de față;
a declarat recurs la data de 15 februarie 2008 împotriva sentinței civile nr. 2267 din 12 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța.
În fapt,
Reclamantul a chemat în judecată pârâta SC SA pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să i se elibereze o adeverință cu salariul încasat în perioada februarie 1987 - februarie 1997.
În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că, în anul 1987, fost angajat al SC SA, iar până în anul 1997 fost detașat la SC SA Aceasta era o societate de intermediere a forței de muncă pe piața externă, astfel încât a fost trimis la muncă în Libia, ca angajat al unei societăți româno-libaneze de îmbunătățiri funciare, în funcția de topitor instalator în perioada februarie - septembrie 2000.
În fiecare an a încheiat un contract de muncă, cu societatea --Română, iar la încetarea ultimului i s-a achitat contravaloarea sumei de 1.297,92 dinari contribuția la fondul asigurărilor de stat pentru perioada 1987 - 1997.
La 28 august 1997 s-a emis decizia de pensionare nr. -, la care nu s-au avut în vedere și veniturile pentru perioada care a lucrat în străinătate.
Considerând că a îndeplinit toate obligațiile legale care îi reveneau, a solicitat obligarea pârâtei la emiterea adresei, dat fiind faptul că prin detașare nu au încetat raporturile de muncă.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. În apărare s-a arătat că reclamantul a fost detașat la începând cu 14 februarie 1987 și, conform legislației în vigoare, SC SA avea doar obligația de a-l reprimi pe reclamant în cadrul unității la terminarea contractului.
Pârâta a mai arătat că nu se află în posesia niciunui act justificativ astfel încât să poată elibera o adeverință, deoarece în perioada 1987 - 1997 reclamantul nu a virat către ea niciun fel de impozit și alte taxe care să fie achitate mai departe către instituțiile statului.
Mai mult, conform art. 6 alin. 2 din nr.HG 547/1990, în cazul în care nu li se rețin angajaților romani, aceștia au obligația să transfere lunar, în țară, contribuțiile către asigurările sociale de stat în valută.
Prin sentința civilă nr. 2267 din 12 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanțaa fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâte ca neîntemeiată.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.
A fost respinsă cererea de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:
Cu privire la excepția lipsei capacitații procesual pasive a pârâtei invocată la termenul din 7 decembrie 2007, instanța a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 66 și 67 din Codul muncii din 23 noiembrie 1972 persoana detașată își păstrează funcția și salariul avute anterior, rămânând în continuare angajat al "unității de care aparține".
Cum reclamantul solicită eliberarea unei adeverințe din care să reiasă veniturile obținute cu titlu de salariu într-o anumită perioadă, iar cel care are, teoretic, acesta obligație, este persoana juridică ce avea calitatea de angajator, a fost respinsă ca nefondata excepția lipsei calității procesual pasive invocata de pârâta SC SA.
Pe fondul cauzei au fost avute în vedere următoarele:
Până la data de 14 februarie 1987 reclamantul - angajat al SC SA - a lucrat în cadrul acestei unități; de la această dată a fost detașat la, îndeplinind funcția de mecanic pentru o retribuție lunară de 3.705 lei.
a încetat la 10 ianuarie 1997, când reclamantul a fost reîncadrat, pentru ca la 1 mai 1997 să se propună pensionarea pentru limita de vârstă, lucru care s-a concretizat prin decizia nr. - din 22 august 1997 emisa de
În această decizie s-a menționat că "perioada cuprinsă între 14 februarie 1987 - 10 ianuarie 1997 nu s-a considerat vechime utilă la pensie motivat de faptul că nu se face dovada contribuției la fondul de asigurări sociale".
În perioada menționată reclamantul a fost angajat la Societatea Arabă -Română pentru îmbunătățiri funciare, în funcția de topitor.
S-a menționat în fiecare contract (reînnoit anual) că prevederile legale conținând reglementari din domeniul muncii sau asigurărilor sociale sunt aplicabile în raporturile dintre părți, având forță juridică superioară prevederilor contractuale.
La sfârșitul perioadei lucrate în străinătate, Filiala de Asigurări Sociale din i-a restituit reclamantului suma de 1.257,952 din suma reținută în temeiul Legii Asigurărilor Sociale din anul 1980, în perioada 14 februarie 1987 - 14 februarie 2002.
Potrivit art. 6 din nr.HG 547/1990, privind drepturile cetățenilor români care realizează venituri în valută de la societăți cu participare româneasca în străinătate, români sunt obligați să transfere în țară, la bugetul asigurărilor sociale de stat, sumele în valută reprezentând contribuțiile la fondul de pensii, restituite de către societățile la care au lucrat, în vederea calculării, potrivit legii, a vechimii în muncă la pensie.
În cazul în care, în conformitate cu legislația locală sau statutul societăților, nu li se rețin sau nu li se restituie astfel de sume, români sunt obligați să transfere lunar, în țară, contribuția de asigurări sociale de stat în valută.
Reiese din acest text legal că singurii obligați la "transferul în țară" (în fapt, plata în contul bugetelor de asigurări sociale) a sumelor cu care contribuie la fondul de pensii sunt.
Această obligație există și în situația în care se rețin astfel de sume (și nu se restituie) și în situația în care nu se reține vreo contribuție (alin. 2). Rezultă clar că, și în ipoteza în care un angajat român contribuie la un fond de pensii local, pentru a beneficia, în România, de o pensie care să aibă în valoare și perioada lucrată în străinătate, trebuie să transfere lunar, în țară, contribuțiile de asigurările sociale de stat.
De asemenea, potrivit art. 21 alin. 2 din Legea 3/1977 (care guverna raporturile privind pensiile de asigurări sociale de stat), în cazul persoanelor îndreptățite la pensie, care au fost încadrate în muncă și la organizații internaționale, societăți mixte sau la alte organizații din străinătate, primind retribuții în valută, la stabilirea bazei de calcul a pensiei se iau în considerare retribuțiile tarifare de încadrare la nivelul funcțiilor similare din țară, valabile în perioadele corespunzătoare dacă s-au plătit contribuțiile legale către asigurările sociale de stat. urmând ca, timpul lucrat în străinătate se ia în considerare la stabilirea pensiei dacă s-a contribuit la asigurările sociale de stat ori dacă există reglementări în această privință în convențiile încheiate de Republica România cu statele respective. (art. 48 alin. 4).
Reiese clar că, o condiție a recunoașterii perioadei lucrate în străinătate ca timp util pentru stabilirea drepturilor de pensie este plata - de către cel obligat de lege - a contribuției la asigurările sociale.
Or, în situația de față, reclamantul, care era singurul obligat a achita aceste sume, nu a făcut-o, astfel încât, în mod îndreptățit parata a respins cererea de acordare a unei adeverințe cu privire la veniturile obținute în perioada 1987 - 1997, cu atât mai mult cu cât în această perioadă nu a plătit niciun fel de sumă reclamantului și nici nu a primit de la acesta contribuții cu titlu de impozit, plata asigurărilor sociale, etc.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat, în esență, următoarele:
În perioada 1987 - 1997 avut calitatea de angajat al SC SA și a fost detașat la cererea SC SA, întreprindere de stat română, acționară într-o societate de comerț exterior cu capital mixt româno-
Conform contractelor individuale de muncă, contribuțiile sociale erau reținute de către Statul, însă, la încheierea raportului de muncă, aceste sume i-au fost restituite, aspect dovedit cu adresa nr. 1 din 3 decembrie 2002.
Așa cum a arătat, de altfel, aceste sume la asigurări sociale au fost reținute lunar și ulterior restituite de către Statul, în anul 2002, astfel încât nu se poate susține o obligație a angajatului de a transfera lunar în țară asemenea sume.
A susținut că reclamantul recurent se încadrează în dispozițiile art. 6 alin. 1 și nu art. 6 alin. 2 din nr.HG 547 din 16 mai 1990 și, cu toate că a solicitat să-i fie primită contribuția de asigurări sociale, a fost refuzat întrucât s-a făcut confuzie între art. 6 alin. 1 și art. 6 alin. 2.
Ceea ce este esențial în analizarea recursului și a prezentei cauze îl reprezintă faptul că, contribuțiile la asigurările sociale au fost reținute lunar, pentru întreaga perioadă de muncă din 14 februarie 1987 până la 14 februarie 2002 de către Statul, conform contractului de muncă încheiat cu societatea mixtă româno-
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat învederând, în esență, următoarele:
În mod legal a respins instanța de fond cererea reclamantului de obligare la emiterea unei adeverințe cu veniturile obținute în perioada 1987 - 1997 deoarece în această perioadă intimata nu a plătit niciun fel de sumă cu titlu de asigurări sociale în contul recurentului.
Recursul nu este fondat.
Curtea, analizând sentința recurată din perspectiva criticilor formulate, va respinge recursul pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Articolul 6 din nr.HG 547 din 16 mai 1990 dispune:
"(1) români sunt obligați să transfere în țară, la bugetul asigurărilor sociale de stat, sumele în valută reprezentând contribuțiile la fondul de pensii, restituite de către societățile la care au lucrat, în vederea calculării potrivit legii, a vechimii în muncă la pensie.
(2) În cazul în care, în conformitate cu legislația locală sau statutul societăților, nu li se rețin sau nu li se restituie astfel de sume, angajatorii români sunt obligați să transfere lunar, în țară, contribuția de asigurări sociale de stat în valută. acestei contribuții, în cuantum de 10% din venitul net, se scade din suma în valută supusă obligației de transfer prevăzută la art. 3 din prezenta hotărâre".
Recurentul învederează că la încheierea raportului de muncă cu societatea mixtă româno-ă, așa cum rezultă din adresa nr. 1 din 3 decembrie 2002, sumele reprezentând contribuții la asigurări sociale în cuantum de 1.267,952 dinari i-au fost remise de Filiala Asigurări Sociale din.
Articolul 6 alin. 1 mai sus-arătat instituie în sarcina angajatului român obligația de a transfera în țară la bugetul asigurărilor sociale, sumele în valută reprezentând contribuțiile la fondul de pensii, restituite de către societățile la care au lucrat.
Recurentul nu a îndeplinit această obligație legală, astfel că nu poate pretinde obligarea societății comerciale la eliberarea unei adeverințe care să ateste veniturile obținute în perioada litigioasă cu scopul de a obține recalcularea pensiei.
Pe de altă parte, art. 21 alin. 2 din Legea nr. 3/1977, normă legală incidentă recurentului pensionat la data de 22 august 1997, dispune în mod explicit că la stabilirea bazei de calcul a pensiei se iau în considerare retribuțiile tarifare de încadrare la nivelul funcțiilor similare din țară, valabile în perioadele corespunzătoare dacă s-au plătit contribuțiile legale către asigurările sociale de stat.
În aceste condiții, în lipsa virării sumelor de bani reprezentând contribuțiile legale de asigurări sociale, nu se poate pretinde obligarea angajatorului la eliberarea unei adeverințe care să ateste veniturile realizate.
Pe cale de consecință, nu se confirmă susținerea recurentului că s-ar fi realizat o confuzie între art. 6 alin. 1 și art. 6 alin. 2 în ceea ce privește obligarea legală a recurentului de virare a contribuției la asigurări sociale.
Prin urmare, Curtea, găsind toate criticile neîntemeiate, va respinge recursul în baza art. 312 Cod procedură civilă, însușindu-și, totodată, considerentele sentinței civile atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de reclamantul, domiciliat în C,-, -. 3, județul C, împotriva sentinței civile nr. 2267 din 12 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtăSC SA, cu sediul în B,-, sector 2.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 1 aprilie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Jelena Zalman
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud. fond -,
Red. dec. jud. -/7.04.2008
gref. -
2 ex./8.04.2008
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu Jelena Zalman
