Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 211/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 211/CM
Ședința publică din data de 1 aprilie 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Jelena Zalman
- - -
Grefier - - -
S-au luat în examinare recursurile civile formulate de pârâții:
1.MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5 și
2.MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5,prin mandatar DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în T,-, județul T,
împotriva sentinței civile nr. 2283 din 7 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în T,-, -B,. A,. 10, județul T, intimații pârâțiCURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul C,TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,-, județul T șiCONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr. 1-3, sector 1, având ca obiect conflict de muncă - drepturi bănești (spor 10% - personal auxiliar).
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursurile sunt declarate în termenul legal, motivate și scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că la data de 27 martie 2008, prin fax, recurentul Ministerul Justiției a depus cerere de suspendare a judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 244 Cod procedură civilă, după care:
Instanța, constată că la data de 27 martie 2008, prin fax, recurentul Ministerul Justiției a depus cerere de suspendare a judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 244 Cod procedură civilă, motivată de faptul că pe rolul Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție se află înregistrat dosarul nr. 7/2008,
cu termen de judecată la 12 mai 2008, având ca obiect recursul în interesul legii declarat de Procurorul General privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și art. 3 din nr.OG 8/2007. Deliberând asupra cererii de suspendare, Curtea respinge această cerere având în vedere că motivul care a fost invocat în cererea de suspendare nu a fost dovedit.
Totodată, având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și, luând act că prin cererile declarative de recurs s-a solicitat judecata în lipsă, rămâne în pronunțare asupra recursurilor.
CURTEA
Curtea, cu privire la recursurile civile de față;
1. Ministerul Justiției a declarat recurs la data de 28 februarie 2008 împotriva sentinței civile nr. 2283 din 5 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea.
2. Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs la data de 3 martie 2008 și Ministerul Economiei și Finanțelor prin mandatarul său ales Direcția Generală a Finanțelor Publice
În fapt;
Reclamanta a chemat în judecată Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA, Tribunalul Tulcea, Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea primelor trei părți la plata drepturilor salariale restante, reprezentând indemnizație lunară de 10% din salariul brut pe perioada 1 noiembrie 2004 - 1 ianuarie 2007 actualizată în raport cu rata inflației la data plății efective, obligarea în solidar a pârâților să includă în bugetul de stat, respectiv la prima rectificare de buget, după rămânerea definitivă a sentinței civile, a acestor sume datorate de cei trei pârâți în perioadele sus-menționate, cât și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că, în perioada noiembrie 2004 - 01 ianuarie 2007 fost angajată pe postul de grefier în cadrul Tribunalului Tulcea.
Articolul 6 alin. 2 din Codul muncii, consacră pentru toți salariații, principiul ca pentru muncă și pregătire profesională egală, să fie retribuiți în mod egal, principiu ce se regăsește și în dispozițiile art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
De asemenea, nr.OG 137/2000, aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificate prin Legea nr. 27/2004, în art. 1 alin.2, statuează principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, asigurând egalitate în garantarea și exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Articolul 20 din Constituția României arată că "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte".
Articolul 53 din Constituția României, referindu-se la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, în alineatul 2 prevede: "Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății".
Contrar acestor principii consacrate legislativ, prin art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996 republicată, cu modificările ulterioare, respectiv nr.OG 83/2000, " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități. De aceeași îndemnizație beneficiază și conducătorii de carte funciară". Această prevedere a fost preluată și de OG nr.8/2007, la art.3 alin.8 " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități".
Prin urmare, personalul auxiliar de specialitate, în afara celor ce au primit aceste sporuri pe anumite perioade de timp, este tratat inegal din punct de vedere al salarizării, discriminat fără un criteriu obiectiv și rațional, motiv pentru care, în vederea egalității de tratament se impune acordarea drepturilor salariale solicitate întrucât am îndeplinit în virtutea funcțiilor o muncă egală cu primii și trebuie să beneficiez de toate sporurile acordate acestora, eliminând astfel discriminarea prin încălcarea principiului egalității între salariați: salariu egal la muncă egală.
Pârâtul Ministerul Justiției a depus în apărare întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.
Astfel, a arătat cu privire la primul capăt de cerere referitor la plata îndemnizației lunare de 10% din salariul brut, că potrivit art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 "(3) cate participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități. De aceeași indemnizație beneficiază și conducătorii de carte funciară".
Totodată, conform art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării juridice și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități".
Așa cum rezultă din dispozițiile legale enunțate anterior beneficiază de procentul de 10% din salariul brut numai personalul auxiliar prevăzut în mod expres de acestea și numai în raport cu timpul efectiv lucrat în activități enumerate.
Totodată, prin art. 38 alin. 2, art. 42 alin. 2 și art. 48 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 387/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii se dispune:
Articolul 38 alin 2: "Personalul este repartizat pe secții și compartimente de activitate de către președintele instanței, potrivit nevoilor acestora, iar în cadrul secției, de către președintele secției".
Articolul 42 alin. 2: "Atribuțiile personalului din compartimentele auxiliare ale instanțelor sunt cuprinse în fișele posturilor.
Președintele instanței stabilește, prin ordin de serviciu, repartizarea personalului pe secții în raport cu pregătirea profesională și experiența fiecăruia".
Prin fișa postului se stabilesc atribuțiile personalului repartizat prin ordin de serviciu al președintelui instanței pe secții și compartimente de activitate.
În vederea acordării îndemnizației de 10% din salariul brut prevăzută de art. 19 din Legea nr. 50/1996, persoana care are stabilite atribuții în fișa postului dintre cele menționate de dispozițiile articolului menționat, completează un raport în care precizează atribuția îndeplinită cât și timpul efectiv lucrat, referat care se confirmă de superiorul acestuia; în baza acestui referat se completează pontajul lunar compartimentul economic efectuând plata în funcție de timpul efectiv în care a desfășurat activitatea respectivă.
Față de dispozițiile menționate anterior, cât și față de procedura concretă în care se poate acorda îndemnizația de 10% prevăzută de art. 19 din Legea nr. 50/1996, s-a solicitat a se constata că personalul auxiliar care nu participă la activitățile prevăzute de aceste dispoziții nu poate primi procentul în discuție, beneficiul acestui drept neputând fi de acordat întregului personal auxiliar de specialitate întrucât este condiționat de activitatea specifică unor secții sau compartimente, cât și de timpul lucrat în aceste condiții.
Pe de altă parte, apreciază că nu pot fi reținute nici susținerile reclamantei potrivit cărora între care participă la activitățile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 50/1996 și cei care nu participă la acestea ar exista o stare de discriminare, întrucât, așa cum s-a statuat și de Curtea Constituțională prin deciziile pronunțate, principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite.
Așadar, tratamentul diferențiat sub aspectul salarizării personalului auxiliar de specialitate are o justificare obiectivă, un scop legitim, constând în recompensarea unei activități specifice, suplimentare.
Pe de altă parte, s-a apreciat că nu se poate reține culpa Ministerului Justiției pe considerentul că dispozițiile art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt apreciate de reclamantă ca fiind discriminatorii, știut fiind că activitatea de legiferare aparține Parlamentului.
Cu privire la al doilea capăt de cerere referitor la obligarea în solidar a pârâților să includă în bugetul de stat a acestor sume după rămânerea definitivă a
sentinței civile, pârâtul a învederat instanței că, potrivit art. 118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și a parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
În baza prevederilor art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Economiei și Finanțelor are în principal următoarele atribuții " elaborarea proiectelor bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii rectificative a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ca atare, obligația de a include în bugetul de stat a sumelor, eventual, datorate revine exclusiv Ministerului Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției neavând nicio atribuție în acest sens.
Prin sentința civilă nr. 2283 din 5 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulceaa fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantă.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA și Tribunalul Tulcea, în solidar, să plătească reclamantei, despăgubiri constând în indemnizația lunară de 10% din salariul brut pentru perioada 1 noiembrie 2004 - 1 ianuarie 2007, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile bugetare aferente plății despăgubirilor cuvenite reclamantei și să le pună la dispoziția pârâților obligați prin prezenta hotărâre.
A fost respins capătul de cerere privitor la obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA, Tribunalul Tulcea la a include în buget despăgubirile cuvenite reclamantei, stabilite prin prezenta hotărâre, ca nefondat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
În perioada de referință reclamanta a făcut parte din personalul auxiliar de specialitate la Tribunalul Tulcea.
Potrivit art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii, beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități. De aceeași indemnizație beneficiază și conducătorii de carte funciară".
Această prevedere a fost preluată și de nr.OG 8/2007, care, la art. 3 alin. 8 prevede că: " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă, beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități".
Potrivit dispozițiilor art. 16 din Constituție, cetățenii sunt egali în fața legii - fără privilegii și fără discriminări, iar dispozițiile art. 1 alin. 2 din nr.OG 137/2000 consacră principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și
discriminării care sunt garantate în special în exercitarea dreptului la un salariu egal pentru muncă egală.
De asemenea, în art. 2 alin. 2 din același act normativ se prevede că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv, de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare.
În aplicarea dispozițiilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a statuat, în mod constant, că discriminarea este acceptabilă dacă are o justificare obiectivă și rezonabilă. Într-o societate democrată este o astfel de discriminare aceea care urmărește un "scop legitim" și respectă "un raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru realizarea lui."
Curtea a statuat că "egalitatea de tratament este încălcată dacă distincția în discuție nu are justificare obiectivă și rezonabilă" și nu urmărește un scop legitim, cu respectarea raportului de proporționalitate între acesta și mijloacele utilizate pentru atingerea lui.
Conform art. 20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Potrivit art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nicio discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, pe plan național acest principiu fiind consacrat prin nr.OG 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Conform art. 1 din acest act normativ, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării trebuie să fie garantat în special în exercitarea anumitor drepturi, printre care și cel de a primi un salariu egal pentru muncă egală.
În art. 2, discriminarea este definită ca fiind orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Prin decizia nr. 447 din 15 septembrie 2005, Curtea Constituțională a statuat că numai legiuitorul poate aprecia și stabili dacă și ce anume scopuri sau adaosuri se acordă anumitor categorii de salariați, cu singura condiție ca de sporurile sau adaosurile prevăzute să beneficieze toți salariații care se află în situații identice sub toate aspectele funcțiilor în care sunt încadrați, ale naturii și
volumului de activitate pe care o desfășoară, ale importanței și riscurilor muncii lor și în privința oricăror elemente specifice.
Legea organică în materia raporturilor de muncă nr. 53/2003, prin art. 5, consacră același principiu constituțional al egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Prin legea organică, tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute drepturile, între care dreptul la plata egală.
În procesul de penalizare a încălcării interdicției de discriminare, Curtea Europeană a Justiției a statuat că în cazul în care răspunderea angajatorului pentru încălcarea principiului tratamentului egal ar fi supusă obligației de a proba culpa în inexistența unui temei de scutire recunoscut de legislația națională aplicabilă, efectul practic al acestui principiu ar slăbi considerabil.
În consecință, orice încălcare a interdicției de discriminare este suficientă în sine pentru a recunoaște dreptul victimelor discriminării la acțiune în instanță pentru realizarea unei protecții reale și efective, fără a avea în vedere temeiul de scutire de răspundere susținut de legislația națională.
Potrivit art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, aprobată și modificată prin Legea nr. 27/2004, în toate cazurile de discriminare prevăzute de actul normativ, persoanele îndreptățite au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Or, reclamanta, deși îndeplinește aceeași funcție, iar în virtutea funcției, aceeași muncă egală cu beneficiarii sporului de 10%, ea nu au primit acest drept, fiind astfel prejudiciată, discriminată. Are astfel loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare ce încalcă dispozițiile legale în materie și anume art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, nr.OG137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin Legea nr. 27/2004 și art. 6 alin. 2 din Codul muncii.
Instituirea unor astfel de sporuri în favoarea numai a unor categorii de grefieri conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o inegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleași profesii.
Față de aceste considerente, instanța de fond a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA și Tribunalul Tulcea, în solidar, să plătească reclamantei despăgubiri constând în îndemnizația lunară de 10% din salariul brut pentru perioada 1 noiembrie 2004 - 1 ianuarie 2007 actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Potrivit art. 35 din Legea nr. 500/2004, Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectul bugetelor, pe care le depune la Guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an.
În executarea hotărârii tribunalului, Ministerul Justiției, în calitatea sa de ordonator de credite, va întocmi necesarul sumelor de bani, reprezentând drepturi salariale neacordate, urmare a discriminării și va înainta propunerea Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pentru toate aceste considerente, instanța de fond a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile bugetare aferente plății despăgubirilor cuvenite reclamantei și să le pună la dispoziția pârâților obligați prin prezenta hotărâre, respingând pentru aceleași considerente capătul de cerere privitor la obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA și Tribunalul Tulcea, la a include în buget despăgubirile cuvenite reclamantei, stabilite prin prezenta hotărâre, ca nefondat.
1. Critica sentinței prin motivele de recurs invocate de Ministerul Justiției a vizat, în esență, următoarele:
Prin hotărârea pronunțată instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești întrucât a obligat recurentul la plata unui drept care nu are temei legal.
Așa cum rezultă din dispozițiile art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996, beneficiază de procentul de 10% din salariul brut numai personalul auxiliar prevăzut în mod expres de acestea și numai în raport cu timpul efectiv lucrat în activitățile enumerate.
În vederea acordării indemnizației de 10% din salariul brut prevăzut de art. 19 din Legea nr. 50/1996, persoana care are atribuții stabilite în fișa postului dintre cele menționate de dispozițiile articolului menționat, completează un raport în care precizează atribuția îndeplinită, cât și timpul efectiv lucrat, referat care se confirmă de superiorul acestuia.
Rezultă, astfel, că personalul auxiliar care nu participă în mod concret la activitățile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 50/1996 nu poate beneficia de procentul de 10% în discuție.
Nu se poate reține din această perspectivă existența unei discriminări între care participă la aceste activități și cea care nu participă la acestea.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie a statuat că "diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoge și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă".
În cazul de față, nu poate fi vorba de existența vreunei situații "analoge" sau "comparabile".
Critica vizează, de asemenea, modalitatea greșită de obligare la plata actualizată a sumelor cu indicele de inflație.
Recursul a fost motivat în baza art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă.
2. Critica sentinței prin motivele de recurs formulate de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice se fondează pe dispozițiile Legii nr. 500/2004 în conformitate cu care elaborarea bugetului oricărei instituții publice, inclusiv a bugetului consolidat, reprezintă un complex de activități proprii sau în colaborare, care, în final, sunt supuse cenzurii Parlamentului.
Bugetul Ministerului Justiției este elaborat de ordonatorul principal de credite, așa cum este nominalizat la art. 20.
Proiectul urmează a se depune până la data de 15 iulie ale fiecărui an calendaristic la Ministerul Economiei și Finanțelor unde se poartă discuții asupra
fundamentului acestuia, Ministerul Economiei și Finanțelor, neavând atributul deciziei asupra valorii capitolelor din profit.
Acesta fiind cadrul legal al competenței materiale a Ministerului Economiei și Finanțelor, hotărârea judecătorească prin care au fost obligați să aloce fondurile bugetare aparținând Guvernului adaugă la lege, fapt ce trimite dispozitivul acesteia în sfera netemeiniciei și nelegalității.
Recursurile nu sunt fondate.
1. Cu privire la recursul formulat de Ministerul Justiției;
În cauză, nu poate fi vorba de substituire și de imixtiune a autorității judecătorești în sfera activității executive sau legislative întrucât instanța de fond a statuat în legătură cu existența unei discriminări directe, exercitată asupra salariaților care prestează o muncă similară dar care sunt plătiți în mod diferențiat pe criterii lipsite de obiectivitate.
Potrivit art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996, care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii, beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport de timpul efectiv lucrat în aceste activități. De aceeași indemnizație beneficiază și conducătorii de carte funciară.
Această prevedere a fost preluată și de nr.OG 8/2007, care, la art. 3 alin. 8, prevede că: " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă, beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități".
Prin art. 1 alin. 2 lit. e pct. 1 din nr.OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, s-a instituit principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării, garantat în special în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Articolul 2 alin. 1 din același act normativ definește discriminarea ca fiind orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etc. categorie socială, care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Potrivit dispozițiilor art. 16 din Constituție, cetățenii sunt egali în fața legii fără privilegii și fără discriminări.
Prin art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nicio discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală.
În aplicarea dispozițiilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a statuat, în mod constant, că discriminarea este acceptabilă dacă are o justificare obiectivă și rezonabilă.
Într-o societate democrată este o astfel de discriminare aceea care urmărește un scop legitim și respectă un raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru realizarea lui.
Curtea a statuat că egalitatea de tratament este încălcată dacă distincția în discuție nu are justificare obiectivă și rezonabilă și nu urmărește un scop legitim, cu respectarea raportului de proporționalitate între acesta și mijloacele utilizate pentru atingerea lui.
Recurentul a invocat faptul că legiuitorul a înțeles să atribuie anumitor categorii de grefieri un beneficiu salarial concretizat într-un spor de 10% motivat de complexitatea atribuțiilor de serviciu, de responsabilitățile ce le implică în îndeplinirea acestor atribuții, precum și volumul de muncă.
În concret, recurentul nu a arătat de ce munca acestor grefieri ar putea fi considerată mai complexă decât munca celorlalți grefieri, dacă aceștia au un volum de muncă mult mai mare decât ceilalți grefieri pentru ca această motivație să poată fi considerată o justificare obiectivă și rezonabilă pentru această inegalitate de tratament.
Efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a actelor de executare penală și civilă nu implică o calificare deosebită a grefierilor care efectuează aceste acte, fiind posibilă și participarea celorlalți grefieri la efectuarea unor asemenea acte.
Prin stabilirea și acordarea sporului de 10% din salariul brut în cadrul aceleași categorii profesionale s-a generat în rândul grefierilor inechitate și discriminare, iar potrivit art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, în toate cazurile de discriminare prevăzute de actul normativ, persoanele îndreptățite au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare.
Cu privire la critica din recurs ce vizează modalitatea greșită de obligare la plata actualizată a sumelor cu indicele de inflație, Curtea a reținut următoarele:
Articolul 269 alin. 1 Codul muncii obligă angajatorul, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului.
Articolul 295 alin. 1 din Codul muncii dispune că prevederile prezentului cod se întregesc și cu dispozițiile legislației civile.
Iată, deci, că în Codul muncii se face trimitere expresă în ce privește despăgubirea salariatului în situația în care a suferit un prejudiciu din culpa angajatorului la normele de drept comun din legislația civilă.
Repararea integrală a prejudiciilor are semnificația obligării atât la plata despăgubirii propriu-zise (în cazul de față dreptul s-a executat benevol), cât și la plata de daune-interese.
Daunele interese sunt cuvenite de la momentul la care sumele erau datorate, nefiind necesară punerea în întârziere întrucât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1079 alin. 3 Codul civil, știut fiind că în privința drepturilor salariale angajatorul este de drept în întârziere, obligația putând fi îndeplinită decât un timp determinat, ce debitorul a lăsat să treacă.
sub forma actualizării cu indicele de inflație are în vedere dispozițiile art. 1084 cod civil numai în acest fel putând fi acoperit integral prejudiciul suferit de salariat.
Dispozițiile cuprinse în art. 1088 Codul civil nu au putut avea în vedere situația daunelor-interese în privința neexecutării obligațiilor din contractele de muncă întrucât legislația în domeniul muncii a evoluat din anul 1865 - momentul adoptării Codului civil, ca urmare a transformărilor structurale a orânduirii economice și sociale în această perioadă de aproximativ 150 de ani.
2. Cu privire la recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor pin Direcția Generală a Finanțelor Publice;
Potrivit art. 118 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
În conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005, privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator de credite, va întocmi necesarul sumelor de bani, reprezentând drepturi salariale neacordate urmare a discriminării iar Ministerul Finanțelor Publice, în virtutea rolului său de elaborare a proiectului bugetului de stat, va face propunerea de rectificare a acestui buget.
În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiției se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Având în vedere faptul că plata sumelor solicitate prin acțiune se poate face numai după alimentarea cu fonduri a Ministerului Justiției de către Ministerul Finanțelor Publice, în mod corect prima instanță a admis cererea de chemare în judecată a acestuia, astfel că nu se poate reține critica referitoare la pronunțarea unei hotărâri judecătorești ce adaugă la lege.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursurile formulate ca nefondate și a menținut sentința recurată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursurile civile formulate de pârâții:
1.MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5 și
2.MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5,prin mandatar DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în T,-, județul T,
împotriva sentinței civile nr. 2283 din 7 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în T,-, -B,. A,. 10, județul T, intimații pârâțiCURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul C,TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,-, județul T șiCONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr. 1-3, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 1 aprilie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Jelena Zalman
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud. fond -, Șt.
Red. dec. jud. -/7.04.2008
gref. -
2 ex./8.04.2008
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu Jelena Zalman
