Obligația de a face. Decizia 221/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 221
Ședința publică de la 05 Martie 2008
PREȘEDINTE: Nela Drăguț
JUDECĂTOR 2: Mariana Mudava
JUDECĂTOR 3: Mihaela Loredana
Grefier: -
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanții, -, - împotriva deciziei civile nr. 495 din 17 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 7644 din 6 octombrie 2006, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 1469/C/2006, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C, C, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au recurenta reclamantă -, personal și asistată de avocat, recurenții reclamanți, -, reprezentați de același avocat, lipsind intimații pârâți CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C,
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care;
Avocat, pentru recurenții reclamanți, -, -, a depus la dosar copii după actul adițional la procesul - verbal din data de 11.06.2007, emis de C și adresa nr. A 198/20.02.2007, emisă de Primăria C, solicitând suspendarea cauzei, potrivit dispozițiilor art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea dosarului de notificare nr. 433/N/2001, ce urmează să fie analizat în cadrul Comisiei Locale pentru examinarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, înființată la nivelul Primăriei Municipiului
Interpelat de instanță, avocat, pentru recurenții reclamanți, a precizat că obiectul litigiului este imobilul situat în-, fost nr. 16.
Instanța a respins cererea formulată de apărătorul recurenților reclamanți, având în vedere că solicitarea de suspendare a cauzei pentru rezolvarea unei proceduri administrative între recurenții reclamanți și Primăria C nu se încadrează în dispozițiile prevăzute de art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurenții reclamanți, -, -, a pus concluzii de admiterea recursului potrivit motivelor formulate în scris și susținute oral, casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea rejudecării fondului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
La data de 26 ianuarie 2006, reclamanții, au chemat în judecată pârâții C și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C, solicitând obligarea pârâților la perfectarea uni contract de vânzare - cumpărare pentru locuința situată în C,-, în baza Legii 112/1995 și Legea 10/2001.
Reclamanții au motivat că au încheiat un contract de închiriere nr. 2454 din 20.12.1999 cu C, ce avea ca obiect locuința, care inițial prevedea dreptul de folosință pentru 4 dormitoare, bucătărie și pivniță.
Că, imobilul a fost revendicat de foștii proprietari și că prin sentința civilă nr. 2858/2001 li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 2 dormitoare, bucătărie și pivniță, restul imobilului rămânând în proprietatea reclamanților.
Prin sentința civilă nr. 7644 din 6 oct. 2006, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 1469/C/2006, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții C și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanții ocupă, în calitate de chiriași, imobilul situat în C,-, având încheiat contractul nr. 2454/20.12.1999, prelungit potrivit dispozițiilor legale.
S-a mai reținut că imobilul face obiectul procedurii speciale instituite de Legea 10/2001 și că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 47 alin. 3 din Legea 10/2001, republicată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
In motivarea apelului, s-a arătat că au fost dovedite toate cerințele prevăzute de art. 47 din Legea 10/2001 pentru ca reclamanții să dobândească dreptul de proprietate asupra imobilului deținut în locațiune, că numai o parte din imobilul din- a fost revendicată de moștenitoarele foștilor proprietari, și și restituită prin sentința civilă nr. 2858/2001, în baza dispoziției nr. 5768/2003 a Primarului Municipiului C, fiind restituită și o cotă nedeterminată din pivniță.
S-a mai susținut că autorii titularului notificării au înstrăinat imobilul prin actul de vânzare nr. 4109/07.12.1946, act în baza căruia s-a restituit imobilul numitelor și, iar restul imobilului a rămas în folosința apelanților, în baza contractului de închiriere.
Printr-o completare a motivelor de apel depuse la dosar la 28 martie 2007, apelanții au mai arătat că interdicția de înstrăinare a monumentelor istorice nu mai este aplicabilă imobilului în litigiu, care a primit aviz favorabil în vederea încheierii actului de vânzare - cumpărare prin Ordinul nr. 2314/2004 al Ministrului Culturii și cultelor și prin adresa nr. 2222/23.11.2006 a Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național al jud.
Se mai precizează că procesul-verbal întocmit de Primărie la 11.11.2005 nu corespunde situației reale și că s-a realizat o vânzare către SC SRL pentru un spațiu situat la parterul aceluiași imobil.
Intre imobilul solicitat de apelanții și cel notificat de numiții nu există identitate, situația imobilului fiind stabilită anterior naționalizării prin actul de vânzare-cumpărare nr. 4109/1946 încheiat între autorii lui și autorii lui și, astfel încât imobilul în litigiu aparține domeniului privat al unității administrativ-teritoriale.
S-a încuviințat la cererea apelanților efectuarea unei expertize tehnice pentru identificarea spațiului ocupat de aceștia în baza contractului de închiriere din 2004, identificarea spațiului ce a făcut obiectul actului de vânzare din 1946, precum și a spațiului restituit prin sentința civilă nr. 2858/2001 a Judecătoriei Craiova, raportul de expertiză fiind efectuat de expert.
Prin decizia civilă nr.495 din 17 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a respins apelul formulat de apelanții, -, și -, în contradictoriu cu intimații Consiliul Local al municipiului C și
Pentru a decide astfel, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art.42 din Legea nr.10/2001, republicată, dispoziții legale ce reglementează înstrăinarea imobilelor cu destinație de locuință chiriașilor ce au drept de preemțiune, imobile ce nu se restituie persoanelor îndreptățite prin procedurile prevăzute de lege și care rămân în administrarea deținătorilor actuali.
Neexistând o obligație legală a deținătorului imobilului ce a făcut obiectul Legii nr.10/2001 ce nu a fost restituit în natură de a-i vinde acest imobil chiriașului, obligație care să fie reglementată de norme imperative, apelanții reclamanți nu sunt titularii unui drept de creanță constând în perfectarea actului de vânzare - cumpărare pentru spațiul de locuit pe care-l dețin în baza contractului de închiriere. Ca urmare a interpretării dispoziției legale invocate în motivele de apel, pretenția dedusă judecății a fost apreciată ca neîntemeiată, iar apelul nefondat.
Au fost reținute ca neîntemeiate și motivele de apel prin care s-a tins a se demonstra că între imobilul în litigiu și cel notificat de numiții nu există identitate și că spațiul pe care îl dețin cu chirie apelanții în prezent, nu a fost proprietatea notificatorilor și.
Împotriva deciziei, în termen legal au declarat recurs reclamanții, -, și -, susținând că este nelegală.
În motivele de recurs, se critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- cu privire la dreptul de preemțiune instituit de lege, instanța a dat o interpretare nelegală dispozițiilor actual 42 alin.3 din Legea nr.10/2001; întrucât dreptul de preemțiune are o natură legală, este instituit printr-o normă imperativă, reprezintă o derogare de la principiul liberei circulații a bunurilor și mai ales de la principiul potrivit căruia, proprietarul dispune liber de bunul său, dreptul de preemțiune trebuie ocrotit, ca orice drept patrimonial, indiferent de titularul lui sau de persoana celui obligat să-l respecte;
- caracterul dispozitiv al normei încălcate vizează doar posibilitatea înstrăinării, dreptul de preemțiune al chiriașului e recunoscut de lege și are un caracter imperativ, iar practica judiciară este constantă în a obliga Consiliul Local și la perfectarea unor contracte de vânzare - cumpărare pentru spațiile deținute de chiriaș;
- în ceea ce privește inalienabilitatea legală temporară, instanțele nu au intrat în cercetarea fondului și nu au verificat actele și expertiza tehnică ordonată în cauză, ce dovedesc faptul că între imobilul locuit de familia și cel notificat de și, nu există identitate;
- că în speță, au fost dovedite toate cerințele prevăzute de art. 42 din Legea nrt.10/2001, pentru ca ei, recurenții, să dobândească dreptul de proprietate asupra imobilului deținut în locațiune; că imobilul locuit de ei nu face parte din categoria monumentelor istorice conform Ordinului Ministrului Culturii nr.2314/2006, precum și prin adresa nr.2222/2006 s-a dat aviz favorabil de către Direcția pentru Cultură și Culte, pentru vânzarea spațiului pentru locuința situată la adresa - nr.4 ( fost 16 ).
Deși nu este încadrat în drept prin modul cum este argumentat, recursul se încadrează în dispozițiile art. 304 pct.8 și 9 Cod pr. civilă.
Recursul este fondat.
Instanțele au fost învestite de reclamanții recurenți cu o acțiune privind obligarea pârâtelor la vânzarea - cumpărarea imobilului situat în C,- (fost 2. compus din 2 camere de locuit și un culoar, imobil pe care îl dețin cu contractul de închiriere nr. 2454/1999, încheiat cu C, contract ce a suferit prelungiri succesive.
Reclamanții recurenți au invocat drept temei legal dispozițiile Legii nr.114/1996, art. 9 din Legea nr.112/1995 și dreptul de preemțiune conferit de art. 42 alin. 3 din Legea nr.10/2001, modificată.
Ambele instanțe au respins acțiunea promovată, motivat de faptul că imobilul solicitat face obiectul procedurii speciale instituită de Legea nr.10/2001 și că este exceptat de la vânzare, întrucât este înregistrat în lista monumentelor istorice.
Instanțele au dat soluții nelegale, pronunțându-se greșit pe obiectul cererii deduse judecății, obligație ce constituie garanția aplicării principiului disponibilității ( art. 129 alin. 6 Cod pr. civilă ).
Astfel, cererea reclamanților vizează imobilul situat în C,- ( fost nr. 16 ).
Parte din acest imobil a fost redobândit de numitele și prin hotărâre judecătorească, pe calea dreptului comun, prin sentința civilă nr.2858/27 februarie 2001 Judecătoriei Craiova, irevocabilă prin decizia civilă nr.2389/2002 a Curții de APEL CRAIOVA în dosarul nr.2078/2002.
Din considerentele acestor hotărâri, rezultă că au fost restituite din imobil: un spațiu comercial la parter, o cameră în prelungire, o magazie și un, iar la etaj 4 camere, un hol și un, împreună cu terenul aferent de 226,32.
Expertiza tehnică ordonată în apel și efectuată de expert, a stabili ocupațiunea imobilului în raport de sentința civilă nr.2858/2001, expertul concluzionând că spațiul ocupat și folosit de familia, conform contractului de închiriere a fost proprietatea Statului Român.
Că, imobilul vândut de, vânzătorul din contractul de vânzare - cumpărare din 1946 către autorii moștenitorilor dobânditori și, nu coincide cu spațiul deținut de familia recurenților, identificat între axele B - D și axele 1 - 3 în schița întocmită la raportul de expertiză.
Expertul concluzionează că nu s-au prezentat acte de nici o persoană care ar fi revendicat acest spațiu și că acesta nu se regăsește printre cele restituite prin hotărârea menționată mai sus.
Mai mult, imobilul din litigiu nu este înregistrat ca monument istoric, prin adresa nr.2222/23.11.2006 a Ministerului și Cultelor - Direcția Județeană pentru Cultură D, existând comunicarea avizului favorabil de înstrăinare a acestuia, această adresă combătând refuzul de vânzare al către recurenți, exprimat prin adresa nr.8904/2004 ( fila 51 fond ).
Un alt argument în sprijinul susținerii recurenților că imobilul în litigiu nu este înregistrat ca monument istoric îl constituie decizia nr. 907 din 2 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA - Secția contencios Administrativ în dosarul nr. 101/A/2004.
Din considerentele acestei hotărâri, rezultă faptul că inițial imobilul în litigiu a figurat în lista monumentelor istorice, dar începând cu anul 1996 a fost trecut în lista imobilelor bunurilor culturale comune, figurând la poziția 17B123.
Că din lista monumentelor istorice, astfel cum rezultă din adresa nr. 3990/04.10.1996, imobilul din-, actual 4, a fost trecut în lista monumentelor bunurilor culturale comune, figurând la poziția 17B123.
Făcând parte din categoria bunurilor culturale comune, imobilul nu se încadrează în prevederile Legii nr. 422/2001, ce se referă la monumentele istorice.
Imobilul, fiind bun cultural comun, face parte din proprietatea privată a statului și ca urmare, el nu a fost scos din circuitul civil.
Prin decizia nr. 907 din 2 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA - Secția Contencios Administrativ în dosarul nr. 101/A/2004, a fost obligat Consiliul Local al Municipiului C să includă imobilul din C,-, actual 4, în lista spațiilor comerciale ce se vând în baza Legii nr. 550/2002.
Această hotărâre judecătorească a fost valorificată de SRL care a dobândit prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 3810/04.04.2005 de la C suprafața de 62,02 din imobilul în litigiu.
Dovada ocupațiunii parțiale a imobilului de această societate a fost făcută și prin procesul - verbal încheiat la 11.06.2007 de o comisie a
Instanțele au reținut o stare de fapt eronată, apreciind că există identitate între imobilul în care locuiește familia recurenților și cel notificat de și.
Mai mult, prin cererea adresată Primăriei C (fila 55 apel), notificatorii mai sus menționați au precizat că imobilul solicitat a fost situat în-, iar începând cu data de 01.08.2002 imobilul figurează în-, deci, este vorba despre două imobile distincte.
Făcând confuzie între imobilul în care locuiește familia recurenților cu cel notificat de numiții și, instanțele nu au cercetat obiectul cauzei, nu au analizat incidența dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995, art. 41 alin. 2 și 3 din Legea nr. 10/2001, pronunțând în felul acesta hotărâri nelegale.
Nepronunțarea instanțelor asupra obiectului cu care au fost învestite echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, fapt ce atrage aplicabilitatea dispozițiilor 312 alin. 1, raportat la art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, cu consecința admiterii recursului, casării celor două hotărâri și trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Cu ocazia rejudecării, instanțele vor proceda la administrarea probatoriului necesar privind aplicarea corectă a dispozițiilor legale invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții reclamanți, -, - împotriva deciziei civile nr. 495 din 17 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 7644 din 6 octombrie 2006, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 1469/C/2006, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C,
Casează ambele hotărâri și trimite cauza spre rejudecare, la Judecătoria Craiova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05 martie 2008.
PREȘEDINTE, JDUECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
-
Grefier,
Red.Judec.-
Tehn./4 ex.
02.04.2008
Președinte:Nela DrăguțJudecători:Nela Drăguț, Mariana Mudava, Mihaela Loredana
